Am nişte zile foarte proaste. Încerc să-i schimb deprinderile de somn lui Ivan şi merge greu, prost, cu hopuri şi regresii. El plînge în brațele mele, plîng şi eu, zbaterea asta mă consumă, mă topeşte, am migrene şi căderi de glicemie de cîteva ori pe zi, iar seara după ce reuşesc să îl adorm pentru somnul de noapte, mă tîrîi spre patul meu ținîndu-mă de pereți. Alăptatul non stop mă termină fizic, rezistența lui la somn mă termină psihic.
Iar îndoiala că fac sau nu ce trebuie mă îngenunchează. Da, ceva trebuie să se schimbe, dar aşa? Acum? Urăsc să ştiu că eu îl fac să plîngă, că aş putea să-l alin, dar aleg să nu fac ce vrea el, pentru că eu am decis că ceva trebuie să se schimbe, iar asta pe el îl enervează, îl irită, îl deconectează de mine.
Treaba asta cu adormitul mi se pare una dintre cele mai complicate chestii de pînă acum. Pe de o parte nu mai pot să-l plimb la toate somnurile, să stau sub el cît doarme, sā mă trezesc să-l plimb de 20 de ori pe noapte pentru că altfel micul de el nu ştie să adoarmă. Eu sînt de vină, el doar vrea în brațe la mama lui. Doar că mama lui nu mai poate să-i ofere toate asta şi să rămînă întreaga fizic şi psihic. Nu-l mai pot căra (nici în brațe, nici în sisteme de purtat), nu mai pot sta sub el ore în şir de teamă că dacă încerc să-l las în pat se va trezi. Nu mai pot nici cu spatele, nici cu capul. Şi cînd încep să fac lucruri în ciuda mea, nimic nu mai merge cum trebuie. Îmi pierd răbdarea, cheful de joacă, nu mai sînt eu însămi. Suferim cu toții, şi el, şi Sofia, şi tatăl lor. Aşa că ceva trebuie să se schimbe.
Am început cu adormit în brațe, neplimbat. A mers bine cîteva zile, fără proteste. Apoi a început să se zbată, să plîngă. Eu am rămas neînduplecată, el nu ştie să adoarmă altfel, sau mă rog, abia învață. Îl pun în patul lui, se trezeşte. O luăm de la capăt. Pierde somnuri, mie îmi iese păr alb.
Sîmbătă la prînz a fost prima oară în 7 luni şi jumătate, adică de cînd s-a născut el, cînd eu şi omul am stat amîndoi în sufragerie singuri 20 de minute (pînă s-a trezit primul copil). Ne-am revenit din uimire cînd s-a terminat momentul magic.
Ştiu, în economia întregilor noastre vieți, lunile astea chinuite cîntăresc puțin, dar acum, în mijlocul lor, le simt oribile. Sînt stoarsă de toate resursele şi energia, plînsul lui mă epuizează, stau cu el în brațe şi-i cînt şi-l rog şi plîng de nervi pe el, pe mine, pe lumea întreagă că n-a inventat încă o soluție lină pentru asta.
În puține momente pînă acum mi s-a părut cu adevărat greu să fiu părintele copiilor mei, pentru că aproape tot timpul eu şi ei ne dorim aceleaşi lucruri: să fim cît mai mult împreună, să ne jucăm, să ne iubim, să fim sănătoşi, să rîdem, să ne ținem în brațe cînd ne e greu. Din păcate, uneori fie ce vrem cu toții nu se poate, fie vrem lucruri diferite, fără ca asta să însemne că ei nu sînt copii buni sau că eu sînt un părinte rău. Într-un moment din ăsta sînt acum: nu găsesc drumul, sîntem cu toții chinuiți în proces, e dureros, obositor, parte din a creşte împreună. O parte neplăcută şi probabil necesară.
Vreau să ieşim de-aici curînd, azi, acum, să respirăm din nou fără suspine de plîns. Sînt obosită, deorientată, dezamăgită de mine. O îmbrățişare, chiar şi virtuală, m-ar ajuta un dram.
Sursa foto preview: bebeluş plîngînd via shutterstock.com
Draga printesa,
Nu te teme, trece si asta, stii bine! Eu te imbratisez in timp ce puiul meu de un an si 4 luni adoarme molfaind la un san 🙂 Stiu ca e obositor cu unul, imi imaginez ca doi sunt deja peste greu, dar ma gandesc ca vor creste si lucrurile se vor aseza. Cu rabdare si incredere in Doamne Doamne! Asculta ce iti spune instinctul tau de mama si sigur vei gasi solutia!
>:D<
Eu am decis de la inceput ca nu o port pe fata toata ziua. Bun, e si destul de independenta, deci nu-i problema. Stau toata ziua bot in bot cu ea, dar nu sta in brate exclusiv. In general se joaca, pe cand era mica de tot statea in patul ei sau al nostru, cu mine langa. Normal ca am luat-o in brate de cate ori simtea, dar nu am tinut-o in marsupiu toata ziua (ar crapa de cald si de plictiseala). Deci aici am prins un mic avantaj, ca e obisnuita cu mine langa ea, dar nu sta agatata de mine.
Acu’ partea simpatica este ca, daca plec de acasa fara ea, da foc la bloc. Deci trebuie sa fiu in camera cu ea sau cel mai ‘departe’ in apartament (la buda, baie etc.). Din fericire insa se joaca in patutul ei (singurul loc in care e in siguranta, ca altfel cine stie ce trage pe ea) cateva minute, pana apuc sa fac una-alta. Mai e si barbatu-miu prin zona si soacra, dar oricum fii-mea cu mine are tandreturi.
Treaba se schimba noaptea insa, cand, daca se trezeste, nu suporta pe nimeni langa ea in afara de ma-sa.Deci tot cu cantec.
Somnul cu ea a fost nasol mica, pentru ca incercam sa o culc in patul ei (si reuseam), eu dormind in aceeasi camera. Zic nasol ca se fataia in pat si eu ma trezeam tot la 5 minute, ca pateste cine stie ce. Pe la 6 luni a decis ea ca nu-i mai place acolo, asa ca am inceput sa dormim impreuna. Ceea ce facem si acum.
Adormitul insa la noi se face cu suzeta (am incercat fara primele 2 saptamani de viata si am decis ca e un rau necesar pentru noi) si cu mine intinsa langa ea pe pat. Adoarme in cateva minute sau chiar o ora (azi de pilda, ca m-a tampit de cap :)).
Are inca 2 somnuri pe zi pe care le face sau nu. La primul merge OK, la 10-11 dimineata (se trezeste la 7), dar ala de la 14-15 il mai sare. Cu istericale in ultimele zile .. uneori cand o duc la pat urla de parca vreau sa o omor, nu sa o culc. Sfatul stie …
Oricum … ce vreau sa zic .. faza cu adormitul intinsa langa mine imi salveaza salele. Nu se pune problema sa o duc la ea in pat, ca se trezeste cu istericale, daca nu ma simte langa ea. As incerca deci sa insist pe strategia asta cu dormitul unul langa altul, desi zici ca nu-i place deloc. Si cel mai important, eu as incerca sa il incurajez si ziua sa nu stea in marsupiu prea mult. Nu-i vorba ca-l privezi de dragoste, te joci cu el, il tii ‘normal’ in brate, probabil va incepe sa-i placa sa stea in fund, sa se ridice .. nu mai stiu ce varsta are buburuzul .. daca e ca Nadia, se va ridica la 8 luni in picioare, cu chef de rupt podelele …
Asa esti in continuare ‘lipita’ de el, dar incepe sa se obisnuiasca si cu un dram de independenta. Nu stiu .. zic si io …
iti trimitem noi imbratisari multe. sa va fie cat mai usor cat mai curand!
o prietena de-a mea are o fetita care pana la vreo 10 luni n-a dormit niciodata mai mult de jumatate de ora; dormea doar in masina, asa ca la un moment dat sotul ei o punea in masina si conducea noaptea prin oras, asa prindeau si micuta (in masina), si mama ei (acasa), cateva ore de somn legate. oare ar merge? macar din cand in cand, nu in fiecare noapte, normal 🙂
nuu,draga cristina,asa doar inlocuiesti o deprindere disfunctionala cu allta la fel,la care tot atat de chinuitor vei renunta!Ideea e ca daca tot te chinui,macar sa obtii ceva benefic pe termen lung!
merci, draga claudia, pentru iluminare 🙂
Of Doamne si iar of!! Mi-s ochii in lacrimi pt ca si eu sunt la aceeasi faza cu cel mic de 9 luni..ai exprimat atat de bine lupta asta pt o gura de aer, pt organizarea cu somnul pe care desi stii teoretic cum sa o faci si cum o fac si altii nu iti iese nimic in practica..Poate sunt eu mai panicata dar parca nimic nu merge la mine, nu vreau sa il las sa planga pana sa adoarma, cred ca nu e sanatos, si acum si cea mare (2ani si un pic), probabil bulversata si de schimbarile mele si de plansul juniorului vrea sa doarma numai cu mama..asa ca esuez cu amandoi in acelasi pat, o adorm pe cea mare, continui plimbatul apoi cu cel mic,cu nod in gat de la plansul inghitit- ca deh, uite, nici azi nu ai evoluat..Te strang in brate tare, o fi doar o faza, mai avem undeva resurse, sa mai zica cele cu alte experiente!
Multe multe imbratisari virtuale si nu numai. Toate mamicile trec prin perioade negre din cauza somnului sau lipsei lui. Fetita mea de 8 luni a avut nopti (recent) cands-a trezit si de 10 ori pe noapte iar dupa ce am pus-o in pat adormita la ora 6.30, s-a trezit zanul de aproape 3 ani, care de obicei doarme pana la 9. Inca adoarme alaptata sau plimbata de tati in timp ce ii canta Mos Craciun. Am fost singura acasa cu amandoi doua saptamani, tati venea seara tarziu. Mi s-au parut negre. Desi ii iubesc pe amandoi a fost groaznic. Azi am iesit afara singura doar cu cea mica si m-am simtit libera, desi era atarnata de mine.
Sunt etape, trec.
Ne doare capul, corpul, nervii. Si apoi te uiti la pozele cu ei mici si nu iti mai aduci aminte nici durerea, nici oboseala, nici faptul ca nu apucai sa te speli pe dinti sau pe cap. Iti aduci aminte doar zambetul stirb si balos.
Hai, putere! Va fi bine!
Nu am sfaturi de adormit…mie inca imi este comod sa o adorm asa. Dar stiu ca va fi bine. Asa e mereu cu simpaticii astia alaptati. Pupici si o noapte usoara!
Eu nu, nu voi uita niciodata cosmarul. In timp de aveam senzatia ca sunt in colaps de oboseala Ma simteam si Mai vinovata si dezgustata cand Citeam bloguri de mame cum e bine sa Iti pastrezi viata sexuala si ce frumos e tot. Am crescut fara bunici sau rude doua fetite si nu am dormit si acum trezita de n ori pe noapte. Am facut mancare, curat si tot. Nu, eu nu voi uita cosmarul si durerea de ochi si de stomac si senzatiile de lesin in baie. O sa le spun tuturor tinerelor mame adevarul, ca nu e frumos sau cu ghiocei. De care ori vad postari induiusatoare si mame in extaz ma gandesc ca ori au ajutoare ori mint cu nerusinare.
Si nu, nu am sfaturi ca alte destepte pentru ca nici eu nu am dormit de 5 ani jumate. Unicul sfat e sa suprevituiesti cosmarului si sa fii cinstita cu alte noi mame care sunt contaminate de toxicul de pe bloguri. Am imbratisat multe mame care erau epuizate si le- am spus ca e normal sa le vina sa fuga pe usa.
Asta cred ca e cel mai bun lucru pe care il putem spune unei mame proaspete: ca e in regula sa nu simti dragoste cu floricele si unicorni de la incwput. Poate pe parcurs, poate mai tarziu. E frumos cand vezi progresele si cand te strange in brate, dar si cand esti moarta de oboseala parca nu iti arde de floricele.
daca ar spune un sot/tata ca ii vine sa fuga pe usa si poate chiar o face, toata lumea ar judeca si ar huli. NUUUU, nu este normal sa iti vina sa fugi nicaieri!!!!!!!!!!! cine a avut vreodata sentimentul asta inseamna ca se afla in scenariul gresit al propriei vieti. think about it!
Denisa, e vorba de o figura de stil nu de o actiune reala.
Bravo YOYO!! Frumos raspuns si de o adevarata doamna! Te felicit! Ma intrebam cu tristete ce s- ar fi intamplat daca o mama in faza de depresie post partum ar fi intrat aici sa afle consolare. Ar fi sarit ca hienele pe ea. Cum s- au judecat lucrurile aici arata de fapt nivelul real de empatie! Bravo inca o data!! Doamnelor care Aveti ajutoare, va Mai puteti privi in oglinda daca prin absurd o mama cu depresie post natala Citeste cum sariti la beregata? Mie mi- ar fi frica. Am citit tot ce s- a spus si nu exista empatie.
@doina . Nu ai voie sa judeci pe nimeni. esti f nepoliticoasa. Daca ar fi o mama cu depresie post natala ce ai face? Ai zice ca e proasta si denaturata si miorlaita. Sa Iti fie rusine ca sunt chestii grave. Nu ai voie sa judeci Nici pe mama care a chelit de stres, nici pe doamna care a cazut de epuizare si nici pe mine. Ma bucur enorm ca nu ti- au fost intinse rezistentele fizice, data viitoare sa te uiti in oglinda si sa te intrebi daca tu ai dreptul sa judeci niste mame obosite si fara ajutor. Tu poate ai cine sa Iti faca curat, plimbare, iesit afara..
mai, dar si tu ai judecat, si tu ai spus ca cine spune ca nu i-a fost greu minte, asta nu e o judecata? sint copii mai easy going, sint femei mai rezistente, nu e la toata lumea la fel. stiu si eu mame de trei carora chiar nu le-a fost greu si nu au avut ajutoare si nu au fost nici mincinoase. eu inteleg ca sintem toate stresate si obosite, dar doamne, chiar asa…. 🙁
Asa este si imi cer scuze. Ma intrebam dupa ce am citit comentariile cum ar reactiona o mama aflata in moment real de fragilitate. Imi cer scuze daca am fost Mai temperamentala, ioana. Eu nu am reusit cu somnul si dorm cu copilul. Am hot arat ca nu pot sa o las sa planga si astept sa decida ea cand va dormi toata noaptea.
Amin sister!!!parca eu am scris asta!
Absolut, ai pus virgula la tz :). Subscriu si eu, desi am doar unul care acum doarme. Dar primele luni nu o sa le hit niciodata, parca as fi fost in lagar, asa de negre mi se par. Lumea tot insista sa mai fac in copil si pe mine ma apuca toti dracii, ca eu nu mai trec prin asa ceva nici sa ma bati. Tampesc cand aud alte mame, cu 2+ copii ca ce usor e si de ce nu fac si eu ca ele, cati copii o da Domnu. Pentru ca dupa parerea mi-am platit deja pacatele in primele luni de viata ale copilului. Sa mai plateasca si altii 😀
Daca imi spunea asta cineva inainte poate ma si asteptam sa fie greu, poate nu ma lovea mamicenia direct in moalele capului. E a naibii de fain in timp ce e al naibii de greu. Imi cresc si eu singura fata si numai eu stiu ce inseamna fiecare noapte nedormita, fiecare planset care isi gaseste alinare DOAR in bratele mele. Cu somnul mi-au tremurat chilotii de la inceput ca plimbatul si leganatul sa nu devina obicei si am incercat pe cat posibil sa evit asta. Adoarme inca destul de usor (4 luni) da stiu io ce ma asteapta pe viitor? Om vedea…Te imbratisez Ioana, hang in there sister, daca te alina cu ceva macar nu uita ca nu esti singura!
Mie sfaturile de-a face sau de-a mai face copii mi se par deplasate. Bănuiesc cei care le emit nu sunt rău intentionaţi dar ar face mai bine să se abţină.
De ce nu te gândești că acele mame poate nici nu au ajutoare si nici nu mint cu nerusinare?de ce nu îţi vine să crezi că nu toți copiii sunt la fel? Eu am avut greutăți doar la început, cu alaptatul si tocmai de asta am fost nevoita sa abandonez lupta, contrar tuturor opiniilor si acuzelor. Dar bebelușul meu doarme toată noaptea de la 2 luni, seara îl pun la somn in patul lui, in camera lui si adoarme singur. In timpul zilei stau lângă el 2 minute si îl mangai pe cap si adoarme. De ce sa nu fiu in extaz când am timp sa fac chiar si bentite hand made pentru vânzare? De ce sa nu afisez asta in poze, in povesti, in fata tuturor dacă totul e real? Îmi pare tare rău să aud de astfel de situații dar nu e vina mea ca al meu copil e diferit!
daca nu te superi, Andreea, toate femeile care au scris aici isi dau toata energia si cunostiintele sa fie cat Mai bine. daca tie ti se pare o Gluma ca au avut curajul sa spuna ( poti citi Mai jos) ca una si- a pierdut Parul de stres, alta a cazut cu barbia sau alta cititoare nu Mai stia ce e vis si ce e real .. Eu cred ca toate isi dau toata energia sa fie cat Mai bine. e vorba de un tip de terapie sa vorbesti si cu altcineva. multa bafta la bentite! Sunt situatii de viata care trebuie gestionate si trebuie aratata compasiune.
E usor ”sa ai o viata” cand copilul e mai linistit, mai calm, mai somnorici de felul lui – atunci da, ai timp sa hand made si sa fii si zen si de toate . Si sa te superi putin ca alta mama, terminata psihic de oboseala , nu te crede ca n-ai ajutor in familie.
Dragele mele nu inteleg de ce va plangeti? Nu voi vreti sa fiti mame moderne care alapteaza „la cerere”, adorm copiii „la cerere”, fac baie „la cerere” ( nu exagerez chiar am auzit pe cineva care facea baie copilului la 12 noaptea ca asa vrea el si de ce sa-l stresam?), etc… Eu am un baietel de 11 ani care a fost crescut „la program” adica inca de cand am ajuns acasa de la spital a avut program de somn, program de masa, program de joaca etc. si care este un copil perfect echilibrat si independent. Este adevarat ca o luna pana s-a obijnuit cu programul a fost foarte greu nici eu neavand ajutoare, dar ulterior nu am mai avut probleme. Si nu a fost un copil foarte linistit dimpotriva… Chestia cu alaptatul pana „la pensie” eu nu o inteleg. Am alaptat si eu 6 luni pana a avut introduse in alimentatie toate alimentele dupa care gata. Anticorpii de la mama ii i-a in primele luni dupa care la ce mai foloseste alaptatul daca copilul are o alimentatie diversificata? Am avut noroc de un medic pediatru de moda veche care mi-a zis clar ori ii fac eu lui program ori imi face el mie. Eu am ales prima varianta si nu am regretat, dar asta am facut dupa cum am spus, in prima luna pe urma e foarte greu.
Asa ca dragi mamici moderne suportati consecintele metodei „la cerere”.
Nu e vorba despre alaptat pina la pensie, ci despre nevoile copilului, care nu stiu sa respecte programul. Nu sint de acord cu ce spuneti. Sigur, rutina e foarte importanta, sint perfect de acord, dar crescutul copiilor cu ceasul in mina si cu recomandari complet nedocumentate de genul dupa 6 luni laptele matern e degeaba nu-s deloc ceea ce simt, cred si promovez aici.
Cand ma refer la program nu vorbesc de un program strict, dar totusi un program trebuie sa aibe copilul. Referitor la alaptat: cum iti expilici ca supravietuiesc si copiii nealaptati?
Nu spun ca este corect 100% modul traditional de educatie dar totusi in modul asta au fost crescute generatii intregi, pe cand dupa metodele moderne se pare ca rezultatele nu sunt tocmai imbucuratoare dupa cum o demonstreaza experienta tarilor nordice ( in special Suedia).
