Acum o lună am stat cîteva zile cu Sofia la grădiniță, s-o ajut să se acomodeze cît mai lin. O ajutam să se dezbrace, nu se simte confortabil să fie atinsă de persoane străine, intram cu ea în cabinetul asistentei, care o verifica de semne de boală, apoi o conduceam în sala de joacă și apoi mă instalam pe hol, cu laptopul în brațe. Ea venea din cînd în cînd să vadă dacă mai sînt acolo, uneori mă îmbrățișa, alteori îmi arăta ce a desenat. În prima zi a venit după mine de 50 de ori, dacă nu chiar mai mult. A doua zi, de opt ori. A treia zi am plecat o jumătate de oră, să-mi iau ceva de mîncare, nu a venit să mă caute. I-am explicat mereu, acasă, acolo, pe drum, că în curînd n-o să mai stau pe hol, că o s-o aduc, o să o las la joacă și mă întorc după ea după ce mănîncă de prînz, că am treburi de rezolvat, că aici la grădiniță copiii stau fără părinți, că e ca un fel de serviciu al copilașilor pentru cînd mama și tata merg la birou.
Stînd acolo pe holuri și mergînd uneori cu ea la baie sau în sala de mese, am observat o mulțime de lucruri despre copii, educatoare, mîncare, interacțiune, socializarea cu copiii mici.
Azi o să scriu, din nou, puțin despre mîncare, stîrnită cumva și de multe discuții la care am asistat în ultima vreme pe tema: Iau copilul mort de foame de la grădiniță, de ce oare, că pe camere văd că mănîncă și educatoarea îmi scrie în raport că a mîncat cît de cît, dar seara acasă mănîncă de rupe. Iată ce am observat eu în aceste cîteva zile de stat în grădiniță: copiii nu mănîncă. Indiferent ce au în farfurie, mănîncă cel mult o treime din porțiile care mie mi se par oricum mici. Stau de vorbă, se joacă, mai scobesc cu furculița în farfurie, apoi spună că nu le place și gata. Educatoarele și îngrijitoarele merg pe la fiecare îi invită să mai mănînce, unii mai iau o îmbucătura, și gata.
La micul dejun li se dă iaurt sau lapte cu cereale ori ou copt cu castravete și pîine cu unt, sau pastă de măsline cu pate de casă și ardei verde, alteori pîine cu cremă de brînză, jumătate de ou fiert și ardei sau roșii, plus ceai îndulcit cu (multă) miere. Nici un copil nu mănîncă altceva în afară de pîinea cu gem, eventual și puțin ardei sau castravete. Din lapte sau iaurt pescuiesc cerealele (care sînt groaznic de dulci) și atît.
La prînz au supă sau ciorbă și felul doi. Sînt foarte bune, am gustat de fiecare dată din farfuria Sofiei (la invitația ei, în general regula noastră este să nu mănînce nimic înainte să mă întrebe și să mă lase să gust eu prima). Copiii nu mănîncă. Se linciuresc de trei ori în ciorbă, apoi spune unul că nu-i place și gata, nu se mai atinge nici unul de ea. Din felul doi mai culeg trei felii de ardei sau o bucată de roșie și gata. Farfuriile arată la final aproape ca la început. Nu e mîncarea de vină, vă asigur.
Sofia rupe. Se uită educatoarele la ea ca la avioane. Mănîncă și oul și brînza și legumele, bea ceaiul, devorează ciorba și carnea din tocănițe. Sigur, dacă nu îi place un anumit gust, refuză, dar în majoritatea cazurilor lasă farfuriile goale.
Mi-a spus și ea în a doua zi de grădi că e uimită că toți copiii mănîncă așa, cu vorbituri. Și că de fapt ei nu prea mănîncă și ea nu pricepe de ce, că mîncarea e bună și e păcat de ea.
Uneori, la finalul mesei, copiii primesc o jumătate de felie de pîine, nu știu de ce, probabil ca să nu se culce cu burta goală. Unii copii nu mănîncă nimic din felul doi în aşteptarea feliei de pîine. Sigur, se poate trăi doar cu pîine, dar aşa vrem să traiască puii noştri? Ce vitamine, minerale, grăsimi sănătoase, de care are atîta nevoie creierul lor care acum creşte cu o viteză uimitoare, există în pîine? Mai nici de unele, din păcate.
M-am gîndit mult la copilașii de la grădi și la uimirea (destul de probabilă) a părinților în fața poftei de mîncare pe care o au micuții lor acasă la cină. De ce cred eu că cei mici nu mănîncă la grădi?
Întîi de toate, cred că ei cer de mîncare seara din cauza gustării dulci de la ora 4, care este nelipsită. Am mai scris eu despre asta aici. Că e plăcintă cu brînză, negresă, chec, clătite, după somn copiii primesc o gustare dulce. Le crește glicemia, deh, mult zahăr, apoi zbang, pancreasul secretă insulină, că asta e meseria lui, glicemia cade la pămînt. Cînd vine mami sau tati să ia copilul, acesta e fie cu glicemia sus, energic și fericit, dar în drum spre casă, după ce insulina și va face treaba, devine pleoștit și flămînd, fie direct cu glicemia scăzută, moale și înfometat.
Lăsînd la o parte gustarea dulce, cred că motivul pentru care copiii nu mănîncă la grădi este format dintr-o combinație nefericită de obiceiuri alimentare proaste (vina părinților), gust alterat al copiilor (iar vina părinților) și lipsa de disciplină în timpul mesei (vina părinților, dar și a personalului grădiniței). Sigur, există și copii care nu iubesc mîncarea, e în genele lor și aici nu prea ai ce face, dar mi-e greu să cred că aici la grădinița asta 14 din 15 copii au gene din astea, ne-mîncăcioase. Cred că sînt șanse mare ca acești copii să fie învățați cu multă pîine, dulciuri, prăjeli, au gustul alterat din primii ani de viață și pur și simplu nu li se mai pare gustos nimic din ce nu are zahăr, monoglutamat, ulei, condimente chimice.
În plus, le lipsește rutina meselor, disciplina, bucuria de mînca pur și simplu. Ei la masă vorbesc, se joacă, se ridică de pe scaune. Din punctul meu de vedere, masa ar trebui să fie un moment aparte, cu regulile lui. Sigur că putem vorbi, povesti, dar ne așezăm la masă ca să mîncăm înainte de orice, nu alergăm în jurul mesei, nu țipăm, nu ne uităm la TV, nu colorăm. Sîntem atenți la mîncare, o savurăm, așa învață copiii să se bucure de gustul unei legume, de textura unui sos. Le puteți explica celor mici cum se face mîncarea, de ce sînt importante ingredientele, ce aduce bun fiecare în corpul lui micuț, cum are nevoie și de carne, și de fructe, și de lapte. Pentru copii sînt interesante toate informațiilor noi, indiferent de subiect, iar dacă reușiți să le împachetați frumos, dacă pregătiți mîncarea împreună, dacă le oferiți în voi înșivă un model bun de urmat, sînt șanse mari ca cel mic să iubească mîncarea.
Faceți un eveniment din mesele în familie. Gătiți împreună cu cel mic. Stați împreună la masă, povestiți, mîncați pe îndelete. Copiii pot fi învățați să iubească mîncarea de mici, dar trebuie să faceți și voi un efort, să evitați gusturile artificiale în dieta lui. Există multe jucării cu legume, fructe, ingrediente pentru bucătărie și ustensile. I le puteți prezenta de cînd puiul e mic, să învețe ce sînt, la ce și cît sînt de bune toate. Amînați introducerea gusturilor chimicalizate cît mai mult, nu pierde nimic puiul dacă află ce sînt sucul și napolitana la cinci ani.
Eu cred că e foarte important un start bun în zona asta. Obiceiurile alimentare proaste sînt un motiv important pentru boli grave la maturitate, probleme cu greutatea, stima de sine, gestionarea emoțiilor și așa mai departe.
Degeaba încearcă educatoarele să convingă copilul să mănînce cîtă vreme copilul nu știe să mănînce. Va ciuguli ceva cît să nu moară de foame, dar nu se va alimenta corect, echilibrat, sănătos. Dacă el a crescut fugărit cu mîncarea prin casă, hrănit la TV, cu un pufuleț într-o mînă și un Barni în cealaltă, cum să aprecieze el gustul unui ardei umplut? Și cel mai rău e că, din păcate, proastele obiceiuri alimentare sînt foarte greu de îndreptat. Gustul unui copil mic, odată pervertit cu dulciuri și junk, greu poate fi dezvățat și învățat să aprecieze naturalul.
Din păcate, medicii pediatri, cărțile, cursurile, internetul vorbesc prea mult despre grame de lapte praf și carne și prea puțin despre obiceiuri, despre un program de masă, despre igiena rutinei alimentare, și efectele se văd deja: copiii nu mai simt gustul unui fruct, al unei legume, nu știu să se bucure de o mîncare sănătoasă, aleg doar ce e dulce din farfurie, refuză carnea, iaurtul simplu, vînează prăjiturile și ciocolata. Nu așa vom avea adulți sănătoși! M-aș bucura mult ca părinții de copii mici sau chiar nenăscuți încă să se gîndească bine la importanța unei alimentații corecte și să încerce să insufle copiilor dragul de mîncare adevărată, sănătoasă, nu de gusturi chimice, care sigur, sînt mult mai la îndemînă, dar nu le fac bine nici pe termen scurt, nici pe termen lung.
Nu încurajez deloc mîncatul în exces, chiar şi de alimente sănătoase. Porțiile copilului trebuie să fie adecvate nevoilor lor de creştere, trei mese şi două gustări pe zi sînt suficiente, chiar dacă cel mic mai cere să ciugulească ceva între mese, ar fi bine să nu primească (decît ca excepții).
Desigur, Sofia învață repede de la colegii ei și a început să aleagă zeama din ciorbă, să refuze legumele, să se sclifosească la consistența cărnii, Maria a zis că iaurtul simplu este O-R-I-B-I-L, Andra nu mănîncă niciodată legume, și ea are o rochie așa frumoasă etc.
Sursa foto preview: prînz la grădi, via Shutterstock.com
PS: Vă rog să nu mă întrebați ce grădiniță am ales, din motive personale am decis să nu facem publică această informație.
Este o mare problemă alimentația nu neapărat corectă, aici sunt mii de variante, ci lipsa unei rutine, a unei discipline legată de masă. Iar așa zisul modernism distruge implacabil obiceiurile validate in timp. Responsabilitatea este a părinților, și cum singură ai constatat copii nu au această disciplină a mesei, de a sta cu atenția pe hrană, nu la TV sau alte activități ce nu au nici o legătură cu masa. Cei mai rău, copii crescuți haotic îi corup și pe ceilalți.
