ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ŞI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI
Am sub 30 de ani, facultate absolvită și 3 ani (pe cartea de muncă) de activitate. Când am rămas gravidă, colegele mele de birou au fost șocate. Cum am putut? De ce nu am avut grijă, tocmai acum când am fost promovată? Eu le-am explicat cu zâmbetul pe buze că familia este mai importantă pentru mine. Ele au spus că până la o anumită vârstă, jobul și cariera sunt prioritare. Eu cred că fiecare are prioritățile sale.
Prințul meu se apropie vertiginos de vârsta de 2 ani, așa că m-am decis că e timpul să îmi caut un loc în câmpul muncii.
Mbon, și încep să aplic. Totul bine și frumos. Mă sună lumea, mă invită la interviuri, sunt încântați de experiența mea. Pe scurt, lapte și miere. Încep să îmi povestească insights (semn că mă doresc) și primesc întrebarea :
– Care sunt cele mai importante aspecte pentru tine la un job?
Răspund sincer:
– Locația, programul și ambientul.
– De ce locația și programul sunt pe primul loc?
– Deoarece am un copil care poate avea nevoie de mine şi vreau să pot ajunge rapid la el.
– Am înțeles, veți primi un răspuns de la noi în x zile indiferent dacă va fi pozitiv sau negativ.
Și mereu e negativ, în ciuda „experienței dvs, dar am dori să păstrăm CV-ul și legătura”.
Acum îmi amintesc de colegele mele care îmi spuneau că jobul e prioritar. Eu am ales familia, copilul meu. Am considerat că aceasta va fi moștenirea mea. Nu mi-am imaginat niciodată că voi putea fi discriminată la angajare pentru că sînt mamă.
Discriminarea a început încă de pe vremea când eram gravidă. Atât managerul de echipă, cât și cel general m-au luat la întrebări mărunte, după cum urmează: „De ce nu ne-ai anunțat dinainte? De ce nu te-ai protejat? Ești cam inconștientă etc.” Când le-am spus că nu sunt datoare cu niciun răspuns sau explicație nimănui, fiindcă aceasta e viața mea personală, au fost consternate. Ambele erau femei peste 30 de ani, fără copii. Femei de succes în carieră, nu puteau înțelege cum îmi închid viitorul pentru o „investiție neprofitabilă și nerentabilă”.
Mămicia și jobul îmi par, în acest moment, un pic incompatibile. Oare cum voi putea să le îmbin pe amândouă? Voi găsi angajatori care să nu mă refuze doar pentru că sunt mamă de copil mic? Rămâne de văzut. Succes în câmpul muncii, dragi mămici.
Ştefania
Sursa foto preview: mamă cu carieră via Shutetrstock.com
Si eu am o varsta frageda, 24 ani si o minune de fetita de 8 luni si 2 saptamani. Am lucrat deja 4 ani deci am ceva experienta. Am optat sa stau acasa 2 ani si ma gandesc ca o sa trec prin aceeasi situatie ca si tine. Locuiesc si intr-un oras mic, oportunitatile nu sunt multe. Iar oamenii (in acest caz angajatorii ) cred ca ai uitat tot ce ai invatat daca ai avut grija de un copil. Cu mare drag as sta acasa si dupa cei doi ani insa momentan nu gasesc ceva care sa aduca banuti mai ales ca sunt mari cheltuielile si veniturile mici.
Trista experienta daaar eu nu cred ca esti discriminata la angajare pentru ca esti mama, ci pur si simplu in piata muncii extrem de competitiva din zilele noastre, vine alta femeie care raspunde altfel legat de aspectele importante la job, cum ar fi: posibilitatea de dezvoltare personala, a carierei, etc. Nici tu, daca ai avea o firma, nu ti-ai dori ca viitorul angajat sa nu te puna pe primul loc, ai vrea ca el sa iti dea 100% la munca si daca este posibil, sa mai vina si cu super idei de dezvoltare, sa fie interesat si implicat. Parerea mea: lasa-le impresia ca te poti angaja complet in munca ce urmeaza sa o faci si nu vei mai fi refuzata. Iar daca nu poti face asta, incearca sa fii freelancer.
