Plouă, sîmbătă. E 12 la amiază, întunecat, frig afară, cald în casă. Nimic important de făcut. Televizorul merge în legea lui pe un canal de muzică, cu sonorul spre zero, cît să simți că nu eşti chiar singur acasă.
Eşti moleşit şi somnoros şi tare te-ai băga la loc în pat, şi ce dacă n-au trecut nici două ore de cînd te-ai extras din așternutul călduț?
Zîmbeşti complice, chiar dacă eşti singur acasă. Te bagi la loc în patul nefăcut, abia răcit după plecarea ta bruscă. Iei în brațe un colț de plapumă, bagi urechea adîîîînc în perna moale, te pui în poziție de covrig de la Petru şi savurezi dinăuntru ploaia de-afară. Stai acolo în linişte cît vrei, la cald şi moale şi-n miros de somn. Poate şi adormi, de ce nu, oricum plouă şi n-ai nimic de făcut…
Băi, de ce naiba n-am făcut eu cele de mai sus înainte să mă angajez cu normă completă la doi copii? Ce făceam eu după-amiezele cu ploaie de nu dormeam? Ce doamne iartă-mă putea fi mai bun ca asta?
Mi-aş da cinci ani din viaţă pentru un somn din ăsta molcuț în mijlocul unei zile ploioase. Bine, mi-aş da jumătate din tot ce am pentru orice fel de somn, dar ăsta nesimțit, în miez de sîmbătă, ăsta e moțul tuturor somnurilor.
Acum sîmbăta la prînz fac de mîncare pentru trei guri flămînde şi pentru un bebeluş, alăptez, schimb scutece, strîng haine, calc pe jucării, fac liste de cumpărături şi de rezolvat, scot şi pun vase la spălat, apoi o iau de la capăt. Chiar şi dacă somnul ăsta perfect ar ține 5 minute, tot n-aş avea timp de el. Acum şi încă vreo 5-6 ani de-acum încolo.
Aşa că voi ăia care n-aveți copii sau care-aveți soiul care doarme la prînz mai mult de 20 de minute, data viitoare cînd vă lăfăiți acolo sub plapumă în miezul unei zile ploioase, trimiteți un gînd bun de somn şi către subsemnata, taaaare visez şi eu la o evadare din asta într-o zi cu ploaie. Sau în orice zi, de fapt.
Sursa foto: ploaie, via Shutterstock.com
Uite dacă ziceai puțin mai devreme trimiteam eu gândul bun. După 1 an, 2 luni și 2 zile băiatul meu a dormit 3 ore și 10 minute la prânz. Daaa … știu … wow! Mă uitam la el să văd dacă respiră, se zvarcolea un pic, mai deschidea ochii, se culca la loc 🙂 Dar eu nu am dormit că tot așteptam să se trezească 🙁 Promit că îți trimit mâine dacă mai face surprize așa plăcute.
Si eu fac la fel: daca nu doarme ea – nu dormim niciuna, daca doarmea ea – nu dorm eu tot pazind-o si crezand ca acus acus face ochi 🙂
Am crezut ca e un articol scris de o cititoare, in prima parte a povestii. Bănuiam eu ca nu ai timp de astfel de desfatari in prag de prânz, apoi mi-am dat seama ca e un soi de vis ( evident, din ăla cu ochii larg deschiși ). Si eu tânjesc după un somn prelungit de dimineaţă, sa ma ridic din pat când şi dacă vreau eu! Al meu mic se trezește mai nou la 5 jumate- 6, papa si mai doarme maxim 30-40 de minute. Apoi vrea cu ma-sa si ta-su in pat si face urat pana se trezește unul din noi. Când pleacă tati la servici, o ia la rost pe mami, care ii pasează pe rând – suzeta, ursuletul, broscuta,doar doar își face de lucru si mai pot dormi si eu puţin…. Dar nu tace mai mult de 10 minute la fiecare noutate… asadar mami rămâne doar cu amintirea somnurilor de dimineaţă!