Nu neaparat ca sa-mi sustin punctu de vedere, dar tocmai am citit un articol despre unde s-a ajuns cu aplicarea noilor metode moderne de educatie in tarile nordice: http://www.ganduridinierusalim.com/copiii-lasati-sa-faca-tot-ce-vor-noua-generatie-de-monstri/#comment-21923
mno, nici de „obijnuit” nu poate fi vorba, poate „obisnuit”
Unniana, nu cred ca e locul si cazul sa fim aici didactice…
Pe de alta parte din tot ce-am auzit cred ca totusi tendinta mamelor cu principiul”la cerere” e sa sufere mai mult din momentul in care se decid sa schimbe ceva in viata lor si a bebelusului. Pentru ca suferinta-observ eu- apare mai ales cand acest principiu e imposibil de aplicat in continuare. Copilul de ex.vrea la adormit sa fie plimbat, dar mamica dupa ce-i satisface nevoia un timp, la un moment dat nu mai rezista nici fizic nici psihic,si incearca sa schimbe acest tipar. Copilul ar aplica acelasi principiu „la cerere”, dar i se refuza, si atunci evident protesteaza vehement. Cred ca aici apare sursa de suferinta: incepi ca mama cu”la cerere”, insa cand ii e lumea bebeului mai draga, nu mai poti duce in continuare principiul, si incerci un alt tipar. Cel putin asta constat eu din ceea ce aud la mamici. Pe de alta parte cuvantul”program” ne strepezeste dintii, insa aplicat fara rigiditate, dar respectat macar in linii mari din prima zi de nastere, plus principiul de aur pe care l-am mai zis pe acest blog”Fa tot ceea ce esti pregatita sa faci pe termen foarte lung”, cred ca-ti usureaza mult viata. la asta adaug si faptul ca-ti scutesti copilul de stresul schimbarii la varste mai mari, cand deprinderile deja sunt formate!
Insa sunt constienta ca fiecare mamica, cu o atitudine sau alta, e in stare sa-si argumenteze la nesfarsit comportamentul(probabil simtim nevoia sa ne validam niste luni din viata pe care nu vrem sa le consideram „gresite”). Asa ca sfatul meu pe care tocmai l-am expus s-ar adresa mai curand unei viitoare mamici, care nu a decis inca drumul pe care va porni(ca atitudine).
Eu sper ca, din greseli si corectari, persoana respectiva invata sa scrie un pic mai corect, azi un cuvant, maine o cratima, poate poate.
Te urmaresc de ceva vreme draga mea, si eu am un pui, Max de 5 luni si de cand am ajuns acasa am refuzat sa cumparam patut, doarme in pat cu noi, si dormim foarte bine de la 12 la 7 linistiti noapte de noapte. Ziua e mai cumplit acum, caci abia i-au iesit primii doi dinti. De multe ori il tin in carrier ca sa doarma si fac ce pot in timpul asta, intind haine, lucrez din picioare sau gatesc. Bafta si cat mai multa forta sa ai!
Pai ati avut noroc. Sunteti de moda veche, pediatrul era la fel, v-a dat o reteta care a placut la toata lumea.. ce mai conta ritmul copilului..
Sigur ca si noi am putea sa impunem diverse copiilor nostri, dar scopul nu e doar sa-i crestem, ci sa-i crestem fericiti, protejati (in perioadele de fragilitate) si adaptati timpurilor moderne.
Zau ca in contextul in care vaccinarea e in scadere (in timp ce bolile se inmultesc), afirmatia dumneavoastra ca alaptarea dupa 6 luni e inutila, mi se pare foarte deplasata. Ca sa nu mai zic despre faptul ca alaptarea inseamna mai mult decat hranire. Mult, mult mai mult.
Nu vad legatura intre program si vaccinarile obligatorii. Ai impresia ca toti parintii care si-au crescut copiii dupa metode traditionale ( banuiesc ca si parintii tai) sunt tampiti?
Pana una alta copilul meu este perfect normal dezvoltat fizic si psihic, nu avut probleme de adaptare la gradinita cu program prelungit, se descurca perfect la scoala cu rezultate exceptionale chiar ( olimpic la faza judeteana la matematica), face sport, invata doua limbi straine si asta singur fara supraveghere excesiva. Asa ca nu vad unde este gresala.
Dupa parerea mea scopul unui parinte ar trebui sa fie independeta si adaptabilitatea copilului la societatea in care traieste. Din pacate in viata nu faci numai ce vrei, ba de cele mai multe ori faci ceea ce trebuie. Asta trebuie sa inteleaga si copilul.
Ma scuzati, eu nu am intentionat sa jignesc, ci doar sa subliniez ca.. la nivel de comportament fiecare isi creste copiii cum vrea. Insa la nivel de nevoi esentiale, exista ceva mai multe studii si informatia circula altfel decat pe vremea parintilor nostri- sa nu uitam ca regimul comunist nu era chiar unul liberal.
Printre nevoile esentiale se numara si alaptarea, din punctul meu de vedere. Legatura afectiva ce se creaza e cu totul speciala, si oricat m-as stradui nu pot gasi cuvinte sa-i desciu unicitatea. Se poate si cu biberonul, dar nu e chiar la fel.
Aceeasi alaptare protejeaza de infectii si dupa 6 luni, mai ales ca in general mama e expusa odata cu bebe la eventualele boli.. si asta era legatura cu vaccinarea (dc circula mai multe boli in comunitate, bebeii fiind fragili, depind mai mult de anticorpii mamei pentru protectie).
Nu v-a criticat nimeni stilul de parenting, ci doar faptul ca-l generalizati ca fiind un adevar abolut..
Sigur un copil trebuie obisnuit cu greutatile de mic. De ce sa planga ca ii e foame daca eu ca parinte am decis ca peste 3 ore trebuie sa manance? Ca asa e programul si e afisat pe frigider.Vai dar cum sa respect copilul? E ora 20.00 si scrie ca trebuie baie, apoi il iau, il arunc in apa si apoi il pun si il leg de pat sa doarma ca doar asa e in calendar ca trebuie sa doarma. Zero respect fata de nevoile lui, afective, nutritionale si de orice fel. Si eu ca parinte sunt genial. Copilul meu este independent, nu a avut nevoie de mine niciodata. Sau daca avut si nu era ora 18.00 nu m-am dus sa ii raspund la nevoi. Si sunt odihnit, cu siestele facute, cu somnul de frumusete complet. La ce sa aiba nevoie de sistem de sprijin, doar crestem spartani, nu?
Nu,nu,nu doamna draga, va aflati intr.o eroare! Modern parenting-ul e pliiin de aberatii, dar sa nu includem alaptatul.O intrebare scurta si la obiect: de ce orice pediatru, mai ales cei de moda veche, recomanda pana la 1,5 sau 2 ani continuarea meselor de lapte? Cu ce ar fi mai bun laptele de vaca (asa cum se obisnuia), laptelui matern?
Doamne, cat de mult gresiti. Anticorpii ” ii IA” Nu ” ii i-a” din laptele matern, nu din mancare. De la verbul „a lua”, carevasazica.
Doamne ….voi chiar stati si fateti analiza pe text ???? Vanati orice greseala de exprimare/ortografie??? Bine ca sunteti voi destepte !
nu vanez, tocmai, ca imi sare in ochi, imi zgarie retina
Ce zic eu si ce zici tu… Nicio legătură între cele două comentarii! Eu nu am contestat ca sunt mame care patesc ce ai zis tu acolo, chiar sunt situații care starnesc compasiune si nu iau nimic in gluma. Doar ca mi s-a părut de prost gust afirmatia ta cu mamele mincinoase! Repet,nu toți copiii sunt la fel si nu ai de ce sa jignesti pe cineva doar ca tu ai experimentat o perioada mai grea.
Si eu am 2, diferenta dintre ei 1 an si 3 luni. Singurul meu ajutor a fost ca venea socrul meu si ma ajuta sa ies cu ei afara pt o ora si asta cam jumatate de an. Eu am avut 7 ani de somn cu n treziri. Iar acum, desi au 9 si 10 ani, tot ma trezesc in fiecare noapte pt ca cel mic face inca pe el noaptea, asa ca trebuie sa-l duc o data pe noapte la baie. Eu, pana acum vreo 3 ani, cand vedeam o mamica cu un copil mic de mana si gravida ma uitam la ea ca si cand ar fi avut cancer si peste 1 luna murea. Nu puteam sa ma bucur cand vedeam copii mici. Nici acum, nu pot sa pun mana cu drag pe alti copii. Pentru mine a fost f.f.f greu. Am si lesinat si mi-am spart barbia intr-o noapte cand le dadeam medicamente ca erau amandoi bolnavi. Dar totul trece si vor veni zile mai frumoase. Trebuie doar sa rezisti.
Imi pare rau sa te dezamagesc dar eu sunt o „desteapta” cum le spui tu mamelor care au reusit sa se descurce singure ,fara ajutor si cu toate astea nu am lesinat in baie,nu am plans,nu mi-a venit sa plec pe usa……momentul cand cei mici erau bebelusi a fost de departe cel mai frumos si nu am avut alt ajutor decat sotul care avea si job si nici nu mint cu nerusinare,pur si simplu m-a ajutat Dumnezeu si totul a fost lin si frumos si ma dezgusta mamele ca tine care simt nevoia sa arunce cu noroi in cele care s-au descurcat ok fara smiorcaieli,sa le acuzi ca mint cu nerusinare pur si simplu ma scoate din sarite.
Alexandra, stiu ca nu la mine te referi in comentariu tau, dar eu chiar am lesinat. Gandeste-te ca am ramas singura cu 2 copii, unul de 2 ani si ceva, iar celalalt de 3 ani si ceva. Cel mic era la a 2-a tura de antibiotic, cel mare la prima. Sotul meu era in Germania pt 5 zile. In aceste 5 zile nu mi-a deschis nimeni usa sa ma intrebe dc vreau o paine. Da, m-au sunat parintii si prietenii, dar atat. Sotul meu s-a intors in a 6-a zi dimineata, iar in urmatoarea noapte, la ora 4 am lesinat. M-am lovit atat de tare incat mi-am spart barbia pana la dinti si am ramas acolo jos. Nici nu pot sa-mi inchipui ce se intampla dc el nu era acasa. Nu pt toata lumea e la fel de usor. Si pt mine a fost extrem de greu.
Carmen
Mie mi se pare extrem de trist ce citesc aici, cum poti sa spui ca a fost cosmar?!?!?! E vorba de copii tai, cum adica nu o sa uiti?!? Si daca nu uiti, ce o sa faci?! Cand vor pleca la casa lor, te duci de 7 ori pe noapte sa ii trezesti ca sa te razbuni?
Ok, nu e usor, dar ce iluzii aveati despre cum va fi cu bebelusii? Nu inteleg expresia ‘daca ma avertiza cineva’ !!
Nu suntem nici primele nici ultimele mame din lume, e in firea lucrurilor totul. E obositor, dar e departe de a fi cosmar.
Avertismentul ar tb sa fie: nu faceti copii daca nu ii puteti iubi pana la epuizare si dincolo de ea, la figurat si la PROPRIU!
Cred ca fiecare are masura propriilor experiente. daca ea spune ca pentru ea a fost un cosmar, inseamna ca asa a fost.
din pacate, nimeni nu stie cit de greu poate fi pina nu trece prin fiecare etapa in parte. daca am face copii pe masura parerilor noastre despre ce putem si ce nu putem duce, cred ca majoritatea nu am face copii. noroc ca ii facem in necunostinta de cauza si in majoritatea situatiilor, toata lumea e pe plus! 🙂
Poate m-am aprins eu un pic mai mult decat era cazul pentru o postare pe un blog :)) dar tot ma intristeaza ca acel comm a primit atatea aprecieri si sustineri, asa…pentru nedreptatea universala, nu e personal
daca viata ei(oricare EA) cu copiii a fost un cosmar, pe pariu ca si viata copiilor cu ea a fost la fel?!?
In rest, numai bine si bucurati-va de copiii vostri, exista luminita la capatul tunelului si e spectaculoassssa 🙂
That’s all I’m saying.
Imi iubesc copii, nu I- am lasat sa planga niciodata, intotdeauna am facut tot posibilul sa fie bine. Mi-am leganat sora Mai mica. Imi pare rau ca ma judeci Asa. Am vrut sa arat compasiune pentru ioana. In fiecare zi vreau sa fiu empatica si sa dau ce e Mai bun. Da, II iubesc si sunt mandra de ei. Imi pare rau, denisa ca ma judeci Asa. E vorba de o perioada tranzitorie, asta nu Inseamna ca nu imi iubesc copii. Nu o sa Mai comentez pe blog. Am vrut doar sa imi arat compasiunea pt ioana. Da, Asa este sa ne bucuram si sa nu arunc am cu piatra. Numai bine,I oanei in aceasta perioada tranzitorie grea.
Exact, Printesa! Denisa, eu cred ca e vorba doar de empatie!Cand o mama spune:”Nu mai pot, pur si simplu nu mai pot”, inseamna ca asa e, c-a ajuns pe fundul sacului. Cand tu spui:”nu e un cosmar”, asa e. Fiecare suntem propriul nostru expert, nimeni n-ar trebui sa spuna:”Exagerezi cand spui ce misto e, sau exagerezi cand spui ca e un cosmar”.
Dincolo de epuizare nu mai exista nimic. Eventual moartea. Cand cineva zice ca nu a mai dormit …omeneste de vreo 5 ani …inseamna ca e cu nervii la pamant .Ultimul lucru de care are nevoie e sa-i bagi degetele in ochi ca situatia asta e in firea lucrurilor , ca trebuia sa stie de la inceput care-i treaba cu iluziile, ca e smiorcaita si denaturata . Btw, privarea de somn e o forma de tortura care distuge psihicul mai eficient decat o bataie cu ranga!
@Irina Ge , te rog POLITICOS sa Iti ceri scuze pentru ce ai scris. O sa Iti traduc Numai pentru tine din romana in romana mesajul scris de mine Ioanei. deprivarea de somn este foarte greu de gestionat in conditii le in care nu ai familia extinsa cu tine. Cuvantul ” cosmar” se traduce o perioada grea in care trebuie sa faci totul bine. Mai departe, expresia ” a iesi pe USA” Inseamna ca esti in impas si nu stii ce sa faci sa iasa bine.Sa ai aproape oameni pozitivi care sa Iti arate suport, scriam cand ma refere am la bloguri. eu nu m- am plans sau „smiorcait” sunt un om stabil emotional. este intolerabil ce ai scris. Te rog sa Iti ceri scuze pentru ce ai scris. este inadmisibil. Imi iubesc copii si le acord toata dragostea mea. Eu ma refeream la un context anume. Multumesc. NU inteleg ce nu intelegi Mai ales ca ai citit si ce alte femei spun. Imi pare rau sincer ca esti plina de venin.ma mahnesti.
Bine-ar fi sa stii care-ti sint limitele, dar nu le afli decit prin experienta directa 🙂 avertismentul asta cred ca e bun, din pacate instinctul care ne obliga sa avem copii nu poate fi ignorat decit cu greu – zic ca presiunea sociala e mai importanta la unele, altfel senzatia de cosmar, lagar, munca silnica si tortura nu ar trebui sa apara. O nastere naturala e o experienta coplesitoare, dar normala – cred ca nu sint multi barbati capabili sa treaca prin tipul ala de dureri fara sa-si piarda cunostinta – o depasim si o repetam, daca e cazul. Metodele de adormit/alaptat/crescut copii, care astazi par multora horror, au fost inventate si practicate pe vremea cind birthcontrolul era o utopie, cifra de copii supravietuitori ai unei mame era gen o grupa de gradinita 🙂 Era greu? Oricum o fi fost, era normal; o categorie a normalului pe care noi nu mai sintem dispuse sa o acceptam, de aici si problemele care par de netrecut. Mi-as dori sa fim aici si peste 20 de ani, sa vedem ce a devenit generatia de copii iubiti pina la epuizare fizica 🙂 Cu riscul de a-mi lua toate reprosurile – mi le asum – cititi si „Cum sa nu fii o mama perfecta”, de Libby Purves
Exista cazuri si cazuri..copii si copii.. Cartea lui Libby Purves mi s-a parut de departe cea mai tare carte de parenting.. Printesa urbana mi-a atras atentia prntr-o oarecare asemanare in gandire:) Poate mai putin relaxata, scz. Ioana:D Ideea este ca e greu, te mai si acuza lumea ca nu faci bine cum faci si asta indiferent ce si cum faci:))..Ideea primordiala este .. supravietuieste si incearca sa te mai si strecori pentru cate o gura de aer:) Pana la urma asa cum nu am vrea sa fim tratate de un medic epuizat, nu ne-am lasa copilul pe mana unei bone in starea de oboseala in care este cate o mamica eroina.. asa ar trebui sa ne gandim si la noi! Cred ca o adaptare , o combinatie intre cele doua metode , clasic si modern este mai functionala:) Exact ca si in invatamant, unde cu tot spectacolul si distractia metodelor noi, tabla inmultirii se invata pe dinafara si punct:) In orice trebuie masura , umor si o doza de nesimtire pentru chestiile mai putin importante;)
Cosmar! Cosmar! Cosmar! De cate ori sa repet!Nu e Asa ca Iti creste stima de sine, Denisa! E confortabil sa judeci pe altcineva si sa spui nt nt Vai Vai cand e terminat. E confortabil sa stai pe piedestalul de mama perfecta si neobosita.
Sa iti fie rusine Denisa, ca femeie si ca mama! O multime de femei au depresie post natala nediagnosticata (depresia e o boala serioasa, care ucide!! ) care se agraveaza daca bebelusul nu este unul calm, daca urla toata ziua din cauza colicilor, daca nu doarme, daca nu au ajutor…Nu numai ca nu te-ai gandit ca ai putea intinde o mana de ajutor(daca nu din bunatate, macar din inteligeta sau macar din incercarea de a te conforma unor principii religioase – daca ai cumva vreo religie) dar te-ai gandit sa arunci cu noroi.
Uite, iti ofer una de la munte, imbratisare la o adica, aducatoare de speranta si putere pentru ce urmeaza. 🙂
Dragă Prințesă, îți trimit o multitudine de îmbrățișări virtuale și gânduri bune, pozitive, să-ti dea putere să treci peste zilele astea grele. Hang în there şi ai încredere în tine, în instinctul și în puterea ta, în capacitatea de adaptare a lui Ivan. Acum e probabil bulversat de schimbare, nu înțelege de ce ai schimbat lucrurile care lui îi conveneau de minune. Dar tu stii. Acum 1 an jumate eram și noi unde sunteți voi acum, nu vedeam lumina la capătul tunelului, iar acum, dacă as putea, ți-aş trimite niște (multe) ore de somn, ceva putere și kg. O să fie (mai) bine!
in baza experientei mele, o sugestie: inainte de a incerca sa-i schimbi deprinderile de somn, este important sa stii bine in ce mod vrei sa realizezi aceasta schimbare. adica, daca vrei sa se obisnuiasca sa a/doarma in patul lui, il pui in patul lui (te asezi langa patut astfel incat sa-l poti mangaia, sa te vada, sa te simta, sa stie ca esti acolo; eventual ii poti pune si o jucarie de plus in patut); daca (pe motiv de alaptare) vrei sa a/doarma in pat cu tine, il adormi in pat langa tine.
cred ca este foarte important sa hotarasti (functie de exigentele voastre) ce iti doresti si cum iti doresti sa fie, pt ca, daca ulterior vei dori o alta schimbare legata de somn, va fi si mai greu (cu cat sint mai mici, cu atat e mai usor de implementat „programe”) .
si… o data luata hotararea, sa nu te abati de la ea, oricate lacrimi ar/ ai varsa, si sa nu te simti nicio secunda dezamagita de tine, de felul in care procedezi 🙂
iti doresc din suflet sa gasesti solutia potrivita pt toti, si, mai mult, iti doresc puterea de a ramane „pe pozitie”.
te imbratisez cu drag 🙂
Sa nu se simta dezamagita de ea insasi pentru ca si-a lasat sa planga copilul oricat, asa cum ai sugerat tu, doar ca sa-l dreseze sa doarma cum „se cuvine”??
Nu stiu cum voi, astia cu antrenatul omului mic pentru somn no matter what, va mai puteti uita in ochii copilului dresat sa urle pana adoarme de epuizare si de nervi, teroare si panica!
Mai grav e ca faceti si sugestii!
Ferească Dumnezeu… Eu nu il pot lasă sa plângă nici 5 secunde… cea mai mare prostie e sleep-trainingul asta
E mai comod asa, dresat sa doarma dupa nevoile noastre, ale adultilor, nu dupa nevoile lui de copil mic.
Giz,dar aici nu avem DECAT mame extremiste??in general,calea de mijloc e cea mai potrivita…
Scuzele mele, dar de care anume teroare vorbim? Daca a mancat, e schimbat, alintat, pupat si cu „service-ul” facut, ce anume e asa de terorizant sa il lasi in camera lui? De unde atata panica pe capul lui? O sa il manace lupii? O sa moara de foame? Ce o sa pateasca? Copii au din pacate inca inscris in ADN fricile acestea ancestrale, care le-au asigurat supravietuirea acum cateva mii de ani. Dar acum nu mai e cazul! Acum ar trebui sa le fie frica mai degraba ca moare mama de epuizare. Ca nici noi nu mai suntem asa rezistente ca acum cateva mii de ani. Asa ca de ce sa ii fie frica? Si de ce sa iti fie mila? Nu are nici un motiv rational si logic, nu se afla in pericol.