100% de acord cu tine Ioana, oamenii tind sa fie foarte socialisti pe cand angajotorul nu e dimpotriva, simplu motiv pt care femeia asta nu e angajata e ca da niste raspunsuri gresite prin care lasa sa se interpreteze ca copilul ei e mai important decat firma unde va trebui sa lucreze iar pe angajator nu il intereseaza de copilul ei, nu il vede special, pt ei e un copil la fel ca alte zeci de mii..poate suna trist dar asta e adevarul..cumva trebuie sa alegi intre a avea o cariera sau ati creste copilul atunci cand nu ai de ales
buna ziua,
Pai copilul e mai important decat jobul. Un angajator care nu isi da seama de adevarul asta ar trebui sa se gandeasca nitelus la valorile firmei…si la cele de familie, daca are una. Stiu ca realitatea e alta dar realitatea e facuta si de noi.
Asta nu inseamna ca o mamica nu poate fi un angajat devotat sau pretios. Oricum ramasul peste program Nu este un lucru firesc si nu ar trebui acceptat de angajati din teama de a nu fi disponibilizati.
…si eu am inceput sa caut joburi insa mi se pare o cretinitate sa zic de prioritatea jobului si nu a copilului. Fireste, nu inseamna ca m-as duce fuga acasa la un stranut sau ca mi-a cazut in fund. Pana la urma tine de responsabilitate si profesionalism.
Iar angajatorii …ei bine, cu chiu cu vai si ei pot fi educati pana la urma.
Sper.
w-end placut!
nu zice nimeni ca un loc de munca trebuie sa fie mai important decat un copil si asta NU inseamna ca aia care te intervieveaza nu sunt oameni care nu au o constiinta insa… cand ai un interviu NU ar trebui sa raspunzi (si sa iti fie adresate astfel de intrebari) unor astfel de intrebari PERSONALE pentru ca NU de asta esti acolo.
aia nu te-au selectat la interviu ca sa vorbiti de viata ta privata, aia te-au selectat si vor sa afle ce stii tu sa faci in acel domeniu si cum i-ai putea ajuta pe ei din perspectiva experientiei tale profesionale.
am mai zis, daca esti eligibila pentru „munca peste orele de program=overtime”, adica aia vor sa stai peste alea 8 ore si esti platit pentru acele ore lucrate peste program, da, te pot munci cat vor ca atunci cand ai semnat contractul si daca scria acest aspect in el, tu ai semnat acel contract. daca in contract nu scrie asa ceva si aia te lucreaza peste alea 8 ore de munca, tu incepi sa iti cauti alt loc de munca, daca stii ce e bine pentru tine; daca accepti situatia, nu are rost sa o mai mentionezi ca…o accepti. stiu ca NU e usor sa „stand up for yourself” insa daca tu nu o faci, crezi ca o va face altcineva?
vrei un loc de munca unde se tine cont de cum iti alegi tu prioritatile personale, deschide-ti propria afacere si fii propriul stapan INSA si atunci vei vedea ca vor veni momente in care sacrificii vor trebui facute.
romanu’ (unii dintre ei, NU toti!) nu pricepe un lucru: s-o gatat cu „tatuca” si purul socialism in Ro…it is a jungle out here! si nu numai in Ro ci oriunde esti si…daca inca te intrebi „de ce nu e viata corecta?” inseamna ca nu te-ai maturizat cu adevarat. suna dur si rece insa…asta e.
Daca maturizare inseamna acceptarea fara sa cracneasca a discriminarilor nu e matura, nu. Dar de atitudinea managerilor care au luat-o la rost cand a ramas insarcinata ce aveti de spus? Sa fii matur inseamna sa tragi in jugul corporatist pana cazi jos? Dar de ce oare in alte tari exista crese in intreprinderi sau n alte facilitati ptr parinti? Probabil ptr ca cineva a subliniat aceste nevoi. Pentru ca cineva a fost sincer si nu a plecat capul. E in interesul angajatorului sa aiba angajati fericiti. Dau randament mai mare. Nu se va intampla prea curand asta in Romania din cauza unor atitudini ca a dumneavoastra.
am raspuns la intrebarea ta legata de acei manageri inainte ca tu sa fii intrebat. amanunte mai sus.
tu amesteci foarte tare si nu reusesti sa diferentiezi doua aspecte: interviul si benefit-uril/ perk-urile.
si iar amanunte mai sus: tocmai am zis ca daca tu nu „stand up for yourself” cine altcineva sa o faca?