Trimitem..sigur trimitem un sac de somn…trimit recomandat sa fim siguri ca ajunge!!!
Noi stateam. Stăteam, dormeam, mâncam, iar stăteam. Nu aveam mașină că ne gândeam că nu ne trebuie. Eu zic stați mah, dormiți, dar altundeva decât acasă. Urcati-va în mașină sâmbătă dimineața și plecați unde vedeți cu ochii. Măcar de două ori pe luna! Nu vă plângeți tot weekendul că sunteți obosiți. Trece timpul degeaba, obosiți nu sunteți (vă zicem noi :))). Mă gândesc că ar merge un articol: „cum sa va petreceți timpul până deveniți părinți” :).
Parca povesteai exact ce gandeam si eu. Pe la 11 sambata ma apuca lenea si somnul ala si nevoia imperioasa de a zace si a dormi sau a ma uita pe pereti. Reveria asta dureaza cam 10 secunde, pana trage aia mica de mine. Inainte de ea, sambata mi se parea ca pierd timpul mereu, pentru ca dormeam mult :))))
Ah, dar nu cresc ei mari, sa vezi atunci ce nu o sa dormim de grija si de dorul lor…
Ca bine zici… Eu fac eforturi sa imi amintesc cum era viata noastra inainte de cei doi pui..
Parca mai vedeam un film, mai ieseam la o plimbare chiar si in mijlocul zilei (acum se poate ori dimineata ori seara, ca deh! baiatul trebuie sa doarma la pranz. Daca am tine si la somnurile mezinei n-am mai iesi din casa :D), mai plecam din oras pe nepusa masa cand job-ul ne permitea… N-as fi crezut ca totul se va schimba asa radical, n-as fi crezut ca tv-ul va deveni o poza neagra, laptop-ul inchis cu zilele..
Vom dormi la batranete, desi atunci vor veni insomniile.. Ce atata somn? In curand vor veni cercetatorii britanici cu solutia „nu mai ai nevoie de somn” :))))
Noi dormeam cand vroiam. Dormeam pana tarziu, dormeam sila pranz uneori. Am dormit in prima sarcina cat am putut. In weekenduri la pranz cat de des, dimineata, seara devreme. Chiar si asta vara dupa ce s-a nascut nr 2 am prins niste somnuri de pranz in 4. Scurte, furate, dar au fost bune. Acum am doua randuri de cearcane cu un copil de 8 luni si unul de „apoape 3”.
O, Doamne! Cred ca as dormi doua saptamani intregi! Chiar dimineata i-am zis sotului ca atunci cand nu voi mai alapta, s-o ia pe fii-sa si sa mearga un weekend la maica-sa!
da da da regatul meu pentru un pui de somn in mijlocul zilei, sau cand ma intorc de la munca!!!
Atunci nu-ti spun ca eu in fiecare sambata si duminica ma trezesc, cel devreme, la ora 13 😀
Oooo, da!!! Eu faceam din astea inainte. Nu des, dar faceam. Si leneveam sambata pana pe la 4. Dar stii care-i partea trista? (vorba vine) Ca am mai incercat una din asta intr-o zi ploioasa. Am trimis copilul in vizita la bunica. Si m-am cuibarit in pat, cu o carte buna. Am stat fix 10 minute. Si apoi mi-am cautat de lucru. Zici ca aveam ardei iute sub coada. Uf, nu-i la fel, nu o sa mai fie niciodata ca atunci, inainte de ei, de copii….