Copiii foarte mici nu pling din motive rationale. Pling pentru ca au nevoie cu toata fiinta lor sa fie tinuti in brate de mama lor. Pentru un pui atit de mic, abandonul (temporar, dar el nu stie asta) lui de catre mama este pericol de moarte. El asta simte si se va purta in consecinta. Reactia in corpul lui cind plinge singur este una de stres major, cu efecte pe termen lung asupra dezvoltarii creierului. revin cu link.
” Pentru un pui atit de mic, abandonul (temporar, dar el nu stie asta) lui de catre mama este pericol de moarte. ”
faptul ca este pus in patutul lui sa doarma nu este abandon.
si chiar daca este pus in patut, oricum nu este lasat singur pana nu adoarme, deci iar nu este abandon.
ma refeream la cazurile in care e lasat singur.
Dar nu-l lasa singur, stai langa patul lui, dormi pe o saltea langa el, vorbeste cu el, baga mainile prin barele alea, cumpara pat plian care se deschide cu fermoar prin lateral, nu stiu dar nu-l lasa nici singur nici lipit de tine, ca evident nu mai poti.
incercam vedem
Astept cu nerabdare linkul, pentru ca pina acum nimeni, indiferent pe ce grant-uri se bazeaza cind scrie ce zici tu ca scrie, nu a putut faceun transcript cu ginduri de bebelus abandonat cu cruzime de mama lui in patut/ cosulet/leagan. Pseudoarticolele psihologiei moderne bat uneori o zona buna de fictiune, o bat cu gratie, pe gustul publicului, ca sa justifice sau sa faca banii. Despre cum sa-ti urmezi instinctele nu mai scrie nimeni, este de preferat sa citim in prostire si deruta – cu copilul in brate, bineinteles – ce cred diversi cutarici ca ar fi bine sa credem noi ca simte copilul. Plinsul irational nu cred ca exista, la un copil foarte mic, si nici macar la unul mai mare; de obicei, el semnalizeaza o cauza fizica, chiar daca nu o putem depista imediat. Plictisul nu e inca o optiune la virste mici, pentru ca de obicei curiozitatea e mult mai mare. Irationalul sa refera la noi, astia care nu putem identifica motivul – deci ce facem cind copilul plinge irational? 🙂
E vorba de descarcarea de cortizol, hormonul stresului. http://evolutionaryparenting.com/its-just-a-little-cortisol-why-rises-in-cortisol-matter-to-infant-development/
Am citit si eu aceste studii si am incercat cat am putut sa tin cont de ele dar mama-natura de obicei are si alte planuri. Fetita mea cand era mica plangea si in brate si in afara lor uneori din motive care nu de toate datile le-am putut elucida, si desi nu suportam sa o aud plangand, am fost in situatia de a nu putea face ceva mereu. Acum stiu ca multe lume critica adusul in discutie a modului in care am fost noi crescuti, dar sincer, pe vremea parintilor nostri nu existau studii de astea sau nu aveau ei acces la ele, si din declaratiile a foarte multi parinti rezulta ca noi eram lasati sa plangem foarte mult si nu mi se pare ca suntem o generatie de oameni traumatizati si nefericiti, si sincer, nu am auzit nici de bebelusi care au murit de la plans nici macar pe vremea cand eram noi mici. Nici eu nu vreau sa-mi aud fetita plangand daca pot face ceva sa o consolez, dar nici nu ma pot crampona ca daca plange prea mult o traumatizez pe viata. Sunt convinsa ca pot compensa in momentele de dupa criza de plans.
discutia era despre plinsul neconsolat. sigur ca exista milioane de feluri de plins, nu toate provoaca acelasi raspuns in organism.
si nu, noi nu sintem o generatie ok, dimpotriva. am obosit sa discut despre asta, cred ca majoritatea dintre noi sintem functionali, nicidecum ok. tocmai pt ca am fost crescuti cu bataie si plins si nu e voie si etc.
Fiecare are parerea lui. Eu consider ca suntem o generatie ok, sigur avem fiecare defecte si anumite angoase, dar overall, daca nu am fi noi ok, nu vad cum am putea sa fim parinti responsabili la randul nostru. Faptul ca vrem sa facem mai bine ca parintii nostri nu ne-ar face parinti mai buni daca materialul nostru nu ar fi ok.
Eu sunt multumita de copilaria pe care am avut-o dar sunt si lucruri care consider ca parintii mei le-ar fi putut face mai bine. Sunt multumita cu mine ca rezultat al muncii lor.
Da, din pacate e genul ala de bullshit cu pretentii stiintifice…mai mult sperie decit da solutii; isi atinge deci scopul despre care taman scriam mai sus…
scopul articolului nu e sa dea solutii, ci sa explice ce se intimpla cind copilul e lasat sa plinga singur. ce anume e bullshit?
Explicatia cu pretentii stiintifice despre ce se intimpla cu copilul care este lasat sa plinga singur este bullshit. Solutia, evident, este sa nu fie lasat sa plinga singur. In cazul in care se intimpla ca micutul sa plinga singur, din motive obiective, muntele de vinovatie, cu imaginea vedrelor de cortizol care umplu necontrolat trupul plapind al copilului, o va urmari pe fiara de ma-sa pina la finalul zilelor sale, chiar daca ea nu stie ca propriul cortizol ii poate face si drege diverse ghidusii. How nice is that?!
mai, sa iti plinga copilul si sa nu poti ajunge la el sa-l consolezi e una. sa il lasi sa plinga ca sa-l inveti chestii e alta. si da, eu cred ca trebuie sa te simti vinovat daca faci asta, e pur si simplu un pret (mic, daca ma intrebi pe mine) pe care il ai de platit.
oamenii aia au studiat fenomenul si au tras niste concluzii obiective, desigur, cine isi cauta scuze, nu are decit sa le ignore.
una e insa sa nu stii ce efecte poate avea, alta sa stii si sa mergi mai departe chiar si asa, ca na, e bullshit.
Eu cred ca depinde de la copil la copil, pentru ca ei sunt foarte diferiti si, pe masura ce cresc plansul nu mai este pentru exprimarea unei nevoi de baza ci pentru manifestarea unei neplaceri (cum este si firesc).
Sincer, eu nu o incurajez pe fetita mea de aproape 2 ani sa faca crize de isterie pentru ca nu obtine ceva ce vrea ea neaparat in momentul respectiv si mie nu mi se pare potrivit (de exemplu, sa stea in parc cand este deja intuneric si frig). Ii permit foarte multe pentru ca este un copil cu foarte multa personalitate si am invatat sa negociem in timp, daca eu ii indeplinesc majoritatea dorintelor si ea ma asculta, dar are si derapaje ca normal este om. Fiind copil, consider ca trebuie sa ii corectez aceste derapaje pentru ca altfel va ajunge sa fie egoista si sa creada ca i se cuvine orice si sa actioneze in consecinta. Nu acesta este omul pe care vreau sa il creez. Asadar, cand face aceste crize de isterie, ii spun sa se duca la ea in camera sa se calmeze, si se duce chiar ea singura si isi inchide usa, plange vreo 5-10min si pe urma ma striga si imi spune ca este gata. Si chiar nu cred ca va ramane traumatizata pentru ca plange cateva minute pana se linisteste, ba mi se pare foarte ok ca a invatat sa se linisteasca singura. Pentru cine nu stie cum sunt crizele de isterie (nu ma refer la tantrum) la copii pana in 2-3 ani, puteti citi toate studiile si o sa vedeti ca in timpul manifestarii lor, copiii nu reusesc sa inteleaga ce li se spune si cel mai bine este sa lasi criza sa se manifeste si sa ii asiguri ca vei fi langa ei dupa ce se calmeaza. Si chiar nu mi se pare cruzime si nepasare sa faci asta.
Acest studiu despre care vorbesti spune, cu alte cuvinte, ca daca pui o oala cu apa pe foc, la un moment dat, apa va atinge temperatura de fierbere si nu se va raci in momentul in care iei oala de pe flacara. Acesta este ceea ce numesc eu bullshit. Vrei sa intrebi si un medic ce parere are despre genul asta de articole?
Da, intimplator chiar lucrez la un interviu cu un medic despre subiect.
Din punctul meu de vedere, articolul citat de Printesa e bine scris, pare a fi facut de un profesionist si are referinte corecte. Insa cred ca e greu de citit/ inteles si risca sa sperie unele mamici.
Mi se pare ca are un bias de selectie, in sensul ca selecteaza (putin) informatiile oferite, pentru a sustine parerea autorului. Asta e normal, si pana la urma… sa fim seriosi ! indiferent ce doctor intrebi, va avea o parere sau alta in functie de personalitatea lui si de studiile noi/vechi pe care le-a citit (sau nu).
Sa fim atente la definitie : subiectul principal criticat este strict extinction= removal of all presence and all responsiveness. Din start as zice ca majoritatea metodelor de sleep training sunt mai putin agresive. Ceea ce spune si autoarea, in concluzii, indreptandu-ne atentia catre alte variante.
Printre referinte sunt amestecate mere cu fripturi… adica extinction cu stress la copiii institutionalizati, cu contexte speciale (early life stress la orfani, copii agresati, saracie extrema), falling asleep cu night wakenings, studii observationale (la ei acasa) cu studii din spital (somnografie, etc). De asemenea, autoarea articolului reformuleaza putin concluziile studiilor pe care le citeaza, ceea ce face lucrurile mai greu de inteles (si bias-ed la nivel de interpretate).
Ca psihiatru cu supraspecializare pe neurostiinte, v-am incurcat cu lectura critica de articol, cer scuze celor ce nu erau interesate.
Personal eu am tendinta sa dau dreptate Doinei.. in aceea ca nu ar fi descarcarile de cortizol chiar asa neuro-toxice de la cateva minute de plans din cand in cand, cu conditia sa nu depaseasca 30 minute (durata luata ca referinta in majoritatea studiilor) si sa nu fie un pattern, o cronicizare. Din cele 17 publicatii citate, am aflat lucruri interesante, dar nu am vazut o demonstratie clara de cauzalitate plans- nivel toxic de cortizol- brain damage.. la copil normal in context „normal” (adica nu insitutie, nu razboi, nu bataie, etc).
Influenta la nivel de afectivitate, asta e alta discutie, mai subtila si greu de cuantificat.. nu ma bag la ce nu stiu, poate un psiholog ne lumineaza mai bine.
Doamne fereste!!!de 3 ori…..nu-mi revin din soc ca exista cineva cu o asemenea gandire si se poate numi „mama”.doamneee.ingrozitor.
Coment era pt voyo.
De trei ori ce? Nu inteleg, am pierdut firul
Draga Georgiana, in caz ca o sa mai intri pe aici si n-ai scris in comment doar ca sa te afli in treaba si apoi sa uiti de el, iti propun sa ne intalnim. Sa tragi concluzia pe viu ca sunt asa o mama dezastroasa. Sa te uiti in ochii copilului meu si apoi sa ma judeci. Sa vezi cum ma comport cu el si apoi sa fi tu judecatorul dreptului meu de a fi mama. Imi pare bine ca apelezi la Dumnezeu in aceeasi propozitie in care Ii ceri sa apere lumea de asa un dezastru ca mine. Banuiesc ca sfatul de a nu judeca pe altii nu l-ai prins tot de la El. Anyways, in timp, doar in timp ne vom da seama daca ce am facut noi cu copiii nostri a fost bine sau nu. Si eu mai degraba ma tem de judecata copiilor nostri decat de a ta.
@Georgiana,Yoyo, poate…lasa si tu fiecare mama in legea ei, nu toate sint atit de conectate la parenting – ciudat, multe au copii normali si perfect sociabili. Iar mama se numesc numai pentru copiii lor, nu e un titlu la care poti aspira in alte conditii 🙂
Ai grija Doina sa nu culpabilizezi. Ma gandeam citind comentariile cum ar reactiona o femeie aflata in depresie post natala. O asemenea persoana sare nevoie de incurajari. E f grav daca intra sa citeasca o persoana in situatia asta. Iti asumi ce ai spus Mai sus? Mie imi e frica daca cineva in situatia asta ar citi, s- ar simti ingrozitor fara sa realizezi ca lucrurile se vor indrepta natural si va fi bine. E inspaimantator ca cineva in situatia asta sa citeasca aceste judecata de valoare,Doina. Numai bine
Madalina,
1. de data asta o sa trec peste tonul malitios si peste mizeriile care le-ai scris, si o sa-ti raspund ca unei persoane educate si cu bune intentii, rugandu-te totusi pe viitor (cand/ daca vei mai raspunde) sa-ti masori cuvintele. sau macar sa te asiguri ca ai inteles bine mesajul, sau macar sa te asiguri ca ceea ce spui se aplica celui cu care vorbesti 🙂
2. subiectele in propozitie erau doua: unu, sa stie bine ce schimbare isi doreste si sa decida bine metodele de realizare a lor si doi, sa fie ferma, determinata sa nu renunte la ce abia a decis la primele lacrimi ale copilului. copilul simte indoiala mamei, furtuna din ea, si se agita si mai tare ca atunci cand ea ar fi ferma in decizie.
3. expresia „oricate lacrimi ar/ ai varsa” nu se traduce prin dresatul copilului, prin lasat copilul sa planga singur si neconsolat, ci se refera la timpul pe care il necesita aceasta schimbare, timpul pana se obisnuieste copilul. adica sa nu renunte la decizie la primul plans. si, desigur, sa nu se simta dezamagita de ea insasi.
si oricum, inainte de asta era „sa nu te abati de la ea, oricate lacrimi ar/ ai varsa”, si…
4. la asta „Nu stiu cum voi, astia cu antrenatul omului mic pentru somn no matter what, va mai puteti uita in ochii copilului dresat sa urle pana adoarme de epuizare si de nervi, teroare si panica!” – n-am ce sa raspund…
5.”Mai grav e ca faceti si sugestii!”
eu sint si reprezint o singura persoana, deci nu inteleg de ce ai folosit pluralul.
da, i-am zis sugestie pt ca „sfat” parca si-a pierdut esenta…
dar da, consider ca este un sfat, o sugestie pertinenta, si oricine doreste ii poate da curs cu incredere.
somn lin 🙂
Corect zis!!! Încă dinainte sa se nască prințul meu eram hotărâtă ca nu îl voi învață să a/doarmă la noi în pat, și așa am făcut, (a nu se intelege ca nu a dormit absolut niciodata cu mine in pat,cand a fost bolnav sigur ca l-am luat in pat )a fost greu,foarte greu,stăteam lângă pătuțul lui și îl mângâiam pana îmi amorțeau mâinile, îi cântam pana adormeam pana și eu în timp ce îi cântăm(câteodată cu capul pe marginea pătuțului în cele mai ciudate pozitiii), când a mai crescut putin(6-7 luni) drumul de la pătuțul lui pana la usa dormitorului(2m maxim :)) ) mi se păreau 20 de km,încercam sa mă furisez din camera când vedeam ca a reușit sa adoarmă cu mine în camera. Acum la aproape 3 ani are camera lui,doarme și adoarme singur,a fost greu dar cu perseverenta și multa putere am reușit amândoi! !! Prințesa Îți trimitem îmbrățișări multe multe! ! Capul sus ca o sa fie bine!!
Salut! I feel you, completely! 2luni juma de adormit bebelusa numai plimband-o in brate, au fost dati cand dura mai mult de 1h30′ s-o adorm; pana cand nu-mi mai simteam nici muschii, nici coloana, nimic. Dureri oribile. Muuult magne B6 si multe ore de citit despre somnul bebelusului. Ei i se intampla sa se trezeasca noaptea si sa nu o mai pot readormi prin nici o metoda. Pana intr-o noapte cand nu am mai putut nici deschide ochii de oboseala, am asezat-o langa mine mai mult inconstient („asezat sincron”- cum ai zis tu), am dormit mai departe si a adormit si ea…asa, pur si simplu. Si din noaptea aia am reusit s-o adorm la fiecare somn asa (stand langa ea, facandu-ma ca dorm, cantandu-i, totul pe fond de zgomot alb). It just happened! Fiecare caz e particular, doar ca dintr-o data, pe nesperate si neasteptate, cand nu mai putem, vine solutionarea :-)! Si tu stii asta. O imbratisare tare si plina de nadejde!
Big bear hugs 🙂 Si aici ceva solutii, incercate pe om :
http://www.leblogpiquant.com/2013/01/reteta-noastra-pentru-somn-bebelusesc.html#.VPTGdvmUeao
Tu vrei o îmbrățișare și o încurajare de la noi, doar atât, nu-i așa ? Că de sfaturi cred că ți-e plin podul 🙂
Sunt zile și zile… poate azi a fost mai greu dar mâine sigur va fi mai bine. Te îmbrățișez cu mare drag.
In primul rand trebuie sa te decizi asupra unei metode, pentru ca acum mie imi pare ca vrei o schimbare dar faptul ca bebelusul plange la schimbare te deruteaza si te tine pe loc. Ideile de metode de adormit vor veni, iti spun din proprie experienta. Fetita mea a avut probleme de adormit de cand am nascut-o (are aproape 2 ani). Inca nu-mi vine cate metode de adormit am schimbat. Cel mai dureros a fost cand reusisem sa implementam metoda sa o punem in patut, sa stam 2-3minute langa ea, ii explicam ca ne revedem de dimineata si ca o iubim si pe urma plecam si ea adormea singura – metoda ideala, dusa pe apa sambetei cand ne-a parasit prima bona de care fetita se atasase foarte mult :(. Dar am supravietuit si am gasit o alta metoda care functioneaza si in ziua de azi, cu cateva fine tuning-uri din cand in cand, ca nu ar fi viata ‘pumoasa’ daca fetita noastra si-ar face un obicei clar de adormit :P. Te imbratisez si te incurajez ca va fi bine. Daca vrei, iti pot scrie pe mail cateva metode folosite (din ce mai imi amintesc ca sincer am schimbat foarte multe) si care au dat rezultat cateva luni, pana iar am schimbat 😀
Adina daca vrei scrie direct aici cateva din metodele tale, sunt sigura ca majoritatea- daca nu chiar toate-mamicile ar vrea sa le afle! Multumim!
Uite aici citeva metode, chiar si carti, daca poti deschide linkul http://www.leblogpiquant.com/2013/01/reteta-noastra-pentru-somn-bebelusesc.html#.VPTGdvmUeao
Din ce imi amintesc, ar fi acestea (nu scriu si de metoda cand o adormeam in brate – adica pana la 6 luni – caci consider ca nu este de utilizat pe termen lung)
1) stateam langa patut si o mangaiam pe manuta sau pe piciorus, daca se ridica in picioare o puneam la loc intinsa – a fost ok, a durat 10min si pe urma, pentru ca ii placea prezenta lui mami sau tati, a inceput sa ne tina si 2h…
2) ii spuneam povesti (din memorie) – nu mergea cu cititul pentru ca ea simtea nevoie sa imi vada fata, plangea daca imi luam privirea de la ea – a mers, dar la un moment dat cerea 2-3 povesti si nu a mai mers pt ca iar dura 2h pana adormea…
3) cea ideala dar care nu stiu sa spun exact cum am implementat-o dar, o puneam in patut si o mangaiam in timp ce ii spuneam ca o iubim, sa nu ii fie frica ca noi suntem langa ea si ca noaptea dormim iar de dimineata ne vom revedea din nou si plecam din raza ei vizuala pe un fotoliu de langa patut si cand incepea sa planga ii spuneam din nou ca o iubim si la fiecare planset spuneam din ce in ce mai putin cuvinte pana nu mai plangea si ieseam pe ascuns din camera (daca m-ar fi vazut s-ar fi agitat) – dar ieseam doar cand ma asiguram ca s-a linistit si ca urmeaza sa adoarma singura
4) am aplicat si metoda germana de adormit in sensul lasatului copilului sa planga, e adevarat ca ajunsese sa nu planga mai mult de 10 min (prima noaptea a plans 40min, a doua noapte 30min, a treia noapte 20min si pe urma max 10 min). Nu am insistat pe ea pt ca mi s-a parut ineficienta pt ca fetita totusi plangea constant acele 10 min iar metoda presupunea ca la un moment dat nu va mai plange
5) o puneam pe canapeaua din camera ei si o mangaiam pana adormea, ea era foarte calma daca eram cu ea, initial adormea in 10min pe urma si aici a prelungit-o pana la 1-2h uneori
6) metoda de azi (care inca merge :D) – am scos-o din patut si i-am luat o saltea de 120×190 cu somiera dedesubt, am zis ca decat sa stau cu panica picatului din pat si sa iau alte aparatori, mai bine doar o saltea (modelul Montessori imbratiseaza acest mod de dormit de la 6 luni). Am incercat initial un pat de 90×200 doar ca ei ii place sa se rostogoleasca si ea cu mine pana adormim in 90cm nu aveam suficient loc de manevra asa caci l-am schimbat cu 120 :D. Metoda consta in faptul ca ma intind cu ea, o mangai pe piciorus sau pe manuta pana zice ea „gata” (si zice relativ repede 10min), pe urma se pune pe o parte si adoarme. Adoarme in cam 20-30min dar uneori poate dura 1h (daca s-a trezit mai tarziu la pranz). Eficienta acestei metode este ca ei ii place ca noi putem sta cu ea pana adoarme in patul ei.
