Dacă nu aș fi avut blog, nu i-aș fi avut pe Sofia și pe Ivan. Poate aș fi avut alți copii, poate mai mulți, poate nici unul. Poate încă aș fi fost în căutarea omului meu. Poate l-aș fi găsit altfel, altundeva, tot pe el, sau poate pe un altul. Nu-s adepta scenariilor „ce-ar fi fost dacă”, întotdeauna am spus că locul în care sîntem e cel mai bun dintre locurile posibile, viața asta pe care o avem e cea mai frumoasă dintre viețile pe care le-am putut avea. Cine poate să mă contrazică? 🙂
Sună cam copilăresc să spun că blogul mi-a construit cea mai mare parte din viața de adult. Școlile, experiența, talentul, dramele construiesc vieți, nu blogurile, ce prostie, pf. Sigur, am avut și eu parte și de școli, și de drame, și de experiențe diverse, dar parcă nici una nu mi-a sucit traseul la fel de repede și de decisiv ca blogul de față. Am scris, am scris, apoi am scris şi mai mult, vorbele astea aşternute pe ecranele altora mi-au adus o familie, joburi, copiii, mulți prieteni, resurse de toate felurile, înțelegere şi acceptarea unor experiențe pe care nu le-aş fi cunoscut dacă oameni necunoscuți nu mi le-ar fi împărtăşit la schimb.
Adevărata valoare a blogului este prea mare s-o pot măsura în vreun fel. Acum nişte ani, cînd abia începusem să scriu şi cînd cititorii mei erau cîteva mii, am primit de la o agenție de publishing o ofertă de cumpărare a blogului. Oamenii erau dispuşi să plătească atunci 2.000 de euro pentru a le preda blogul cu totul. 2.000 de euro. O sumă mare pentru mine atunci (şi acum). Am refuzat, desigur, blogul meu nu poate exista fără mine. Habar n-am care-ar fi acum valoarea blogului în euro, nu mi-am pus problema niciodată, pentru că nici nu-mi pot imagina viața fără adminul de wordpress, fără zecile de comentarii de aprobat, fără cele 20 de ciorne aflate mereu în lucru, fără oameni curioşi ce-am mai făcut, descoperit, pățit. În plus, am zis că blogul e noul meu job pe termen lung, cum să mă despart de jobul meu preferat, construit de mine în atîția ani, pentru mine?
Valoarea acestui loc pentru mine e mare cît inima unui unicorn îndrăgostit. Cît stomacul unei balene uriaşe. Cît urechile lui Dumbo. Cît tot drumul spre mare, cu maci de-o parte şi de alta a drumului. Sînt eu toată aici, viața mea, planurile mele, joaca mea cu copiii mei, lecțiile noastre, scrise pentru noi, dar şi pentru voi.
Blogul nu e şi n-a fost niciodată despre bani, la fel cum banii în general nu sînt despre avere, ci despre felul în care te fac să te simți lucrurile la care ai acces cu banii pe care îi ai și pentru care te speteşti.
Am scris despre valoarea blogului meu la invitația Piraeus Bank, care a lansat de curînd campania “Adevărata valoare ești tu”. Piraeus își dorește să îi inspire pe oameni să vadă dincolo de costul efectiv al lucrurilor şi să investească în valorile adevărate. E ca atunci cînd vã spun eu că nu contează atît de mult să aveți casa lună şi rufele călcate în timp ce copilul a stat cu ochii la desene, contează mai mult (pentru copil, dar şi pentru tine) să petreci timp de calitate cu el, să construiți împreună amintiri minunate, ce copil îşi aduce aminte cît de bine îi erau călcate tricourile?
Spotul TV al campaniei este aici. Detalii despre noul card Piraeus de salariu cu comision zero găsiți aici.