Mi-e groaza cand ma gandesc… Mai ales ca azi a fost 1 iunie si am vazut in mai putin de 10 minute, vreo 4 copii de nici trei ani, carati de parinti in brate, aproape adormiti si cu baloane de la Mc in mana, ca deh… e 1 iunie. E plin internetul de informatii, asta daca parintii tot pierd timpul pe Facebook (nu ca Google sau Facebook ar fi surse de luat in seama prea mult, dar unele informatii chiar sunt adevarate) ar fi bine sa citeasca si despre alimentatie, sa filtreze informatiile, dar cred ca e prea mult pentru unii din ei. Chiar in urma cu trei ore am fost in Mega sa imi cumpar iaurt, iar la vitrina frigorifica era o fetita in carucior, nu cred ca avea mai mult de 1 an, careia ii pusese mama ei in mana un iaurt albastru cu Mickey Mouse pe eticheta (habar n-am ce iaurt e, posibil sa fi fost ultimul ca m-am uitat de curiozitate, dar nu mai erau) si cu niste bilute din ciocolata cred. Mi s-a urcat mie glicemia cand ma uitam la iaurtul ala ,,pentru copii”. Si o zice o persoana care pana in urma cu patru ani manca numai iaurt cu fructe din comert. Insa de cand am inceput sa imi fac eu iaurt in casa, cu fructe, miere, seminte si altele, mi se pare ca iaurtul cu fructe din comert e iaurt in care a ,,cazut” accidental 1 kg de zahar. Bleah…
P.s. Sper sa inteleaga repede Sofia ca nu e bine pentru ea sa se ia dupa colegi.
e tentant sa se ia dupa colegii ei. toti copiii se iau dupa alti copii, asta sa fie drama. are timp sa se prinda mai incolo cum sta treaba
Ce-as mai zice eu:
– nu-i dam copilului dovlecel fiert in timp ce noi băgăm cartofi prajiti, ca nu-i prost deloc! 🙂 Am inceput educatia in primul rand cu noi, parintii. Daca vede in casa obiceiuri sanatoase, evident ca va baga la tartacuta. :))
– nu-i dau junk doar fiindcă nu vrea ciorba, pe motiv ca ” trebuie sa manance ceva” pentru ca, repet, nu-i prost deloc. Nu mananci? Inseamna ca nu ti-e foame. Sanatate!
– n-am timp/ chef sa fac, o mai rog pe mama sa faca o mancare gatita. O mana de ajutor nu strica niciodata (pt cine are) si asa am mereu mancare facuta in casa.
– mananc cu el: cand ii este foame ne punem la masa amandoi.
Eu imi aduc aminte ca tu mai publicai tot felul de retete cu poze, imi faceai o pofta de lup (mai putin la cele cu ciuperci), numai dupa cum arata respectivul preparat.
Cred ca sunt destule mame ce nu gatesc mincaruri potrivite, gustoase si atragatoare piticilor, a gati in ziua de azi este un pic injositor, cum adica sa pierzi vremea in bucatarie?! prin urmare copiii acestor mame nu au dezvoltata dorinta de a minca; in definitiv ce sa manince, mincare fada, rea la gust, ce se repeta probabil la intervale scurte?
O fi si asta o cauza, de piticii nu vor sa auda de masa.
n-am copii, dar as vrea sa stiu si eu, tu ce crezi? ar trebui sa fie doar mama care gateste? adica la punctul in care merg la gradinita de obicei si mamele merg la munca. de ce nu ar gati azi mama, maine tata? unde e buba?
Eu gătesc mai rar, însă pentru mine și colega de apartament.
Pot să fac singur chestii simple gen omleta cu zucchini, paste, pește la cuptor.
Si de ce gatit in casa? Unii pur si simplu sunt antitalent la asa ceva. Eu nu am gatit niciodata altceva decat cafea in 10 ani de cand am plecat de acasa. Pt astia ca mine s-au inventat restaurantele, unele chiar f sanatoase pt copii, nu fast food. Si e o experienta placuta pt cel mic sa pape mereu altceva si in alt loc. Deci mai usor cu rosiile catre negospodine, ca n-avem ce face cu ele
din pacate nu cred ca poti merge la restaurant de 3 ori pe zi. asa ca da, gatitul in casa este solutia. stii exact ce pui in mancare, iar cand creste copilul poate fi o activitate comuna si interactiva. nici eu nu am gatit mare lucru de cand am plecat de acasa. apoi am inceput amandoi sa gatim, separat sau impreuna, ca relaxare si timp in care povestim ce am mai facut la job, etc.. apoi a venit copilul, gatesc deocamdata mai mult eu ca stau acasa, iar in weekend ne mai rasfata tati. de gatit vom gati in continuare, este cea mai buna solutie pt un meniu echilibrat si sanatos.
Pur si simplu nu e de mine gatitul. Si cum nu mi se pare aiurea sa-mi repare altcineva masina, sa-mi coafeze altcineva parul, sa-mi duc costumele la curatatorie,etc.nu mi se pare deplasat nici sa las gatitul in seama profesionistilor. Si da se poate la restaurant de 2-3 ori pe zi, slava Domnului in Buc e de unde alege. Nu zic ca mi-am mai luat si tepe :). Cand vremea nu permite iesirea, mai ales cu copilul, comand ceva. Cand o sa creasca( pt ca acum papa doar laptic, adora sa traga din biberon la terasa) o sa comandam impreuna, e si asta un soi de gatit, eventual aranjam masa frumos si papam acasa 🙂
in Bucuresti acum ai de unde alege, este oalacubunatati si inca unele de livreaza mancare buna acasa, direct in oala, sunt si firme care iti iau camasile la kg si ti le livreaza calcate, etc. timpul petrecut impreuna e mai important, nu sclavageala pe altarul blidelor si rufelor. din pacate, o sa cam trebuiasca sa gatesti o perioada, pana la 1 an parca nu ai voie sa-i dai sare, si mancarea de comandat/restaurant are sare 🙂 dar sa stii ca nu-i vreo filozofie, iti iei un steamer, bagi niste legume, carne in el, si gata, nu-i neaparat sa-ti dai viata langa aragaz
acum, la subiectul articolului, baiatul meu a fost la fel de mancacios ca Sofia. pana la momentul gradinita, cand a imprumutat toate sclifoselile celorlalti… si n-am mai avut ce sa ii fac, de atunci s-a obisnuit sa manance mai putin, sa se linciureasca in farfurie. din fericire, e in toate graficele si analizele foarte bune, eu ii ofer variante sanatoase si exemplu cat putem noi de bun, si asta e, vorba dr de aici, cat creste si se dezvolta normal, nu ne ingrijoram
Nu vreau sa par rautacioasa, dar daca nu ai fi avut bani sa mergi la restaurant de trei ori pe zi, ce ai fi facut? In ziua de astazi sunt zeci de aparate care gatesc in locul tau, de exemplu un multicooker. Doar adaugi ingredientele, pui condimente si gata. Totul se invata, nu e nimic complicat: secretul e sa nu pui un kg de sare sau de piper, sa inveti sa combini condimentele. Si mie mi-a iesit prima supa prea condimentata pentru ca o gustasem cand era fierbinte si cand s-a racit avea cu totul alt gust, dar am invatat imediat, mi-am notat intr-un caiet de retete cantitatile si acum gatesc de ma lauda toti prietenii. Iubitul meu mi-a zis ca daca ar fi vreodata sa nu ne mai intelegem si sa vrem sa ne despartim, ar sta cu mine doar pentru mancare. Si el e pretentios, pentru ca mama lui concepe retete pentru un restaurant mic in timpul liber si gateste divin. Si eu credeam ca nu o sa invat niciodata sa gatesc cand aveam 20 de ani. Stiam sa fac doar paste cu sos sau cu branza, cartofi prajiti/la cuptor/piure, banalitati d-astea. Dar intr-un an, de nevoie am invatat sa fac chiar si mancaruri complicate si dupa patru ani imi inventez singura retete. Nu-i greu, daca iti propui.
se revolta oamenii cand vad ca femeia nu e lipita de bucatarie, a?
te apreciez, Lia! de ce sa gatesti daca chiar nu-ti place asta? si da, chiar exista chestii sanatoase de mancat in oras sau de comandat. tineti rosiile acasa!!
Lia poate tu îti permiți să mănânci de 3 ori pe zi la restaurant , dar crede-mă că sunt multe familii care nu își permit nici măcar o dată pe luna. Asta nu este o soluție , ci mai degrabă o opțiune dacă îți permite buzunarul . Nu dă nimeni cu roșii în antigospodine ,așa cum nici tu nu trebuie să sari cu soluția că ba da se poate de 3 pe zi la restaurant . Se poate pentru tine , nu pentru toată lumea. Ai să vezi că nu este ușor chiar dacă îți permiți sa iesi din casă cu copilul după tine ,mai ales in primii ani când până și iesitul în parc devine o aventură.
E rusinos pentru un adult sa`si faca titlu de glorie ca nu stie sa gateasca. Ai terminat o scoala, ai un loc de munca si probabil conduci o masina. Atunci e asa imposibil sa aduni niste ingrediente si sa respecti o reteta, de multe ori pozata pas cu pas pe blogurile culinare?
Una e sa nu iti placa sa gatesti, alta e sa mori de foame in casa langa o bucata de carne cruda si niste legume pentru ca esti incapabil sa le transformi in ceva comestibil.
Nu e vorba despre a-mi face titlu de glorie din asta si nici nu cred ca e o solutie pt toata lumea. Pur si simplu pt mine si familia mea asta e stilul de viata pe care il alegem. Inteleg cum unii nu au energia sa iasa zilnic in oras, insa lumea nu intelege cum de eu nu am chef sa incerc sa gatesc. Pur si simplu nu-mi place, nici macar nu am incercat vreodata pentru ca nu e ceva care sa ma atraga. Nici sotul nu s-ar apropia de aragaz cu niciun chip. Asta e, asa suntem, desi parintii nostri gatesc. Pt cea mica am luat deja un blender si un aparat de aburit legume si pt cat e bebelus o sa le folosim. Apoi cabd creste sunt sigura ca ii va placea mai mult sa iasa unde alege ea decat sa ii gatim noi.
De fapt,ce nu intelegeti voi este ca doamna in cauza se da mare ca are bani sa manance la restaurant si nu are unde sa expuna asta.
Dar e bine ! O sa imi deschid si eu restaurant bio pentru fraierii cu bani care nu stiu sa puna doua ingrediente si 3 condimente intr-o oala multicooker.Ca are balta peste.
Cel putin aici in Baneasa duduie de muieri cu aere de genul 🙂
Nu este deloc vorba de dat mare. De altfel ieri am cheltuit pe mancare in oras sub 50 de lei. Mic dejun la Paul; 10 lei croissant si cafea. Pranz la Chocolat 20 lei supa crema de mazare, iar seara capsune din piata. E vorba despre faptul ca unii conditioneaza calitatea de a fi o mama buna de gatitul in casa. Or, cel putin in cazul meu nu se aplica. Ioana, scuza-ma daca pare ca fac reclama punand numele localurilor aici. Daca te deranjeaza scoate-le, dar lasa te rog felul de mancare si pretul sa vada cei care ma acuza de grandomanie. Va asigur ca e vorba doar de comoditate.
