Numai mie mi se pare teribil de trist că am ajuns să plătim bilet ca să auzim un cocoş cîntînd, să vedem o găină vie şi să punem mîna pe capul unui vițeluş de lapte?
Azi am mers cu maşina 40 de km şi am plătit 55 de lei ca împreună cu Sofia şi Ivan să ne aducem aminte cum am crescut noi şi să regretăm iar că ei nu vor avea privilegiul unei copilării aproape de natură. Şi ce păcat că am ajuns atît de departe cu tehnologia, cu asfaltul şi cu blocurile, cu zgomotul şi griul din viețile noastre încît odată ce-am intrat într-o pădurice destul de anemică, şi eu şi omul ne-am simțit ca pe altă planetă. Se auzeau numai păsări (şi undeva vag, departe, autostrada A1). Mirosea numai a iarbă, flori de soc şi pămînt. Vedeam numai verde şi cer albastru. Fluturi, flori, bondari, frunze, cai păscînd, cîte-un cucurigu şi-un muget, o adiere de vînt, un nor cu răcoare. Am plătit bilet pentru asta. A meritat.
– Ar trebui să călătorim mai mult, a spus el.
– Mi s-a făcut dor de bunici, am zis eu în acelaşi timp.
– Cum se cheamă aici unde sîntem? m-a întrebat Sofia.
– Pădurice. Natură. Aer liber. La țară, i-am spus, neputîndu-mă decide.
Şi iar ne-a durut că am plecat departe de părinți şi bunici, că nevoia noastră de a reuşi, de a trăi mai bine decît părinții noştri, ne-a îndepărtat atît de mult de experiențelea astea simple, că puii noştri vor afla ce e pădurea şi ce e la țară doar din cărţi şi, ocazional, în weekenduri, contra cost.
Ne dorim mult o căsuță aproape de o pădure şi o apă, cu minim de confort (electricitate, baie în casă), nu foarte departe de Bucureşti. Dacă aveți vreuna de vînzare, poate batem palma. Aş vrea măcar în weekenduri să ne împrietenim cu iarba verde, bălegarul şi ciripitul proaspăt de păsări din pădure. Şi pînă atunci, orice idee de familie cu casă la țară care primeşte oaspeți în weekend contra cost e bine primită, doar să nu fie mai departe de 100 de km de Bucureşti.
Revenind la excursia noastră, ştiind că la Comana e aglomerat, şi că pînă la munte nu au răbdare copiii să ajungem, am decis să mergem „La tzară”, o mini-fermă amenajată la 40 de km de Bucureşti. Ne-am dus cu aşteptări moderate. Pe site totul suna bine, dar sîntem obişnuiți cu texte bune care încearcă să vîndă locuri şi servicii mediocre. Una peste alta, au fost două ore foarte plăcute şi pentru noi şi pentru copii, dar nu e genul de loc în care să vii săptămînal, te plictisești după cîteva ore. Totuşi, o idee bună, un loc uşor de accesat din Bucureşti, cu prețuri moderate şi servicii decente.
Am făcut 40 de minute din fața casei pînă în parcarea lor, dacă veniți din zona de sud sau de est a Bucureştiului o să faceți cam o oră. La km 36 al autostrăzii spre Piteşti faceți dreapta, mai mergeți 700 de m pe drum asfaltat şi ați ajuns. Sînt indicatoare, nu foarte mari, dar dacă sînteți atenți, nu aveți cum să le ratați. Costă 10 lei pt adulți şi 35 de lei pentru copii, bebeluşii nu plătesc. În bilet sînt incluse şi o plimbare cu poneiul, una cu bărcuța pe iaz, acces la tiroliană şi la trambulină pentru copii.
Tiroliana pentru adulți costă 10 lei două ture (3 tiroliene, 130 m în total pe traseu). Nimic spectaculos, dar pentru mine, neieşită din casă de 4 ani, a fost chiar nemaipomenit!
Sînt şi cîteva animale, nu la fel de multe ca la Ferma animalelor, dar destule cît să fie interesant pentru pitici de 2-3 ani. Au ponei cu mînji de o lună, cai, viței, găini şi gâşte, iepuri, capre cu iezi, păuni şi bibilici. Am văzut şi două lame, nu mi-e clar unde a copilărit proprietarul, la noi la țară nu am văzut lame, dar bănuiesc că au venit la pachet cu măgarii sau ceva similar. Simpatice şi ele.
Cu 2 lei poți cumpăra o pungă cu bucățele de morcov cu care poți hrăni poneii şi măgarii.
Copiii pot sări pe trambulină, se pot da pe tiroliană (cei peste 4 ani), mai sînt şi 3 leagăne şi un tobogan. Lîngă iazul improvizat (care e micuț) e o zonă îngustă cu nisip şi 4 şezlonguri.
Există şi un bar-restaurant cu prețuri decente şi o bucătărie unde îţi poți face singur pizza. Noi nu am mîncat, am luat doar apă, dar lumea părea mulțumită de mîncare. Toate cele de mai sus se petrec într-o zonă de 100 de m pe 20 m. Ce ni s-a părut nouă spectaculos a fost spațiul verde, care este foarte generos. Dealul mic, iarba, păduricea pe care o poți traversa cu bicicleta. Ne-am plimbat, am mirosit iarba, a fost genial!