Inca ceva, cand inca statea in patut, cand o adormeam sau daca se trezea noaptea (destul de rar), nu o luam in brate din patut, o mangaiam sau ii cantam daca mi se parea ca plangea de vis urat si stateam langa ea pana se calma.
Eu personal nu am mai putut sa imi adorm fetita in brate dupa 6 luni cand a facut 8kg pt ca spatele meu deja cedase (dupa alte cateva luni a rezultat hernie pt ca luatul in brate se desfasura pe parcursul zilei in alte ocazii). Am mai scris si in alt reply, tinutul copilului in brate pe perioade de timp indelungate, dupa o anumita greutate, nu mi se pare ok pentru mama pentru ca poti avea probleme medicale care iti pun mai multe piedici sa ai grija de copilasul tau ulterior.
Sper sa va fie de folos, fiecare mamica adapteaza dupa cum simte si ce vrea copilasul dar ce am retinut este ca devenim foarte creative cand avem acesti pui mici de iubit si crescut 🙂
Poate împărtășești si cu noi câteva metode:) eu am o fetița de 2 ani si 4 luni care la prânz adoarme in 5 min iar seara durează si 2 ore sa o adorm…
Experienta imi spune ca fetita ta ar putea sa nu mai aiba nevoie de siesta…Incearca intr-o zi si ai sa vezi ca dureaza 2 min seara sa adoarma…
A mea experienta spune ca nu faptul ca doarme la pranz face copilul sa nu adoarma seara :). Asa am crezut si noi, dar baietelul meu de 4 ani adoarme in cam jumatate de ora de fataiala seara (indiferent daca a dormit sau nu la amiaza), fata de max 5 min linistite la amiaza. Vine la 12.30 de la gradinita si se pune singur in pat. Asta nu inseamna ca am aflat care ar fi motivul.
RUXI, seara in general copiii (ca si adultii de altfel) sint mai obositi, si cu cat sint mai obositi, cu atat adorm mai greu. dar copiii adorm la fel de greu si daca sint prea odihniti 🙂
eu as spune sa fii atenta la intervale ( la ce ora se trezeste dimineata, la ce ora adoarme la pranz si cate ore doarme, la ce ora o culci seara), astfel incat, aceste intervale sa fie cat mai egale.
pt ca: daca la somnul de pranz se trezeste la ora 17.00 de exemplu, si o culci seara la ora 20.00, e posibil sa fie prea odihnita si astfel ea se foieste, „trage de timp” pana se oboseste si adoarme.
daca la somnul de pranz se trezeste la ora 14.00 de exemplu, si o culci seara la ora 22.00, e foarte obosita si de asta adoarme greu.
sper ca ai prins ideea, si sper sa-ti fie de ajutor 🙂
Multa putere si incredere ca va fi bine. E doar un moment de furtuna. Va trece cat veti clipi din ochi. Inca putin sa mai rezistati. Stii bine asta. Multe imbratisari.
Ioana, sa treaca repede si Iv sa se obisnuiasca:-) E ora 7 dimineata, tocmai l-am readormit si eu pe al meu bebe, dupa 3 incercari nereusite ale lui tati si inca 2 nereusite, anterioare, ale mele. Cum spui si tu, parca resursele de rabdare se termina uneori, dar asta e, o luam de la capat… Sa vina vremuri bune si cu somnic bun mai repede iti doresc.
Rezistă, Prinţesă, avem nevoie de tine. Sunt sigură că luminiţa de la capătul tunelului e acolo, chiar dacă acum nu se vede. Eşti un părinte bun, vei găsi tu o soluție. 🙂
O îmbrăţişare virtuală şi de la mine.
Eu te sfatuiesc sincer sa cauti inca un ajutor pe timp de zi si sa te duci sa te culci o ora intr o camera,singura.nu glumesc.poate in perioada cand ivan are program de joaca..oricat ti ai dori sa fii calma e inuman fara somn bun noaptea…
Multa putere iti doresc si energie!
P.s sunt aprox in aceeasi situatie dar solutia a fost sa ma apuc de cafea si cum tu ai zis ca nu bei….
Buna printesa!
Din experienta iti spun ca o sa fie bine, cel putin asa sper. suntem si noi in acelasi stadiu cu al doilea bebe (7 luni si 2 saptamani). Desi am trecut prin aceeasi faza cu primul (acum are 2 ani si 9 luni), faza care a durat pana la 1 an si 1 luna (stiu asta pentru ca am sarbatorit, si nu imi venea sa cred cat de „roz” poate fi viata dupa o noapte in care am dormit toti trei 11 ore neintrerupte). Bine ca ne da Dumnezeu uitarea lucrurilor grele si urate ca altfel nu am fi avut curajul si forta sa o luam de la capat.
Ce stiu sigur e ca o sa treaca…dar cand si cum depinde de fiecare copilas!!
Multa sanatate si forta!!
Fetita mea a dormit pe mine pana la 6 luni. Apoi eu nu am mai rezistat si am inceput sa o legan in timpul somnului, cam pana pe la un an. In jur de un an a inceput bona sa o adoarma in patul mare singura si a reusit. Dar si acum la doi ani si 8 luni se trezeste dupa primele 40 de minute si trebuie sa fii langa ea. Eu nu reusesc sa o adorm decat la san. Faptul ca vrei sa ii faci acum lui Ivan o rutina sanatoasa este foarte bine. Cu cat mai tarziu, cu atat mai greu. Te imbratisez si iti multumesc pentru toate sfaturile tale!
Imbratisari si de la mine! si eu incep sa ma simt epuizata, a mica nu vrea sa adoarma decat cu mine si exclusiv la san, a inceput sa se trezeasca noaptea f des, iar ziua dupa ce adoarme la san daca ma misc de langa ea face ochii cat cepele. degeaba e maica mea la mine si mai incearca sa o ia ea sa o adoarma, esec total de fiecare data…incep nici sa nu imi mai fac iluzii si chiar daca doarme langa mine ma doare spatele de mor ca trebuie sa stau doar pe o parte… Sper sa apara solutia magica si la tine si la mine.. Multa putere!
Madalina, ai incercat sa pleci cateva ore de-acasa, s-o lasi cu mama ta ? al meu pui e complet altul cand nu sunt eu acasa. cumva stie ca nu-s disponibila, cu altii (din familie) se poarta diferit- mai putin indraznet, mai putin pretentios.
Da, din păcate a plâns pana la leșin si m-a sunat maica mea sa vin. Azi a fost a doua oara la fel. 🙁
Te inteleg perfect. Si eu am aceeasi problema … ziua doarme doar conectata la san, nu ma pot ridica de langa ea. Noaptea, in schimb, lasa sanul insa se trezeste f des. Dar mi-e foarte ciuda ca la 3 luni dormea de șa 22 la 7 trezindu-se doar o data pe la 4-5 pt mancat care dura max 5 min sau chiar deloc. Si de la 4 luni a inceput sa doarma tot mai putin …. e adevarat ca la 5 luni si 2 sapt i-a iesit primul dinte. Dar mi se pare epuizant trezitul din ora in ora noaptea, plus ca ziua doarme 3 somnuri si toate la san dar in continuu. Si nimeni nu ma intelege.
Buna,
Suntem alaturi de tine,cu ajutorul lui Dumnezeu,o sa treci si peste etapa asta.
Cu drag,Ionela
O imbratisare mare, plina de drag!
Eu doar dupa ce am fost 100 % hotarata am reusit. Am incercat multe metode cateva luni. Intr-o noapte n-am mai putut. Visasem ceva groaznic, eram rupta de obosita si in vis fetita mea era prinsa in plapuma (asta visasem eu). Eu, buimaca de somn si atat de mult nedormita, m-am dus in living dupa foarfeca sa scot fata din plapuma. Am taiat plapuma putin, timp in care sotul se trezeste si ma intreaba ce fac. Cam atunci am inceput sa devin constienta, treaza. Am realizat ca de oboseala nu mai stiam ce fac…. Puteam pune in pericol chiar pe sotul meu sau pe fetita noastra, cu foarfeca la cativa cm de sotul meu, pe intuneric, mai mult adormita decat treaza. Efectiv, eram cum nu credeam ca se poate fi de oboseala. Nu a trecut o juma de ora de somn si s-a trezit fetita, sa isi ia portia de leganat, in toiul noptii, doar de la mine, a patra tura de leganat in cateva ore….. Si, frate, am lasat-o sa adoarma singura, cum a putut ea….A plans, am luat-o langa mine si am mangaiat-o plangand amandoua, pana am adormit, tot amandoua, fara leganat. Am zis „fie ce-o fi, decat sa se intample o nenorocire, mai bine ne chinuim un pic si macar ramanem vii si intregi toti.” cateva zile a fost mai greu, dar am fost alaturi de ea non-stop si am incercat sa nu sufere.
Of….e tare greu, dar trece..incet, f incet dar sigur, sigur!!
Esti o mama perfecta, iubitoare, faci totul asa cum trebuie, mergi inainte! Toate cele care stam singure cu copiii, nu avem ajutoare bone, bunici, traim la fel. Eu traiesc asta de 5 ani si 2 luni si sunt foarte fericita ca am petrecut fiecare zi si fiecare noapte cu copiii mei ( 5 ani si 2 luni si 2 ani si 7 luni).
Esti perfecta si noi te iubim ca impartasesti cu noi aceste trairi.
Ce seamănă Ivan cu Matei al meu. Pe când avea el 1 an ajunsesem din om neom. Aveam uneori câte 3 săptămâni în care dormeam dormeam 4 ore cumulate, pana când l-am înțărcat de laptele de noapte. Îi dădeam doar seara și dimineața. Și a plâns vreo 2 săptămâni. Îl puneam cu noi în pat și stăteam cu el, ce era sa fac. Dar s-a produs minunea și după 2 săptămâni a început sa doarmă toată noaptea. Iar acum la 1,6 luni e complet înțărcat și nu mai avem probleme cu somnul decât când ne chinuie cate o măsea. Dar nu mai vrea plimbat :D. Succes Printesa și o îmbrățișare
Ioana…capul sus si spatele drept sa curga bine energia care intra de sus. Imi imaginez ca e usor de zis si greu de facut insa gandeste-te ca peste cativa ani chiar daca tu iti vei aminti aceste momente…copilutii tai dragi nu vor tine minte decat iubirea ta neconditionata. Imbratisare cu drag
Un „hug” si din partea mea. si un „multumesc frumos” pentru ca-mi inseninezi zilele prin scrierile tale.
O imbratisare virtuala si ganduri bun , iti trimit din toata inima. Oboseala e urata si te face sa te simti mica, cruda, mama fara suflet si alta sarambanda de sentimente neplacute ( eu am trecut de multe ori prin ceea ce treci tu acum). Tu stii ce ar trebui sa faci dar nu te lasa sufletul, iti e teama de solutii mai putin neplacute pt puiul tau mic si de aceea suferi ff. mult. La momentul potrivit va aparea solutia potrivita si in adancul inimii si al mintii, o stii. Sa nu uiti sa manaci si sa faci si pt tine ceva ce iti place , pt ca daca tu clachezi atunci cum poti sa-i ajuti pe ingerasii tai. Numai si numai ganduri bune si numai si numai de bine sa ai parte. Invoc sa vina odata solutia salvatoare pt tine si pt micul Iv.
lots of hugs, Ioana!!! esti, oricum, cel mai rabdator om pe care il stiu ;)) :*
O imbratisare calduroasa si de la mine! O sa treaca, in curand experienta asta se va transforma in amintire. Opreste-te asupra unei solutii si ai incredere in tine ca faci ceea ce trebuie pentru un viitor pumos pentru toti 4!
Imbratisari multe si multa putere. Este al naibii de greu..frustrant si obositor. Suntem si noi in aceeasi situatie si singurul lucru ce ma moiveaza este nerabdarea ca ei sunt schimbatori si plini de surprize. Cand vine seara gandesc optimist ca poate ne face o surpriza si doarme toata noaptea!
Putere multa, draga mea!
O imbratisare virtuala, dar calda si de la noi!
Curaj Ioana, nu te da batuta! Stiu ca e greu, nici eu nu suport sa o aud plangand si din cauza asta cedez repede in fata ei. Sper la o schimbare si la noi dar nu cred ca sunt suficient de puternica. Tu esti!
Te imbratisez tare ,tare !Esti cea mai buna mama pe care Ivan si Sofia o pot avea 🙂 !Esti mami cool a lor si va fi bine !Te pup 🙂
Sunt fix in aceeasi situatie si stare si ma regasesc 200% in ce ai scris. Ma bucur ca nu sunt singura care simte asa…..si sper si eu sa treaca repede….
HUG
Faci totul asa cum trebuie, esti mama perfecta a copiilor tai! Multe imbratisati si de la mine, o mama tot obosita dar cu vise de mai bine!!
O imbratisare mare mare si de la mine!! E tare greu dar sunt sigura ca veti gasi impreuna calea spre mai bine!! Hugs!!
Stiu ca doare… Si tu stii ca nu esti o mama rea pentru ca faci asta. O faci pentru ca el si Sofia sa poata avea langa ei o mama sanatoasa fizic si psihic. O sa fie bine, ai rabdare, va invata. Fara sa ai grija de tine nu poti avea grija de ei…
Primește şi îmbratisările noastre caci vin pline de compasiune si speranţă. Nu dau sfaturi, copii sunt diferiți. Îți doresc sa găsești acea cale prin care sa puteți să treceți de etapa asta si sa puteți zâmbi zi de zi, ora de ora, din nou. Eu sunt cu gândul alături de voi!
Multa putere virtuala iti trimit si eu. Inteleg perfect prin ce treci, e foarte greu, numai cine a trecut prin asa ceva intelege cu adevarat. La noi, totul a pornit de la colici. Eram la primul copil, il vedeam ca se chinuie si dintr-un reflex am inceput sa-l plimb. Asta a tinut pana la 5 luni cand au trecut colicii. Am avut noroc ca le avea ziua si noaptea nu, altfel cred ca as fi capiat. Dar la somn nu am facut nimic sa schimb plimbatul ala si am tras asa pana spre 2 ani jumate cand pur si simplu imi cadeau mainile, spatele si ma apuca tremuratul dupa 15 minute de plimbat in brate 20 si ceva de kile…Mai am un pic pana nasc si am jurat sa fac altfel, altceva, orice. N-o sa-l las sa planga sau sa se chinuie dar vreau sa epuizez orice alta metoda. Sa stau cu el in brate dar in fotoliu sau pe canapea. Sa-l tin pe perna de alaptat in brate, orice in afara de plimbatul ala. Sper sa si reusesc, va doresc sa scapati cat mai repede de asta 🙁
Si baiatul meu a avut colici seara in primele 2 luni de viata, dar eu gasisem metoda de a-l linisti tinandu-l pe burta mea la orizontala, invelit bine cu plapumioara si batandu-l cu degetele pe spate pana se linistea si adormea. Apoi in patut cu el, unde a dormit din prima zi. Cred ca am fost si norocoasa, el nu s-a mai trezit peste noapte de la 5 saptamani, de alaptat l-am alaptat la program: la 3 ore la inceput asa cum se obisnuise din maternitate si apoi de la 1 luna jumate nu a mai dorit decat de 5 ori pe zi :). De adormit nu vrea sa doarma decat la el in pat, de vreo 2-3 ori am dorit sa-l tin in pat cu mine si el s-a dus singur la el in patut. Acum are 2 ani si 2 luni si ma mai cheama cateodata in dormitor sa ma bag si eu in pat sa ma vada acolo pana adoarme dar nu chiar in fiecare seara. Din cate vad e mai rar sa ai noroc de asa copil, dar asta e Tudor al meu.
Si nou am inceput sa trecem prin chinul cu somnul pe la 6 luni jumate. Pana atunci adormea la san seara sau la cate un somn peste zi si se trezea o singura data pe noapte, pe la 3. De cand cu primii dinti si prima raceala am uitat cum e sa dormi noaptea. Put si simplu am uitat, si eu si tatal Sofiei. Ne trezim cu randul, jumatate de noapte el, jumatatea cealalta eu. Si plimbam, alaptam(eu), ne rugam, cateodata trebuie sa facem cu schimbul in aceiasi sedinta. Tot asa a fost pana cand am ramas amandoua singure acasa intr-o noapte si a trebuit sa fac eu toata treaba asta cu somnul. Si am incercat 2 ore jumate, de la 22 pana la 24:30 tot ce am stiut putut fizic si psihic sa fac. A adormit dupa 20 de min de plans, am adormit si eu cu 2 usi inchise sa nu o aud. Cine a facut CIO nu se poate sa nu se simta vinovat, eu m-am simtit ca dracu A doua zi desi am facut-o de epuizare nu premeditat, desi am dormit pana la sase dimineata neintrerupt ca niciodata, amandoua. Si din noaptea aceea nu a mai trebuit sa o plimb ca sa o adorm, si nici nu o sa mai las pe nimeni sa o faca. Noi ne-am vindecat dupa o noapte de CIO, dar dacă ar fi continuat cu noaptea nr2 nu știu dacă as fi rezistat. Singurul motiv a fost epuizarea si faptul ca am fost singura, fara ajutor. Nu putem sa dam sfaturi, numai sa împărtășim experiența…depinde mult si de copil, eu cred ca Sofia este easy going, de asta s-a si adaptat imediat la condițiile date… Mai departe vom vedea cât tine minunea… Deocamdata dormim legat șase ore din nou, ceea ce pentru mine e heaven. Îți doresc răbdare si sa știi ca nu ești singura. Ce am citit si am incercat sa aplic este Healthy Sleep Habits, Happy Child by Marc Weissbluth.
si noi tot asa.
o sa treaca, cica.
hug si de la mine…
Te imbratisez , printesa ! >:D<
Eu una m-am obisnuit cu ritmul…cel mare de 3 ani, cea mica de 7 luni, amandoi toata ziua cu „treaba” fara chef de somn… Cu cea mica e mult mai greu, adoarme numai in brate, de cate ori se trezeste tot in brate trebe luata, cand o pun in patut bineinteles ca incepe plansul dar ii dau suzeta si se linisteste pana la urmatoarea trezire. Ziua doarme afara la plimbare.. in rest stam toti trei, asa cel mare se joaca cu ea, mai nou vrea sa ii dea sa pape, el ar vrea- o si la somn…
Deci rabdare, o suzeta, o plimbare..
Eu așa am renunțat la alăptat fix înainte de un an. Că nu mai puteam fizic și psihic, stat la sân non stop dupămasa (eram la birou în timpul zilei) plus 2 ore seara pentru adormire.
Îi faci un bine și lui, având grijă de tine. Ai grija de tine și omul tău, că dacă voi nu vă hrăniți pe parcurs, dacă nu aveți în primul rând grijă de voi, în timp tot asupra copiilor se va răsfrânge. Te rog citește ultimul meu articol care vorbește întâmplător chiar despre asta. Copiii ÎNȚELEG (sau cel puțin respectă în termeni rezonabili) nevoia ta de avea grijă de tine ….. dacă vorbești cu ei.
https://meticreata.wordpress.com/2015/03/03/povesti-de-oameni-mari/
Hugs, darling Printesa..
te inteleg foarte bine…pe la varsta asta si Mihut nu adormea decat in sling si dupa muuult timp, peste o ora cateodata…si nu mai puteam, si ma enervam si el ma simtea…cred ca e o faza si cum zicea cineva mai sus, in scurt timp isi va dori independenta…dar pana atunci…te pup si te imbratisez..