Nu inteleg de ce atata revolta cand vine o femeie si zice ca nu se descurca la gatit. Asta e, sunt destule care nu se descurca, carora nu le place, atata ca unele au norocul de a-si permite sa manance in oras si nu trebuie sa piarda vremea cu activitati care nu le fac placere. Ce ingrozitor, nu?
Nu sunt in aceeasi situatie, in sensul ca imi place sa gatesc si ma descurc destul de bine, dar daca eu si sotul am putea sa mancam de pranz la locurile de munca, sa comandam de undeva de la o firma de catering, sigur n-as mai gati prea des, as prefera sa fac altceva in timpul ala oricat de mult imi place sa experimentez cu ingredientele.
Am vazut femei carora nu le place sa gateasca si care fac aceleasi 3-4 feluri la nesfarsit, asa cu lehamite oarecum, sa fie acolo ceva. Nu stiu daca e chiar asa de bine pentru un copil sa manance tot a doua zi ceva din categoria carne & cartofi. In cazul asta, mai bine iei ceva gata facut si ii asiguri o oarecare diversitate de la o zi la alta, daca iti permiti, desigur.
Poate aversiunea mea fata de treburile gospodaresti se trage si din traumele copilariei – mami nu are timp sa se joace ca trebuie sa faca ciorba, felul doi si desert zilnic, tati n-are nici el ca trebuie sa bata covoarele sa vada vecinii ca e gospodar, bunica trebuie sa puna si ea dulceata si muraturi,etc. Poate mai multi au suferit asta in copilarie si de aici revolta fata de cineva care face lucrurile altfel.
Aici depinde si de mame. Mama e o gospodina foarte buna, dar asta nu inseamna ca statea zilnic ore in sir in bucatarie, iar eu nu m-am simtit niciodata ignorata pentru ca avea ea de facut una alta prin casa. Si-a gasit timp pentru toate – si gospodarie si sa se ocupe de mine (joaca, lectii, dupa caz).
Mie gatitul pranzului zilnic imi ia cam jumatate de ora in medie, nu mi se pare asa mult. Pt cina nu gatesc.
Nu este vorba de nici o revoltă. Eu personal gătesc destul de bine de la cele mai simple la cele mai complicate mâncăruri sau deserturi. Nu am nici o treabă cu persoanele antigătit. Dar de aici și până a accepta că se poate mânca de 3 ori pe zi la restaurant…. .Mi-e foarte greu să cred că toată lumea își poate permite .
Lia ție ți se pare puțin 50 lei pe zi ? 50 lei x 30 zile = 1500 lei pe luna . Sunt multe familii care nu trăiesc cu banii ăstia pe luna . 50 de lei te costă acum că mergi singură. Mai vorbim când o începe copilul să mănânce sănătos . Tu crezi că toată lumea se satură cu o cafea și un croissant , supa de mazăre și căpșuni o zi întreagă ? Astea sunt mai mult gustări.
Si unde am zis eu ca e pentru toata lumea? Tot ce am spus, cu riscul de a ma repeta, este ca nu este neaparat necesar sa stii sa gatesti pentru a fi o mama buna, cum in mod eronat se considera. In anumite conditii, unele persoane isi pot hrani copilul sanatos si divers fara sa fi curatat in viata o ceapa sau un cartof. E doar o alternativa pentru cine vrea si poate, deci contraargumentul ca nu e pentru toti nu are sens intrucat nu combate niciun argument din ce-am zis eu.
Nu cred ca mancand in oras mancare gatita, indiferent unde, ai siguranta ca e mancare sanatoasa si corect preparata. Eu una nu as risca pentru copilul meu. In primul rand nu stii in ce conditii este preparata mancarea (nu cred ca vizitezi fiecare bucatarie in restaurantele in care mergi), nu stii cine o prepara (mie mi se intoarce stomacul cand ma gandesc ca unii nu se spala pe maini, gusta mancarea direct din lingura cu care gatesc, se mai scarpina in cap etc etc), nu cunosti provenienta ingredientelor si nici cat sunt de proaspete, daca acestea sunt spalate sau gatite corespunzator. Astea mi se par motive suficiente pentru a prepara mancarea acasa sau pentru a chema pe cineva care sa gateasca pentru tine. Mentionez ca eu nu ma pricep deloc la gatit si nu imi place, cel mult incerc uneori (rar) sa fac deserturi.
Daca ma gandesc sa mananc intr-un loc si ajung sa-mi pun problema ca poate nu e igienic, atunci nu mananc nici macar eu, daramite copilul.
Iar daca as considera ca e safe, atunci e safe si pentru mine si i-as da si copilului.
N-as manca dintr-un loc de unde n-as avea incredere sa-i dau si copilului (cand o sa-l am). Asa cum n-as pune in pericol sanatatea lui, asa nu mi-o pun nici pe a mea – nici acum si nici cand o sa-l am, ca are nevoie de o mama functionala, nu una in spital.
Mai mult, eu am reclamat la DSP restaurante din orasul meu cand am observat comportamente neigienice ale personalului 🙂
Zaharul dat unui copil, mai ales in contextul vietii actuale, este una dintre cele mai dezastruoase actiuni ale parintilor, cu consecinte negative pe viata.
Urmariti acest documentar, este spre binele tuturor sa-l vada.
http://www.filmedocumentare.com/indopati/
A explicat foarte clar doamna doctor DEEA, in alta postare, cea cu gradinita, ce face zaharul, nu este chiar asa cum spui tu, aka iadul pe pamant.
de la doamne doctor DEEA tu iei numa’ ce ti se potriveste. cand a zis de zahar, a zis bine. cand a zis ca medicamentele homeopate sunt zero barat, nu a zis bine.
Da, corect, am discernământ și îl folosesc.
Tratamentul homeopat poate să dea rezultate foarte bune sau nu. La fel este și cu cel alopat, medicina nu este matematică.
Doamne deci sunteti atat de disperate cu zaharul asta, ce n-am vazut!
Parca vreunul din noi a crescut cu mancare fara zahar/sare,etc.
Ia ziceti,cati dintre voi nu ati „aspirat” pungi de chipsuri la scoala, corn Magic , suc trompi cu pai, ciocolata din aia care pocneste in gura , tutti frutti la sticla mica, inghetata panda si muuulte altele.Plus clatitele bunicii, negrese, chec, tort, crema de ZAHAR ARS
Si?? am ajuns toti obezi? Nu cred.
Zaharul este si el o parte importanta.Nu CEA mai importanta, dar acolo, mai tarziu ajuta la energie, mai ales daca copilul/adultul practica un sport.
Eu dupa exercitiile fizice imi beau cacaua cu lapte si cu o lingurita de zahar brun,ca sa imi pot continua ziua linistita si am si energie. Celulita aproape deloc (lucrez la birou si atatea ore pe scaun nu or sa te scape in veci de celulita de pe fund defintiiv, cu tot masajul din lume…sau poate asa e pielea mea).
Si totusi am 50 de kg.
In weekend mai scap intr-o cofetarie si imi iau o prajitura.
Moderatia este cheia. Nu se poate tine un copil pe viata fara zahar.
NU! varste foarte mici nu e recomandat,dar nici sa facem o tragedie din asta pentru totdeauna, cand mai creste.
Important este sa facem MISCARE! suntem o generatie de sedentaristi!! Invatati copiii de mici cu sportul ,sa nu chiuleasca de la orele de sport de la scoala.Si nu vor avea probleme de greutate in veci.
Lasati-ma cu prostia cu zaharul, ca ii face dependenti.Atat timp cat li se controleaza mancarea si nu sunt lasati sa manance DOAR ce vor ei, va fi bine pentru toata lumea.
Da, cine ii da copilului non stop junk food si dulciuri de 4 ori pe zi, e cretin. Dar, ca ii dai acolo, la cateva zile niste ciocolata/ inghetata, etc..sau ii faci o prajitura de miroase in toata casa cand o scoti din cuptor, va sigur ca nu este aboslut nicio tragedie.
Da, la partea cu sportul ai perfecta dreptate. Copiii zilelor noastre nu mai stau cu orele pe afara cum stăteam noi, prefera sa se joace pe laptop/tableta când se întâlnesc cu prietenii. Si aici nu ma refer neaparat la vârsta mică (pana in 7 ani), când părinții au oarecum ideea ca „trebuie sa scot copilul in parc”, ci după ce începe școala, copilul capată o autonomie si parintele se mai relaxează.
Noi mâncam si zahăr, desigur, dar in câteva ore de joaca si alergat se consuma cu totul.
Da chiar, de ce nu se mai lasa copiii afara? Eu m-am mutat intr-un cartier cu 40 de copii pe strada, de toate varstele si sunt mereu afara. Ma socheaza cand vad toata supra grija din ziua de azi, can d nu sunt lasati copiii afara ca poate patesc ceva, trebuie sa stea in casa, sa nu se uite la TV dar sa nu fie nici hiperactivi. Copiii nu sunt plante de apartament! Evident ca daca stau in casa nu-si consuma energia! Nu zaharul sau TV-ul ii fac hiperactivi, ci lipsa de ocupatie si miscare. Cum ne-am descurcat noi o sa se descurce si ei. Si daca totusi nu puteti sa va calcati pe inima sa-i lasati singuri, mergeti si bateti mingea cu ei!
Nu se lasă copiii mici afară pentru că riști să nu îl mai găsești, cel puțin in București.
Like, like, big like!!! Doamne cata dreptate ai! Dar e parca mai simplu sa zici un NU hotarat la anumite lucruri (zagar, sare, etc) decat sa iti convingi copilul sa faca miscare, mai ales daca trebuie sa ii dai si exemplu personal. : D cati parinti isi scot copiii la alergat seara dupa lucru sau in weekend? Eu il scot 😀
in sfarsit un raspuns pe placul meu…in toate comentariile se face referire sa nu se dea la copii zahar si paine si altele…ca sa nu se ingrase sa nu devina obezi….pai du-l la sport….si sa vezi ce pofta de mancare o sa aibe…
eu de la 3 ani am facut balet….evident erau mai mult dansuri usoare, ”prosteala” cu profa, socializare…odata cu varsta crestea si dificultatea dansurilor…dar cand terminam ora ii spuneam mamei ”hai repede acasa ca-mi chioraie matzele” (ce imi povestea ea)…
nepotul meu de la 2,5 ani ( si nu e deloc exagerare) e pe bicicleta, la inceput cea fara pedale si dupa un an a trecut la pedale….la gradi merge cumnata cu cel mic pe biclicleta si el (are 4 ani) pe bicicleta lui, iar la intoarcere acasa tot pe bitza, sa vezi dupa pofta de mancare. Nu exista week-end sa nu ii duca pe munte, trasee usoare, nu exista zi sa nu iasa afara. Aveau cateva luni cand au facut cunostinta cu piscina.
