Noi încă nu am ajuns la vîrsta serbărilor la grădiniță (adică Sofia și Ivan nu au ajuns, că eu am trecut de vreo trei decenii de ea, slavă Domnului), dar știu din discuțiile cu multe mame că mereu e panică mare în familie cînd se apropie vremea costumelor pentru copii. Că-s dovleci, crengi de copaci, fulgi de nea, prințese sau super eroi, mămicile despletite dau năvală în magazine și-n atelierele de închiriat costume pentru a pune pe trupul odorului costumul potrivit. Altele se apucă de cusut cu ochii în tutoriale pe youtube, decupează cartoane și țes panglici de le prind zorii lipind și dezlipind, că deh, numai una e serbarea de toamnă/primăvară anul ăsta și copilul vrea să urce pe scenă mîndru de outfitul său.
Eu am găsit o sursă bună de costume pentru serbare și o să vă povestesc despre ea. Este vorba despre Atelierul de croitorie Mia, unde lucrează sub îndrumarea unei croitorese cu experiență cinci femei cu dificultăți financiare și de integrare. Atelierul Mia este susținut de Fundația Valentina, care se ocupă de familiile defavorizate din Ferentari. Practic, fundația strînge fonduri cu care apoi cumpără recuzite pentru ca un număr de 100 de copii din familii sărace, cu părinți analfabeți, ca aceștia să poată merge la școală, apoi copiii pot veni la afterschool la asociație, unde își fac temele și participă la tot soiul de activități extrașcolare. Tot aici copiii sînt spălați, primesc de mîncare, haine și pachet pentru acasă, primesc consiliere psihologică dacă este nevoie. Părinţii acestor copii beneficiază şi ei de ajutor: femeile sunt primite în atelierul de croitorie Mia, unde învaţă să coasă, iar bărbaţii sînt ajutați să își găsească un loc de muncă.
Știu că nu toată lumea are bani pentru donații, dar uite, data viitoare cînd aveți nevoie de un costum pentru serbare, puteți apela la atelierul Mia. Au cîteva modele pe care le-au lucrat deja, le puteți propune voi modele noi, vă puteți întîlni cu doamnele de la atelier să discutați detalii. Se vor bucura mult să vă ajute și să cîștige niște bani. Pagina lor de facebook e aici, iar site-ul e aici.
Eu am aflat de Asociația Valentina cu ocazia unui eveniment la Ambasada Franței la care am fost invitată și unde am mers cu Ivan cu tot (eu singură la evenimente nu pot merge, așa că atunci cînd primesc invitații, întreb cu care dintre copii pot veni). Fiind vorba de un eveniment la patru ace, m-am gîndit că va fi mai ușor să-l gestionez pe cel mic, Sofia fiind o bombă de energie, e practic imposibil să stea liniștită 30 de minute cît niște oameni țin un discurs, iar ea nu are jucării sau alți copii cu care să se joace. Ce nu știam eu cînd am confirmat luni prezența la eveniment era că joi, cînd urma să aibă loc evenimentul, Ivan urma să înceapă să vorbească. Și uite-așa domnul Ambasador al Franței s-a văzut nevoit să îl felicite la final pe tînărul meu bondoc pentru opiniile sale (nu a făcut mare gălăgie, dar din cînd în cînd printre frazele serioase din discurs se mai auzea cîte-un pfapfu de la noi din manducă). Am făcut cunoștință la eveniment cu Directorul Executiv al Asociației Valentina, doamna Adina Ihora, care a primit de la Fundația Grupului Cheque Dejeuner un cec de 5.000 de euro pentru activitatea asociației (acesta era de fapt miezul evenimentului).
În cadrul evenimentului la care am participat pe 17 februarie, Fundația Grupului Chèque Déjeuner a acordat 10.000 de euro pentru susținerea programelor sociale din România, în cadrul unui parteneriat cu Up România și Ambasada Franței în România, 5.000 de euro pentru Asociația Valentina România și 5.000 de euro pentru Asociația Ateliere Fără Frontiere. Fundația Grupului Chèque Déjeuner sprijină astfel de cauze de peste 16 ani, susținând programe care luptă împotriva foametei, pentru drepturile copiilor și sprijinirea acestora în ceea ce privește educația, dar și programe dedicate sportivilor cu dizabilități.
Am vorbit cîteva minute cu reprezentații Up România și ai Asociației Valentina, am făcut cîteva poze.
Aici aveți un pardesiu și o rochie lucrate de doamne pentru copii, sînt foarte frumoase și cusute cu grijă.
Peste cîteva săptămîni voi merge la atelier pentru a sta de vorbă cu doamnele care cos acolo. Promit să fac atunci mai multe poze cu lucrurile pe care le creează.
Pînă atunci, ele vă așteaptă cu mare drag la atelier, să le cunoașteți pe doamnele care învață să coasă pentru a se putea angaja, să le dați comenzi, să le ajutați să afle ce înseamnă o lume normală, un serviciu, clienți blînzi. Nu fac doar costumașe pentru sebări, ci și așternuturi, perne, genți, accesorii, au și Showroom pe Str. Iancu Nicolae la nr. 148, periodic au reduceri la produse, vă invit să aruncați un ochi pe pagina lor de Facebook și să apelați cu încredere la serviciile lor.
