De ziua ei, Sofia s-a supãrat la un moment dat şi nu mai voia să iasă din camera ei. Dincolo o aştepta prietena ei, Mara, care venise de la Ploieşti special pentru ea. Sofia striga după mine, mă duceam, ne jucam doar noi două pe întuneric în camera ei, cum încercam s-o poftesc în living sau încerca altcineva să intre, se supãra la loc. Şi atunci a venit Mara cu o idee genială, pe care am mai folosit-o de cîteva ori de atunci şi care ne-a scos din impas de fiecare dată: jocul de-a Ce vrea Sofia?
Poate participa oricine e prezent, copilul n-are decît să stea supărat, tot ce trebuie să facă e să răspundă cu da sau nu la întrebările celor care participă. E posibil ca la început să nu deschidă gura, e ok, pot răspunde alți participanți la joc în locul lui, ín cele din urmă va fi prea interesant să stea deoparte. Şi începem soft:
– Sofia vrea să bea apã.
– Nu, abia şopteşte Sofia supărată.
– Sofia vrea să facă pipi.
– Nu.
– Sofia vreaaa… să-şi pună ciorapii.
– Ntz.
Apoi o ducem la nivelul următor:
– Sofia vrea să facă plajă.
Sofia se gîndeşte puțin.
– Nu.
– Sofia vrea să meargă pe troti.
– Mnu.
– Sofia vreaaaa săăă culeagă castane.
– Nuuu. Deja are alt ton.
Şi apoi dăm lovitura de grație:
– Sofia vrea să danseze rumba cu un ursuleț mov.
– Ce e aia rumba?
– Sofia vrea să se bată cu paste bolognese cu un pirat ştirb.
– Sînt bune pastele alea sponogleze?
– Sofia vrea să sape un tunel în brînză!
– Mami, avem lopățici?
Bingo!
Nu merge cînd copilul e nervos, dar poate merge cînd copilul e plictisit, supărat din motive (ne)identificate, mofturos, poate chiar și bolnav și greu de distras. Imaginați-vă cele mai caraghioase dorințe, luați și animalele de pluș la joacă, poate ieși ceva haios. Mulțumim, Mara!
După ce trece supărarea cea mare puteți discuta şi despre motiv supărării, cu calm, în detaliu. Joaca de-a ghicitul nu e o strategie de distragere a atenției, dimpotrivă, s-ar putea ca în timpul jocului cel mic să vă dezvăluie nonşalant şi ce l-a supărat, pe lîngă ce-şi doreşte ca să-i treacă. S-ar putea să nu, vă recomand aşteptări moderate în direcția asta. 🙂
Spor la ghicit!
Sursa foto preview: fetiță supărată, via Shutterstock.com
Buna ideea 🙂
Foarte interesant! Dar scopul este de a-l scoate pe copil din stare,atât? Sau afli și ce l-a supărat de fapt,ca altădată sa nu se mai întâmple, comunicarea e foarte importantă și jocul merge până la o anumită vârstă. Când fiul meu mai făcea așa, când era mic,ori era puțin gelos pe prietenul aflat în vizită, ori i se părea ca nu deține controlul asupra unui joc sau ca este puțin dat la o parte și i se acordă mai multă atenție musafirului. Important este sa-l scoatem din toană dar apoi sa aflam și cauza. Și eu procedam așa, prin joc și acum vreau seriozitate din partea lui în anumite discuții dar mă pomenesc ca ia totul ca pe un joc și acum parcă nu-mi mai place mie jocul…
Eu stiam de ce e suparata, dar merge si cind nu stii si el nu vrea sa-ti spuna, ca e prea suparat. Il impaci intii, apoi discutati, eu nu-s deloc fana distragerii atentiei. In plus, s-ar putea sa iti spuna de ce e suparat chiar in timpul jocului. O sa completez asta si in articol. Pot participa si animalutele de plus la dat cu parerea, daca sinteti singuri.
Recomand cartea Playful parenting sau Retete de Jocuri in ro, a lui Larry Cohen. Prin joaca putem detensiona multe situatii si ne putem apropia foarte mult de copii.
Dar oare faptul ca discutati despre pirati si paste nu e in sine o distragere a atentiei de la sentimentele si supararea ei? Ai putea incerca sa ii validezi sentimentele si sa fii langa ea atunci cand le proceseaza, sustinand-o pana la capat, avand incredere in abilitatile ei de coping si neluand asupra ta nevoia de a „repara” situatia
Sigur, dar daca o iei pe logica asta, orice joc e o distragere a atenției, chiar si cele care au ca scop rezolvarea supararii. Uneori copiii au nevoie fix de acest ajutor, de un impuls sa iasa din starea proasta. Nu tot timpil vor sa discute despre problema, asa cum nu vrem nici noi. Nu e obligatorie validarea pe loc, mai ales cind copilul nu colaboreaza. E timp si mai tirziu.
Tipic femeiesc, mai bine sa stam îmbufnați juma’ de zi decât sa reușească cineva sa ne scoată din starea proasta in care ne aflam. Din categoria „-Ce ai? -Nimic!”
Ii distrage atentia de la suparare dar, pe de alta parte, ii ofera exact ceea ce ii vine ca o manusa in starea ei, si anume atentia celorlalti concentrata spre ea. Adica poate gandi- ok, m-am suparat dar uite cum toata lumea se joaca cu mine si eu sunt cea mai importanta aici, deci ii poate oferi un sentiment de confort psihic numai bun sa ii atenueze supararea. Pana la urma, asa functionam si noi, femeile: cand suntem suparate pe „individ” pentru ca cine stie ce ne-a nazarit noua in capsor, nu spunem de ce si devenim bosumflate dar daca el ne tine in brate, ne vorbeste, ne alinta, etc, imediat ne relaxam si trece, consideram ca motivul supararii era nefondat.
Eu m-aș speria dacă părinții mei ar vrea să fie în fiecare clipă psihologul meu. : )
Excelenta ideea! Bravo Mara si multumim, printesa, ca ne-ai impartasit-o:)
Ca sa fiu sincera n-am auzit discutia cu pricina dar cunoscand-o pe fi-mea care vrea sa se faca detectiv in acest moment al vietii ei eu cred ca ea doar vroia sa afle ce vrea Sofia in momentul ala :))) Si eventual sa o faca sa rada. Pentru ca acum are 8 ani si ea a uitat de momentele in care era si ea mica ca Sof si nu vroia sau nu putea sa zica de ce e suparata. Si cum intre timp a invatat ca daca suntem suparati trebuie sa spunem ce dorim… Asta din cauza mea care mereu i-am zis sa foloseasca cuvintele din dotare. 😀
Pe vremea meaaaaa, ehe, era mai simplu – vrei bătaie? Aaa, nu? Atunci revino-ți!
Bine, recunosc că și acum se mai joacă mama cu mine așa când nu-mi convine ceva. Partea bună e că s-a mărit oferta! :))
Foarte faina ideea! Multumim pentru share 🙂
Si inspiratie maxima, Mara! Sa ne mai inveti si altele jocuri!
Ce inspirata a fost Mara! Mi-ar fi prins bine sa stiu o astfel de strategie pe vremea cand era nepoata mea mica, dar am retinut-o pentru urmatorii copii cu care voi interactiona.
Ce zici, ca eu cred ca asta merge incercat si cu sotul cand ii tuna si ii fulgera. Ia sa pun in aplicare 😀
eeeeei si eu aplic metoda asta cu succes dar o încadram in categoria „răsfăț” , nu m-aș fi gandit sa o împărtășesc 😀