Fugiti de sport sau ce???? acolo se consuma zaharul si painea si cioco si alte minuni.
Echilibrul e cheia fericirii.
Atata cocoloseala.
Se poate trai fara zahar, cu atat mai mult cu cat nu reprezinta decat otrava.
Nu am mai cumparat deloc zahar de cand am devenit vegana, iar ca sa-mi fac trecerea mai usoara, am mai indulcit de cateva ori ceaiurile cu putina miere. Dar observ ca pot si fara aceasta.
Norocul meu in copilarie a fost ca parintii mei s-au ocupat cu toata responsabilitatea de sanatatea mea, gatind acasa, alegand alimentele din surse naturale si sigure, ducandu-ma la sport zilnic si hranindu-ma cat mai corect (fara fast-food, fara dulciuri din comert, decat cele de casa, dar la ocazii, fara carbogazoase, fara mancare procesata etc). Rezultatele s-au vazut: niciodata nu am fost internata in spital, nu am avut nici o boala, decat cele ale copilariei, aveam un corp suplu, frumos, armonios, eram plina de energie si aveam capacitate imensa de invatat.
Cand m-am mutat singura, incepusem sa ma las acaparata de mancarea din oras, dulciuri, fast-food si alte prostii. A trebuit sa ma ingras 10 kg intr-un timp scurt ca sa imi dau seama pe ce drum gresit apucasem. Am urmarit multe documentare despre alimentatia popoarelor, am citit mult, m-am informat si mi-am dat seama ca sanatatea pe care mi-o construisera parintii cu efort si grija risca sa se duca de rapa, iar eu sa imbogatesc corporatiile, farmacistii, spitalele si toti „producatorii” de mancare fara inima si constiinta. Asa am decis eu sa devin vegana, sa renunt complet la orice proteina animala (hrana celulelor canceroase), sa nu mai beau niciodata cafea, cola, sa nu mai mananc mizerii si boli impachetate in ambalaje frumoase.
Ma simt din nou in forma maxima de cand m-am desteptat, am invatat sa gatesc si gatesc acasa, nu mai mananc nimic in oras, nu mai cumpar ca mancare din oras decat fructe si apa, iau cu mine oriunde ma duc mancarea MEA in care stiu ce pun, si fac sport / mers pe jos zilnic. Am ajuns din nou la o silueta de vis, analizele sunt excelente, am scapat de anxietatea care ma invada de cate ori beam cafea (ajunsesem la cateva pe zi) si am o pofta nebuna de viata, de miscare, de calatorii, de munca, de a face tot ce mi-am propus.
Daca am avea conditiile de trai pe care le aveau parintii si bunicii nostri, daca am face miscare zilnic cel putin 10-15 km pe jos, daca nu ar fi aerul poluat, daca nu ne-am intoxica cu atatea chimicale din orice, daca nu ar fi stresul acesta enorm pe capul nostru, daca nu am manca NIMIC din ce este in comert, daca toate alimentele, carnurile, legumele, lactatele, cerealele ar fi nemodificate genetic si nepesticizate, fara hormoni si toate nenorocirile, daca apa noastra ar fi curata ca acum 30, 40 ani, atunci, da, o bucatica de zahar nu ar omori pe nimeni. Insa niciodata, retineti, NICIODATA nu va mai fi cum a fost, iar in societatea actuala, bucatica de zahar se va suprapune intotdeauna pe un biscuite cu zahar, o mancare cu zahar, un sos cu zahar, o bere cu zahar, un suc cu zahar, o cafea cu zahar, un popocorn cu zahar etc, etc, etc.
Cred ca preventia este cea mai buna arma impotriva corporatiilor CRIMINALE, copilul trebuie invatat de mic cu anumite gusturi normale si nu foarte puternice, fara zahar, fara faina alba, fara multe obiceiuri proaste alimentare.
Am renuntat definitiv la zahar, sare (toate fructele, legumele, verdeturile etc au sarea lor), faina alba, cafea, carbogazoase (alcool si tigari nu am incercat niciodata), mancare din oras, conserve, fast-food, mancare procesata, dulciuri. Imi iau energia din fructe (si ce energie!!!!!), mananc legume, leguminoase, seminte, alune, nuci, verdeturi, zarzavaturi, salate, cereale, mancare gatita acasa (daca ati sti ce gustoasa este o tocanita de cartofi, de ciuperci sau o musaca cu legume la cuptor si ce usoara ma ridic dupa aceea de la masa…)
Imi permit mental sa recidivez la orice, oricand, chiar si la carne, mai ales ca eu cunosc gustul, doar ca sa nu ramana creierul frustrat, insa pana acum nu mi s-a intamplat decat de 2 ori, cu niste placinte cu branza.
Inca sunt in curs de informare, dar stiu ca totusi acesta este drumul meu de acum incolo: fara proteina animala si fara otravuri, cu sport si miscare enorma, cu gandire optimista. Am ajuns din nou asa cum eram cand eram pe mainile parintilor, adica cu o sanatate de fier si cu o pofta de viata incredibila, cu o forta de munca la fel de incredibila (si fizica, si intelectuala).
Ce sa caute zaharul in viata mea, ce imi aduce mie pozitiv in toate acestea? Nimic, absolut nimic, doar calorii goale, lipsa de energie, obezitate, depresie, pofta de a manca imediat dupa aceea alte alimente dulci etc.
Repet: zaharul, in contextul vietii si societatii actuale, ESTE O OTRAVA.
Totusi, urmariti documentarul pe care vi l-am recomandat.
Documentarul FED (Indopati) cu subtitrare in romana aici:
http://www.zfilme-online.com/fed-up-2014-filme-online-subtitrat/
Am uitat sa spun ca, din punctul meu de vedere, daca vrei un copil sanatos si autonom la maturitate, fie ca e fata, fie ca e baiat, trebuie sa il inveti sa gateasca! Inca de mic!
Iar cand va fi adult, nu va depinde de nici o persoana, de nici o corporatie, iar in casa lui va fi ceea ce trebuie sa fie: un adult responsabil care ofera la randul sau copiilor cea mai buna si sanatoasa mancare.
Intr-o familie adevarata absolut totul se face in doi, nimic nu e injositor pentru unul sau celalalt. Barbatul care stie sa gateasca si gateste mereu pentru familie este un barbat adevarat (bine, cumulat cu alte calitati si mai ales cu suflet bun).
A-ti invata copilul sa gateasca sanatos este unul dintre cele mai bune lucruri pe care il poti face pentru el!
Mi se face rău când mă gândesc ce impact va avea creșa asupra copilului meu! Acum am atâta grijă de alimentatia lui, mâncăm la ore fixe, doar la masă, fără distragerea atenției, mese sănătoase, variate si ordonate, copilul mănâncă de rupe! Si parcă văd că la creșa va desprinde cele mai rele obiceiuri! Groaznic!
Andreea, sa stii ca nu e batut in cuie sa se lipeasca de copil numai lucruri rele legat de masa de la cresa. Fetita mea merge la cresa de la 1 an si o luna, si acum, la doi ani si jumatate, mananca in continuare corect si acasa, si la gradinita. Nu alearga prin casa in timpul mesei, nu se joaca, nu se uita la televizor sau nu face are activitati. La masa se mananca, si atat. La gradinita face fix la fel, desi sunt destui copii care se ridica de la masa si aleg sa se joace. Singurele mese pe care le refuza, dar sta totusi la masa, pe scaun, si se uita la ceilalti copii cum mananca, sunt gustarile cu lapte cu gris sau lapte cu orez. Deci fii optimista, s-ar putea sa fii norocoasa. 🙂
E greu sa ai grija de un copil. Si mai ales sa vezi sa aibe o hrana echilibrata si sanatoasa, Ce poti sa faci este sa ai grija si sa fii foarte „‘dulce ‘cu el. Altfel copilul isi va face de cap si nu te va mai asculta. Frumos articol. Ai dreptate in mare parte. Felicitari pentru post
Daca macar jumatate dintre parinti ar gandi asa… Dar copiii inca se cresc ca acum 20 de ani si putini parinti se informează si vor schimbari. De asta evoluam asa greu
Am observat si eu ca mofturile la mancare sunt ceva normalin viata copiilor. Nu stiu daca obiceiurile alimentare nesanatoase de acasa sunt neaparat vinovate ( ma refer la faptul ca imi vine greu sa cred ca majoritatea parintilor pun prajeli si grasimi din belsug pe masa, in mod regulat). Eu am fost copil mofturos si totusi la mine in casa se manca sanatos. Mi se facea rau cand vedeam ciorbe, tocanite, nici acum nu imi explic de ce ( e drept ca nu sunt preferatele mele dar nici sa fug la baie de indata ce simt mirosul). Gustarea aceea, iarasi, nu cred ca are vreo vina, este formata din glucide cu eliberare rapida+glucide cu eliberare lenta, tocmai pentru a preveni acele fluctuatii. Fiziologic, orice persoana are cele doua momente de hipoglicemie in 24 de ore, iar cel de dupa-amiaza poate fi trecut cu succes tocmai prin astfel de combinatii. Cred ca factorii ce duc la aceste mofturi sunt mai mult de ordin psihologic- asta in cazul in care copilul chiar mananca bine acasa. Unor copii chiar nu li se potriveste gradinita, poate nu la varste atat de mici, altii nu pot manca in colectivitate. Parintii se vad insa constransi sa duca copiii acolo, uneori chiar nu au solutii, si normal ca se bucura daca mananca orice, chiar si paine goala, decat sa se trezeasca cu toate tulburarile gastro-intestinale la 7 ani.
La noi situatia este asemanatoare. Cand am inceput gradinita, la 2 ani jumatate, o luam inainte de masa de pranz. Dimineata ii duceam de acasa ( asa se obisnuia si oricum ce ofereau ei era dezastru) iar la pranz o luam. La varsta aceea, copilul manca aproape orice, dar gatit intr-un anumit fel. Nu ii placeau ciorbele, doar supa clara de pui, iar la felul doi regula era sa nu fie sos de niciun fel, totul cat mai simplu gatit si alimentele sa nu se atinga intre ele. Eu ii gateam mult la abur, nu foloseam nici sare ( poate ocazional cantitati infime), cat se putea legumele erau crude. A cerut sa stea si la masa la gradi, plangea cu farfuria in fata fiindca ii era foame si totusi nici mirosul nu il suporta. Dupa 3 ani am lasat-o la masa, manca ce si cat dorea, acasa o astepta un pranz de-al ei. Uneori manca tot la gradi si tot acasa, atunci mi-am pus si eu problema de portii mici. Fiind permis sa vii cu mancare de acasa, era un haos general. Erau copii care, intr-adevar, mancau 100% din ce aveau de acasa, daca incercai sa dai de acolo nu gustau. Nu stiu cum era gatita mancarea de acasa, ce era gustul ala ” de acasa”, sigur nu erau prajeli, dulciuri sau porcarii. Majoritatea copiilor stateau insa flamanzi pana la gustarea de la 4, cand rupeau, dar sigur ca nu putea compensa un pranz corect.