sambata a dormit baiatul meu 2 ore jumate pe ploaia aia, si eu trantita langa el, in sutien si cu pisoiu lipit de mine. a intrat sotul in camera si ne-a facut o poza, as vrea sa o pot atasa mesajului, e haioasa raaau :)) inainte de a deveni parinte faceam TOATE lucrurile de care acum mi-e dor: plimbari, cafele, shopping, mergeam la sala de 4 ori pe saptamana, gateam complicaciuni fiindca aveam timp si chef, mergeam la film….in fiecare weekend aveam program, mai ceva ca acum. recunosc ca, fiind gravida, am dormit si-n picioare, si pe jos, si-n masina, si la birou, si acasa seara de la 7 si la socrii si la parinti :))) doamne ce-am mai dormit!!! mi-am dorit sa alaptez cat mai mult si nah situatie, ca printu nu adoarme decat la san si se mai si trezeste noaptea de 2-3 ori….ce poate fi mai nasol pentru o mancacioasa si-o somnoroasa si-o plimbareata ca mine? :)) doamne ajuta sa fim sanatosi 🙂
Neata printesa, cititoarelor….e adevarat ca am un singur copil dar si cu un copil e greu, mai ales cand copilul e mic si tu (ca mama) esti singura acasa…..si somnul pare o utopie indepartata….
In timp am invatat un sistem sa ma descurc….sambata dimineata fac toata mancarea pentru week-end, acum M. e mare asa ca nu mai trebuie sa fac 2 feluri separate, dar faceam si asa….supa/ciorba si felul 2….si am o alta zi asigurata (urmatoarea).
Curatenie….strictul necesar si cand apuc. Nu e dezordine in casa, dar nici nu e farmacie. Si nici nu imi doresc asta….M. are acum 4 ani si 3 luni si inca aleg sa imi petrec tot timul liber pe care il am alaturi de ea, chiar daca as avea de facut curatenie, vase de spalat, etc. Toate astea pot sa mai astepte….
Si in plus….exista si sotul….nu mai vorbesc de solutii elaborate cum sunt masinile de spalat vase….dar si el poate (si pune) rufe la spalat, spala si vase, face si mancare….niste legume la aburi pentru cel mic, really….nu e chiar rocket science.
Desi de multe ori se spune sa ne folosim de tot ajutorul pe care il putem primi, in realitate putine dintre noi facem asta. Incercam sa le facem pe toate, pe principiul super woman, super mom.
Noi nu avem nici parinti sa ne ajute, nici bona sau alt ajutor in casa. Suntem noi 3 si 2 pisici. Noi ne ajutam singuri….daca unul sta cu copilul (sau copii) altul face curatenie, unul face de mancare, altul spala vasele. Unul da cu aspiratorul, altul freaca prin baie.
Cui ii pasa cu adevarat daca nu e ordine in casa, sau daca ai ramas cu spalatul in urma 3 zile? (exceptie fac femeile care au curatenia inscrisa in gene si care nu au liniste daca totul nu e luna).
Dar la sfarsitul zilei, al anului si al vietii, copii nostri isi vor aminti cartile pe care le-am citit cu ei, baletul din sufragerie, pictatul impreuna…..nu podelele lucioase, rafturile impecabile si covoarele aspirate zilnic.
Cand ai copii mici, „strictul necesar” mi se pare cuvantul de ordine. Nici un gram in plus. E casa vraijste dar e soare afara? Atunci toata lumea afara in parc. Doarme copilul? (ca si copii tai Printesa inca dorm la pranz, e inca varsta asta) Dormi langa ei, cu ei, tot claie peste gramada daca asa va place. Le e foame? Exista si mancaruri „de urgenta” pe care poti sa le dai si care sunt si sanatoase si placute: iaurt cu fructe proaspete (sau uscate) si cereale, mamaliguta cu iaurt si ou, paste cu sos de rosii…..
M-am intors la munca foarte devreme dupa ce am nascut pe M. si seara cand veneam acasa, singura mea prioritate erau ei (ea si sotul meu). Si atunci da, ramaneam restanta la alte capitole….dar alea pentru noi sunt irelevante. Singura chestie pe care o faceam e ca venea o tipa 1 data pe saptamana si facea curatenie in toata casa. Asa eu eram a lor si ei ai mei….si dupa ce culcam pe M. noi puteam sa mancam si cartofi prajiti sau omleta (sau comandam o pizza sau un wu xing), ca doar atat mai aveam energie sa facem.
A fost rau? In nici un caz. As face la fel…..
Timpul pe care il avem e scurt si pretios. Nu l-as irosi pe nimic ce nu conteaza.