Surse foto: Up România, arhiva mea personală
Frumoasă inițiativa de a ajuta prin muncă. Peste câțiva ani, când vom avea noi nevoie de costume de serbări, o să știm la cine să apelam. Cat despre Ivan, îl felicităm şi noi ca nu s-a lăsat neobservat! E bine ca doar a povestit, nu a plâns, ai avut noroc. Mai nou, micul meu nu mai vrea in Manduca decat dacă suntem in mers, dacă ne oprim undeva face scandal mare pentru ca, deh, băiatul are multe de descoperit in lumea de după Manduca :)))
Mie sistemul acesta de purtare (manduca se numeste?) mi se pare ucigator pentru mama. Printesa, o sa-ti distrugi coloana…
De ce sa fie ucigator? e de fapt destul de comod, greutatea copilul se aseaza bine pe cureaua foarte lata si se distribuie pe toata talia, bretelele in x pe spate preiau si ele, fata de tinutul in brate e paradis! musai trebuie sa mai scriu despre sistemele astea, if only i had the time…
@Ioana
este exact ca la rucsacurile de munte, unde multa lume nu intelege ca secretul este ca greutatea sa fie distribuita pe solduri si nu pe umeri, iar asta se face fix prin cureaua aia foarte lata de care zice si printesa.
am incercat si eu manduca asta si pot sa-ti spun ca e foarte comoda, mult mai comoda decat pare.
E foarte adevarat ca nu am incercat acest sistem niciodata, in schimb cu rucsacul (cu cadru metalic) in spate am batut toți munții României. Si ma gandeam cum ar fi fost sa tin rucsacul in față, în loc să îl pun în spate… aș fi umblat cocoșată cu spinarea îndoită, de-aia mi se pare foarte greu. Coloana este într-o poziție total ne-ergonomică… E doar o părere, poate greșesc, trebuie să încerc și eu odată să văd cum e 🙂
Mie Manduca mi s-a parut cel mai comod sistem de purtare, mai ales pentru bebelusii a caror greutate este asa pe la 8-10kg. Puteam sa-l duc cu ea si cate 2 ore, chiar este super comod.
Eu inca il port in Manduca, are aproape 4 ani. O folosesc mai ales când mergem prin excursii şi avem de umblat mult şi repede, iar el oboseşte uşor. 2-3 ore rezist, după 3 ore încep să mă doară umerii.
Cât despre costume abia aştept un articol cu muuuuuulte poze şi detalii (din păcate n-am timp să ajung în show room, iar pe pagina de facebook sunt detalii despre asociație).
Inca ii mai e ok la 4 ani? Oau super, eu ma gandeam ca pe la un an trebuie un sistem todler
Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi se pare tare comodă. Anul trecut îl mai purtam şi pe cel mare, avea 5 ani, e drept că pe distanţe nu foarte lungi. Cred că arătăm haios cu un copil de 5 în spate în Manduca şi unul de 3 în braţe.
Anul ăsta nu o mai folosim chiar atât de mult, doar la drumuri mai lungi (călătorii sau drumuri mai lungi cum ar fi Mogoşoaia, Ferma animalelor, Herăstrău, Grădina zoologică – noi mergem cu autobuzul sau metroul şi pe jos).
Pe Manduca scrie până la 20 kg. La cât de slabi sunt ai mei cred că aş putea să o mai folosesc 2-3 ani :))) (deşi sper să nu).
Sofia cand o sa mearga la gradinita? Si eu trebuie sa o duc anul asta , un aprilie fetita mea face 3 ani, dar inca nu ne-am hoatarat cand sa inceapa . mai tragem de timp 🙂
cred ca o sa incepem din vara, daca va vrea si ea.
Si apropos de manduca, este absolut superba a voastra, asa colorata!
Ah, cat de util articol!! Am deja 5 ani de serbari in spate,si ma mai asteapta o tura buna; mereu am gasit cu greu ceva de calitate si potrivit ca marime!
De la cate luni ai inceput sa il porti pe Ivan in manduca? Ce sistem de purtare recomanzi de la 0+ luni (care sa fie ok si vara) ? Ar fi interesant sa scrii un articol pe aceasta tema. Eu am avut un wrap elastic de care nu am fost deloc multumita. Pana il legam si probam sa vad daca e prea larg/stramt cu copilul in el, ma apucau toti nervii. Plus ca bebe nu avea rabdare sa astepte si sa fie scos/bagat in wrap pana gaseam poztia cea mai confortabila. Multumesc.
Salut, am scris despre purtatul nou-nascutului aici: http://www.printesaurbana.ro/2014/10/in-ce-sa-mi-port-nou-nascutul.html
Pfoaiii nu ma mai joc!!! Acu ceva vreme aveai poza cu Grass acum cu Wine. Ai toate Circadelic?
Nuuu, tot circadelic, doar pe asta o am! 🙂
Buna ziua imi place foarte mult Manduca circadelic Wine as ma putea sa o gasesc undeva ca nu mai dau de ea niciunde, daca nu si alta culoare .Iti multumesc, o zi frumoasa, Beniamina
Utile informatii, multumim! Eu te urmaresc indeaproape de pe vremea cand Ivan era in burtica, ne-am si intalnit, noi si ei, burtile, la o nunta. Din postul de mai sus, remarc incantata, pe langa oamenii faini care fac lucruri minunate pentru copii si nu numai, si poza cu Ivan in port bebeul colorat. Imi poti spune de unde e, a mea nu s-a obisnuit prea bine in cel pe care il avem, e mare si nu vede lateral prea bine, iar ea vrea sa vada tot. Multumesc!
Manduca noastra este de la HipHip, ti-o recomand cu tot dragul! Poti merge la ei in showroom sa o probezi, sint foarte amabili si te vor ajuta cu reglaje si acomodare.
http://hiphip.ro/products/manduca-editie-limitata-circadelicsea