legat de „maturitate”, sa iti desenez: viata din jurul tau, al meu, al oricaruia dintre noi e un cerc numit „jungla” care NU iti da nimic pe tava sau gratis.
pentru orice vrei, trebuie sa muncesti din greu. cand a cazut comunismul au cazut si repartitiile si si „datul” unui apartament si fiecare a trebuit sa invete cum „sa prinda peste” ca pestii nu se mai dadeau de-a gata (stiu, acei „pesti” erau ca si cand mai bine nu ar fi fost pe vremea aceea…insa erau). romanu’ (unii, NU toti!) s-a trezit ca „…now what?” ala care a inteles ca trebui sa invete sa se adapteze (NU sa plece capu’, SA SE ADAPTEZE=REINVENTEZE), a facut-o; ala care nu vrea sa priceapa acest lucru si acum da vina pe stanga si pe dreapta si nu intelege ca trebui sa developeze skill-uri care sa ii permita sa devina competitiv. si cand pricepi asta, acest fapt duce si el la maturizarea unei persoane.
a si nici unul din oamenii angajati (bravo lor! ii admir pentru ce au reusit!) care au venit cu ideea de infiintare a creselor in companii, NU au venit cu aceasta idee in timpul interviurilor. sunt sigura ca promovarea acestei idei si munca de punere in aplicare a ei, s-au realizat dupa ce au fost angajati.
as aprecia daca nu mi-ai mai atribui idei pe care nu le-am expus si daca nu mi-ai rastalmaci cuvintele.
Aveti perfecta dreptate si va aplud!!!
Imi pare rau sa va contrazic, insa articolul este foarte adevarat!
Desi exista legi, reglementari….angajatorii nu tin cont. Foarte rar.
In plus chiar ar trebui sa existe echilibru intre viata personala si profesionala. Cred cu tarie in acest lucru, cu toate riscurile la pachet.
Si in plus, nici nu trebuie sa ma credeti pe cuvant. Puteti vizita Tribunalul Bucuresti sectia VIII – Conflicte de munca.
Participati o zi la procesele aflate pe rol si cred ca va veti schimba parerea.
Toate bune
Sunt multi oameni de genul asta, pe care ii socheaza cand cineva vrea sa faca un copil si nu inteleg cum de copilul si familia ar putea fi mai importante decat jobul (in general persoane woorkoholice, fara o viata personala efectiva, care se identifica cu munca si deci…parerea mea e ca au o dereglare psihica). Sfatul meu ar fi sa nu mai mentionezi de copil. Si eu am fost intrebata de starea familiala la intoarcerea la lucru. Si m-am fofilat cat am putut, am zis ca o sa se ocupe sotul, ca el sta de fapt acasa cu copilul (era chiar adevarat pt perioada respectiva) si ca eu sunt libera ca pasarea cerului sa ma dedic firmei trup si suflet. 😀 Trebuie sa citesti niste carti de management sa vezi cam care sunt raspunsurile pe care trebuie sa le dai la anumite intrebari. Pe mine chestia asta m-a ajutat deja la 2 angajari. Se pare ca oamenii aia (HR-isti, workoholici &co.) au un fel ciudat de a gandi. Nu trebuie sa il intelegi, chiar deloc ca probabil oricum nu ai avea cum, dar trebuie sa sti regulile jocului si sa le spui ce vor sa auda. Si sa te arati dispusa sa iti dai si viata pt firma respectiva. Sunt inconstienti oamenii cand intreaba numai femei despre situatia personala, avand in vedere ca cu noua lege si barbatii pot merge 2 ani in concediu, si la ei nu se vede in timp cu 9 luni inainte :))))) Practic barbatii ti-o pot tranti de pe o zo pe alta, dar nimeni nu pune problema asa. Anyways, eu zic sa mai incerci si o sa reusesti. Si dupa ce te vezi cu contractul…vezi ca legile sunt cam de partea ta 😀 Aici e o alta discutie, dar viata e o jungla si musai trebuie sa ii sti regulile.