Ar fi fost şi mai fain să avem cu noi bicicletele, căştile şi scaunele pentru copii, ne-am fi dat prin pădure, poate tati s-ar fi dat cu caiacul pe Argeş. Puteți închiria biciclete, dar nu au nici căşti, nici scaune pentru copii. Traseul e marcat şi nu e foarte accidentat, pot merge şi copii pe biciletele proprii. Peisajul nu e spectaculos, e o potecă printre copăcei, iarbă, cîte-o curbă ici colo, dar clar mult mai interesant ca pista de biciclete din Kiseleff, de exemplu. La plecare mergeți spre Piteșto vreo 7 km și întoarceți peste primul pod, ieșiți către Vânătorii mici și virați imediat stînga pe pod, apoi intrați înapoi pe A1 spre București. Site-ul lor e aici: La Tzară, în caz că mai vreți detalii despre loc.
Am apreciat mult că n-am dat şi aici peste veşnica muzică tare, mocheta de coji de semințe, tarabele cu jucării din plastic, fumul gros de mici. Sigur, se pot îmbunătăți unele aspecte, dar per total am petrecut o după amiază plăcută la aer curat, fără să pierdem ore în şir pe drum, fără să ne înghesuim, fără să cheltuim mulți bani.
Sofia s-a plimbat cu poneiul, a hrănit animalele, a sărit în trambulină, s-a dat cu barca pe iaz, eu şi omul ne-am dat pe tiroliană, ne-am plimbat toţi patru pe iarbă. Ne-a plăcut la țară. Acum ne-am întors printre betoane, acasă la noi. Şi iar zic: în ce hal am ajuns, să plătim bilet să ne simțim două ore pe săptămînă ca la țară… vai de noi şi de copiii noştri.
Pai asta am ajuns pt. ca vrem toti „civilizatie”, tehnologie, salarii mari si tot mai mari, masini, telefoane, tv, gradinite/scoli private….toate costa si tre’ sa muncesti pt ele, sa le poti plati. Ioana, la modul dezamagit la care te referi ca unii iau bani pt ceea ce noi nu suntem in stare sa avem in mod firesc, cred ca era logic sa fie asa la un moment dat, caci altfel, cel cu bani si cu acces la toate cele, nu vad dece ar fi afectat sa plateasca pana si….natura! Asta a ales.
Am ajuns complet rupți de natură, de ciclurile anotimpurilor, de pământ și aer.
Prea multa tehnologie de fapt ne transformă subtil in ființe alienate, interacțiunea socială tradițională a dispărut.
E o idee bună să petreceți mai mult timp departe de jungla nemiloasă numită oraș, la curte cu pomi și grădină.
Hai la mine in vizita! 🙂 Am ratuste si lebede si mai nou, oite 🙂 Poneii, caii si vacile-s peste drum, iar fabricuta de branza e la 5 minute cu bicicleta 🙂 hai incoa’ pana nu ma mut :p
zici de parca ai fi colea la juma de ora de mine. eu nu ma duc pina la sinaia si tu ma astepti la tara in Olanda? o sa venim, la anul e in plan! dar pina atunci, ce ma fac pina atunci?? 🙂
Otopeni iti suna mai aproape? 🙂 Invitatia ramane valabila si anul acesta. PS Ai mei tocmai si-au luat pui, pisica are un pisoi, cainele este dornic de joaca.
Din iulie ne puteți vizita pe noi la 80 km de Bucuresti fără bilet. A apărut bebilina și fără sa vrea m-a convins sa ne mutam la tara. Am dus ceva muncă cu barbatul, dar ne mutam. 😀
Parcul comunei chiajna are o mini gradina zoo…daca o pot numi asa, cu animale domestice, strut, lei si caprioare. Intrarea este gratis si se face chiar din parcul cu tobogane si leagane…unde in boxele de pe stalpii de iluminat auzi radio si te simti ca pe litoral. Dupa parc, pentru o portie de aventura, puteti vizita padurea dudu sau pur si simplu o plimbare la pas pe stradutele chiajnei, foarte curate…asa mai uitam noi de zapaceala orasului.
Am fost si acolo dar nu ne-a placut. Muzica groaznic de tare, am plecat extenuati. 🙁
😐 of, trist articol, știu ce zici si eu chiar am tara relativ aproape, 2 ore de mers cu masina.
Ce voiam sa zic este ca oamenii astia din ce zici tu chiar au mai facut ceva, acum un an si un pic erau mult mai putine lucruri de facut si pretty lame. Poate chiar ii ajuta feedbackul tau si fac lucrurile si mai faine fara sa se aglomereze si sa ajungă si asta un loc scump si unde te calci in picioare.
Sper sa va găsiți „la tara” al vostru mult visat cat de curand!