Mi se pare foarte curajos din partea ta că ai scris despre asta pe blog. Cred că ai ajutat multe mame care trec prin aceeaşi situaţie şi care cu ocazia asta au văzut că nu sunt singurele din Univers care se simt aşa.
Îţi / vă ţin pumnii !
Ioana rezista, aceasta perioada va trece f repede si iti vei aduce aminte de ea f rar. Acum fa exact ce îți spune inima.
Curaj, Printesa !
Va trece si asta. Fa un plan impreuna cu Omul tau, eventual cu etape succesive si tineti-va de el. Delfinul e suficient de mare cat sa nu va simtiti vinovati, incepe sa inteleaga ca sunteti acolo, chiar daca nu lipiti de el. Si cand iti pierzi curajul, tine minte ca e pentru el.. nevoia de somn e esentiala.. mai ales ca pe masura ce creste si e mai activ, oboseste mai mult.Are nevoie de somn odihnitor.
Noi mai intai ne-am propus sa-l obinuim sa (a)doarma singur… dupa cateva sapt- cand parea sa fie ok i-am mutat patutul in camera lui. Acum are aproape 11 luni si bb e ok cu somnul. Suntem la partea de plan cu suprimatul lapticului nocturn.. desi initial refuza, pana la urma a acceptat un biberon cu laptic de mami, dar bea din ce in ce mai putin. Acum mami reuseste sa adune 6-7h/ noapte, ceea ce mi se pare miraculos. Speram ca in curand sa renunte si la biberonul ala, ca sa poata dormi si tati.
Pentru cele care vor sa incerce CIO (desi nu e potrivit pentru orice bebe/ orice familie.. si nu mi-as permite s-o recomand), imi permit sa le incurajez.. ca devine mai usor cu fiecare zi. Daca nu, atunci inseamna ca metoda nu vi se potriveste si e cazul sa renuntati.
Noi eram epuizati si am facut-o din mare disperare. Avea vreo 6 luni, lucram amandoi full time, si eu veneam acasa in pauza de pranz ca sa alaptez (statea cu o bunica ziua).. iar in rest era alaptat la cerere. Nu mai puteam sa rezistam nici unul. In prima seara a plans cu urlete 20 min, il auzeam pe monitor si plangeam cu tac’su in sufragerie, unul in bratele altuia. In ziua doi n-a mai plans, doar a marait vreo 5 minute dupa care a adormit. Dupa aia a fost bine. Cand e racit/ iese un dinte/ se schimba ceva, mai are zile de marait (intre 1 si 5 min), dar n-a mai plans.
Viata o sa redevina „pumoasa” dupa ce treceti de incercarea asta. Ganduri bune !
O imbratisare calda si multe ganduri bune, pe care promit sa le transmit constant :-)) pana ne anunti ca e mult mai bine.
Am trecut si eu prin asta, odata am lesinat de (ne)somn, norocul meu ca era taica-su prin preajma, altfel sincer nu stiu ce s-ar fi intamplat cu copilul.
iti trimit o imbratisare cald Ioana! Si eu trec prin aceleasi probleme numai ca eu am doar 1 bebe de 4 luni.
Mamica frumoasa, te imbratisez strans si mult! Esti puternica, toate mamele sunt! Veti depasi perioada asta, sa nu te iti pierzi increderea! Pupici si imbratisari mii
Multe, multe imbratisari. Imi pare rau, fooarte rau ca trebuie sa treceti prin aceste momente. Imi pare foarte rau pentru toate mamele din lume si pentru toti bebelusii din lume care trec prin momente din acestea, grele, istovitoare, coplesitoare, sfasietoare. Nu am o solutie, noi avem o fetita la fel de scumpa, asa cum este Sofia, si nu am experimentat momente din acestea, fara somn deloc deloc deloc. Pot doar sa empatizez cu voi si sa sper, alaturi de voi, ca timpul si rabdarea, atat cat mai exista, vor rezolva si il vor aduce pe Mos Ene pe la genele lui Ivan. Si sa iti spun doar atat: atunci cand crezi ca nu mai poti, de fapt mai poti un pic, un pic mai mult. Head up, noi sunt aici, pentru tine, sa iti oferim cate imbratisari virtuale poti tu sa primesti, pentru voi toti.
Multa sanatate si rabdare, urmeaza sa fie tot mai bine cat de curand! Tocmai am citit de instantbabysleep, poate merita incercat…
Imi pare rau ca trebuie sa treci si prin asta. Te inteleg perfect, in lipsa de ajutor, tot pe la 8 luni ale fetitei, ajunsesem sa chelesc. Nimic nu mai functiona nici pentru eterna durere de cap, nici pentru jumatatea de cap fara par. Dar e o faza… tu, voi sunteti foarte puternici si in curand totul va fi doar amintire!
Ioana, cred ca faci o treaba buna! Nepoata mea are 6 ani si doarme cu mama ei. Personal, nu cred ca e sanatos. Nu stiu daca opiniile unei matuse pot conta asa mult, dar pot fi neutre. Anyway, hang in there!
Hai, capul sus! Iti iubesti copiii mai mult decat orice si asta se vede chiar si din acest gest de a-l invata sa doarma singur. Esti o mama minunata, un exemplu pentru multe persoane. Nu te teme! Va fi asa bine in curand! Iti promit eu, totul trece! Sa nu cumva sa te invinovatesti ca vrei ceva pentru tine si pentru sotul tau, nu iti faci copilul sa sufere…ci doar ii dai ceva si mai frumos, ce ii va fi foarte folositor pe mai tarziu: independenta! Poate sunt mamici care vor zice ca ar fi prea devreme, dar nu e asa…totul se face cand si cum simti! Iar tu mereu ai demonstrat ca faci lucrurile in legatura cu ei asa cum simti!
Mamico, nu uita, ai superputeri, esti speciala si noi te iubim si te sustinem. (Noi = eu si fetita mea care e nascuta in aceiasi zi cu Ivan! Am pus-o pe ea sa vorbeasca telepatic cu el si sa il roage sa se relaxeze, nu e nimic rau sa o lasi pe mami sa doarma! )
Te imbratisez cu drag!
Buna! Postarea ta de azi m-a facut sa iti scriu pentru prima data. Am un baietel de 7 luni si trec printr-o perioada asemanatoare. Ma trezesc noaptea din ora in ora, uneori chiar si mai des.Sunt epuizata fizic si psihic,dar rezistam.Trebuie! O sa vina si nopti mai bune 🙂 Te imbratisez cu mare drag!
E greu si la noi. Cu somnul, cu spatele, cu capul, cu nevoia de pauza si de bine. Nu stiu daca exista vreo formula secreta de a trece mai usor peste situatiile astea. Nu cred. Stiu doar ca la un moment dat trec. Si dupa aia le uitam
Te imbratisez cu mult drag, Ioana! Cred ca e important ca tu sa fii convinsa ca ai luat decizia buna si sa fii hotarata si linistita. Ivan o sa inteleaga si o sa accepte. Pe de alta parte, daca tu eziti si te indoiesti, el o sa simta si asta. Din cate inteleg, trebuie sa renunte doar la placerea de a fi plimbat, restul ramane: bratele, alintul, prezenta ta pana adoarme. Nu e chiar asa rau pentru micul print 😉 O sa reusesti, sper sa nu mai fie multe lacrimi pana acolo!
Eu iti trimit cu drag o imbratisare virtuala, am simtit fiecare cuvant din tot ce ai scris. Eu am avut o perioada cand alaptatul de noapte devenise un chin, ma ingrozea gandul ca se va trezi iar si va cere sa il pun la san si ma uram pe mine pentru gandurile astea. Intr-o zi am plans pe canapea o ora, a fost modul meu de a descarca toata frustrarea acumulata in noptile alea.
Inca visez la momentul in care va dormi toata noaptea, dar sunt constienta ca nu va veni curand. Iti doresc multa bafta, nu pot decat sa imi imaginez cat de greu este cu doi copii care iti solicita toata atentia! Sper sa citesc curand vesti bune!
Cand imi spun prietenele ca ai lor bebelusi se trezesc uneori noaptea (o singura data), si au senzatia ca vai ce s-a intamplat, le spun sa se gandeasca mai bine. Hai sa va spun cum e la noi: bebe 9 luni, de tot atat timp doarme doar pe mine, cred ca a avut adunat 1 luna in care a dormit langa mine. In plus adaugam si noaptea treziri din 2 in 2 ore. E greu?! Este!!! Stiu ce inseamna sa te trezesti noaptea ca iti este rau, caderi de glicemie, ca simti ca daca nu te asezi in momentul ala efectiv vei cadea de dureri, ca noaptea de la greutatea ei ma trezesc de dureri dar nu ma misc sa nu o trezesc si pe ea, stiu! Insa, duminica am ramas singura acasa cu sotul (pentru prima oara in 9 luni, cea mica a mers la bunici) nu va pot explica ce senzatie urata am avut amandoi cand am realizat ca suntem singuri, fara EA! Ingrozitor, casa era goala, nimic nu parea la locul lui. Eu ma gandesc in momentele alea grele ca e o doar perioada, ca ea are nevoie de mine si ca singur pot sa mai trag si azi de mine. Iar dimineata cand se trezeste si imi spune MAMA ma incarc cu energie pentru o noua zi. Eu ma gandesc acum la statuia aia…
Iti recomand cartile lui Francois dolto , specialista pediatra. E ceea ce fac eu, sa vorbesti cu copilul si sa II spui ca il intelegi ca e nervos obosit. Ca faci tot posibil ul sa il intelegi. E ceea ce fac eu. Are niste carti minunate.e o perioada dificila dar va trece. Daca poti Citeste cartile ei recomanda sa vorbesti cu copilul.multa bafta
Iarta-ma, Irina, dar cartile lui Dolto mi se par pline de bullshituri, de psihanaliza si pareri invechite despre cresterea copiilor. Cercetarile in domeniul neurodezvoltarii au infirmat o parte din teoriile acelea. Nici macar in pedo-psihiatrie nu prea se mai vorbeste de ea.
Unele idei sunt de bun simt (sa vorbesti cu copiii, sa incerci sa-i intelegi, etc)… dar p’alea le gasesti oriunde, nu-s inventiile lui Dolto.
Sigur, asta e doar parerea mea… dar timpul unei mamici e asa limitat, ca ar fi pacat sa-l iroseasca cu carti vechi (anii 70′) si greoaie.
Salut, Ioana! Mie mi-a zis candva in parc o femeie desteapta o treaba foarte desteapta, cand eram fix in faza in care esti tu acum si ma balanganeam pe sub copilul in sling: „Primul an e cel mai greu. Daca as putea s-o iau direct de la un an, as face cinci copii.” Mai tarziu am aflat ca tu esti printesa urbana si asa am ajuns la tine pe blog. 🙂 Pana sa aflu asta, ca sa-ti pot pune nume si prenume, am dat-o si eu mai departe altor femei incercanate fix asa: „Mi-a zis mie candva in parc o femeie desteapta o treaba foarte desteapta…” Deci tarie, femeie desteapta! Drumul nu e chiar asa de lung! Te imbratisam cu drag!
Multe imbratisari iti transmit si eu, cu ganduri bune si incredere ca ceea ce faci este bine!
Sunt foarte grele momentele astea. Mi le aduc aminte perfect. Cu mine copilul nu a adormit niciodata usor, sau la fel- mereu inventam noi si noi combinatii sa-l adorm- cand la san, cand plimbat, cand cu radio bbc, cand cu sunete de furtuna sau cantecele de copii… E o perioada foarte frustranta, care te face sa-ti pui la indoiala tot ce stii sau crezi ca stii despre tine si copilul tau.
Partea Buna este ca trece. Incet, greu, dar trece. Multa putere sa ai!
De pe la 1 an, am adormit-o pe Ioana in carucior: nu prea mai mergea nimic, asa ca o puneam in carucior si pendulum inainte-inapoi, pana adormea. Am avut un carucior mai micut, sport, pe care il folosisem in vacanta si statea frumos spalat dupa usa, a fost salvarea noastra!
Acum, nu stiu daca merge peste tot: somnul de la pranz il facea acolo, in carucior; seara, adormea langa mine, dupa muuuulte foieli (si acum e la fel, frati-su adoarme in 5 minute, ea, in 50). Daca o lasam cu altcineva, adormea in carucior si, cand veneam eu, o luam si o puneam in pat. Uneori, cu spectacol suplimentar (joaca, sau planset, alteori, lin si usor).
Acum, adoarme si la pranz, si seara, in pat.
Altfel, cu regret spun si constienta ca existenta corelatiei nu inseamna cauzalitate, dar, de cand s-a intarcat, si-a reglat somnul. Nu s-a mai sculat de trei ori intr-o ora si jumatate, cat dura somnul de pranz, iar noaptea a facut o singura trezire. Tot asta am observat si la Tudor. Nu am fugit de alaptare si in continuare cred ca e cea mai frumoasa si mai intima si mai dadatoare de pace relatie ce se poate stabili intre mama si bebelus, o relatie care, dupa mintea mea, nu le aduce imunitate, sau puncte la IQ (or fi si astea, da’ la aia cu IQu’ ma indoiesc serios), cat le aduce fericire! Dar, retrospectiv, vad ca nu sunt numai ghiocei si zambilute, cum spunea cineva mai sus. Inainte sa se intarce, Tudor se trezea si la jumatate de ora. Avea un an jumate, insa.
Multa putere iti doresc. Va trece si aceasta perioada, o vei uita si iti vei aminti numai clipele frumoase.
Am fost si eu la capatul puterilor, ajunsesem la un grad maxim de epuizare asa ca a fost nevoie sa iau o decizie foarte grea de altfel. Nici acum nu sunt sigura daca am procedat bine. Fetita alaptata 1 an de zile, in ultima perioada cu treziri foarte dese noaptea, seara adormea seara doar la san. Eu ingrozitor de obosita. Asa ca am introdus o masa de lapte cu cereale seara si am pastrat masa de san dimineata care era la 4 sau la 5 sau la 6-7. Surpriza, fetita dormea apraape toata noaptea sau macar 5-6 ore legate, nu in fiecare noapte dar am inceput sa imi mai revin. Ulterior am renuntat si la masa de san de dimineata. Mi-a fost greu dar m-am gandit ca important este sa raman eu intreaga la minte si sa am energia sa pot face restul activitatilor cotidiene.
Cu adormitul…a fost mai greu. De cateva saptamani am inceput sa-i facem un asa zis ritual de somn, masa de lapte cu cereale cu lingurita, baita, povesti ea stand in patutul ei, stins lumina, aprins caruselul, spus povesti in continuare. apoi liniste doar zgomotele naturii in surdina pe un player, ea se joaca cu cele doua plusuri preferate, mai vorbeste, mami langa ea ..hai sa dormim, uite face si mami nani, apoi stins lumina, ramane doar lampa de veghe cu proiectia unei oite pe tavan, se mai joaca, se foieste si pana la urma adoarme, Uneori mai plangne, o mai mangai. O mai iau in brate dar de cele mai multe ori plange mai tare in brate si vrea tot in patut. Totul dureaza cam 45 minute. E greu si asa dar alta optiune nu am avut. Facem cu schimbul, o seara eu, o seara taica-sau.
Multa putere si rabdare si speranta ca va trece si aceasta perioada.
Multe imbratisari de la o mamica care intelege perfect suferinta fizica si psihica. Si eu am avut acelasi chin emotional cand am inceput sa il adorm in patut in loc de bratele mele caci nu mai rezistam. Am plans si eu cu el, m-am chinuit mult gandind-ma ce mama rea sunt, ca nu fac si imposibilul ca el sa nu sufere. A fost greu dar am reusit. Nu mi-am propus nici o clipa ca el sa doarma mereu singur, doar sa adoarma singur. Am citit o groaza de carti si articole. Sfatul nr 1 a fost sa incep doar cu somnul de noapte sa fac schimbarea. Il puneam in patut, ii cantam, il mangaiam, primele nopti ne tineam imbratisati printre bare… A durat cam 2 sapt dar a invatat sa adoarma singur, eu doar cantandu-i sau mangaindu-l pe cap, fara plans sau marait. Dupa 1 luna am inceput cu cate 1 somn din 2 pe zi. La fel a fost. Acum, are 1 an si 4 luni, adoarme noaptea in patut pe la 8-9, se trezeste pe la 2-3, il luam la noi in pat, laptic si somn impreuna, pt ca ne place f mult si nu vrem sa renuntam. Dupa amiaza la fel, dormim impreuna, adoarme in 5-10 min, doar 1 somn pe zi, dar am observat ca doarme mai mult cu noi in pat decat singur in patut. Si e asa bine sa il tin in brate….
Iti doresc o tranzitie cat mai usoara!
Te imbratisez cu drag.
O îmbrățișare mare și de la mine, ca despre asta era vorba :). Discuțiile nu-și au rostul… fiecare supraviețuiește cum poate in bula asta a mămiceniei.
Ohh da imi amintesc, si eu am trecut prin asta, ce greu a fost, acum are 1 an si aproape 10 luni..
nici nu mai stiu cum am scapat, nici nu mai aveam curaj sa incerc sa-l pun jos de pe mine cand dormea de teama ca se trezeste si nu mai pot sta intr-un loc si trebuie iar sa-l plimb.
Doar mama mi-l mai lua din brate si il punea ea jos, cand se trezea il mai plimba si ea.
Dar in cele din urma a inceput sa adoarma pe pat cu mine langa el, cu mangaiat, cu cantat, cu luat in brate pus iar pe pat si tot asa. Acum doarme cu mine pe pat, avem inca treziri noaptea, inca il alaptez, pe tati l-am exilat pe canapea.. stiu ca nu e cea mai buna varianta dar momentan nu mai plange nimeni.
O imbratisare mare virtuala pentru tine si curaj, o sa treaca si o sa fie mai bine, din ce in ce mai bine!
Printeso te imbratisez cu drag si poti sa versi si cele 3, 4, enshpe lacrimi pe umarul meu virtual.
Nu pot sa spun ca te inteleg pentru simplul fapt ca fii-mia a dormit cu noi pana la 2 ani si 10 luni, mai precis pana a venit pe lume fra-su. Apoi ea a inceput sa doarma in camera ei. Acum doarme piciul in locul ei. Daaaa, stiu…cosleepingul.!!!!In timp, analizand mi-am dat seama ca eu ( da, da, sigur eu) sunt mai dependenta de prezenta ei/lui langa mine. Si stii ceva…imi place al naibii de mult. Sunt dependenta de mirosul de pui mic, la fel cum e el (acum) dependent de sanul meu.
La noi e mai usor. Piciul (1 an si 7 luni) adoarme in cateva minute fie la san, fie cat cant „Podul de Piatra” de vreo 5 ori. Il pun in pat si doame. Asa e la noi. Cu putina putere,care o mai ai/aveti, o sa razbati. O sa fie bine! Fii tare! Multa sanatate va doresc!
Oh da,zici ca e scris de mine. Recunosc,nu am talent la scris dar stiu exact ce simti.
De cand s-a nascut si pana acum,la 2 ani si 3luni nu a stiut sa adoarma singur.Si orice am incercat a fost sortit esecului.Intai adormea la san,apoi in brate (aici i-l dadeam si tatului/bunicii pentru ca la 6luni avea deja 10kg),apoi leganat pe picioare. Si continuam asa. Nu am nici cea mai mica idee cum as putea sa il conving sa adoarma singur langa mine. Ii propun,negociez cu el dar cand ajungem in acel moment in care ar trebui sa adoarma imi cere sa il legan si eu nu pot sa refuz.
Am stat si 2ore langa el,desi mort de somn nu a adormit. Ar fi in stare sa stea asa pana la ziua.Bine, cateodata chiar a stat.
Hang in there,va fi mai bine.Daca esti epuizata pune pauza incercarii de a-l adormit altfel. Si o perioada mai trage de tine,sau de sot pana va fi mai bine,cand mental vei fi mai linistita.
Big hugs! Stiu prin ce treci, si sentimentele de vinovatie, si epuizarea. Dar tu esti puternica si minunata si o mama extraordinara, cu mai multa rabdare si vointa decat crezi 🙂 Te imbratisez cu cel mai mare drag de care sunt in stare! You’ll make it! Si vorba ta, o data clipesti, si vezi ca a trecut si asta 🙂
Te imbratisez si eu si iti urez multa putere. E foarte dificila situatia in care esti, nu esti doar moarta de somn, te simti si fizic rau, dureri de spate etc. De aceea nu trebuie sa invinovatesti pt ceea ce simti. Si nu, nu esti un parinte rau. Si da, faci ceea ce trebuie pentru ca asa nu se mai poate. Incerci sa gasesti o solutie care sa functioneze pt familia ta.Keep on trying! Ceva trebuie sa mearga. O sa gasesti drumul.