Acum avem alta gradinita, meniu fix, nimic adus de acasa. A mea mananca tot, cu putine exceptii. A incercat sa preia gusturile de la alti copii dar am reusit sa rezolvam situatia. E drept ca aici se mananca cu bucurie, nu au desert dupa masa si automat nu se gandeste nimeni la el. Copiii aseaza masa, isi pun singuri in farfurii ( cei mari ii ajuta si pe cei mici), daca mai doresc o portie se pot servi, apoi strang masa. Totul se desfasoara intr-o atmosfera calma si linistita. Chiar si asa, sunt copii ce nu mananca si mie parca mi se rupe sufletul cand aud ca un copil de nici 3 ani, pana la 6 seara, a mancat 3 linguri de ciorba si o gura de placinta. Parintii nu par insa ingrijorati, si atunci nu vad de ce ar dori cineva sa umble la chestia asta.
Dap, sigur poate fi si factorul asta un motiv pt care copiii nu maninca la gradi. La a noastra nu prea e cazul, aici e veselie mare, copiii sint acomodati bine, se cunosc, e mereu petrecere. Doar ca nu maninca.
Eu sunt supraveghetor la o gradinita din Olanda. La masa de praz e asa: copiii (de 3-4 ani) intra in clasa, unde se spala pe maini – au o chiuveta mica si un scaunel sa se urce la ea. Apoi se asaza toti la masa. Se pune muzica, de obicei ceva linistitor in surdina si tot pe tabla se proiecteaza ca o clepsidra cu nisip ce arata trecerea timpului. Copiii vad cat timp au pentru masa de pranz. Aici fiecare isi aduce pachetel de acasa. Fiind o gradinita pentru expati am vazut copii cu paste, cu senvisuri, dar si copii din China si Japonia cu mancarurile lor traditionale: un baietel avea ca un bulgare de orez pe care il manca tinandu-l in mana, era umplut cu ceva. Si un fel de rulou de omleta. Unii aveau si legume proaspete, fructe etc. Toti au mancat tot. Cred ca doar doi copii au lasat deoparte crusta de la senvis. Poate mofturile au legatura cu faptul ca nu-i mancarea de acasa si la varste mici nu sunt toti foarte incantati de noutati, de alt stil de gatit. Multi copii aveau si biletele de la parinti strecurate in cutiile pentru pranz cu: te iubeste mama, un desen cu inimioare ceva. Poate le lipseste faptorul afectiv… nu stiu, zic si eu.
Din pacate, oricat de multe ar face gradinita , anumite lucruri nu se pot repara/remedia doar acolo. Eu am observat, cand era fetita in grupele mici, ca acei copii ce faceau mofturi la masa aveau si ceva tulburari de comportament in restul timpului petrecut la gradinita: plangeau neconsolat dupa mama cate o ora, loveau alti copii, refuzau sa participe la activitati, refuzau somnul de pranz, practic orice forma de protest le statea in putere. La toti acesti copii parintii se jurau ca acasa sunt ingerasi, ca nu lovesc alti copii in parc, ca mananca absolut normal- si sunt sigura ca asa si era. Ce am mai constatat a fost faptul ca acesti copii erau cei ce veneau primii la gradinita si plecau ultimii, nu erau niciodata luati mai repede ( ca o surpriza din partea parintilor), ba chiar am auzit din gura parintilor chestii de genul ” daca nu esti cuminte astazi nu-ti mai iau/nu-ti mai fac”. Impactul psihologic asupra unui copilas mi se pare urias. Unora nu le place gradinita, nu vor acolo, nu atat de mult timp, nu atat de des, nu la varste la care nu pot intelege ca „trebuie”. Un copil de 2-3 ani nu intelege de ce „trebuie” sa fie trezit cand afara este intuneric, scos la minus 10 grade, depozitat intr-un loc strain si preluat cand afara este iarasi intuneric. Sigur, stiu ca unele persoane chiar nu au alta varianta, asadar nu incerc sa judec, nici n-as indrazni.
In multii ani de gradi parcursi pana acum, al doilea a fost mai greu pentru pitica mea, din anumite motive ce tineau de atmosfera din gradinita. Locul nu mai era cel mai prietenos, eu nu mai reuseam sa o iau inainte de somn decat ocazional, iar asta s-a vazut inclusiv in tulburari de alimentatie. Urmatorii doi ani s-au remediat multe, dar are zile cand se supara pe ceva si refuza sa mearga sa serveasca pranzul. Educatoarele stiu, la fel cum o stiu ca e mancacioasa, asa ca nu insista si ii pastreaza portia. De obicei merge sa manance dupa o ora, cand deja nu mai poate de foame si conflictul s-a mai rezolvat. Uneori face si acasa asta, refuza sa vina la masa daca are ceva pe sufletel. Incercam sa rezolvam, alteori are nevoie doar de putin spatiu pentru a-si rezolva singura problema, eventual un plans serios, dupa care apare singura la masa si rade tot. Copiii somatizeaza orice traire, asadar e posibil ca lipsa poftei de mancare chiar sa fie o somatizare. Pe langa asta, poate fi doar modul de a controla ceea ce poate controla, fiindc ain rest are parte de atat de putina libertate de alegere. Copilul refuza sa manance, sa doarma, uneori sa faca pipi/caca, doar fiindca atat ii ramane cu adevarat in putere.
La noi, cum au scris si alti parinti, se poarta ” e mai bun la gradi”. Nimic din ce fac eu nu se compara si nu mai poate depasi ce este facut la gradi. Este semn, spun eu, ca ora mesei este asociata cu emotii pozitive, fiindca am gustat si eu mancarea: e buna, dar nu chiar nemaintalnita.
Ma apuca tristețile cand ma gândesc la asta, mai ales ca ma simt neputincioasă in fata majorității … Cred ca voi acumula la frustrări….
Mie mi se pare ca se antreneaza intre ei copiii la masa, unul spune ca nu ii place supica si dupa spun si restul, doar asa. Unul alege ardeii de pe painea cu unt, fac si ceilalti, doar ca sa il copieze. Eu am dus un copil foarte mancacios la gradi, care manca singur tot (mancarea e chiar buna la gradinita noastra, am gustat si eu), si dupa cateva luni a inceput sa faca nazuri la masa de pranz. Acasa mananca bine, mancare sanatoasa, nu refuza legume etc. Dar totusi erau zile cand imi spuneau ingrijitoarele cu nu a vrut sa manance masa de pranz. Si m-am prins de ce. Pentru ca doamnele ii dadeau felii de paine goala daca el refuza masa de pranz (franzela alba, ceva ce la noi acasa nu se prea mananca, deci gust nou si bun pentru el), ca sa nu ramana nemancat. Solutia a fost sa le rog sa nu ii mai dea. Eu oricum il luam dupa masa de pranz, prefer sa il iau nemancat si sa ii dau masa de pranz completa acasa, decat 3 felii de paine alba. Culmea e ca dupa o perioada a inceput sa manance iar la masa de pranz, daca nu mai avea alternativa feliei de paine.
Concluzia e ca gradinita vine, din pacate, cu o gramada de obiceiuri proaste, pe care noi trebuie sa incercam sa le corectam. Si mai ales problemele legate de mancare sunt printre cele mai importante, pentru ca acum se pun bazele unei alimentatii sanatoase.
Copilul meu a fost dintre cei care urasc mancarea si mancatul in general. Erau zile intregi in care nu manca nimic, orice i-as fi gatit. Am incercat toate metodele si tot refuza mancarea. Pentru noi gradinita a fost salvarea. In primul an am platit mancarea aproape degeaba ca nu manca decat zeama de ciorba si manaliga cu branza ( care aveau in meniu o data la doua saptamani). Acum manca de toate, chiar ma roaga sa- i gatesc seara ce a avut in ziua respectiva la gradi. Inca mai sunt semne ca nu iubeste mancarea: nu mananca decat mancare proaspat gatita, mancarea nu trebuie sa fie amestecata in farfurie, toate trebuie puse separat, fara sa se atinga intre ele, la fiecare masa trebuie sa-i spun inainte ce voi gati ca sa hotarasca daca- i place sau nu , caz in care trebuie sa fac altceva si altele. Dar ma bucur ca manca din toate acum si multe chiar cu placere, ceea ce in primii paru ani din viata nu s-a intamplat. Acum ne pregatim de scoala si am din nou emotii din acest punct de vedere, deoarece va ramane la afterschool. Copiii pot manca si la gradinita daca personalul gradinitei stie cum sa gestioneze acest lucru. Ei trebuie sa convinga copilul sa guste mancarea si sa- i stimuleze sa mance.
Si la noi e o problema majora cu masa, de aceea sta deocamdata doar pana la pranz la gradi…Si imi pare rau pentru ca uneori e mare distractie dupa amiaza si o pierde…dar nici nu il pot lasa doar cu micul dejun si portia de fructe pana la 18. Am tot zis sa incep sa citesc despre asta, dar nu stiu de unde sa incep cu informatul. Sunt deschisa la idei si multumesc in avans daca are cineva solutii. Piticul meu (5 ani) mananca legume, carne, oua, lapte, branza, paste si altele dar sa nu fie gatite. Doar fierte e ok, dar fara sos, ceapa, marar, usturoi. Si nu combinate. Foarte nesanatos nu vad de ce ar fi, dar daca o tine tot asa inseamna ca nu il pot lasa nicaieri la masa ca moare de foame. Si nu, nu functioneaza sa ii vada pe altii mancand, e genul de copil nepofticios la mancare. De cand era mic nu a incercat niciodata sa guste din mancarea mea. Daca mananc cirese sau capsuni sau alte fructe vrea si el. Mancare niciodata, spune ca nu ii place cum miroase.
La gradinita la care merge fiica-mea se sta dupa fiecare copil in parte ca sa manance. Ea mananca tot acolo si uneori chiar mai cere in plus la felul doi. Acasa e cu cantec. Sa-i dau eu in gura, sa se joace, ca nu ii place nu stiu ce leguma, ca nu vrea decat cu o anumita lingurita sau daca e obosita nu vrea sa manance in scaunul ei si vrea in bratele mele. Obiceiurile alimentare si s-au schimbat radical fata de anul trecut, chiar daca noi mancam la fel. Daca anul trecut manca cu doua maini capsunile, ciresele sau rosiile, acum nici nu vrea sa se mai uite la ele.