„trebuie sa sti regulile jocului si sa le spui ce vor sa auda”
nu e chiar asa, yoyo, pentru ca nu toti sunt tampiti si in afara de asta, toata lumea are acces la internet, deci de-acum se pot recunoaste foarte usor raspunsule pre-fabricate pe care le da un candidat.
chiar recent am fost in situatia de a interview-a candidati pt post si pot sa-ti spun ca am apreciat mult mai mult un raspuns sincer decat unul prefabricat, care mai si miroase de la o posta a prefabricat
cand am interviu cu un om care raspunde la intrebari cum a citit el pe internet ca ar trebui sa se raspunda la intrebari, nu mai stiu cum sa fac ca sa termin mai repede, sansa lui de a a vea jobul e pierduta de la primul raspuns prefabricat.
asta pentru ca eu vreau sa vorbesc cu un om, nu cu un robot de call center, si pentru ca vreau sa aflu ceva despre omul ala, ca sa stiu daca are rost sau nu sa-l angajez.
din pct de vedere al unui candidat uneori sa nu fii angajat este un lucru bun, chiar daca el nu-si da seama de asta pe moment; n-are nici un rost sa-l pacalesti pe angajator sa te angajeze spunand niste minciuni, pentru ca in 6 luni va va fi greu amandurora; la fel si daca angajatorul minte despre job, lucrurile astea ies repede la iveala si dupa aia iti complici viata, pentru ca iti pleaca omul si trebuie sa cauti altul sau esti nefericit, trebuie sa-ti cauti din nou de munca, dureaza pana gasesti etc.
hai ca m-am lungit, ideea mea de baza era ca este o strategie extrem de proasta pentru ambele parti sa dam si sa acceptam raspunsuri prefabricate la un interviu.
acum, in situatia de fata, eu nu as fi sincer ref la copil etc, pentru ca intr-adevar scad sansele de angajare.
angajatorii sunt de multe ori niste brute scarboase. stiu cazuri in care s-a incercat sa se estimeze probabilitatea ca un candidat de gen feminin sa ramana insarcinata in viitor, ca si criteriu de departajare intre 2 candidati.
corect ca nu trebuie fabricat nimic cand esti la un interviu insa daca in fata ta este un ignorant si un incompetent care te intreaba „ce parere ai despre fostul om care te-a mentorat sau ce faci tu in weekend-uri sau ce pasiuni ai (asta apropo de asa ceva: stergeti „hobby-urile” din CV-uri-nerelevante, nenecesare si neprofesionist adaugate) sau ai sau ai de gand sa faci copii?” si daca primul instinct este sa raspunzi acelor intrebari (cu cele mai bune intentii,desigur), atunci ai nevoie sa inveti cam ce presupune un interviu si ce sa NU accepti sa vorbesti despre si sa iti slefuiesti prezentarea skill-urilor (adica sa alegi ce si cum sa raspunzi intrebarilor legate de experienta ta profesionala adaptat la locul de munca pentru care aplici, mai ales cand vrei sa schimbi domeniul).
Mersi Rosu Aprins 🙂 Exact la ceva de genul ma gandeam si eu, doar ca poate nu m-am exprimat asa bine si in totalitatea. Intrebari ca „ce parere aveti despre misiunea managementului nostru?” au fost cele care mi-au spus ca mai este o lume acolo care vorbeste o cu totul alta limba, si unde raspunsurile tale cele mai sincera nu prea au valoare. Apoi m-am pus si am citit niste carti, si evident ca nu le-am repetat ca papagalul, nu le-am invatat pe de rost ci mi le-am insusit. Si apoi am vazut brusc fete zambitoare la HR-isti. Si mi-am dat seama ca un raspuns placut pt ei este ceva la care singura nu m-as fi putut gandi in nici un caz. Raspunsul de genul „value-add through customer input” sa ma bata cucu daca mi-au trecut vreodata prin minte, desi in termeni taranesti si eu imi doream sa iasa totul bine cu clientul :))))))
invatam si ne imbunatatim mereu 🙂 nu e usor dar…e benefic pe termen nedefinit, depinde de fiecare daca vrea sau nu sa depuna acest efort.
Dar nu te poți întoarce la jobul dinainte de CIC?
Stefania,
Tu pe ce lume trăiești? Mi se pare cam puerila mirarea ta legată de faptul că mamele ce își caută job sunt privite cu mare suspiciune. Parcă acum ți-ai sărbătorit majoratul.
Da, la angajare se fac n discriminări, cea mai perfida dintre ele constă in a nu chema la interviu candidații puternici ca să se califice pentru job exact cine trebuie.
In SUA unul din „beneficiile” acordate managerilor de sex feminin este prelevarea de ovule și conservarea lor pe o perioadă suficient de lungă. Așa că cele ce vor copii la 45 de ani folosesc ovulele congelate.