Insa e adevarat, poate sa iti ia ceva timp.Mult succes.
Draga Ioana, trimitem imbratisari stranse si ganduri frumoase catre voi!
Eu zic ca e o etapa, ca toate celelalte.
Si daca noi emanam energie pozitiva si incredere, bebeii le vor receptiona la un moment dat.
Muuult succes!
o imbratisare cu drag! hai, hang in there, stii ca va trece si vor fi doar amintiri :*
Iti trimit si eu o imbratisare, si daca metoda ta e instinctiva, te felicit pt ce instincte bune ai 🙂 Metoda ta e ca in cartea pe care tocmai citesc: „The No-Cry Sleep Solution” de Elizabeth Pantley. Imi place abordarea ei, si incerc sa o aplic si eu la al meu fiu de 3 luni si 1 sapt. Sper sa ne iasa.
Big mama bear hug si energie pozitiva de la mine!!!
A zis ca si-ar dori o imbratisare… cum spunea cineva mai sus, de sfaturi nu cred ca duce lipsa!
Fiecare copil este diferit, chiar frati fiind, asa ca nu exista solutii universal valabile!
Cat despre metoda Cry it out (dresatul copiilor sa adoarma, chiar daca o fac epuizati de plans) ar trebui sa cititi un pic despre efectele/impactul acestei metode la nivel emotional…
Esti o mama minunata, Printesa! Te imbratisez cu tot dragul din lume si abia astept sa iti fie mai usor! Orice faci si ce alegi e bine. Ai grija de tine, in primul rand! Micul Iv nu o sa tina minte plansetele astea, e doar o mica perioada :). Esti minunata!
Cu riscul de a te enerva pentru sfaturi nesolicitate 🙂 https://researchmommy.wordpress.com/2009/12/08/90-minute-sleep-cycles/
Printeso, hang in there! Probabil nu te consoleaza asta dar….nu mai este cat a fost !
Am citit si citesc deseori toate comentariile de la articolele tale si de cele mai multe ori nu ma aleg decat cu o stare de nervi dupa ce termin! Doamnelor,sunteti toate aici pentru ca aveti ceva in comun, sunteti mame! Si sunteti mame bune toate, oameni frumosi care se straduiesc sa creasca oameni frumosi! Incercati sa fiti mai tolerante, nu mai aruncati cu noroi in orice alta mama care are alta parere decat a voastra! Aici nu-i despre care mama e mai buna, aici nu este nici despre gramatica, aici este despre a impartasi experiente, despre a invata din experientele altora si de a lua ceea ce ti se potriveste! Eu cred ca sunt 2 tipuri de mame diferentiate doar prin modul de abordare al lucrurilor:
Eu am o vorba: „nu-i concurs !” Nu ma compar cu nimeni, nu concurez cu nimeni, fac atat cat pot pentru copilul meu si punct !
Draga Printesa iti doresc răbdare si sănătate!
Si eu sunt mama a doi copii,un baiat de 6 ani si jumătate si o fata de 1 an si 9 luni, iar experienta cu primul a fost asemănătoare cu a ta. Am simtit ca-mi pierd mintile…dar am reusit in cele din urma. Pana l-a 8 luni ziua dormea doar plimbat in marsupiu sau pe mine,nu respiram, nu tuseam,nu vorbeam,doar pt o clipa de liniste pt ca plângea mult. I-am dat si niste siropuri pt somn,dar nimic,copilul nu mai se tinea bine pe picioare dimineata,dar noaptea tot nu dormea si dupa 2 nopti am renuntat.Varsta asta de dp 8-9luni e critica pt ca apar dinti si copilul e speriat,dar trece pana spre un an si câteva luni,VA Fi MAI BINE!Dupa un an si 8 luni când l-am înțărcat,pt ca nici la san, nici plimbat cate o ora in brate nu adormea,noaptea de la 3-5 ne jucam pt ca dp încă o tura de plimbat mai scurtă sa adoarma,se trezea la 6.30,si asta in fiecare noapte,la 2 ani si câteva luni a început sa doarmă cu o singura trezire in patul lui.Asa ca exista speranta!Si acum se mai trezeste uneori si merg sa dorm la el,iar seara tb sa stai lângă el pana adoarme.Cea mica nu a fost asa,de la 6 luni nu mai dorm in camera ei,la 10 luni înțărcat -o ca nu mai aveam mult lapte si nici ea nu mai vroia sa sugă,si apoi usor de la trezirile nenumărate dde peste nooapte aajuuns sa doarmă toata noaptea.
Poti incerca ziua sa-l culci in carucior afara,eu asaam început cu primul,mergeam dimineata si seara si îl culcam acolo ca sa nu-l mai car in brate,măcar ziua,mergeam fără oprire.
Vei reusi sunt sigura,ai grija de sănătate,ajutate cu ce poti ca sa nu clachezi fizic,caci psihic,mamele au resurse nebănuite.Te imbratisez cu drag!
Îmi cer scuze pt greselile de ortografie,sunt din graba,nu din nestiinta!
Vai cat de cunoscut imi pare tot ceea ce am citit…. minunea mea are 11 luni si nu indraznesc sa visez la mai mult de doua trei ore pe noapte. 80 % din noapte si-o petrece la san mai ales de cand il chinuie dintisorii care par sa nu mai se termine din iesit.. Cand sunt singura cu sotul si avem un pic de timp doar pentru noi ni se pare ca suntem fara maini si fara picioare si nu stim de unde sa o apucam. E greu, obositor, dar in acelasi timp cel mai frumos lucru de care puteam sa am parte in viata! Ii multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu pentru minunea mea! Si cu toate ca sunt un pic mai mult stoarsa de puteri visez deja la o a doua minune sa ne completeze familia!
Cred cu tarie ca nu ni se da mai mult decat putem duce, desi avem impresia ca am ajuns la limita se dovedeste ca, de fapt, mai puteam duce. Am fost si eu la limita cand puiul plangea si plangea si nu stiam ce sa fac ca sa il linistesc si ca sa nu clachez. A trecut! Apoi trezitul din ora in ora noaptea… Dar a trecut si asta. Putere sa ai si nadejde!
Eu sunt sigura ca indiferent ce faci este cea mai buna varianta disponibila!
Ufff! Nu o data m-am simtit o mama rea pentru incantarea pe care o traiam cand vedeam ca doarme in pat si pot sa iau si eu o gura de liniste. Imi reprosam ca ma bucur mai mult cand doarme decat atunci cand e treaz si putem face lucruri impreuna. Dar stiu ca toate se trag de la oboseala. Si ca intr-un final imi voi reveni. Sper doar sa se intample in deceniul asta. Imbratisari si de la noi!
Da, inteleg perfect! Fetita mea nu a avut probleme cu adormitul, ci cu trezitul de 4-5 ori pe noapte. De fiecare data o puneam la san, sperand sa adoarma repede si sa nu o mai vad pana dimineata. Sigur ca da…. E greu sa schimbi rutina de somn a unui copil si nu se face fara plans (cel putin partea unuia dintre voi) dar, pana la urma, o sa reusesti. Noua ne-au luat 2 luni sa adoarma singura (cu usa deschisa si cu cantecel, ce-i drept) si sa ajungem la doar o trezire pe noapte. Am facut totul progresiv, ca sa se obisnuiasca treptat si sa nu planga mult in patut. Are 1 an si 5 luni. Sa vedem cand scap definitiv de treziri ca sa ma apuc de bebe 2 – nu cumva sa ma obisnuiesc cu nopti dormite intre timp! Nu stiu ce sfat sa iti dau pentru ca, repet, nu m-am confruntat cu asta si nu imi dau parerea aiurea, insa iti trimit forta si curaj 🙂 Veti reusi impreuna sa va aliniati si sa va intelegeti.
Imbratisari cu drag. Si cu soare, ca tocmai ce a iesit dintre nori.
Cu totii avem norii nostri, partea buna e ca trec. Si vedem iar cerul senin si soarele. Sper sa simti ca primesti macar o parte din bucuria pe care o aduci.
Te inteleg perfect si inteleg prin ce treci pt ca si eu am avut o experienta similara, dar un pic mai grea zic eu si asta pt ca a tinut pana la 1 an si 4 luni cand am si renuntat definitiv la alaptat. Nu stiu daca „intarcarea” este cea care ajuta la obisnuirea copilului cu noile situatii dar la mine s-a observat schimbarea si a fost majora. Nu se mai trezea deloc noaptea, dormea 8-9 ore neintrerupt, fata de perioada dinainte cand se trezea de 5-6 ori pe noapte sa stea la san. Ziua nu vroia sa adoarma decat daca era la san sau plimbata in brate. Daca simtea ca ma asez, se trezea imediat. Poate ca suna foarte urat, dar mie nu mi-a placut deloc perioada respectiva. Am ajuns schelet ambulant si nici dupa 1 an de la „intarcare” nu mi-am revenit. Va trece si perioada ta grea, dar trebuie sa ai nervii tari si sa te mentii in forta.
Poate nu-i e somn lui Ivan cand vrei tu. Sau din contra, poate e prea obosit si e prea tarziu
nu e, sint foarte atenta la semnele lui. e doar chestiune de how, nu si de when.
Asa ca in povesti, imi intind bratele muuult, de la Piatra la Bucuresti si te imbratisez strans si cu mult drag, asa cum mi-as dori si eu sa fiu imbratisata.
Pe mine mamicenia m-a invatat ca de fapt mai pot inca pe atat atunci cand zic ca nu mai pot 🙂
Va doresc somn linistit in regat!
Draga Ioana,
Nu am mai reusit sa citesc toate comentariile,s-ar putea sa devin redundanta.Hang in there,faci ce trebuie.Bine ai venit in lumea mamei care trebuie sa fie ferma;inceputul e greu si dureros,insa in anii urmatori va trebui sa faci des uz de asta.Ptr mamele extremiste:a fi ferma nu inseamna sa fii agresiva,rea etc sau ca faci din copii roboti programati sa iti satisfaca tie cerintele egoiste etc Ferma,cu respect ptr copil si nevoile lui.tot experienta imi spune ca a te abate cat de putin face totul mult mai dureros ptr amandoi;e insa important sa stii clar ce anume vrei.Eventual sa iti reamintesti din timp in timp ca nu le putem avea pe toate(gen si adormit singur,si alaptat la san,si legata de sofia si de ivan in acelasi timp,si o viata,si iarta-ma ca zic,si o viata intima ).ca avem dreptul la slabiciuni,ca nu exista mama perfecta,ca daca o fi fost vreuna,a murit de epuizare si tot fara statuie a ramas.important e sa facem tot ce putem mai bine.e un lucru bun ca ai avut putere sa iei o decizie radicala,aparent contrara tuturor deciziilor ferme care te-au adus pana aici.
ce am vrut sa scriu de fapt:pana acum tu ai fost doudou-ul lui,are nevoie de inlocuitor si s-ar putea sa nu mai fie nevoie de alt ritual in plus.doudou=papusica de alinat,care poate avea diferite forme,in functie de ce vezi ca prefera el.unii prefera o carpa,batista,altii se multumesc cu suzeta.e important sa aiba sa morfoleasca ceva in manuta.vezi sa nu fie f mare(ca la copilul nostru nr 1si devine ulterior penibila de carat peste tot),sau prea mica(caz copil nr 2,ca ii aluneca prea pe gat,ii dadea dorinta de a da la rate)…incearca sa ii pui diverse langa el si isi alege singur.sa nu fie de neinlocuit,k poate suferi accidente de parcurs etc
te pup ,cu consideratie si misericordie.
Adevarul este ca privarea de somn era folosota in lagare ca mijloc de tortura. Asa, am spus tot. Nu stiu cat de roz mai vezi viata cand noapte de noapte nu inchizi un ochi sau si mai rau esti trezot cand abia adormisei dupa lungi ore de epuizare. Acum, sfaturi(zic ce a mers la noi): Feonul sau white noise mers non stop. Trecere treptata de la adormit in brate, imediat dupa masa(alaptare) la adormit langa mine(dupa alaptare) si apoi adormit langa mine, la distanta de masa. Co sleepingul a fost super util. Da copilul se trezea dar manca si se culca la loc. Era mare lucru ..in loc sa fac drumuri drumuri patut – pat, mai motaiam si eu.
Noi am folosit suzeta(copilul era oricum cu mult peste greutatea normala, am incercat alaptarea la cerere si am ajuns la spital pt ca a vomitat..asa ca m am speriat si am incercat sa alaptez undeva intre un program si alaptat la cerere, adica nu era ceva riguros dar sa existe macar o pauza intre mese de o ora). Suzeta m a ajutat sa pot alapta fara sa o iau razna. Sincer. Eram terminata dupa ore de alaptat fizic si psihic.
Apoi, poti incerca sa dormi cu o papusa din plus, sa o tii mereu cu tine si cu el si sa o pui apoi in patut la el- desi sincer crrd ca ati rezolva ceva probleme cu cosleeping). Apoi poti citi despre wonder weeks si sleep regression. Ambele isi pun amprenta asupra modului in care doarme un copil.
A ajutat iar la noi rutina de somn noaptea. Faptul ca am incercat de timpuriu sa faca distinctia noapte-zi. Cand se innopta stateam cu luminile stinse in toata casa(aprindeam doar o veioza), noaptea nu schimbam scutecul decat dc facea caca, si atunci fara mare vanzoleala, ii dadeam mancarea, il mangaiam dar fara multa agitatie. Totul pe piano asa:):) pe masura ce cresc lucrurile se mai lamuresc oricum. Curaj, esti ca la maraton acum. Strange tare din dinti. Si citeste musai despre wonder weeks, dc nu ai facut o deja:)
stiu toata teoria, am incercat tot. all we need is time and determination. 🙂
Cat te inteleg si eu acum..acum cand am si eu un pui de 2 saptamani.exact asa patesc si eu.inca nu pot sa spun ca nu mai pot,pt ca ador sa-l vad cuibarit la pieptul meu.mi-e dor de el cand sunt in alta camera,cand mananc(daca apuc)cand nu-l am in brate.uneori avem si momente din astea care spui tu si imi vine sa ma urc pe pereti de mila lui.of..a big hugh si de la mine.
Se ia o amploare prea mare. Eu sunt mamica care nu mai stia de vis sau realitate si taia plapuma in toiul noptii… Cred ca totusi un copil iubit, caruia i se acorda dragoste, atentie toata ziua, caruia i se vorbeste mult, cu care te joci pe covor, il scoti la aer curat, esti dedicat 100 % lui, nu va ramane marcat pe viata pentru ca a plans de cateva ori, si nu singur, ci cu mama care il mangaie si ii sopteste, ii canta si este acolo cu totul pentru el, il atinge pe corp sau capsor. Lipseste numai miscarea aceea de leganare, dar ii oferim altceva in plus, sau extra atentie. Eu asa am facut, nu am lasat-o singura, tot a plans, insa nu mi se pare firesc sa legeni copiii pana la 2 sau 3 ani. Fetita mea are 2 ani si jumatate acum, este prietenoasa, foarte bine dezvoltata cognitiv, dar are colegi de gradinita (privata) pe care ingrijitoarele ii leagana, cate 25-30 de minute in timp ce altii adorm singuri. Parintii au spus ca nu i-au putut dezvata si ei, singuri, normal ca nu se dezvata. Mi se pare fortat. Si va rog sa ma credeti ca asa este. Avem si noi hibele noastre, a mea a mancat exclusiv pasat pana la 2 ani ( a avut si mai are reflux, s-a nascut cu 1, 3 kg), dar am rugat educatoarele sa nu ii paseze nimic, sa o lase in pace la masa, ca eu acasa incerc din rasputeri sa o ajut si nu vreau sa aiba o portita acolo. A evoluat, mesteca destul de bine multe chestii. Trebuia sa cred ca asta este nevoia ei, sa manance exclusiv pasat cine stie cati ani pt ca altfel ii era greata si vomita de la cea mai mica faramitura? Ideea este ca schimbarea nu prea vine singura si cand se ajunge la varste la care copilul e in colectivitate si trebuie sa il dezvete strainii este si mai greu… Eu sunt de acord ca in brate copilul simte siguranta, dar daca il tii in brate si nu il legeni si tot plange, inseamna ca simte pericol?
Sambata te-am vazut la martisoare si te-am recunoscut imediat. Aveai insa o privire asa de … dura, incat nu am zis nimic, desi imi venea sa-ti zic „te cunosc, te citesc, imi place mult cum scrii despre copiii tai”. Acum imi dau seama ca ochii tai erau asa din cauza oboselii si a senzatiei de neputinta pe care o ai cand vezi ca nu iti poti alina copilul. Cunosc senzatia bine. Baiatul meu, pana la vreo 6 luni, a plans asa de mult, aaaasaaa de mult, ca ajunsesem sa zic ca nu sunt buna de nimic. Se culca intre 2 si 4 dimineata, iar pana atunci mai prindea cate un somn chinuit de fix 45 de minute. Pe ceas! Ma teroriza, pur si simplu. De dormit dormea el singur, eu doar stateam langa el putin, dar cand era treaz, plangea la greu. Si in momentele in care nu ma consideram eu o nepriceputa, imi venea sa-l dau cuiva, oricui, pentru o ora, doar cat sa fie liniste in casa si sa pot sta jos, cu gandurile mele. In fine… as fi facut orice sa doarma cat mai mult, nimeni nu avea voie sa vorbeasca ori sa miste ceva prin casa cand dormea el.
Cand a venit fetita si R. avea 3 ani jumate, el a suferit cel mai mult. Pentru ca nimeni nu avea voie sa vorbeasca ori sa se miste in casa cand dormea D. Noua ne era ok, stiam cum e, dar el nu intelegea ce se intampla. Si il certam de numai, i-am dat si palme la fund. Ooooh, cat de rau imi pare acum. Cat imi reprosez ca nu am avut mai multa rabdare si cand era el mic, dar si cand a fost ea mica si el …uimit de reguli si schimbari! dar, la momentul acela, terminata de oboseala, atat puteam eu sa gandesc.
Deci, nu esti singura. Nici care trece prin asa ceva, nici care simte asa (ca nu mai vrea, ca nu mai poate). Toate trec. Profita de tot ajutorul pe care cei din jur ti-l ofera si incearca sa dormi cat de mult. Cand esti (cat de cat) odihnita, viata e mai usoara. Altfel, numai tu stii ce e bine sa faci cu copilul tau. Nimeni nu iti poate spune reteta, nimeni nu iti poate spune daca solutia aleasa de tine e buna sau nu.
Succes maxim! sigur o sa o scoti la capat in curand. Te imbratisez!
In primul rand o imbratisare si multa empatie, pt. ca de asta ai nevoie in primul rand :-).
Apoi sa nu uiti ca tot ce simti acum trece cu odihna, cateva raze de soare, un masaj si poate si niste vitamine, iar perioada asta grea e ceva temporar.
Esti o mamica foarte perfectionista si devotata, care vrea sa le ofere puiutilor ei totul…ma regasesc si eu in descrierea asta si stiu ca cel mai greu e sa lupti cu sentimentul de vinovatie cand simti ca nu faci totul ca la carte sau ca lucrurile nu stau cum ti-ai dori.
Am simtit asta pana cand am citit intr-o carte cel mai bun sfat de parenting primit vreodata: in avion in caz de depresurizare, mai intai iti pui tie masca de oxigen si abia apoi o pui copilului. Cam asa functioneaza lucrurile si in viata reala: cand intri intr-o perioada de criza, primul lucru e sa te ajuti pe tine ca sa-ti poti ajuta copilul. Deci, uneori e nevoie de un TIME-OUT. Si uite asa m-am educat sa nu ma mai simtit vinovata cand ieseam la sport sau la un masaj de relaxare, la un ceai, un mic shopping de spalat pe creier sau pur si simplu la o plimbare de incarcare a bateriilor si lasam copilul in grija altcuiva (tatic, bunici, bona) de incredere pret de cateva ore cand simti ca nu mai poti. Nu inseamna ca nu te gandesti mereu la el, dar pana la urma tot pentru copilul tau o faci, pentru ca e mai util pt. toata lumea sa petreci cu cateva ore mai putin cu copilul tau intr-o zi, dar sa fii mai relaxata, mai calma, mai vesela cu el…copiii sunt niste radare extraordinare ale starii noastre de spirit.