Ioana, daca doresti, te astept pe la mine in Militari, la curte si gradina. Vecinii au gaini si bibilici, Medeea mea e moarta dupa ele. Desi mi-a parut putin rau ca m-am mutat la ai mei dupa ce am nascut, acum ma bucur cand o vad pe Medeea cata e la 1 an si 2 luni. Sunt absolut convinsa ca statul la curte a ajutat muuult 🙂 Deci va asteptam cu drag.
La tara in Militari? Exista asa ceva? de unde cumparam si noi? 🙂
In zona Margelelor sunt case. E una de vanzare chiar, dar nu stiu cata gradina are. Cand mai trec pe-acolo iau numarul de telefon si ti-l dau, sa te interesezi. Din pacate sunt avocati smecheri care construiesc blocuri de 4 etaje in zona de case in care teoretic ar trebui sa primeasca aprobare pentru 2 etaje maxim, dar la noi teoria e teorie. Practica ne omoara. E ok partea asta a Militariului, dar eu sunt subiectiva ca am crescut aici 🙂 Merita sa vii sa vezi cum e.
stii de la cine primesc avocatii aviz sa construiasca???? De la stat
In zona Margelelor. Parca era o casa de vanzare chiar pe Margelelor, insa nu stiu cata curte are. Ma uit, iau numarul de telefon si ti-l trimit. Poti veni in vizita sa vezi cum e, pana nu construieste un vecin peste tot blocuri cu 4 etaje in zona de case. Deh, e avocat, isi permite 🙁
Pfff, uite asta e unul din momentele in care sunt foarte fericită ca nu am plecat din Brașov spre capitală. Aici ai foarte multe locuri cu păduri, aer curat, verde si albastru. Chiar azi am descoperit o livadă imeeeeensa de meri, înconjurată de dealuri verzi si de cer senin. Si asta la doar 15 minute de casă. Plus ca țara mea e la 15 km! Nu mai are bunicul oite si găini si porci, dar dacă te duci la vreun vecin, primești lapte proaspăt muls de la vacă. Este cu adevărat minunat sa trăiești înconjurat de natură. Te încarci cu multă energie doar privind frunzele proaspăt apărute. Dacă veți putea să vă mobilizati până în Brașov, nouă ne-ar face placere sa va arătăm toate aceste locuri minunate.
Unde e livada asta? Poate intra oricine?
Eu nu ştiam de locul ăsta, nici nu fac parte din grupul ţintă, dar o să trec informaţia spre alţii 🙂
Eu locuiesc intr-un oras mic si destul de verde, iar „la tara” e destul de aproape. Nu m-am gandit niciodata cum ar fi sa n-am unde merge sa vada copilul meu vaca si gaini, asa ca articolul asta m-a facut sa imi treaca un fior rece pe la ceafa… 🙁
O idee daca iti doresti „la tara” sa fie pe bune si al tau ar fi sa iti cumperi un coltisor al tau de „tara” in Romania, undeva unde au ramas majoritatea obiceiurilor. Costurile nu sunt prea mari. Noi am pastrat casa bunicilor special in acest scop si este o placere sa ne ducem copiii acolo sa fie „la tara”.
trist ca natura se „vinde”, dar foarte frumos spus!
Iti multumesc ca mi-ai amintit cu acest articol ce uram la Bucuresti. Suntem in Germania de cativa ani si aici natura e la mare pret. Stam intr-un oras inconjurat de dealuri si paduri, in oras e multa verdeata, sunt multe parcuri…. pasarile canta dumnezeieste… ma simt ca in vacanta! Doar ma laud… :))
Eu in 23 apr (aka ziua de pretravaliu) m-am plimbat pana la Boteni, jud Ialomita, sa-i vad pe noii mei prieteni crescatori de rosii la solar – de fapt, am condus atunci vreo 120 km in jurul Bucurestiului. Boteni e la 40, dupa ce treci de Voluntari si-o iei spre Lilieci, faci o dreapta si mai mergi 20 min prin hartoape pana la acest sat izolat.
Bai, dar superb.. lac am vazut, padure nu, dar cine stie. Teren mega-ieftin.
Copiii astia de 30 de ani s-au apucat de agricultura de subzistenta si sa creasca catelusi – Invitatie la Sanatate ii cheama pe FB. Sunt ceva mai activisti, asa, sictiriti de the big life, dar tare nice si vand rosii netratate (la vara) cu 5 lei/kg, nu ca altii 😉
O sa transcriu interviul cu ei la un moment dat, zilele astea am fost insa prinsa sa dau nastere lui Bebe Paul :))
Recomand si eu zone asemanatoare, poate Peris ar fi o optiune buna pentru Nord. Si noi vindem 500 mp, curtea din spate de la Corbi, you know it, dar mi se pare sincer prea scumpa zona si prea aglomerata.. cand eram eu mica arata fix ca Perisul 🙂
Daca si-acolo e pricy, recomand iesirea alternativa dinspre Buftea spre Targoviste, Crevedia and beyond cat iti doresti tu.. sunt sate mai saracacioase, dar terenuri ieftine si accesibile pe un drum relativ asfaltat.. oricum, bate la fund orice oferte din jurul apropiat al Bucurestiului, nici Magurele nu mai e de atins these days..