Nu e minunat să muncești in corporație fără grija de a nu rămâne fără urmași?
Comentariul tău îmi aduce aminte de o replica mai in gluma, mai in serios, la un interviu de angajare: „desigur ca ne-am dori sa va angajam, dacă ne aduceți uterul Dvs pe tava” :)))
Cam sinistra scena, la interviu, adica imi face trimitere la taierea capului lui Ioan Botezatorul.
@ Cristian: vorbesti din auzite sau din filme cu prezervarea ovulelor? io nu stiu nici, nici. stiu ca se pot negocia tot felul de „benefits” (in domeniul privat, ca in cel public e cam „batut in cuie”) da’ de asta nu am stiut si cam stiu da’…se poate sa existe si acest „perk”
@Stefania: cand ii spui unui potential angajator „locatia, programul si ambientul”…ti-ai tras singura presul de sub picioare.
locatia-de ce ar fi in interesul vreunui angajator sa ii pese lui ca tu locuiesti la 3 minute sau la 3 ore de casa? a, e interesul tau…fa-l sa dispara cand esti in timpul unui interviu.
programul- teoretic e de la 8 la 5, practic daca esti eligibila pentru overtime, poti fi lucrata cat si cum zic ei; a, daca te referi la program flexibil (vin la ora „n” dar imi fac cele 8 ore de lucru pe zi) asta e altceva sau poate te referi la part-time versus full-time, atunci pricep.
ambientul-daca te referi la cladirea in sine, ala care iti ia interviu nu o poate adapta gusturilor tale iar daca te referi la „colectiv” aceeasi persoana nu il va modela in functie de dispozitia ta (nu este datoria lui si…tu nici macar NUesti parte din acel colectiv inca!).
tu cand meri la un interviu, trebuie „sa te vinzi” oricat de rece suna asta, adica sa ii ramai pe retina aluia care ti-a luat interviul, din zecile de persoane pe care le-a intervievat. cum ii ramai? te arati in primul rand interesata de ce fac aia (iti faci temele de acasa: stii ce produs, ce inovatii si ce planuri de viitor au-le citesti site-ul si tot ce prinzi despre ei) si vii cu ceva nou care ar contribui la ce produc ei. acel „ceva” nou sunt skill-urile si experienta ta pe care le prezinti croite pe ce fac aia. de exemplu:
„Am citit in jurnalul de specialitate „Z” despre ultimul dvs produs care a contribuit la … Gasesc foarte interesant acest fapt si m-as bucura daca mi s-ar oferi posibilitatea de a face parte dintr-o astfel de echipa care a reusit o asemenea performanta. De asemenea mi-a atras atentia anuntul „Y” postat pe pagina dvs despre noua strategie a companiei legata de…”. Astfel demonstrezi nu numai ca ai aplicat la ei (si la alte 20 de companii) da’ ca ai petrecut timp in a te interesa ce produc aia in special si cum te-ai incadra tu in ceea ce produc ei si mai presus de toate ai demonstra ca esti entuziasmata de acel potential loc de munca.
nu pomenesti de viata ta personala (ca ei nu te-au intrebat daca ai sau nu copii) ca si aia au una dar nu iti impartasesc astfel de detalii pentru ca nu e cazul.
eu NU ma mir ca nu primesti oferte.
io una daca as fi in locul alora, NU te-as angaja pentru ca din raspunsurile tale imi demonstrezi urmatoarele: ai aplicat la noi pentru bani si atat. mi-ai spus numai ce vrei/astepti tu de la mine si NIMIC profesional despre tine. pe mine, ca angajator ma intereseaza cu ce poti tu contribui la ce fac eu si mai ales cum, ca mai am vreo 2 ca tine deja angajati insa vreau un al 3-lea care sa fie inovativ si care sa se adapteze el la companie si nu invers.
asta NU inseamna sa fii altceva decat sincera insa pe aia ii intereseaza ce stii tu sa faci si cum si cat poti ajuta la dezvoltarea companiei lor…si mai ales sa le spui asta in cateva minute si cuvinte.
tu nu esti in pozitia de a pune pe tapet ce ai vrea tu de la un angajator, in faza initiala de interviu ci doar in a doua faza-daca te-ar chema sa iti propuna locul de munca. faci acest lucru DUPA ce iti zic ei „vrem sa iti propunem…”. Ii ASCULTI intai („rumegi mental ce zic”) dupa care poti incepe negociatul daca te intereseaza acel loc de munca cu adevarat, daca nu, pleci mai departe cand nu auzi de la ei cam ce vrei tu.