Mi-e greu sa cred ca 14 din 15 copii au obiceiuri nesanatoase de mancare, in sensul ca or fi si alte motive. La noi la gradi proportia este invers, majoritatea mananca tot si cativa doar ciugulesc dar chiar consider ca este meritul educatoarelor. Fetita mea este reticenta la nou la mancare, eu acasa duc ceva negocieri sa o conving sa manance. La gradi a mancat tot in a treia zi iar acu are zile cand termina tot si zile in care mananca partial. Este o mancare total diferita de ce ii dau acasa dar totusi, cu toata reticenta au convins-o la fel cum ii conving si pe ceilalti copii. Initial credeam ca prima luna voi da banii de pomana dar nu. Chiar au reusit sa ii dea peste, in timp ce eu nu mai reusisem de 1 an. Este adevarat ca nu primesc zahar sau cacao deloc.
Îmi poți spune, te rog mult, despre ce gradinita e vorba? Am și eu un băiețel mofturos tare la mâncare și cum încep serviciul în curand și o bona nu am găsit, tot caut o gradinita care sa fie ok
Nu stiu daca lucrurile sunt asa simple. E usor sa dam vina pe parinti sau pe educatoare. Si sunt cazuri in care este valabil asta. Dar sunt situatii in care parintii mananca sanatos, au obiceiuri sanatoase la masa, nu se joaca,nu fugaresc pe nimeni cu mancare, nu forteaza copilul, nu il santajeaza, si totusi cel mic refuza mare parte din alimente.
Fii-mea de exemplu a refuzat printre altele salata, castravetii si branza, chestii pe care insa a inceput sa le manance la gradi.
Si da, mananca foarte putin acolo, pentru ca vorbeste mult la masa. Si acasa e la fel. Povestim ce facem peste zi, ne sfatuim, facem planuri, etc.
Parerea mea e ca unii copii sunt mancaciosi, altii nu. Pentru unii mancarea e o activitate in sine, pentru altii e doar o intrerupere nedorita a altor activitati mai interesante. Sofia e inca la inceput la gradi, nu e inca in elementul ei printre ceilalti, poate de aceea sta si mananca tot in timp ce ceilalti mai fac si altceva. Nu inseamna ca ceilalti sunt toti „stricati” de parinti.
„…e doar o intrerupere nedorita a altor activitati mai interesante” o perspectiva la care nu m-am gandit ! Asta ni se potriveste noua!
Problema reala (care a aparut la noi) au fost oamenii din afara familiei noastre, aici incluzandu-i si pe bunici, prieteni sau alte cunostinte. Nu am avut nicio intentie sa-i dau copilului dulce de mic, pentru ca mi se pare o aberatie sa-i alterezi gustul cu prostii pline cu zahar sau sare de la varste foarte mici. Ei bine, nu-i nicio problema… au venit altii si l-au „rasfatat” pe pici, i-au aratat cat de mult il iubesc sau tin la el, cu dulciuri, evident. De la bun inceput i-am rugat pe cei care ne-au trecut pragul casei, sau la care am mers in vizita, sa se abtina de la gesturile astea de „iubire” fata de copil, explicandu-le ca el poate fi la fel de fericit si daca primeste un fruct. A tinut vreun an, doi (si asta din cauza ca sunt moldoveanca venita in Ardeal, si oamenii ma stiu de „mama leoaica”), dar, incet, incet, mai ales de cand a inceput sa mearga la cresa la 2 ani, am pierdut lupta cu dulciurile. Pana si doctorul pediatru i-a oferit caramele dupa consultatie, dupa nenumarate refuzuri si rugaminti. Pur si simplu i-a intins copilului nu una, ci 2 (si alta data 3) caramele spunandu-i: „Stiu ca maica-ta nu-ti da, dar orice are un inceput”. Nice….
Acum, la aproape 4 ani, ma vad nevoita sa dau bani pe dulciuri chiar eu, pentru ca il inteleg ca are nevoie de ceva dulce (si nu ma refer la fructe sau alte variante sanatoase), mai ales ca vede la alti copii, la prietenii lui, la copiii din parc. Ii explic de fiecare data ca nu-i fac bine, ca il imbolnavesc si ca as prefera sa manance ceva mai sanatos, si are momente cand intelege si el, dar nu i le pot scoate definitiv din alimentatia lui, pentru ca, din pacate (si totodata din fericire), socializam, si nu toti parintii gandesc ca noi. Nu poti merge in vizita sau nu te poti intalni undeva cu prietenii si in momentul in care ei scot pe masa prostiile tu sa iti iei copilul al subrat si sa pleci.
Avem zile cand nici nu aducem in discutie dulcele, dar sunt zile in care imi vine sa ma urc pe pereti din cauza ca imi cere neincetat.
Nu inteleg de ce adultii doresc sa le arate copiilor ca ii iubesc (sau sa le castige simpatia/iubirea copiilor) in felul acesta. Daca cel mic te iubeste, o face din cu totul alte motive.
Din pacate, nu toate mamele avem norocul sa ne putem tine puiii acasa pana la scoala, cand sunt destul de mari sa constientizeze singuri si sa ia decizii.
Minunat punctat; am trecut prin exact aceleasi probleme, ajungand la discutii extrem de tensionate si neplacute cu bunicii care nu VOR sau nu pot sa renunte la obiceiul de a da copiilor ciocolata sau jeleuri sau prajiturele din comert. Pe ascuns. Desigur, un copil de 8 ani intelege altfel situatia si refuza uneori, dar unul de 3 este in extaz cand ajunge la bunici si scapa la punga cu dulciuri.
Cu adevarat trista e insa replica:” pai nu a mancat mai nimic, trebuia sa aiba ceva in burtica totusi..”. Pai nah, daca stie ca primeste ciooclata, de ce sa se mai oboseasca cu brocoli sau supa?!…
Nu cred că ar fi o soluție să țineți copiii acasă până merg la școală; în fond, degeaba-i feriți de tentații și-i creșteți sub clopot de sticlă, la școală se va întâmpla la fel. Sau îi suspectați de discernământ și capacitate de-a rezista oricăror tentații la 7 ani? 🙂 Sunt copii normali, nu antrenați să devină războinici shaolin. Inevitabil vor ceda ispitei. Știu cazuri unde părinții au ales home schooling, în parc nu-i lasă deloc pe copii să se joace cu alții, pe motiv că ”văd la ei dulce și cer”. Se joacă doar ei, adulții, cu copiii….
Sincer, mi se pare trist. Un fel de Olivia Steer la scară mai mică.
Eu cred că dacă-i hrăniți bine și sănătos acasă, cum sunt convinsă că faceți, nemernicul ăla de dulce n-o să le distrugă sănătatea și nici bunele obiceiuri alimentare. Sofia e un exemplu, mănâncă bine acasă, mănâncă la grădiniță, chiar dacă probabil nici ea nu evită complet odiosul ”dulce”.
Cred – și-o să spun ce cred, cu riscul de a-mi atrage postări pline de oroare – că unele mame sunt prea crispate și stresate de ”dulce”. Mai relaxați-vă, le transmiteți toată încordarea asta copiilor (încordare = vaidemineșidemine, îi dă dulce, vaidemine a mâncat o napolitană, vaidemine a gustat o bomboană deci nu mai mănâncă la prânz șamd), iar stresul ăsta suplimentar nu le face bine nici lor, nici vouă. Obișnuiți-vă cu ideea că nu le puteți controla pe toate, asta dacă vă doriți să creșteți copii normali….
Cum? Nu putem controla totul?!?! Vai soc!!! Cati parinti chiar inteleg asta? Sau cati mai tin minte cum erau ei cand erau copii? Mie imi facea bunica clatite si gogosi la 2 noaptea, si nu de santaj ci de placere. Acum mananc orice, ciorba dupa savarina, la mine nu exista ideea de a-mi strica pofta de mancare, si in general nu exista. Pofta ti-o da faptul ca iti place un aliment, nu ce ai mancat inainte. Si dupa ce am ajuns la facultate am mancat la shaorme pana mi s-a acrit de ele. Deocamdata acum nu imi mai trebuie, dar daca o sa vreau o sa-mi cumpar. Si daca fiul meu o sa vrea o sa-i cumpar, sau o sa-si cumpere singur dupa o anumita varsta. Clar nu o sa-i fac de mancare la nesfarsit ca sper sa mor inaintea lui. Si atunci sa stau cu frica in san ce o sa manance dupa ce mor? Dupa ce o sa fie in sfarsit „liber”? Voi va ganditi cati copii se gandesc ca dupa moartea parintilor o sa fie liberi? Mie asta mi se pare foarte trist…
Imi vine greu sa cred ca majoritatea copiilor mananca paine, dulciuri, junk food etc la ei acasa si asta e motivul pentru care refuza mancarea adevarata la gradinita. E posibil sa mai fie si alte motive. De ex, eu am observat ca baietelul meu nu mananca mai nimic cand mergem in vizita la familii cu copii sau la o petrecere cu copii si asta pentru ca este mereu ocupat cu joaca. Ciuguleste cate ceva dar n-are rabdare sa stea sa manance asa ca, atunci cand ajungem acasa, el e flamand si vrea sa manance. E posibil ca si la gradinita copiii sa fie mai interesati de conversatie, chicotit la masa, ce face colegul…decat de mancare.
Asta si spuneam, ca un motiv serios cred ca este lipsa interesului pentru mincare, orice altceva fiind mai interesant (la masa) decit ce e in farfurie, si asta e si chestiune de obisnuinta. Sigur ca joaca e mai interesanta, dar chiar asa, sa nu maninci decit 3 linguri de mincare cind ti-e foame? Nu mi se pare in regula.
Daca mananca doar 3 linguri inseamna ca nu ii e chiar asa foame in momentul ala. Cred ca poti obisnui un copil sa stea cuminte la masa (asta fac copii la gradinita), dar nu-l poti ‘obisnui’ sa manance tot din farfurie. Sunt de acord cu tine ca educatia si bunele obiceiuri privind alimentatia sunt foarte importante, dar nu cred ca lipsa lor este principalul motiv pentru care nu mananca copiii la gradinita. Baietelul meu, ca si Sofia ta, mananca tot la gradinita (si acasa), dar nu cred ca e meritul rutinei pe care o avem acasa sau al discutiilor despre legumele din farfurie. Mie mi se pare exagerat sa generalizezi spunand ca cei mici nu mananca la gradinita din vina parintilor (si a educatorilor).
Da. 3 linguri sau deloc, incercam sa aflam si noi motivul pentru care refuza pranzul la gradinita, mananca micul dejun si gustarile, deci suspectam ca e o problema cu mancarea gatita (si acasa a inceput sa o refuze, cu exceptia catorva feluri, supa de galusti, orez, crema de legume cu crutoane). Te asigur ca am avut o rutina corecta de masa, niciodata nu am certat-o ca nu a mancat, dupa 2-3 incercari cu „hmm, delicios, incercam ciorbita…? ” am renuntat, gatim impreuna cand putem si mananca ce ii place gatit de ea (omleta gatita, pancakes cu banane, restul deloc), culmea nu mananca dulciuri nici daca i se ofera (a ramas doar cu oul kinder, alt gen de ciocolata, prajituri nu vrea), nu mananca carne doar in varianta snitele…deci se poate sa fie un copil cu probleme senzoriale, perceptia ei fata de miros, textura si culoare a mancarii gatite sa nu o inspire.