Oricum, pe voi nordul va intereseaza (presupun). O versiune mai aglomerata e drumul clasic spre Targoviste prin Chitila, doar ca e trafic deranjant.. Eu incerc sa-i conving pe Dl Sot si Domnii Socri sa pastreze o livada dezafectata mostenita in neam prin Moroieni DB, o zona superba de care si-au batut joc toti politicienii. Tine-te bine: 2 eur/mp si nici asa n-o vand (e un deal mai mic). Am zis sa tina cu dintii de ea pentru Bebe Paul, ii fac pensiunea (e ceva in zona, Satul Prunilor cred ca se cheama, must investigate).
Eu zic ca the rural life nu mai e ce-a fost (din pacate si din fericire) si look for good deals in sate izolate si in afara DN and it’ll be just perfect. Faci o casa minuscula de lemn tip baraca de weekend sau iti iei o rulota and you’re good to go! Ah, ce pofta de Corbi imi faci, il astept pe bebe Paul sa mai creasca insa (capsuni la final de mai, btw! ahem ahem..)
Pana iti iei ceva, eu tot insist sa te chem la mine, stiu ca e cheesy si poate am devenit enervanta, dar..;)
pur si simplu nu inteleg de ce comentariul are atatea dislike-uri. l-am citit de mai multe ori si mi se pare foarte ok. nu pricep.
Pentru ca si forma contează, nu numai fondul. Si da, pe unii ii zgârie pe retina romgleza.
Ce frumos e sa vb despre radacinile de la tara in dulcea limba rom….gleza?!
Pacat ca preferam sa ne concentram pe „forma” si nu pe „fond” si nu ne oprim din criticat chiar si pe un blog cu articole si comentarii scrise din suflet atat de blogger cat si de cititoarele sale.
Tocmai ca nu se concentrează nimeni pe forma, dovada ca aici nu prea vezi comentarii de genul „ai uitat o cratima, prostule.” „Se zice voiai, de la a voi, nu vRoiai”, etc. Dar cred ca pot sa-mi exprim dezacordul prin acordarea unui Dislike. Si, ce sa vezi, ca mine au mai gândit si alții.
Din păcate nici ţara (cel puţin a mea- 80 km de București) nu mai e ce-a fost. Nu prea mai munceşte nimeni pământul, în curte se mai plimbă câteva găini şi cam atât, adio porci, cai, vaci, oi, capre şi tot ce ştiam eu în copilărie.
Şi eu mă gândesc la varianta unei bucăţi mici de pământ pe undeva, unde să pun într-o zi o căsuţă mică. Momentan sunt în căutare de loc perfect.
Iar eu vin cu altă propunere. Nu e la țară, dar nu-i nici departe de București. La 70 km este Târgoviștea mea dragă, iar o plimbare de o zi în fosta cetate e minunată. Avem o grădină zoo minunată (e locul meu preferat din orașul natal) unde au de la capre la urși, maimuțe, tigrii, lei. Este foarte frumos amenajată, cu spații mari pentru animale. Estimez o plimbare de 3 ore alături de un copil curios. Noi stăm cam 1h30 2h, dar am văzut-o de cel puțin 3 ori pe an. Prețul e undeva la 5 lei de persoană, iar grădina este chiar în marele Parc Chindia, unde este lacul cel minunat, cu bărcuțe. Chiar sper să arunci un ochi peste site-ul pe care l-am pus atașat la adresa de mail și la pozele de pe Facebookul aferent site-ului.
Eu…eu am fost practic crescuta de bunici la tara,iar vacantele toate mi le petreceam tot la ei.Am avut de toate parte:participam la treburile campului,aveam grija de animale(ranit la vaci,curatat cotete de gainat,chestii de-astea),aduceam lemne pentru foc din padure,ne jucam pe dealurile inverzite o droaie de copii..doamne,cat as putea scrie despre asta..Memorabil:iedul maro,urat,pe care nimeni nu il iubea in afara de mine,tinut in brate si mangaiat pana adormea de la care am luat niste paduchi..apoi saniusul iarna pe deal…colindatul iarna cu copiii sau plimbatul -obligatoriu era-de mana cu bunicul cand eram mititica,iarna,cand venea seara de la serv,timp de vreo ora..iarna,cuibarita langa soba in care trozneau lemnele,seara,urmarind pe pereti umbrele limbilor de foc..si aducea bunica din camara mere pastrate din toamna,reci,dar ce parfumate!…sau gustul mamaligii fiebinti,rasturnata pe un fund de lemn si taiata cu ata..laptele pus la prins in oale de lut..gogosile facute de bunica ..cred ca as scrie fara sa ma opresc despre copilaria mea acolo,la ‘tara’,unde mi-am lasat o parte din suflet!Si ,trist e ca Luca nu va avea parte de asta..