In plus, e important pentru tine, dar si pentru copil sa ai o relatie buna cu taticul lui, sa fie armonie in familie. Asa ca o iesire in doi, mai mult sau mai putin romantica, din cand in cand e tot spre binele lui 🙂
La noi totul a fost mai simplu si nu-mi asum niciun merit pt. asta, am avut doar norocul sa am un copil mai „intelegator”, si intr-un fel ceea ce parea atunci rau s-a transformat in bine, dezavantajele in avantaje. Asta nu inseamna ca n-am avut si momente de oboseala si tensiune maxima.
1. Purtatul in brate. Eu am avut ghinionul sa-mi revin foarte greu dupa cezariana, mult timp am avut dureri si am fost limitata in miscari, prin urmare il puteam tine foarte putin in brate…doar daca mi-l aducea cineva…in schimb stateam langa patutul lui, il mangaiam, ne jucam. Am avut si norocul ca tati sa poata sta cu noi acasa in prima luna. Bebe s-a comportat absolut rezonabil, in sensul ca nu plangea daca nu era luat in brate, in schimb cand era treaz cerea ca cineva sa stea langa el si sa socializeze :-). Cand voiam sa mananc sau sa merg chiar pana la baie mai apelam la trucuri gen pus muzica sau laptop cu sunet de foen sau sunete de motoare :-). Tinea pret de 5-10 minute. In parc il cara tati in landou, apoi scoica si carucior (sisteme de purtare n-am avut, nici nu erau asa la moda atunci). E adevarat ca muream de ciuda cand vedeam cate o mamica zen care statea pe o banca si citea o carte in timp ce cu piciorul legana un carucior in care statea un bebe…la noi n-a fost cazul decat raaar,pt. ca bebe era curios. Atunci ne asezam pe o bancuta,il luam in brate si bebe era fericit ca poate sa vada tot ce era in jur, plimbarea in brate nu era necesara (precizez ca eu la cele 42 de kg ale mele n-as fi fost in stare sa-l plimb prea mult, nu ca n-as fi vrut). Si cand a fost mai maricel si putea urca singur scarile, I-am explicat ca mami e mica si nu-l poate urca in brate 3 etaje,ca trebuie sa urce singur, dar ca-l voi rasplati cu multi pupici cand ajungem sus 🙂 Din nou, nu cred ca e meritul meu sau ca asa a fost obisnuit, pot spune doar ca am avut un copil foarte rezonabil si a acceptat, desi in mod normal e un copil foarte incapatanat, care nu se lasa dus cu zaharelul. Dar cred ca a simtit si el ca nu e rea vointa, ci pur si simplu nu se poate. Si eram ferma in decizia asta tocmai pt. ca stiam si eu ca nu se poate.
2. Somnul. La inceput am incercat alaptarea exclusiva. A fost un adevarat chin. Bebe era un papacios, eu nu aveam lapte suficient. Mai mult, adormea mereu la san si nicio metoda de a-l trezi nu functiona. Bea putintel, adormea, il puneam in pat, dupa 15 min. o luam de la capat si tot asa. Noaptea era groaznic, treziri fara numar, lipsa de odihna, copil irascibil si frustrat, mama rupta de oboseala. Pediatra cand ne-a vizitat si ne-a vazut mi-a spus foarte ferm ca trebuie sa schimbam ceva pt. ca bebe are nevoie de odihna si nu treziri din 15 in 15 min, in plus ca alaptarea este execelenta daca se poate, dar in primul rand bebe are nevoie mai mare de o mama sanatoasa si normala la cap (pe termen lung) mai mult decat alaptare exclusiva si ne-a recomandat sa-i dau completare de lapte praf. Asa am facut si totul s-a schimbat. De la 2 luni jumate bebe dormea 5 ore legate pe noapte, ziua somnuri de 3 ore legat. Rezultat: mama fericita, bebe odihnit si vesel, toata casa o fericire. Am reusit cu alimentatia mixta pana la 6 luni, m-am straduit sa-i ofer cat mai mult lapte de mama, sa-l pun in sticluta cand nu mergea altfel. Pot spune ca totul a fost ok, insa doar dupa ce am reusit sa-mi inlatur tendinta de a cere prea mult de la mine si de a ma invinovati pt orice. Si bebe a fost f sanatos, pana la 1 an nicio macar o raceala nu ne-a bantuit.
3. Dormitul. Dupa ce am avut alimentatie mixta somnul a fost f ok si lung. Inca de la inceput bebe a dormit in patutul lui, fara sa protesteze. La inceput am dormit in camera cu el pana am ajuns un fel de zombie, pt. ca-i auzeam fiecare miscare si nu reuseam sa ma odihnesc. Atunci am hotarat sa ma mut in dormitor. Aveam un apartament foarte mic, camere nedecomandate, asa ca dezavantajul asta a fost perfect, ne despartea doar o usa, care era mereu deschisa, insa suficient cat sa nu-I aud chitaielile specifice de bebelus 🙂 si sa ma odihnesc bine. Am folosit si suzeta, care a fost pt. noi cea mai iubita si ne-a fost de mare ajutor. Am scapat de ea fara drame si probleme, deci atunci cand bebe o accepta si o doreste, nu vad de ce ar fi un lucru rau. Tot dr. ne-a spus ca e preferabil sa-i dau suzeta decat sa inceapa copilul sa-si foloseasca degetelul pe post de suzeta, intrucat de obiceiul asta se scapa foarte greu.
In concluzie, nu exista sfaturi general valabile, insa iti pot da 3 cuvinte magice care daca vrei le folosesti ca sa iesi din impas (incerci, n-ai ce pierde): MASAJ (cel mai bun pt. dureri de spate, sunt unele de relaxare cu pietre, ti le recomand cu toata inima); TIME-OFF din cand in cand de la meseria de mama (daca iti permiti incearca cu o bona de increrere-uneori e mai bine sa platesti pe cineva care face exact ce si cum spui tu, trust me :-); SOARE (ca tot vine primavara) si vitamine. Si mai ales, nu incerca sa fii mama perfecta, gandeste-te ca alergi la marathon, nu la 100 m garduri :-). Te imbratisez cu drag
Te-ai gandit ca momentul in care ai decis sa schimbi ceva in rutina de somn a bebelusului tau poate sa coincida cu iesirea vreunui dinte? Nu stiu daca lui Ivan i-a iesit vreunul..dar bebelusului meu de cand au inceput sa-i iasa dinti si-a dat peste cap tot ‘ritualul’ de somn… Singurul mod in care se linisteste e in brate si noapte doar la san..bafta!! O sa treaca toate.. Am ajuns si eu in punctul asta!! Stii ca de acolo nu are cum sa fie mai rau!! >:d<
Are deja 2 dinti, care au iesit fara scandal. el are programul de somn varza de la nastere, nu cred ca are legatura cu dintii.
O imbratisare calda si te asteptam curand cu vesti bune!
Ioana, iti doresc adaptare rapida si usoara! Sanatate tuturor si imbratisari multe in caz de nevoie.
Mi a luat sa citesc articolul o ora pentru ca bebelușa mea nu mai are stare la nici 5 luni.
Sunt convinsa ca le ai încercat pe toate, asa isteață cum ești dar as vrea sa le sfătuiesc pe mamicile care citesc și adaptează.Pentru a învinge oboseala, pentru a avea lactatie timp îndelungat nu se întrerup vitaminele luate în timpul sarcinii, mai mult se adauga calciu și fier.La sfatul pediatrului voi lua încă trei luni după ce termin alăptarea.Am întâlnit mămici care nu au luat nici pe perioada sarcinii vreo vitamina ca, au spus ele ca se simt minunat.Pe mine m au pus pe picioare după ce trei săptămâni am zăcut.Și acum ma pun, căci din lipsa timpului le iau târziu pe la trei după amiaza.În al doilea rand, eu sunt foarte optimistă, am avut așteptări foarte jos și cred ca m a ajutat deoarece eu singura îmi fac rău dacă spun ca sunt rau.Oricum, nu asculta nimeni, toată lumea lucrează, de parca asta ar fi mai solicitant decât a creste un copil sau toată lumea a crescut copil și oricum la aceasta lume a fost muuult mai greu decât la mine.Deci nu mai ma plâng, nu, nu mai ma gândesc ca mi e greu, ca, repet îmi fac singura rau.
Bebelușa mea a dormit pe mine pana la 3 luni, într o noapte am pus o lângă mine și acum asa doarme; cred ca a fost magie, sincer.Ajunsesem sa îl urăsc pe sotul meu când îmi spunea ca eu am învățat o, eu sa stau cu ea, de parca cele 15 min cât stătea el cu ea erau o eternitate.În fine, acum.doarme lângă mine însă, îți spun că durerile de spate nu au trecut pentru ca ea vrea san și de doua săptămâni doarme efectiv cu el în gura 6 ore.Foarte odihnitor pentru mine, ce sa zic.Am dimineți când nu ma pot ridica de durere dar, noi suntem mămici, dacă putem creste viata în noi, sunt convinsa ca trecem și peste asta.
Cam atât, în rest te rog din suflet sa mai scrii despre Sofia, care îmi luminează zilele obosite și îți doresc putere și somn liniștit!
Imbratisari si sa treceti cat mai repede peste aceasta etapa:)
Ce functioneaza la noi daca te ajuta:
– un animalut mic tip paturica pe care ea il smotoceste/framanta pana adoarme (cum framanta pisicii cand isi fac culcus asa face si ea :))
– intinse pe pat amandoua si mangaiata pe ochi, nas, prin par, ma lipesc de ea si-i cant
– muzica – carusel muzical
Te pupam
–
In prrimul rand, multa sustinere pentru Printesa urbana, o sa depasesti cu bine si acest moment si o stii si tu daor ca epuizarea te impiedica sa crezi asta. Fata mea a avut un program de somn varza in primele luni (de fapt mai mult plangea decat dormea) si ne-am plimbat cu ea in brate si am leganat-o (doar intr-un anume fel, nu pe picioare) saptamani in sir. stiu ca multi vor sari in sus ca nu e modern, dar ei asta i-a facut bine si mi se parea de neconceput sa o las sa planga singura in pat doar ca sa nu se invete leganata. si ce sa vezi? pe la 6 luni a depasit etapa leganatului. La noi a functionat sfatul unui medic pediatru: cand vrei sa dezveti copilul de un obicei care lui ii place trebuie sa ii oferi o alternativa. Alternativa a fost la noi muzica: ii placea sa asculte muzica pt copii de pe telefon sau sa ii cant eu. Pe la 7 luni a descoperit o funtita la un iepuras si iiplacea sa o stranga in mana pana sa adoarma. Apoi i-a placut sa o mangaiem pe frunte si pe manute. Poate ca si la Ivan ar functiona o alternativa, sa gasesti ceva care sa-i placa, sa-l relaxeze.E drept ca trebuie sa incerci mai multe, pana sa gasesti ce ii convine lui.
In ceea ce le priveste pe mamele care le blameaza pe cele ce spun ca mamicenia li s-a parut un cosmar….. doamnelor, incercati sa aveti mai multa empatie. nu toti copiii se cresc la fel. foarte putini vorbesc despre cat de greu se creste un copil, toti iti spun ce frumos si roz e (mie asa mi s-a intamplat) si cand apar greutatile si te plangi (ca esti om si ai o limita de oboseala) ajungi sa te crezi anormala si sa crezi ca si copilul tau o avea ceva de nu se lasa crescut asa usor ca altii. Sunt copii care nu-si solicita parintii pana la epuizare si copii care storc orice urma de energie din tine. primele 4 luni din viata fiicei mele m-au terminat fizic si psihic (mai ales) desi am avut ajutor , in vreme ce o prietena se lauda ca-si creste singura copilul si ce greu ii e, dar copilul ei nu avea colici si se trezea doar ca sa manance si sa se joace. Abia cand i-au aparut dintii si n-a dormit vreo trei ore intr-o noapte a inteles o frantura din ce traisem eu (si multe alte mame). Nu inteleg de ce va inflamati asa la afirmatiile mamelor care se plang ca le-a fost greu. Poate chiar le-a fost, ele vorbesc doar despre experienta lor, nu generalizeaza. Si nu cred ca nu-si iubesc copiii. Atunci ce ati mai spune daca ati auzi o mama care zice ca isi iubeste mult copilul, dar ca ii e dor de viata dinainte, ca se simte prizoniera si ca de ar da timpul inapoi poate ca n-ar mai face copil?
Haideti sa fim in spiritul a ceea ce promoveaza Printesa aici si sa ajutam cu un sfat,critica constructiva sau experienta pozitiva pe cei care au nevoie, se plang, nu mai rezista etc. si nu sa aratam ce mame reusite sunt unele dintre noi.
Iti multumesc pe aceasta cale Printesa urbana pt ca citindu-ti blogul am inteles ca nu sunt o mama denaturata sau care nu stie sa-si creasca copilul. Mi-as fi dorit doar sa te descopar inainte sa nasc.
Dragă Prințesă, eu nu știu ce să îți spun despre cum să faci mai bine să reușiți să adormiți mai bine. Dar îmi amintesc cu duioșie cum și mama mea îmi povestea că murea de oboseală cu mine în brațe și când credea că am adormit de-a binelea, deschideam ochii mari. Da, mă adormea legănată și doar așa am adormit în bebelușie. Și îmi povestea des fără reproș desigur cum de multe ori aproape că adomea ea cu mine în brațe. Și mereu o luam în brațe și o iubeam și mai mult și o certam că de ce nu a avut grijă de mămica mea mai bine că eu oricum nu îmi aduc aminte NIMIC din acea perioadă și că mai bine se odihnea și ea mai mult. Mă simțeam cumva vinovată și tot ce îmi doream ca fetiță de 4 5 ani era ca mama să fi dormit mai mult ca să fie mai odihnită ACUM și pe viitor să avem timp de mai multe lucruri împreună.
Ioana, te pup tare si te imbratisez. Si mi-au venit acum in minte unghiile tale rosii in papucii aia misto Ipanema. Hai ca mai e putin si plecati in concediu!!!!
Inca o posibila solutie. Noi nu am mai ajuns sa apelam la ea (desi ne gandeam la un moment dat cand de oboseala nu mai reuseam sa gasim metode) pentru ca pana la urma metodele noastre au dat rezultate dar stiu de parinti care au apelat la ea cu rezultate bune (parinti ai caror copii nu dormeau aproape deloc noaptea) – e o tipa care este sleep trainer pentru bebelusi -> http://www.bebedoarme.ro/. Inteleg de la parinti ca metodele ei pot da rezultate si in 2-3 zile – cel mai bine este sa iei pachetul in care ea sta cu tine acasa si cu bebelusul si il observa, chiar daca este mai scump. Daca te tenteaza si iti inspira incredere poti face o incercare.
nu rezonez cu tehnicile Monei, multumesc pt gind.
va multumesc tuturor, speram (si am primit in mare parte) la o imbratisare de grup, nu la eterna paruiala in masa. 🙂
azi a fost o zi mai buna, somn mai putin dar si plins deloc.
va multumesc tuturor.
O imbratisare si de la mine!
A fost si putina paruiala, dupa cum am vazut prin cateva comentarii 🙂
Veti fi bine, copilul trebuie sa sa obisnuiasca cu regulile noi, care sunt in primul rand spre binele lui. Si nu numai binele lui, pentru ca mai sunteti inca trei care asteptati la rand, adica toata familia.. Si tu trebuie sa fii intreaga la minte si la trup, nu te mai stresa, nu mai plange cand plange cel mic, incearca sa te detasezi putin, stii foarte bine ca este doar o etapa care va trece in curand.
Stii cum se spune, orice invat are si un dezvat. Ivan trebuie, si va invata sa doarma si singur. Asta nu inseamna ca il abandonezi. Ci doar il ajuti, incet, sa fie independent. Esti o mama foarte buna, parerea mea.
Stai, printesa, sa apuc si eu sa-ti trimit o imbratisare! 🙂
Multa putere draga mea , va trece si aceasta etapa , o imbratisare si un gand bun de la mine :*
Am citit articolul in intregime, am reusit sa parcurg doar o parte din comentarii si cred ca tot in tine vei gasi resurse ca sa treci peste aceasta perioada.
Eu cred in ideea de a face ‘impreuna’ cu copilul un program de care sa beneficieze in primul rand copilul, pentru dezvoltarea lui armonioasa atat fizica dar si psihica. Link-ul catre articolul despre cresterea nivelului de cortizol, daca bebelusul e lasat sa planga (controlat evident) nu prezinta nimic despre efectele negative pe care lipsa de somn o are asupra copilului. Exista studii care arata ca, copiii care au un program bine structurat sunt mult mai adaptabili atunci cand in viata lor apar situatii noi.
Pe de alta parte, copiii cresc si se dezvolta intr-o familie, iar ca adulti suntem responsabili sa avem grija de noi pentru a fi capabili sa avem grija de ceilalti. Or daca ajungi in stare de epuizare fizica si psihica, e clar ca nu vei avea puterea si energia de a te implica activ in cresterea copiilor.
Ar fi interesant (si educativ) sa ne spui, trecand prin aceasta experienta, la care se adauga si experienta primului copil, ce anume ai face diferit daca ai da timpul inapoi la momentul nasterii lui Ivan sau cu ce pachet de informatii ai incepe cresterea unui al treilea copil.
Sa ai grija de tine!
O sa fie bine!
Si de la mine o imbratisare, Printesa Pumoasa >:D<
O imbratisare insorita ca ziua de azi iti trimit si eu si multe ganduri bune! Fetita mea a ales varianta Sofiei, adica pe la 3 luni a inceput sa se zbata in brate … dupa ce pana atunci dormise DOAR in bratele mele sau pe mine. Treptat a inceput sa doarma langa mine in pat ziua, unde o si lasam apoi sa doarma. O mangaiam pe frunte si adormea ca un ingeras 🙂 In legatura cu adormitul nu ma pot plange, doar cu trezirile de peste noapte, dar fata de alte mamici inteleg ca eu sunt o norocoasa. Multa rabdare va doresc!
Am trecut si eu prin asta. Plimbat pana adormit pana la 1 an si o luna, si al meu adormea in 30 min – o ora. Deci dureri grave de spate si de picioare cu tot mei-tai-ul meu. Si cand il puneam in patut, ochii mari si urlete. A inceput sa urasca mei-tai-ul. Obosita si la capatul puterilor mi-am indreptat atentia asupra animalelor. Si mi-a venit in minte imaginea aia cu familia de lei. Adultii obositi si molesiti si puii zburdand si piuind si muscandu-i de urechi. Leii incercau sa doarma si puii sa se joace si pana la urma, obositi, le urmau exemplul. Atunci mi-a venit ideea sa fac sleep training cu puterea exemplului. In primul rand am donat patutul ca sa scap de mutarea plodului si am luat un pat normal 90×200 ca oricum mai devreme sau mai tarziu tot faceam investitia asta. Am pus patul la perete, pe partea cealalta protectie de pat de co-sleeping (ceva de genu asta https://comenzi.farmaciatei.ro/mama_si_copilul/patuturi_si_mobilier_bebe/articole_siguranta/protectie_pliabila_pentru_pat_12131_summer_infant-p10024900 numai ca eu am luat una de 1.50m). Cand se facea ora de somn, ii ziceam ca e momentul sa dormim ca sunt obosita bla bla, ma intindeam langa el cu ochii inchisi imbratisandu-l. El ma calarea, tragea de mine, ma molfaia – exact ca un leut – eu, leoaica, dormeam. Si, ca in filmuletele alea, a functionat. Puiutul adormea, eu puteam sa ma furisez de langa el, puneam un morman de perne in partea de jos, toata lumea fericita. SI cu ocazia asta am scapat de pusul in patut, care, si mie mi-a scos peri albi.Nu a cazut niciodata din pat (si al meu e mare acrobat si catarator) si protectia aia este foarte utila ca se strange si o poti lua cu tine in deplasari. Acum fimiu are 2 ani jumate, adoarme la fel cu mine intinsa langa el si in rarele momente cand se mai trezeste peste noapte zice „mami vino”, ma pun langa el si in 10 minute sforaie. La noi a mers foarte bine. Asta e sfatul meu. Fi leoaica 🙂
>:D:D< un milion de milioane de imbratisari si ganduri bune
Am vazut de curand un film super dragut si la obiect – m-a ajutat pe moment 🙂
http://www.imdb.com/title/tt1698641/
Parca voi nu obisnuiti sa va uitati in familie, dar poate il vezi asa, pe parti.
Te imbratisez cu drag, asculta-ti instinctul. Daca el zice ca ceva e ok, atunci e. Si copiii sunt mult mai puternici si mai cu mot decat ii credem noi.