G.
Eu faceam din astea. Ma trezeam sambata, beam cafeaua, leneveam pe canapea pana pe la 10-11 cand mai trageam un somn apoi mancam ceva la pranz, si pe la 3-4 mai trageam un pui de somn. Pffffff ce vremuri, o sa le retraiesc cu siguranta cand pitica din dotare va face 20 de ani si va fi plecata la facultate dar ala va fi somn cu griji, nu abandon total in bratele lui Mos Ene.
I hear you sister:).
Eu nu inteleg o chestie: intr-adevar e greu, e chiar groaznic uneori, dar majoritatea nu suntem chiar singure.
Barbatii ce rol au? Sunt spectatori in tot procesul asta?
La noi pe langa faptul ca avem treburile casnice impartite, si de copii ne ocupam cu randul in momente punctuale. Si el trebuie sa iasa singur uneori din motive de job, iar eu in weekend imi reclam momentul meu de relax in pat, cand inchid usa la dormitor si imi incarc bateriile.
Am o fetita de 2 ani si 5 luni si inca una loading in burtica. Peste o luna vine si a doua, si clar o sa ma solicite exclusiv pt. alaptat si alte alea, dar atunci implicarea sotului o sa creasca proportional, o sa se ocupe mai mult de casa si surioara cea mare, pana cand vor avea amandoua acelasi program de mancare/somn/joaca si vom reveni la situatia de egalitate de acum.
mie una mi se pare trist asa..fara nimeni in jur, fara nimic de facut, suna a pensionar.
Macar un televizor, o carte buna si cu picioarele intinse pe pervaz admirand ploaia si sorbind din ceaiul sau cafeaua aromata..si niste copii linistiti in spate care se uita ori la un desen ori se joaxca in legea lor…
OMG! Imi amintesc vag despre acest soi de rasfat….cred ca acum nici nu as sti ce sa fac daca ar trebui sa ma odihnesc in miezul zilei, nu mai stiu sa fac asta. Imi trebuie trainning de relaxare :)))
Piticul nostru(4a 6l) a dormit mereu la pranz intre 2-4h,asa ca….daca te ajuta cu ceva,iti trimit in fiecare zi de week-end tot somnul pe care eu as putea sa-l „efectuez” dar din pacate nu pot ,de acum am sa dorm pentru tine!
In schimb,te rog, sa imi cedezi toata „oboseala” ta din dragoste pentru cei doi „nazdravani”!
Da, tot de sambata: primele tale fraze se aplica si in cazul meu, plus copil de 19 luni adormit gata, sotul meu se aseaza in pat langa ea, ma asez si eu langa amandoi, tragem patura peste cap si alunecam asa, incet-incet catre somnul cu pricina. Cand aproape adormisem, ttttttrrrrrrrrr, ttttttrrrrrrr, vecinul de deasupra da cu bormasina. Nici nu stiam ce m-a lovit! Se duce sotul fuga la el la usa… aud cum bubuie. Bormasina se opreste. In secunda urmatoare sotul e inapoi in pat: vecinul nu deschisese. Sa reluam firul somnului de unde ramasesem, asadar. TTTTTTRRRRRR TTTTTTTTTTRRRRRRRRR, vecinul iar cu bormasina!!! Iar se duce sotul la el la usa, iar aud cum bubuie, iar se opreste bormasina, iar se intoarce sotul in secunda doi: vecinul nu deschisese, dar sotul venise cu numarul de telefon de la sectia de politie… Bine ca nu s-a trezit copilul… Noi oricum n-am mai dormit, ne-am pus pe spalat vase, gatit, bagat rufe murdare la masina…. Ce altceva, ca doar era ora 15.30, afara ploua, iar vecinul ne-a purtat sambetele la propriu!