Si noi visam cam la fel ca voi…putem lua un teren mai mare si facem un mic cartier de case gandit din start child-friendly, cu mult spatiu verde, cu o mica ferma si gradina. Pana atunci va invitam la noi sa ne vedeti rosiile, ardeii iuti si mirodeniile…de pe balcon 🙂
Noi stam la tara, avem gradina mica, pe care plantam cate putin din toate, 2 gaini, cativa stupi, un catel si o pisica. Copiii mei merg in fiecare zi sa verifice daca avem vreun ou in cuibar. Pasarelele canta in fiecare dimineata, e f frumos…singura chestie care ma deranjeaza e mirosul poneilor vecinilor mei… hainele intinse la uscat in curte miros a ponei si cand deschid geamul..mai ales vara miroase a ponei…locul perfect, din pacate, nu exista!!
Recomand zona de Nord. De ce? Pentru ca e tot timpul in dezvoltare. Cele mai multe proiecte vizibile in infrastructura s-au facut in Nord. Eu pun pariu ca metroul pana la Otopeni se va face mai repede ca cel din Drumul Taberei. Deja in comunele mai mari Corbeanca, Snagov sunt scoli si gradinite bune.
imi aduc aminte de un coleg de facultate (1992), orasean de mai multe generatii, care nu intelegea din ce traiesc oamenii la tara, el stia ca trebuie sa mergi la seviciu ca sa iei salariu 🙂 … acum parca nici eu nu mai inteleg, imi cam vine sa ma mut la tara dar nu stiu cum as putea sa-mi asigur cele necesare, de! prea mult oras!
Si noi am deliberat mult, cand am decis ca suntem satui de oras, daca sa ne mutam la tara de tot sau nu. Ne si vedeam agricultori amatori si crescatori de oratanii mici prin curte – insa, din pacate, suntem inca prea legati de oras (job, familii, prieteni) ca sa rupem tot si sa fugim. Asa ca solutia noastra de compromis a fost Joita – o comuna micuta la vreo 18km vest de Capitala (iesi prin Chaijna, treci de ambii Dragomiresti, apoi Bâcu şi ajungi, 10-15min cu totul cu masina), un loc ce reuseste sa imbine sentimentul de ‘la tara’ cu nevoia de a avea orasul la o distanta comfortabila de accesat. In ultimii ani oamenii au mai renovat din case sau au construit unele noi, asa ca acum populatia e un amestec placut de mosulici si tineret de varsta noastra. Exista si un micro-cartier rezidential in care cateva familii tinere au adus deja pe lume puii lor mici. Marele avantaj al zonei este statia de filtrare Arcuda, care dezerveste sistemul de apa potabila al Bucurestiului si care obliga dezvoltatorii sa nu construiasca blocuri, fabrici sau ferme de anvergura in zona inconjuratoare. Astfel, paduricea, apa si satul sunt protejate de explozia de beton si navetisti care a cotropit alte zone limitrofe ale Capitalei.
Exista multe case de vanzare in zona, daca te tenteaza, macar teoretic, merita o vizita sau cel putin o cautare pe net.
Ah ce m-am bucurat cand am citit acest articol. Chiar ieri am fost la tara! ceea ce mi se pare mie amuzant e ca la mine la tara e in spatele acestui locsor care vazut din masina parea interesant. Pacat ca scopul vizitei nu a fost vizitarea acestui loc, ci a rudelor.
Auzisem de mult de „la Tzara”, dar nu ma asteptam sa fie chiar la mine la tara.
Ce m-a amuzat teribil a fost parerea rudelor mele cu privire de „la Tzara” :
” Vin o groaza de Bucuresteni!”
Eu:” Pai si ai fost?”
Ea:” De ce sa merg sa platesc sa vad ce am si eu in curte?”
Eu nu am masina. Cum se poate ajunge fara? 🙂
Nu vreau sa imi iau masina, asa ca asta nu e o optiune (nu vreau sa fiu sofer de weekend, iar in timpul saptamanii nu as merge cu masina cand am metrou direct si fac 1/2 h cu tot cu 15 min de mers pe jos de acasa pana la serviciu – cu masina venea o colega si facea 1 h pe acelasi traseu, din care 15 min cauta loc de parcare). Astept alte idei. La munte si la mare merg cu trenul. Vad ca lumea care a comentat mai sus e dotata cu masina. 🙂 Incercati sa vedeti cum e fara. Mie imi place si sa stiti ca nu ma plang.
Nu am crescut la tara, nu am avut bunici la tara. Locuiau cu noi in Bucuresti, ca sa ne creasca. Nasa mea locuieste langa Bucuresti, dar are doar gaini/rate. A avut si o capra, unu-doi purcei etc. cand eram eu mica (adica acum 30 de ani), dar sunt batrani si nu mai fac fata.
Asta e lumea in care traim. Si nu cred ca va fi mai bine pe masura ce trece timpul 😛
Hm, poate cu bicicleta?
Dap, ar fi o idee. Daca as poseda una 😀 si daca nu mi-ar fi frica sa merg pe cararile patriei, printre masini 😀
Da, stiu, caut nod in papura. 🙁
Ma gandesc sa apelez la un prieten „pe roti”, sau chiar la tatal fetitei mele 🙂
Eu sunt mai ciudata, asa, de felul meu. Nu-mi place la tara si nu prea imi place in natura. Singura forma de natura pe care o ador si de care mi-e dor constant e plaja: apa, nisip, briza. N-am avut bunici la tara si am petrecut putin timp la tara in diferite ocazii. Imi placea temporar, dar abia asteptam sa ma intorc in oras.