Pentru mine, cele mai valoroase lucruri sînt timpul cu copiii mei, familia, comunitatea de aici, cartea pe care o scriu, planurile noastre împreună, care nu-s detaliate, majoritatea arată cam aşa: să fim împreună sănătoşi în Grecia, apoi la bunica la țară, apoi înapoi acasă, poate la Cluj, la mare, la munte, la concertul acela, iar la munte, de Sărbători şi aşa mai departe…
Voi în ce investiți?
Sursa foto preview: blog via Shutterstock.com
Adevarata investiție este in copii,cel putin asta este parerea mea,ei sunt cei care rămân in urma noastră si sunt ratiunea de a trai. Altii au doauă case,trei masini noi poate avem mai mult sau mai putin dar bogatia adevărată sta in copii cu ei ne mandrim indiferent de statut.
Eu zic ca adevarata ratiune de a trai esti tu insati. Nu casele, banii, jobul, si nici macar copiii. Viata ta este doar a ta, experientele prin care treci doar tu le poti simti si trai. Adevarata ratiune este sa iti dai seama cine esti si ce inseamna sa existi. Copiii sunt urmarea sau consecinta actiunilor tale poate, si cu siguranta iti sunt lasati in grija ca un privilegiu nu ca un drept sau ca ratiunea de a fi. Parerea mea 🙂 Dar este doar parerea mea 🙂
Exceptional spus! Dar putini romani inteleg acest lucru, pentru ca in Romania COPILUL ESTE PROPRIETATEA PARINTELUI.
In Romania, parintele traieste si viata copilului!
Putini sunt aceia care au sansa unei familii sanatoase psihic si cu repere de viata corecte, de-aceea dramele sunt la tot pasul si de-aceea copilul devenit adult va fi unul plin de depresii, neimpliniri, care nu va sti nici macar rostul existentei sale.
Tot ce stie el, spalat pe creier de familia „traditionala” romaneasca, este ca trebuie sa isi respecte parintii indiferent ca-l abuzeaza sau nu, ca trebuie sa le fie recunoscator doar pentru ca l-au nascut si mai ales nu trebuie sa paraseasca la batranete, desi viata lui simte ca si-ar trai-o altundeva!
Insa, cati dintre copiii carora li se fura vietile de catre parinti stiu ca au dreptul sa nu-i iubeasca pe cei care le sunt agresori si ca au dreptul la propria viata fara sa se uite inapoi sau fara sa dea socoteala cuiva?
In momentul in care spui ca al tau copil este ratiunea ta de a trai, deja i-ai furat existenta si urmeaza sa-i manipulezi toata viata.
Asa este, copilul este un privilegiu daruit de divinitate, nu o proprietate.
Toti copiii isi iubesc parintii, insa nu toti parintii isi iubesc copiii. De-aici incep dramele.
Eu investesc in familie.. cred ca asta e cel mai important pentru mine acum
Sentimente investesc in tot ce fac, timp investesc cel mai mult in relația cu fetița mea, iar bani investesc in lucruri pr care sa nu îmi pară rău ca am muncit
Heeii…deci scrii o carte
Investitiile categoric le fac pentru familie. Energie, timp, imaginatie, bani, cam toate sunt îndreptate spre familie. Apropo, azi e si ziua internațională a Familiei
La multi ani!
Cu inima de unicorn, stomacul de balenă şi urechile de elefănţel m-ai lovit, eu sunt gata 🙂
Probabil sună cam patetic, dar nu cred că un blog are vreo valoare, persoana din spate musai trebuie să o aibă. Valoarea pe care o ai o observi în ceilalţi, în familie ţi-o acordă familia, şi atunci creşte pipota, daaaa! chiar merit!, pe blog se vede prin numărul şi calitatea cititorilor, şi iar, uaaau! sunt o valoare!, la job ţi-o recunosc partenerii şi din nou, sunt tare frate! Bine, în cazul tău s-au intersectat pi ici pi colo, mă rog, ceva mai mult, dar esenţa cam asta este, valoarea ţi-o dă oamenii cu care interacţionezi, aşa cred. Sigur, şi în familie probabil te mai iei la harţă cu Robo, tras de păr, răgnete, gheruieli, fleacuri din astea, şi cu blogul îţi mai vine să dai cu laptopul de pereţi (în caz că nu ai dat), şi cu serviciul îţi mai vine să iei la palme vreun coleg, nimic de zis, chiar ar fi ciudat să nu fie aşa. Dar linia (eu unul) văd că e aceeaşi.