*Cristina Papacu
Eu tin minte cum ma culca mama. Pe pat, langa ea, funduletul meu cuibarit la burta ei. Imi canta tot repertoriul ei format din 3 cantece mari si late:
„Ciobanas cu 300 de oi”,
„Trenule, masina mica” si
„Bradului la munte-i place”.
Apoi casca de 3 ori. La al treilea cascat, eram deja in lumea viselor. Curios este faptul ca, dupa 35 de ani, daca vorbesc cu ea la telefon si casca din intamplare, mi se impaienjenesc ochii instantaneu.
:))) nu creed!
Draga Ioana,
Citeste repede Tracy Hogg „The baby whisperer solves all your problems” http://www.amazon.com/Baby-Whisperer-Solves-Your-Problems/dp/0743488946 – metoda Pick up/Put down chiar functioneaza, necesita muuuuuulta rabdare, dar este cea mai blanda dintre toate cele pe care le.am gasit (pentru ca nu lasi copilul sa planga singur, nu il abandonezi) si Arna Skula „Sweet dreams…” http://www.amazon.com/Sweet-Dreams-Establish-Maintain-Habits/dp/1909066028, de la care am aflat o gramada de chestii despre somn si despre ritmul copilului la diverse varste – habar n.aveam cate somnuri pe zi face un bebelus de 4 sau de 6 luni, durata totala a somnului, despre ciclurile de somn, etc.Pe mine m.au ajutat enorm, si ma ajuta in continuare pentru ca informatiile din ele mi.au dat multe „aha moments”. Nu le.am citit cu un ochi critic de adept al unui stil de parenting sau altul, le.am citit pentru informatie bazata pe experienta profesionistului in domeniu , am luat ce mi se potriveste si.am prins m mult curaj cand am vazut ca se adeveresc niste treburi.
Nu stiu daca ti le.a m recomandat cineva, n.am avut timp sa trec prin toate comentariile, mamica de printesa de 7 luni si 9 kile fiind si eu, posesoare de ‘schinare’ rupta si rrrupta de nesomn ca, mde! am insomnii, n.ajunge ca ma trezesc noaptea si cand clipeste!
Voiam de mult sa.ti multumesc pt informatiile despre reflux, printesa mea refluxeste si ea, acum e mult m bine, dar te.am pomenit des la icoane in primele 5 luni! Sper sa pot intoarce favorul cu cartile astea, si daca oi m avea timp si tu chef si timp sa m citesti, ti.oi povesti cum PU/PD noaptea din 2 in 2h, ca se trezeste cu pofta de santaj pt tzatza.
Sper ca are sens ce.am zis, ca.s intre o sesiune de urlat si una de alaptat. Pupat!
am citi si hogg si pantley si weissbluth, am.citit cam tot ce am.gasit despre somn inca de la Sofia. sint beton la teorie. 🙂
Atunci sunt sigura ca veti gasi metoda cea mai buna pt voi. Si un osteopat bun pt tine. Succes diseara, tin pumnii! 😉
Am si eu o fetita de aproape 10 luni si subscriu parerii ca mult din parenting depinde de copil. Fetita mea de la 5 saptamani pana la 6 luni dormea toata noaptea, cu un alaptat la 5 dimineata ai iar nani pana la 10, eram doamna! ziua colici si plansete ai greu dar macar reuseam sa dorm. apoi a inceput o perioada de cosmar si tortura, de la 6 luni pana la 9 luni cand ma trezea intre mininum 4 ori si pana la 20 de ori pe noapte! si acum, de doua saptamani doarme iar nopti complete, pot respira din nou si imi revin mintile… iar cu dormitul…noi de la inceput am facut co-sleeping si ne place. insa in perioada cu treziri foarte multe am incercat sa o mut singura in camera pt ca ma gandeam ca poate nu ii place cu noi, a fost mai rau si eu una mi-am gasit raspunsul singura, nici mie, ca adult, nu imi place sa dorm singura, asa ca ei si mai putin! am culcat-o langa mine si deodata de doua saptamani constat ca singura se duce la patutul ei (lipit fiind de al nostru), adoarme cu noi dar ii place in patut la ea, se simte in siguranta, e relaxata. cand va fi inca un copil, vor dormi amandoi in aceeasi camera si nu va fi atat de mare singuratatea.
Ioana, rezista, incearca mai multe variante pt ca din experienta mea de pana acum, chiar si acelasi copil isi mai schimba parerile…azi e innebunita dupa o anumita mancare, maine nu vrea nici sa o vada…eu una ma ghidez dupa ce inteleg din reactiile ei dar…e drept si ca uneori trebuie pur si simplu lasati sa planga…nu stiu, poate asa se linistesc…
De cand ma straduiesc sa comentez si nu apuc!!!:)) La job postarea asta a ta mi-e blocata de mcafee, setarile de securitate o considera perisuloasa:))si acasa timp ioc.. Uite ca apuc si eu..la 5si ceva dimineata:))
Intai: mare si stransa imbratisare! Din suflet.
Apoi: mare grija cu starea ta, stii f bine ca i-o transmiti.. Iar faptul ca esti cu psihicul down,nu ajuta… Da,cred ca e momentul sa schimbi ceva,ceea ce si incerci. Nu stiu,tu vei simti -cum e mai bine.
Pot spune doar ca la mine a fost o faza lunga asta cu schimbatul. Pana la 11kg ale lui eu l-am adormit doar plimbat in brate. Apoi am inceput sa cedez. De fapt spatele meu striga,tipa,urla,gemea. Cate 10-11treziri pe noapte ma dusesera la o oboseala sora cu lesinul. Eram pe pilot automat. Tatal lui incerca sa il plimbe el,copilul tipa si mai tare. Si atunci..am „implementat” scaunul balansoar. U know? Din ala de stai pe el cu prunc in brate si te legeni. Bine, eu il aveam in casa. Fusese de baza in primele luni dupa nastere. Asa am inlocuit un obicei al lui cu altul..nu neaparat ideal..dar mai simplu pt mine. Adica fara dureri pt mine, fara plans pt el. Asa il adormeam si ziua si noptile. Avea 11luni. Urma si sa ma intorc la munca si mi-era clar ca nicio bona nu va fi dispusa sa imi plimbe copilul cate-o ora pana adoarme..
A mers.
Pe la 1an jumate (da,abia dupa jumatate de an) a mers sa il adorm stand langa el si mangaiandu-l.
A fost greu. Foarte greu. Ma refer la acele 11luni,caci apoi deja era parfum in comparatie cu alea.
Cadoul pe care mi l-a facut Andrei a fost ca fix in noaptea in care implinea 11luni a dormit pana dimineata fara trezire. (Adormit pe balansoar,pus in patut apoim asa faceam). A fost prima si toate care au venit au fost cu max 1-2 treziri. A fost ca si cum a simtit, a stiut ca mami a lui va tb sa fie functionala si la munca.
(Iti imaginezi ca daca imi continua cu cele 10 treziri pe noapte as fi ajuns sa lesin pe la birou?)
Stiu ca vei -veti gasi o solutie. Va fi a voastra, va fi cea mai buna pt voi. Eu tin pumnii! 🙂
Te inteleg cum te simti in privinta oboselii. Am avut si eu perioade cand plangeam de somn efectiv. Noroc cu sotul foarte implicat si care prelua fara sa ii cer cand vedea ca e cazul, desi in cateva ore mergea la munca. A trecut! Asta e partea buna. Trece. Stiu ca acum nu te ajuta dar macar exista speranta. Baiatul meu a facut asa doar o perioada. Eu il puneam in patut de la inceput, sa adoarma singur, desi nu mai puteam de dragul lui si il mangaiam mereu. Dar ma gandeam ca asta e singurul aspect care chiar vreau sa mearga uns. Sa afoarma usor. In rest, l-am luat in brate, l-am purtat, ne pupam, ne jucam, dansam…. Acum adoarme singur, desi am avut o perioada cu probleme (am comentat la urmatorul articol mai in detaliu). Creste si el si mai intelege. Daca vrei, ma ofer nanny voluntara sa te eliberez cateva ore pe saptamana 😀 Doar ca nanny are si ea baiat in dotare.
Nu pot sa nu remarc cat de apreciate is „metodele de adormit” bebelusii ce implica plans, cele de gen CIO… 🙁 E chiar trist!
Desigur, fiecare e liber sa aleaga, nu sunt eu Dzeu sa judec, dar sa vad ca primesc atatea like-uri asemena comentarii deja mi se pare o problema.
NU, NU mi se pare DELOC normal sa practici CIO cu un bebe! Si o sa repet mereu asta. O repet mai mult pt viitoarele mame care citesc, si nu pt cele care au aplicat deja metoda, ele au luat deja decizia, si imi place sa cred ca s-au documentat putin.
Am un copil ce inca are probleme mari cu somnul si are peste 2 ani, si pt aia nu-mi pun problema sa-l las sa planga pana se invata el sa adoarma singur. Mi se pare inuman, asta ca sa nu enumar argumentele stiintifice, gen traume psihice, neurologice si multe altele.
Daca sunt obosita? Da, sunt epuizata, sunt la capatul puterilor, de multe ori, sunt nervoasa, sunt irascibila, dar asta mi se pare mult mai putin daunator decat sa ii aplic lui un sleep training, cica sa ne fie noua tuturor bine. Prin sleep training le e bine adultilor, bebelusul sufera, si sufera mult.
Sunt convinsa ca un bebe/copil nu se trezeste noaptea ca se ne faca pe noi cu capul ci pt ca are unele probleme (dureri de burtica, nevoia de lapte, nevoia de mami, eruptii dentare, cosmare, are achizitii noi etc, etc).
Printeso, iti doresc putere si energia sa reusiti sa gasiti o varianta blanda pt toata lumea!
Si apropo de dormit copilul pe tine, fiu-mio inca face asa, vrea pe burta mea sau isi pune picioarele si manutele pe mine, imi e f drag, dar recunosc ca e f obositor. Spre exemplu, ieri am avut o noapte alba, s-a trezit de zeci de mii de ori, si s-a si trezit de tot cand am incercat sa merg la baie, in final am mers cu el dupa mine… E f greu pt ca eu nici noaptea nu pot merge la baie singura, is multe cazuri cand vine dupa mine sau se trezeste de tot si nu mai doarme cateva ore. E frustrant, e enervant… Am si eu nevoie de timp pt mine sau macar sa ajung pana la baie.
Cat de AP incerc sa fiu fazele astea ma termina … :(.
Primul an, si mie mi s-a parut f greu, dar dupa 1 an, parca a fost mult mai ok, umbla, rupea cateva cuvinte, ne intelegeam altfel, asta pana la 18 luni cand a inceput cu zeci de treziri si de atunci o tine tot asa, cu mici pauze.
Cat a fost in eruptii am dat vina pe ele, acum are toata dantura, vorbeste fluent, deci achizitii a facut, nu stiu ce motive mai are sa se trezeasca atat de des si sa aiba somn asa agitat?!
As minti sa spun ca is ok cu astea, nu-s deloc! Inca imi storc creierii sa-mi dau seama ce probleme de atasament poate avea la varsta asta? Trezitul des si faptul ca nu ma pot ridica de langa el pt mine is semne mari de intrebare, el nu e bebe, cat era bebe mi se parea firesc sa fie asa.
Am fost recent sa vedem niste gradinite pt toamna, oare sa fie asta problema? Se simte amenintat cumva ca ramane singur? Desi am stat cu el acolo, a fost mereu pe langa mine, cu mine, i-am explicat ca doar vedem si discutam, nu ramane acolo. Insa el facea asa si inainte de faza cu gradinitele.
Nu sunt intrebari retorice, is intrebari reale. Am citit si am ras-citit si nu-mi dau seama unde e problema. De ce ii e frica ca e abandonat? De ce are inca o anxietate de separare asa puternica?
E cosleepuit, alaptat, purtat si toate alea.
Cele care sustin sleep trainingul o sa imi spuna ca daca il trainuiam acum dormea toata noaptea… prefer sa nu imi pun problema asta, pt ca nu mi se pare o metoda sanatoasa deloc.
Sa va spun aventura mea cu somnicul bebelusului. Pe la 3 luni nu dormea deloc ziua si noaptea se trezea la 30 min. A durat 1 saptamana timp in care incercam sa nu imi ies din papuci si sa ii explic sotului ca asa e „normal”. Am trecut apoi la etapa 2. Eu 24/24 il adormeam pe bebe. Si a functionat. Eram cu ochii pe ceas ( cumparat special in acest scop ) sa vad cand se fac cele 30 min si el incepea sa se trezeasca si incepeam sa il legan „anticipat”, in timp ce spuneam rugaciuni in gand sa nu se trezeasca. Dupa 3 zile de chin in care am dormit cate max 3 ore (cumulat) din 24 bebe a inceput sa doarma. Deci la noi pofta de somn a venit dormind. Acum cand il vad obosit si vad ca refuza sa doarma il iau in brate, ii pun o melodie lenta, plange un pic pt ca stie ca incerc sa il adorm dar in max 40 min adoarme. Asta e metoda noastra.
Recomand cartea the no cry sleep solution for babies de elizabeth pantley, si toate cartile ei urmatoare. E o autoare care gaseste calea de mijloc intre stilul permisiv fac tot ce vrea copilul ca sa nu-l traumatizam, si varianta semi-nazista e ora 12 si copilul trebuie sa doarma chiar daca plange o ora si adoarme in suspine. Recomandarea se bazeaza pe experiente similare cu amandoi baietii mei. Cartea e buna daca mai ai ceva energie si daca ai suport serios din partea prietenilor sau familiei extinse. Eu eram in prag de nebunie la al doilea si ce m-a salvat e ca o pediatra cu suflet m-a vazut si mi-internat copilul o saptamana in spital, timp in care eu si asistentele si pedagoagele l-am invatat sa doarma singur, nu pe mine, si in patul lui. La intoarcerea acasa dormea de stingea 12 ore pe joapte si eu am zis ca l-am apucat pe dumnezeu de un picior. Mentionez ca locuiesc in olanda si sa ma iertati ca povestesc de solutii ce nu sunt prezente in romania. Secretul olandezilor e un program f regulat si f multa predictibilitate, de genul conditionari pavloviene. Daca esti stil boem si hippy nu va merge. La noi antrenamentul din spital a inceput sa paraie pe ici pe colo prin partile esentiale din prima zi de intors acasa, si in juma de an de viata haotica cu mine si cu ta-su s-a dus naibii tot programul si regularitatea si a inceput sa se scoale din nou noaptea. Dar cel putin doarme in continuare in patul lui. :))). Empatizez cu tine din toata inima si iti trimit imbratisari electronice de incurajare.
Mi-a luat ceva sa citesc comentariile postarii, recunosc ca n-am avut rabdare sa le citesc pe toate, oricum, ideea de baza este ca nesomnul ne cam transforma, oricat am fi de calme si rabdatoare. Iar situatiile de genul asta sunt intelese numai de cei care au trecut prin ceva asemanator. Nu vreau sa ma plang si eu aici, ma plang destul prin alte parti. Stii vorba aia „sa nu-i dea Dumnezeu omului cat poate el sa duca”? Cam asa e. Hai, ca noi mamele suntem toate foarte tari, cu ajutoare sau fara, cu copii dificili sau extrem de cuminti, atata timp cat stam pe baricade, ne crestem copiii si ne dam silinta s-o facem cat mai bine.
Astept cu nerabdare sfarsitul povestii…Pana la urma a mers? Intreb pentru ca am si eu o fetita care implineste 8 luni pe 17, pe care pana pe la 5 luni am adormit-o plimbata. Apoi am obosit si am invatat-o la san, ceea ce mi se pare si mai rau, pentru ca acum doar eu o pot adormi, iar seara suptul dureaza zeci de minute. Plus treziri frecvente noaptea. Are deja 7 dinti si de la atata rontait mi-au aparut rani, de mi-e si frica cad vine ora de somn. Ziua are 3 somnuri, dar adoarme mai repede sau afara la plimbare, deci mi-e mai usor. Trebuie sa facem o schimbare, insa mi-e teama sa incep pentru ca este o fire foarte plangacioasa si nu stiu daca voi rezista. M-am simtit mai bine citind comentariile cu povesti similare care s-au rezolvat. Asteptam cu interes si concluziile incercarilor voastre 🙂
Vaaai..mi-am citit trairile in postarea ta.. Am doi pusti, unul de 3 saptamani si unul de 1an si 9 luni. Asta noapte picam in nas de somn. Cand s-a trezit micul sa pape, m-a luat cu ameteala.. Pe cel mare nu l-am adormit in brate si nici la san (din pacate nu mi-a iesit alaptarea cu el), dar s-a invatat sa doarma cu mine, pe bratul meu intins. De cand a aparut bebe, doarme pe bratul intins al lui taica’su, dar pare nemultumit si face tot posibilul sa ma scoata din sarite toata ziua. Parca suntem in Jihad :))) Pentru ca vreau sa imi iasa alaptarea de data asta, stau cu juniorul mult la san, momente in care seniorul face toate traznaile posibile. Ma simt un pic depasita de situatie… Ieri i-am dat mamei un biberon cu lp pt bebe, ca sa imi continui jocul cu lego pe care il facem cu cel mare. Mi-e greu sa imi dau seama ce e prioritar: lego sau alaptarea care si asa merge greu.. 🙁
Dar! Vorba ta: lunile astea cantaresc prea putin in comparatie cu anii pe care ii avem inainte. Asa ca..hang on! 🙂
Cum mai este somnul lui?
Tu, te-ai mai liniștit?
Draga Printesa urbana,
Sper ca ati gasit un ritm de somn care va prieste si tie si lui Ivan. Si eu am avut dificultati foarte mari cu baietelul meu care nu doarmea decat lipit de mine (ziua si noaptea). Ca si tine, eram epuizata, ma terzeam de mai multe ori pe noapte pt ca, de fiecare data cand se trezea, el avea nevoie de ajutor pt a readormi. Stiam ca, nevoita fiind sa ma intorc la serviciu in cateva luni iar el sa mearga la cresa, daca nu-l invatam noi sa adoarma singur, va fi invatat mai tarziu, la cresa. Asa ca, dupa ce ne-am documentat temeinic pe tema cry-it-out, am hotarat impreuna cu sotul meu s-o punem in aplicare. Sotul a pus-o in practica, eu m-am tinut departe. A functionat. Dupa 2 nopti de plans, copilul meu a invatat sa adoarma singur (si cu ajutorul suzetei!). De atunci, totul s-a schimbat in foarte bine: a devenit mai calm, are mai multa energie, plange mult mai putin,doarme mult mai mult, creste frumos, iar noi, toti, suntem mai bine. De la 7 luni juma nu se mai trezeste noaptea decat cand este bolnav (si chiar si atunci, cateodata reuseste sa adoarma singur). Pentru noi a meritat experienta. Suntem niste parinti responsabili, care au optat pentru o tactica bine documentata stiintific, care este, de altfel, practicata in multe spitale universitare. Iar aceasta tactica, cry-it-out, nu presupune un plans neconsolat. Iar un nivel de cortisol ridicat apare in multe situatii la bebelusi. Este o tactica foarte greu de pus in practica, mai ales de catre mame. Dar, dupa parerea mea, daca este corect aplicata, aduce beneficii pe termen lung. Bineinteles ca nu toate cazurile sunt la fel. Si bineinteles ca respect alegerile unei mame de a nu-si lasa copilul sa planga chiar si cu riscul de a se epuiza fizic si psihic. Dar, faptul ca o mama alege sa nu-si lase copilul sa planga pentru a-l invata sa adoarma singur pentru ca nu-si doreste, nu poate (apropos, nu stiu ce este mai greu: sa te trezesti noaptea sa-l consolezi sau sa-l asculti plangand cateva zile) sau nu e nevoie, asta nu inseamna ca aceasta alegere este optima pentru fiecare copil. Si mi-as dori foarte mult ca acele mame care nu opteaza pentru tactica cry-it-out sa inteleaga ca acei copii care dorm bine si care au trecut prin cry-it-out sunt OK. Si inca un lucru, asa, looking back si analizand, a fost una din cele mai bune decizii pe care le-am luat…asta, in cazul nostru. Cu bine.
Cum mai stati cu somnurile? Si intreb ca si a mea adoarme si doarme tot numai pe mine, cu mine, lipita de mine…nu stiu cum am ajuns aici, ca dormea in patutul ei si se trezea doar pt alaptat. Acum doarme cu noi si e un pic m bine, mai usor pt noi si mai putin plans pt ea. Voi?