De ce mi-e dor uneori e stau sa ma uit cum vin vacile de la pascut si sa beau lapte de vaca proaspat muls caldut, asa cum faceam cand mergeam in vacanta la o matusa la tara. Pentru asta si pentru a putea mangaia pe bot un vitelus, as plati bucuroasa pentru un weekend la tara undeva la o pensiune agroturistica.
In rest am natura in jurul orasului destula, inclusiv in jurul blocului, am socri la tara, parinti la casa n oras, imi ajunge sa-mi iau doza de natura ocazional.
Sunt oarecum ușurată să văd articolul ăsta de la o Prințesă Urbană. Chiar sunt îngrijorată de prințesele urbane care promovează exclusiv urbanismul în creșterea copiilor, pentru că sunt lideri de opinie.
Eu de când mi-am născut primul copil am început o dezvelire a ochilor: mi se pare total împotriva naturii
– să te învârți cu căruciorul în jurul blocului ca să ia copilul aer (serios, ăla e AER? Ține-l pe balcon, e tot una)
– să mergi x timp ca să ajungi la un loc de joacă cu minimum de natură, dar înconjurat de trafic, betoane, poluare de toate felurile, și foarte des și murdărie
– să trebuiască să mergi într-un LOC DE JOACĂ pentru o oră, două, pentru a-ți putea lăsa copilul să facă ce ar trebui să poată face peste tot și toată ziua, prin iarbă și copaci
– să PLĂTEȘTI BILET PENTRU NATURĂ, cum zici tu
– să învețe copiii că animalele trăiesc în cuști de felul lor
It just doesn’t feel right …..
Eu nu prea inteleg comentariul tau. Adica tu ce alternativa propui celor care nu locuiesc la tara? Unde sa-si plimbe copiii?
Eu nu inteleg motivul dispretului din comentariul tau. Adica tu ce alternativa propui celor care nu locuiesc la tara?
Nu le poți avea pe toate. Decât dacă câștigi un sac de bani lunar si îți permiți sa ai doua reședințe. Restul muritorilor de rând își aleg, fie mai aproape de natura, fie mai aproape de viața de oraș. Fiecare varianta are avantaje si dezavantaje. Eu am trăit 26 de ani in București si de 2 ani intr-un mini-oraș, de unde ajung in pădure in 20 minute pe jos. Ma bucur pt copila mea ca va putea sa observe natura de aproape, pe gratis si in fiecare zi, dar pe de alta parte ma enervează ca nu am decât 3 restaurante in oraș. Si niciun teatru. Sau alte evenimente culturale.
Lipsa ieşirii în natură e unul din lucrurile care mă afectează cel mai mult, în anturaj neavând doritori. Acum consider natură plimbările pe Tineretului şi Carol de care sunt aproape dependent, aşa pot zice că ies aproape zilnic. Bineânţeles, o spun cu o doză zdravănă de ironie amară.
Nu includ aici zonele de agrement pline de grătare şi eventual muzică tare, pe astea le ocolesc cât pot.
Eu sunt satula sa aud „lamentari” de genul asta. Sau de oameni care nu isi doresc sa stea in Bucuresti si totusi raman in continuare aici. Viata la tara nu e chiar asa idilica. Ca sa ai vaci, porci, gaste, etc pe care sa le vada copiii si sa creasca in natura, trebuie sa muncesti de dimineata pana seara. Toata lumea se gandeste numai la aspectul asta frumos, pe care il vezi 2 ore cand mergi si mangai un vitelus. Daca iti doresti viata la tara, nimic nu te impiedica sa te muti si sa pornesti o afacere acolo, caci de aspectul asta se leaga multi, ca la tara nu ai ce face, nu sunt joburi. Am vazut destule cazuri la tv cu oameni cu facultate care isi incepe cu bani de la fonduri europene afaceri cu legume, fructe etc. Trebuie sa iti doresti asta cu adevarat, nu doar sa oftezi pe la colturi ca ce bine era cand eram noi mici si mergeam la bunici la tara.
Dar nu ma lamentez si nici nu spun ca viata la tara e idilica. Am voie sa fiu nostalgica? E chiar atit deranjant ca-mi aduc aminte cu drag de copilaria mea si ca oftez ca virgula copiii mei nu au sansa sa cunoasca si realitatile acelea, care exista inca in mii de sate din Romania, nu e ca si cum le spun povesti din antichitate. de ce trebuie sa fie totul alb sau negru? aaa vrei la tara pai muta-te la tara, vrei la oras asuma-ti si nu te mai plinge. si daca ma pling, care e problema? nu de asta ne adunam, sa povestim, sa visam, poate sa ne facem planuri in care poate sa ne bucuram si de unele si de altele? nu-mi doresc sa traiesc la tara, nu am spus nicaieri asta, imi doresc sa traiesc la oras si asta si fac, ce am scris si ce simt e ca mi-ar placea ca virgula copiii mei sa cunoasca si intamplarile vietii mai aproape de natura. n-am voie? nu inteleg care-i supararea, nu inteleg si pace.