Nu mănâncă junk food, nu aici e problema. La unii copii nu li se insufla acasă respectul și o minimă disciplină legate de masă, mesele sunt amestecate cu tv, facebook, laptop, tabletă, vorbit la telefon, jocuri etc.
Iar dacă nu manca la pranz, copilul știe că dacă îi cere mamei la ora 14 ceva de mâncare primește. Că na, nu poți să îl lași flămând…
Da, asta e un articol scris de o mama cu un copil mancacios.
De obicei, daca un copil functioneaza altfel decat al nostru, e precis vina cuiva, de regula a parintilor.
Ca si cum toti cei care care au copii altfel decat al nostru fac ceva gresit.
N-are nici o legatura una cu alta, fiecare copil e asa cum e. Tot asa cum adultii nu-s identici. Sigur ca treaba noastra e sa-i incurajam sa adopte obiceiuri sanatoase de viata, dar nu totul tine de obisnuinta si de educatia de-acasa. Noi putem pune bazele in cel mai bun caz.
Dac-ar fi asa simplu, n-ar mai exista dependenti de droguri si criminali in serie, ca putini iau exemple din astea de-acasa.
Asta am si scris, ca nu e totul in puterea noastra, dar ce e, apai sa facem, nu sa ne consolam cu idee ca na, aia e, nu maninca, asa e el, ce bine ca sintem diferiti. Noi chiar punem bazele, mai ales in ceea ce priveste alimentatia.
asa cum bine ai zis, copilul face ce vede acasa. Am vazut parinti care se joaca la masa cu copilul, cica sa ii distraga atentia (discutii cu socrii despre asta pt ca insistau sa faca asta desi eu nu si nu), copii care au tv in bucatarie si mananca la tv, copii care mananca ce vad la parinti etc.
Ce mai zic ca e inutil: gustarile. De la 3 ani un copil alimentat corect are 3 mese pe zi si atat. 4 -5 ore intre mese e o pauza suficienta ca la urmatoarea masa sa mannce cu pofta din farfurie; de cate ori mergem la socri si socrii trec peste programul nostru si ii dau ba covrigi, ba ciocolata, ba cine stie ce alta prostie, evident ca urmatoarea masa se lasa cu negocieri si mancat mai putin: stomacul are inca ceva de digerat!
Fiica mea a fost …cea care a mancat la gradinita din farfuria ei dar si din stanga si din dreapta :).
Apoi pediatrul mi-a explicat un lucru: facem noi prea mare caz sa manance ceva. Cat face caca e semn ca a mancat ceva, diversitatea in farfurie e mia importanta decat cantitatea. Ei, aici, abia aici mi-am dat seama de blocajul din subconstient de la mine: sa mananc tot din farfurie, mai grasut e mai dragut, vai uite ca zice lumea ce slaba esti etc. Si mi-am dat seama ca eu le am pe astea in mintea mea de la bunici si ca ei au trecut prin saracie lucie si foametea din Moldova – si ca eu reactionez din subconstient si nici nu imi dadeam seama de anumite tipare.
Cu toate acestea identificate si eliminate usor usor din viata noastra am reusit sa trec (ca mama nebuna da ?) si sa acept si perioadele de foamete (cand nu manca nimic al cina, evident daca ii dadeam desert ar fi ras tot) si sa zic: de dinainte de 3 ani copilul nu a mai avut nicio boala.
Bazele gusturilor si ale unei alimentatii corecte se stabilesc din primii ani de viata. Nu doar ce mancam e important, ci si cum mancam. Cred ca educatia ar trebui inceputa cu parintii, sa nu facem compromisuri cand e vorba de sanatatea copiilor. Eu am pornit o intreaga campanie din dorinta de a vedea cat mai multi copii hraniti sanatos.
Felicitari Ioana pentru articol
Eu am doi copii nepofticiosi,la cel mic pot spune ca sunt tot felul de perioade,are doar 1 an ,ii mai ies dintii,in fine….. dar si in perioadele alea bune nu se omoara cu mancarea. Adica,da mananca supe,putin pui,putina banana,ou ,piureuri.In cel mai bun caz mananca fara sa intoarca capul. I-am facut analizele,el e in regula,s-a dezvoltat bine,chiar foarte bine,e si un pic pufos. In perioadele alea proaste nu mananca aproape nimic,nici din ce manca inainte. Pediatra ne-a recomandat supliment de fier.
Sora lui,in schimb ,are 4 ani si niciodata nu a iubit mancarea. Pentru ea masa e doar o intrerupere din ceea ce facea inainte. Conteaza aspectul mancarii extraordinar de mult,intotdeauna sunt atenta la cum e asezata mancarea in farfurie,ce vesela aleg pt ea,legumele din mancare sa nu fie prea mari. Ea e unul din copii care nu are nicio treaba cu sarea,deci nu trebuie sa ma stresez pt ca refuza din start orice ii se pare putin sarat. In ciuda acestui fapt si ea e mai inalta decat alti copii,nu e grasa,in schimb are o constitutie asa…… altletica. E curioasa,are energie,ii plac culorile,pictura,florile,iarba,copacii,copii,daci cred ca fiecare copil e diferit,iar asta include si comportamentul alimentar.
Cred ce e important sa nu fim stresati la ora mesei. Daca parintele e incordat si se gandeste cu teama ca nu va manca,nu mananca cat trebuie,are lipsa de…..copilul simte toata incordarea asta si reactioneaza ca atare.
Ar mai fi un aspect: refuzul mancarii pe fond emotional, ca forma de protest.
Sunt copii care refuza mancarea pentru ca asta cu mancatul e printre putinele lucruri pe care le pot controla ei si nu adultii. Copilul gandeste „Prea mult imi aratati voi ce trebuie sa fac. Ia sa va pun si eu la punct si sa va arat ca la capitolul asta eu sunt seful”.
Nu mai zic de copii fortati sa manance (si sper ca nu mai sunt cazuri in zilele noastre) in care mancatul devine un chin atat pentru mama cat si pentru copil.
Eu am aplicat autodiversificarea. Nu stiu daca asta e motivul, dar copilul meu nu e deloc mofturos la masa. Nici acasa, nici la gradi.
cred ca depinde de gradinita. La baiatul meu la cresa se sta la masa fara jucari si se mananca. Dimineata eu ii dau avocado in diverse combinatii, si prefer sa manance asta decat orice altceva. Cu toate ca el micul dejun nu il mananca s-a obisnuit sa sta cuminte pe scaunelul lui si sa rontaie fructe. Meniul este foarte echilibrat si bine gandit, vinerea e zi de peste si marti zi fara carne. La micul dejun sunt fructe la desert iar la pranz ceva facut in casa dar fara cacao, gen compot, orez cu lapte si mere coapte, strudel cu mere, pandispan cu prune/ visine/ caise iaurt cu fructe cumparat. Pranzul e gatit de bucatarul lor fara carne de porc si prajeala, iar micul dejun se cumpara: iaurt, lapte cereale, branzici, gem de capsuni sau coacaze, unt , rosii, ardei, castraveti. Sunt convinsa ca zaharul nu strica in cantitati moderate.
nu intotdeauna e vinaparintilorcanu mananca fiul/fiicala gradinita ci colegii si cadrele didactice. Noi stam la tara,destul de departe de oras cu tentatiile lui legate de junk food si totusi masa se desfasoara cu multe rugaminti si amenintari (nu-i place ciorba,mancarea,sosul,ca e verde,ca e moale,ca e tare…etc)si toate astea de cand a inceput gradi.ma minunam cand fata mea lua rosia/castravetele/orice fruct/BROCOLLI oparit si manca cu pofta iar acum….hmm cu greu . deci oricat am incerca noi parintii sa-i invatam cu mancarea sanatoasa vine vremea cand parerea prietenilor de la gradi are un impact mai mare asupra lor din pacate.
Mie de la gradinita mi se trage placerea de a manca musaca (dar cu cartofi) si lamaile cu zahar. Dar nu au putut sa ma convinga sa mananc grepfruit!
Niste idei simplu de aplicat, dar eficiente, exemplul gradinitei mele.
– Micul dejun intre 8:30 si 9:00: lapte sau iaurt simplu cu fructe alaturi cu fulgi neindulciti in unele zile, in altele paine cu branza sau cu miere (mai rar)
Activitate fizica intensa dimineata, obligatoriu afara vreo 2 ore, INDIFERENT de vreme
– Pranzul la ora 12:00. Un singur fel de mancare (foarte rar supa), fara paine, intotdeauna insotit de salata. Incepand cu varsta de doi ani parca, copiii isi pun singuri, este gen bufet. Sunt incurajati sa nu isi puna un munte de mancare in farfurie ci sa isi puna portii moderate si sa mearga de mai multe ori daca le mai trebuie. Daca ai iesit la aer si ai facut miscare, nu ai o suta de alternative, nu vezi o portie descurajant de mare in fata, garantat mananca. Nu am auzit probleme la niciun parinte ca nu mananca copiii la gradinita, din contra, toti incearca sa aplice acasa la fel. Exemplu clasic e salata verde, acasa ignorata, la gradi devorata 🙂
Urmeaza somn dupa pranz. Iarasi interesant, copiii dorm fara probleme pe saltelute pe jos, nu sunt patuturi. Acasa in trei ani nu s-a intamplat minunea inca de adormit singur.
– Gustare pe la 3:30 (niciodata dulcuri, doar cand e ziua unui copil si se aduce o prajitura), tot timpul fructe proaspte, ceva biscuiti neindulciti din cereale integrale.
Iesit afara dupa-masa obligatoriu, de asemenea.
Al meu copil e de la 7 luni la gradinita (concediu de maternitate e intre 4-6 luni doar), insa nu am regretat o secunda optiunea. Atat el cat si alti copii „de gradinita” pe care ii stiu sunt copii sanatosi, veseli, politicosi, echilibrati- spun asta ca vad multe mame ingrijorate cand vine vorba de gradinita. Filozofia e una simpla: cat mai mult aer curat, miscare, orar strict de somn si de mese, fara dulciuri in exces (la zile de nastere ok, dar clar nu zilnic, nici macar saptamanal nu e cazul), fara televizor, fara mii de jucarii care sa ii innebuneasca. Reintoarcerea la ce e natural si simplu 🙂
Stai asa, gradinita asta de care spui tu e in Romania? Ca venim toti acolo!