Niciodata nu am inteles ce pot face romanii cu bormasinile. In blocul iubitului meu locuiesc in mare parte pensionari. Asa s-a bucurat cand s-a mutat, credea ca o sa aiba liniste. Dar nu: de trei ani de zile, o data pe saptamana, cel putin, ii gaseste. Nu conteaza ora. Si sunt fix aceleasi persoane. Ne-am dus la ei, faceau pe sfintii. Ne-am dus la administrator, cica le-a mai zis de nu stiu cate ori. E atat de stresant, mai ales daca ti-e rau si vrei sa zaci. Plus ca gauresc in reluare, parca sa prelungeasca agonia. O fi o noua metoda antistress…
Vrea omu’ sa ma cunoasca… Pana acum, am comunicat bine: da mereu cu bormasina pe la 13.30 – 14.00 (fix cand incerc eu s-o adorm pe copila), eu dau cu lingura in teava, se opreste si traim fericiti pana la ora 17.00 (cand, oficial, conform anuntului pus de administrator, inceteaza programul de liniste). Dar cand o fi auzit cum bubuie cineva in usa, s-a razgandit, ca era clar cu nu venise nimeni cu lingura…
Data viitoare: politie + bonus: inspectia in constructii!
Cumpar somn :)))) macar 3 ore legate . Nu vreau o noapte intreaga :))).
Trimit, trimit 🙂 Ieri am prins o ora jumate de somn „ma intind si eu un pic inainte de pranz” de m-am trezit la 2.30 mahmura de somn. E drept, am ceva insomnii (cam zilnice) de la sarcina avansata.. dar cat am dormit in perioada asta cred ca fu fix ca sa iti trimit tie niste odihna.
Am inteles de la prietene ca oricum asta tre sa fac. Si masaj.. ca din restul lucrurilor pe care le pot face acum si nu voi putea urmatorii doi ani nu prea mai am ce – calatorii si sapat gradina nu prea-s optiuni..
AMR 2 luni.. si-as vrea sa nu ma mai plang de sale si reflux, of!
Nu faceai asta, pentru ca aveai o viata si inainte de copii :-). Si in week-end mereu se gaseste ceva de facut/recuperat: iesiri cu prietenii, timp petrecut cu partenerul, vizitat parinti, un pic de sport/ingrijire, excursii. Asa ca somnul cade mereu in dizgratie, nu :-)?
http://www.tmpress.ro/2012/08/09/despre-insingurarea-in-mamiceala-de-vorba-cu-raluca-jacono-consilier-familylab/#comments
F interesant articol m-am gandit sa il dau Mai departe. Sunt fericita sa citesc astfel de analize fara ura .
MMMMmmmmm, ador articolele astea ale tale de stare! Parca văd efectiv ploaia și simt plapuma pe umeri și mmm, ce grozav scrii! Îmi plac și cele despre Sof și Iv, intru foarte ușor în atmosferă, deși nu o cunosc (nu am copii și, momentan, nici nu îmi doresc), dar astea despre toate și nimic sunt cele mai energizante pentru mine. Zi cu soare îți doresc!
I feel you :). Eu la vremea la care puteam dormi la pranz eram prea ocupata cu goana dupa cariera si bani ca sa mai dorm. Faceam cursuri, lucram ore suplimentare, monitorizam site-urile de job-uri. Acum am constientizat ca goana mea era o tampenie, dar acum nici de dormit nu mai pot 🙂
In week-end-ul ce tocmai a trecut, nu am facut nimic… adica absolut nimic pentru casa … curat, ordine, cumparaturi, spalat rufe, etc. Pur si simplu am stat pe canapea, am citit, am dormit, m-am trezit, ne-am uitat la filme, ne-am plimbat prin parc. Si mi-am zis asa…” sa nu uit sa fiu fericita”… pentru ca de multe ori, uitam ce bine ne este…cat de multe lucruri bune avem in viata noastra si care sunt cele cu adevarat importante. Ne lasam influentati de cele 100000 de retete sociale care toate incep cu „trebuie sa…; este bine sa…; se face asa…., etc” Sincer, nu trebuie sa nimic, nu se face in niciun fel. Suntem liberi sa decidem ce este bine, cand este bine pentru noi un lucru sau altul.