Ioana, o altă abordare ar fi să cumpărați o bucată de pământ și apoi să achiziționați o casă mică din lemn, din prefabricate. Se montează in scurt timp și ai garanție. In plus dacă vă vine o idee creață o puteți muta pe altă locație. Au început să apără și la noi case din prefabricate, am văzut poze reale și arătau super.
E o variantă mai ieftină şi mai rapidă decât o casă clasică (din zidărie portantă), dar nu e chiar aşa simplu să o iei de acolo. O achizitionezi funcţie de teren, iar mutatul presupune o amplasare oarecum similară pe noul loc (orientare, vecinătaţi, retrageri etc). În plus, fundaţiile, racordarea şi etc te privesc, deci proiect şi firmă care să realizeze asta. Ca să o muţi trebuie un nou proiect cu tot ce înseamnă, pe vechiul loc rămânând fundaţia, canalizarea şi etc (de ex. puţ, vidanjă), de care trebuie să scapi cumva şi să readuci acel teren la starea iniţială, asta dacă doreşti să îl vinzi. După mine e o variantă foarte bună pentru o casă de vacanţă, dar acolo să rămână. Adică nu ar trebui să o priveşti ca pe o rulotă, construcţia e de sine stătătoare şi are caracter de unicat, chiar şi prin faptul că două case identice amplasate la câţiva metri una de alta are fiecare proiectul ei, deci trebuie tratată (analizată) fiecare în parte.
E pur si simplu problema de perspectiva.
Inteleg ce vrei sa spui cu ce descrii mai sus, insa tot consider ca este problema de perspectiva. Cel mai bine este sa mentii continuu un echilibru; in momentul in care depasesti granita in oricare directie, o sa ti se faca ‘dor’ de cealalta parte a balantei.
Pe cand nu aveam copii si nici cu gandul nu gandeam ce „va sa vie” visam ca imi voi face o ferma de bibilici, o cipercarie si chiar ceva legat de rasaduri de flori. Eram sigura ca se poate si ma luptam sa conving cei mai sceptici cunoscuti.
Si sotul meu isi dorea sa locuim in afara Bucurestiului…. ne-am invartit si ne-am sucit in toate punctele cardinale. E drept tot pe nord am gasit, dincolo de Balotesti pe drumul inspre Fierbinti. Si l-am ales pentru ca DA este in buza padurii.
Apoi a venit Eva si incetul cu incetul am inteles ca nu ma voi putea descurca cu un copil mic, cu serviciu, cu naveta, cu bona externa Bucurestiului si cu veniturile noastre. Si nu m-a mai putut convinge nimeni ca nu e asa. Cand am inceput gradinita m-am felicitat ca am ramas in Bucuresti in expectativa.
Apoi a venit si Stefanita si ne-am mutat : e drept in Bucuresti dar stam lipiti de un parc mare… inca parc desi se musca din el cu tot felul de constructii dubioase. Si iar nu mi-a parut rau ca am ramas in Bucuresti.
We-urile le petrecem acolo la locul nostru verde unde am plantat pomi, flori, o fantana de care sunt foarte -foarte stresata sa stea acoperita un permanenta, o baraca. E drept ne lipsesc animalele si am avea nevoie de multe …. Eva inca nu stie sa faca diferenta intre gasca si rata 🙂 , i-e teama de puii mici de gaina, nu stie exact cum arata capra etc.
E frumos copiii se simt bine, noi la fel (acum 2 zile pe cel mic am gasit o capusa, am vazut repede cred, am intervenit repede si nu a apucat sa se „ïnfiga” ca data trecuta cand am ajuns la Budimex (tot cu el, la 1 an 🙁 ).
Pe noi ne-a ajutat foarte tare sa facem o analiza swot : ne mutam sau nu ? si cred ca am facut-o destul de bine pentru ca simt eu asa…. ca ne e bine in varianta aceasta:). De construt insa nu cred in nici o varianta in urmatorii 10 ani. Ma consolez cu gandul „poate la pensie”.
Pentru cei nascuti si crescuti la oras, pentru cei care nu au avut niciodata bunici sau rude la tara, nu este nimic iesit din comun sa faci un efort ca sa te bucuri de „tara” si natura.
Hai sa fim un pic seriosi, pana la urma unde este drama: A fost vreodata porcul si vaca crescuta in mijlocul unui oras?! Nu.
Intotdeauna ruralul a fost rural si urbanul, urban. Din pacate e mai greu sa le ai pe toate. Asa ca nu iti ramane decat sa alegi sau nah..sa scoti banul din buzunar.
Cand eram copil ai mei dadeau bani pentru Zoo la Baneasa. Asta este.