Seneca spunea că pe un om nu îl vezi la justa valoare decât dacă îl lepezi de ce are, până şi de corpul propriu (nu reţin citatul exact).
Asta cu scenariile, toţi le fac atunci când ceva merge prost. Ai sa nu zici că niciodată nu ţi-ai pus întrebări din astea 🙂
Investesc in vacante. E singurul „lucru” ce se cumpara cu bani si care te face bogat.
Tot ma intreb ce fel de oameni or fi aia care dau unlike unui astfel de comentariu…
e
Eu ti-as da vreo zece like-uri 🙂
Și pentru mine, de departe, cel mai valoros lucru e timpul petrecut cu familia, cu băieții mei. Acolo-mi investesc aproape toată energia. Apoi, proiectele mele și neaparat, neaparat vacanțele. Că ne întrebi în ce investim? În plecări cu ei, peste tot și cât mai des. Cred că banii de bilete de avion și cazări sunt singurii banii pe care îi dau fără să mă gândesc de două ori…
Cand apare cartea?
Am inteles eu bine? Vi la cluj??? 😀
In concediu sau ….?
Te pup,
Roxana
In familie…si intr-o casuta de vacanta !!!!
Ceea ce ai construit aici, pe blog, e o adevarata bogatie!Sa te bucuri de ea multa vreme de-aici inainte!
Si mie imi place sa investesc in experiente (vacante,cum spunea cineva mai sus), sa vad locuri minunate de-aproape sau de mai departe.
Dragă Prințesă, 2000 de euro mi se pare o sumă mult prea mică pentru ce ai construit tu aici. De fapt, nu știu să spun o sumă „corectă”, pentru că pentru anumite tranzacții nu există monedă de schimb. Oricum, ai rămas singura bloggeriță pe care o citesc zilnic. Deși nu am copii, nici măcar căsnicie. Nici pisică (acum) și nici nu beau ceai, doar Cola. Și așa mai departe. Investesc în ce mă face să zâmbesc, încă.
Mi-e chiar greu să spun în ce investesc, cu adevărat. În a trăi, cred. În a trăi un pic mai ușor, în a depăși multele probleme venite de-a valma, în a face lucrurile mai bine, în a fi atentă la cei din jur, în a avea sentimentul că nu exist degeaba pe lume, în a găsi sens în tot ce fac. Puștiul… el vine firesc, alături de mine, în tot drumul meu, dar nu e el drumul meu. Încerc să fac pentru el tot ce pot, cât de bine pot, și încă un pic mai mult de atât, că mereu mai e loc… dar mai e și drumul meu, pe care-l tot definesc…
Tu și blogul tău… mi se pare firesc să simți așa cum simți, sunt ani mulți aici, e muncă multă și constantă și, cel mai mult, e multă intimitate și mult suflet și multă emoție, de toate felurile. Ești tu, așa cum zici. E firesc să ai așteptări, să-ți dorești ca blogul acesta să fie și o satisfacție materială și, chiar dacă oamenilor le e mai greu să primească articolele plătite – oare pentru că, inconștient, din cauză că sunt plătite, dau senzația că n-au fost scrise cu aceeași dezinvoltură, doar din dragul de a scrie, ci cu un scop clar? mă întreb de ce-or supăra atâta reclamele? – cred că trebuie să îți urmezi drumul tău. Să faci – ceea ce sunt convinsă că se va întâmpla – așa cum simți și crezi și îți dorești.
🙂
Sunt tare fericita ca mi se indeplineste dorinta si scrii o carte. 🙂