A spus ca e intre 4 si 6 luni concediul de maternitate…sigur nu e in Romania. Si apoi scosi afara indiferent de vreme in Ro?? Vaidimini, da’ racesc copii…in fine
Tocmai am observat ca nu s-a publicat raspunsul, cred ca apasasem pe ceva gresit…
Nu, nu e in Romania din pacate 🙁 Insa motivul pentru care aduc un exemplu ce nu e din Romania, este ca nu e nimic imposibil de aplicat, nu tine de standardul material al unei tari, nu tine de legislatie, nu sunt principii controversate, pur si simplu niste standarde de bun-simt ce ar trebui propavaduite, cerute de parinti directorilor de gradinite si schimbate lucrurile.. Nici macar costuri suplimentare nu vad. Numai vointa sa existe. Sper doar in puterea mare a blogului tau in influentarea opiniei publice… Daca as fi acolo mi-as deschide propria gradinita 🙂
Am si eu o fetita de un an si trei luni, foarte mancacioasa, chiar prea mancacioasa uneori. problema e ca de cand a depasit varsta de un an s-a cam dereglat ritmul meselor, in special in ceea ce priveste gustarile, a prins gustul painii si ii place foarte mult banana. Cere de mancare destul de des, ne ia de mana si ne duce in bucatarie ca sa ii dam si ne arata ce vrea( de cele mai multe ori banana sau niste crackeri bio pe carei-i cumparam special pentru ea, in plus a prins si gustul painii). Mie nu imi plac gustarile astea mancate cand si cum are chef, si in special nu-mi prea convine ca a devenit amorezata de paine, dar nu stiu cum sa fac sa o dezvat. Daca nu ii dau, incepe sa planga si tot face semne sa-i dau. Tu cum ai facutcu Sofia ca sa instaurezi un ritm al meselor si gustarilor?
Pur si simplu m-am tinut de program de cind a fost mica. Nu am prea facut exceptii. Piine nu a primit pina de curind, am preferat sa ii dau lucruri mai nutritive. Acum ii mai dau cu brinza sau sa culeaga sosul din salata, dar sint exceptii.
O Doamne! Tin minte si eu vremurile cand nu aveam voie sa iau sosurile cu paine (si muream sa intind painea in oala cu prajeala!!!) pe motiv ca ingrasa, nu-i sanatos, primeam cate una peste maini (nu tare si mai far) si tot ce imi doream de ziua mea era sos prajit sau aluat crud de gogosi (nici din asta nu aveam voie ca se lipea cica de stomac) Cum sa ii faci asa ceva unui copil? Sa fie sarbatoare cand ia niste paine cu sos? Trist.
Copilul noatru are 1 an si jumatate, acasa mesele se iau impreuna, la ore fixe, gatite proaspat, delicioase, fara zahar si prajiturele, stam la masa…minunat. Problemele apar in deplasare…oriune…la restaurant, prieteni, bunici, terase etc copilul e super distras si nu mai doreste sa manance ci sa se joace…cu tacamurile, fata de masa etx orice este nou si interesant, ba chiar pleaca de la masa lasand preparatul preferat neatins. Si atunci il fugaresc cu mancarea ca nu vreau sa am peste o ora un copil super agitat si moody, nu stiu cum sa procedez…urmeaza sa mearga la gradi la toamna si, da, imi e teama si mie ca o data ce contextul va fi schimbat si obiceiurile bune ar putea disparea 🙁
„Stînd acolo pe holuri și mergînd uneori cu ea la baie sau în sala de mese…” Am citit de mai multe ori si articolul, si postarile, si tot nu sunt lamurita….Lucrurile astea se intampla intr-o gradinita (fie ea si particulara!) sau intr-o pensiune pentru copii? Cat am fi de ingrijorati pentru ce i se intampla copilului la gradinita, nu mi se pare in ordine ca un parinte sa intre in sala de clasa, in baia copiilor sau in sala de mese! Presupun ca atunci cand v-ati hotarat la gradinita respectiva ati vizitat si sala de mese , si baile si dormitorul; si poate ati facut asta dupa ce copiii plecasera acasa…Daca totul era in ordine eu cred ca trebuie sa ai incredere si sa lasi personalul specializat sa se ocupe de copii.
Referitor la mancare, mi se pare normala reactia copiilor. Sosirea unei persoane necunoscute in timpul mesei nu poate fi decat un bun prilej de joaca, harjoneala… Plus ca si personalul gradinitei nu mai are curajul sa intervina pentru a-i linisti, pentru ca trebuie sa dea „bine” la evaluarea parintelui….
Permite-Mi sa te contrazic. Și vorbesc din perspectiva mamei cu copil mofturos, care nu a mâncat cu tv ul sau alergat prin casa :).
Unii copii sunt mofturoși. Pur și simplu. Eu am ajuns sa cred ca sunt mâncăruri pe care nu le încearcă pentru ca nu le place Cum arata. Pur și simplu. Pentru ca sunt roșii. Sau prea verzi. Posibil sa fie din cauza ca de-a lungul timpului omenirea a evoluat sa diseară ce îi poate face rău, mai aleș la vârste fragede. Și eu cred ca în timp pierdem abilitatea ăsta și de aia ajung copiii în adolescenta sau la vârsta adulta sa mănânce mai divers decât o făceau în frageda pruncie.
Iar mamele nu știu sa facă fata la nemâncatul copiilor (greșeală pe care și eu am facut-o).
Dacă teoria ta ar fi corecta, atunci copiii ăsta mega mofturoși ar baga junk food cu carul. Ti-o aduc pe fi-mea și dacă tu o faci sa mănânce mec sau orice altceva – negresa sau pufuleți sau bomboane, ai un premiu de la mine.
Cat despre teoria ăsta a ta cu bolile – e parțial adevărată. Ce mâncăm are repercusiuni în viața de adult. Dar sa ajungi sa crezi ca nu mai ai monștri de omorât pentru ca te hrănești corespunzător, mi se pare cel puțin naiv.
La nivel psihologic sunt foarte mulți factori care influențează și nu toți sunt mâncarea!
Imi e teama recunosc, din multe comments pe care le citesc.
Imi e teama pentru ca vad atat de multa incrancenare in solutii bullet-proof cu care sa le facem viata perfecta copiilor nostri.
Fara zahar, fara paine, bio, eco, mega organic, totul super organizat in orare stricte.
Eu cred ca viata are gust, si inca unul bun. Si painea cu sos din salata de rosii este una din chestiile faine de care imi aduc aminte de cand eram mica. De cacaua cu lapte. De dulceata de visine facuta de bunica, sau de orezul cu lapte (sau de floricelele la ceaun) mancate pe intuneric cand se stingea lumina.
Sunteti oare atat de siguri ca o sa puteti controla viata copiilor vostri atat de bine, incat atunci cand ei nu vor mai fi atat de aproape de voi (scoala e cam primul episod) nu vor scapa in toate aceste placeri ce le-au fost interzise?
De ce dati o aura de „fruct oprit” prajiturilor, unei lingurite de zahar in ceva…etc.
Am auzit de stevia, de zahar de cocos (????) de sirop de agave, de sirop de artar.
Dar de zahar (ok brun, ca procesul care il face alb e daunator) in cantitati moderate si decente ati auzit? De linia de mijloc, de moderatie? De miscare multa si stat pe afara?
Mancarea e buna si cu sos, o clatita mancata in pat cu parintii are un aer de aventura, un mic dejun lenes la ora 11:00 (pentru aia care se trezesc tarziu) cu o cana cu lapte si paine prajita cu dulceata de capsuni, e ceva de impartasit, de savurat. Nu de interzis.
Suntem atat de control freaks incat am ajuns sa cantarim, masuram, gramam viata si mancarea copiilor nostri. Nu o sa le inducem placerea mancarii pe care atat ne-o dorim in felul asta.
Ce nu e ok la copii si cu aia sunt de acord: no junk (no kfc, mc, etc) nu prajeli, nu faina prajita in sosuri, nu sucuri acidulate sau chestii care in mod evident sunt rele.
Fi-mea e mica, are 4,6 ani, este o mega mancacioasa, gusta absolut orice, ce ii place mananca, ce nu, nu. Dar tocmai pentru ca ii place sa manance o las cand mergem la un party sa manance si tort sau dulciuri dintr-o pinata daca sunt….de ce sa se simta o outcast, o paria, sa creada ca a cazut acolo pe jos Sfantul graal si sa fie singura care nu are voie sa manance. De ce sa o duc spre calea unui eating disorder, sa descopere singura dulciuri si atractii interzise si sa manance pe ascuns?
Viata e si sarata, si acra, si savuroasa, si dulce. Si de ce cand oftam si ne aducem aminte lucruri si momente minunate care ne incalzesc inima, de ce se regaseste si mancarea acolo? O bucata de paine cu coaja tare si zacusca mancate pe jos in parc, o „tocata in vama” mancata la apus pe plaja, o felie de prosciutto….pana mea, paine prajita cu zahar (gogosi le zicea bunicu’).
Moderatia e cuvantul. Stabilirea regulilor clare (o prajitura, un pahar cu suc natural, o bomboana). Explicatiile pe intelesul lor (asta e portia pt un copil de varsta ta, prea mult zahar nu iti face bine, prea multa sare iti dauneaza).
Restul e parte din placerea de a ne bucura de copii nostri.
G.
Buna, Ce ne facem cand cel mic nu atinge mancarea la gradi? Pun eu pe seama diferentelor de mediu. Eu tocmai asta am facut am incercat sa creez o legatura cu mancarea, am mancat tot timpul la masa, impreuna toti trei sau doar eu cu el cand sotul era la birou, fara distractii, fiecare cu farfuria lui. Mananca singur de la 7 luni, refuza sa fie ajutat si nu mananca nimic cu textura de piure. In schimb la gradi… Harababura, copiii nu stau la masa, sala de mese favorizeaza galagia caci are un ecou, unu plange, unu miau, unu tipa… El pur si simplu pare confuz la ora mesei nu stie ce sa faca. Nu este deloc calmul de acasa din timpul mese in care doar comentam pe baza mancarii si ii explicam ce papa sau povesteam de peste zi. Nu as vrea sa shimb gradinitia din cauza asta pentru ca a avut o acomodare extraordinara in rest, nu a plans si nu m a cautat deloc, despartire sincera si usoara, educatoare empatice, spatiu verde mult etc. Multumeasc ?
Salut, in mod normal ar trebui sa se adapteze dupa cateva saptamani. De cand merge la gradi si nu mananca acolo?
Avem niste carente la educatia alimentara, lucru care se vede nu doar in ce mananca copiii, dar si in felul in care fac asta. Evident, parintii sunt cei care formeaza obiceiurile si lupta pe care o dau parintii moderni nu este formarea propriului copil, ci mai mult „lupta” continua cu o societate care nu da prea mult pe alimentatie. Copiii sunt capabili sa gestioneze mancarea si sa devina niste adulti indragostiti de mancare, responsabili si care sa iubeasca gratarele traditionale, dar si o portie de legume. Sper doar ca parintii noi sa aiba ceva mai multa grija, sa incurajeze copilul sa descopere si sa tina cont de propriile preferinte si sa ii formeze un program – cu gradinita sau nu.