Sa fi avut gastele bobocei cred ca ar fi fost deliciul celor mici. Am fost la tara la bunicii sotului si am ajuns chiar la doua zile dupa ce iesisera din oua. Doamne, ce sufletele pufoase si inocente. Ti se rupea sufletul sa ii tii departe de muma-sa mai mult de 30 de secunde ca ii batea inimioara de zici ca il pastea infarctul, dar tot l-am lut nitel in palma cat sa il pupacesc de 15 ori si sa il mangai pe puful galben 😀
Eu nu am crescut la tara, nu stiu ce inseamna vacantele acolo, nu am avut bunici. Mare fiind nu simt lipsa de asa ceva – probabil asa va fi si cu ai nostri copii care n-au parte de „tara” azi. Iubesc natura – prin natura intelegand muntii. M-as muta la munte, dar la tara…. deocamdata n-am inteles ce ii atrage pe oameni spre ea… poate in timp am sa pricep.
Dupa 10 ani de chirie in Bucuresti, ne-am mutat la casa, in zona de sud, spre Giurgiu. Ptr copii e clar mai bine, insa ne lipsesc unele atractii tipic urbane. Aerul curat si linistea vietii la tara „fac toti banii”!
Uite ca eu n-am trait la tara, am 25 de ani si sunt perfect sanatoasa..ba chiar nu am avut nici o boala in afara de cateva raceli.. calatoresc foarte mult, imi place natura ..vad locuri minunate peste tot in lumea asta si nu am simtit absolut niciodata nevoia sa ma duc la tara sa miros gainatul de gaini ca sa simt ca traiesc sanatos pur si simplu nu inteleg de ce credeti ca copilul ar trebui sa traiasca cum ati trait voi acum 30-40 de ani ?? Da oamenii evolueaza..DIN FERICIRE ..Fiecare generatie are frumusetea ei iar daca nu intelegi un lucru poate ca ar trebui sa fiti mai deschisi la minte
E greu sa fii deschis la minte cand nu intelegi, cum zici tu despre „noi”, pentru ca mi se pare ca ai nevoie sa intelegi ca sa fii deschis la minte.
Indemnul tau de la final suna ca indemnul „Fiti destepti!” adresat unor prosti sau „Fiti sanatosi” adresat unor bolnavi sau „Fiti slabi” adresat unor grasi.
E greu, dupa cum ziceam, ca in urma unui simplu indemn cineva sa devina exact opusul a ceea ce este in acel moment.
Numele meu este Adriana. Si am un teren de vânzare proprietate personală la Walter Maracineanu. L-am cumparat acum ceva timp din aceleași motive pe care le expui tu in articol. 800 mp, lângă o balta de pescuit, in apropierea unei păduri. Este îngrădit, are curent electric, o fosa si o fundatie pe care vroiam vroiam sa facem o casuta pentru liniște. Pentru ca stăteam la bloc si ne doream o oaza de liniște si aer curat… Acum il înstrăinez pentru ca intre timp ne-am facut o alta casa… Nr. Meu de telefon este 0721.274.879. O zi minunata tuturor !!!
Hello,
incercati sa faceti o vizita in orasul Campina, este la 90 km de Bucuresti, ajungeti intr-o ora si jumatate maxim pe autostrada pana la Ploiesti si apoi dn1. Acolo aveti unde va caza (pensiunea Nina, hotel-pensiune Oscar) si in imprejurimile orasului puteti vizita barajul Paltinu.
http://calatorim.ro/romania-frumoasa-barajul-paltinu-valea-doftanei/
Iata un link de la hotel, http://hoteloscarcampina.ro/hotel.html, este pozitionat la poalele dealului Muscel pe unde va puteti plimba oricand, gratuit 🙂
De vanzare nu stiu ceva dar sigur ati putea gasi, doar sa va placa zona.
da, Campina este pe lista, multumim
http://case-de-vanzare-ilfov.blogspot.ro/2015/05/doua-case-de-vanzare-in-magurele-ilfov.html?m=1
Poate va e util… 🙂
Sofia mea e cu doar cateva saptamani mai mare decat a ta si – ca fost copil de betoane – sunt disperata dupa orice inseamna verde, aer neimbacsit, spatiu.
Asa ca in weekend am ajuns si la La Tzara… Nu stiu de ce articolul tau nu are “P” in titlu, descrierea ta nu se potriveste cu realitatea. E foarte mic totul, animalele (mai ales cele de la intrare) stau inghesuite (2 mp pentru o mama ponei cu puiul ei sunt insuficienti, nu iti trebuie diploma de zoologie pentru a realiza asta), “iazul” e de fapt o balta in care doua barci nu prea aveau loc in acelasi timp etc.
Mai erau 2-3 familii acolo si deja aglomerat, nu stiu daca au facut estimari de spatiu.Plus ca NU e terminat, te intampina cu un morman de nisip si pietris la intrare, inca fac reparatii (nu curgea apa la baie, de exemplu, pentru ca lucrau pe acoperis). Toti cei intalniti remarcau ca nu seamana deloc cu pozele de pe site si e mult mai mic totul.
Iti urmaresc blogul de mult timp, sunt sigura ca nu e rea-vointa din partea ta si inteleg setea de verde, dar daca e reclama, ar trebui marcata ca atare.
Nu e mai, reclama, asta am remarcat si eu in text, ca e totul mic (mai putin paduricea) si ca nu prea ai la ce reveni. Nu prea inteleg de ce esti asa suparata pe mine, ca vad ca avem aceeasi parere. 🙂