NU faptul ca esti mama nu iti aduce oferte de munca ci faptul ca NU stii sa faci fata unui interviu in lumea asta atat de competitiva a muncii.
cat despre femeile alea care te judeca sau iti cer explicatii: pe langa faptul ca nu este pentru ele sa o faca, alea sunt niste tate care nu au altceva mai bun de facut decat de consumat aiurea resursele acelui loc de munca: timp si atmosfera sanatoasa de lucru.
daca si la ce varsta o femeie alege sa devina mama este o alegere pur personala si varsta, ca si intr-o relatie, este nesemnificativa atata timp cat acea femeie este sanatoasa si mental si fizic si disponibila sa isi o asume o asemenea responsabilitate.
cat despre prioritati: unele femei pun cariera pe primul plan, altele aleg sa nu mai fie active in campul muncii, altele aleg si si. nici unele nici altele nu sunt de judecat pentru ca nici unele nici altele nu sunt mai presus decat halelalte. acest fapt este un stil de viata care nu afecteaza pe vecini sau prieteni atata timp cat fiecare ne stim si traim propriile vieti asa cum consideram.
Nu este din filme, ci din realitatea din SUA!
http://www.nbcnews.com/news/us-news/perk-facebook-apple-now-pay-women-freeze-eggs-n225011
cu google translate
Doi giganți din Silicon Valley ofera acum femeilor un schimbare joc perk: Apple și Facebook va plăti pentru angajații să înghețe ouăle.
Facebook a început recent să acopere congelare de ou, iar Apple va începe în luna ianuarie, purtatorilor de cuvant pentru companiile declarat NBC News. Firmele par a fi primele angajatorilor majore pentru a oferi această acoperire pentru non-motive medicale.
@ Cristian: habar nu aveam da’ cred ca e folositor pentru tipele care aleg asa ceva.
sa mentionam insa ca aceste companii sunt unele din cele mai „deschise la minte” (chiar daca mie Facebook-ul nu imi spune nimic) care incearca sa aiba grija de angajatii lor si acest nou „perk” nu are de-a face cu discrimnarea, varsta femeilor etc., ca nu au pus limita de varsta, este pentru toate doamnele si d-soarele lor.
Mare dreptate ai…
Eu cred ca tu nu ai habar pe ce lume traiesti.
Suntem in ROMANICAAAA nu in SU(lic)A!!
E evident ca daca esti mama de copil mic, te dau la o parte pentru ca astia vor roboti. Sa stea la munca , sa nu aiba obligatii, sa raspunda prezent la fiecare solicitare indiferent cand,cum unde este.
Unele drepturi,chiar daca sunt pe hartie,in relaitate toti angajatorii se sterg cu hartia aia la fund.
Parerea mea pentru autoarea articolului : Incearca sa schimbi abordarea. Evita cat poti sa spui ca ai copil,idar daca spui, mentioneaza ca nu ai obligatii foarte mari, ca are cine sa stea cu copilul, etc. Adica, da senzatia ca esti disponibila si gata sa te implici.
Prin raspunsul : ” Locatia este importanta ca sa pot ajunge repede la copil” ,deja le-ai dat de inteles ca nu esti dispusa sa te dedici jobului.
Mai bine spune: „Pentru mine sunt importante ambientul, recunoasterea eforturilor mele la job,etc”…chestii din astea.
Sau daca totusi spui locatia, si te intreaba de ce, spune si tu : ” Ca sa nu pierd timp pretios pe drum, timp care poate fi valorificat mai bine la job ” hahaha :)). Ii dai gata!! 🙂
Mult succes si nu te stresa! Doar schimba abordarea si va fi bine!
Niste cretinoizi corporatisti cei care pun banul inaintea valorilor umane. Scuzati-mi expresia, dar pe corporatistii respectivi la ce varsta i-au „fătat” mama, la 60?
Da le „recunosc” pe colegele tale de birou, sunt câteva și pe la fiul meu prin clasă, știi Cum arată? ca niște bunicuțe cu copiii de mână. Când m-am dus să-mi înscriu băiatul la școală a venit cu mine și soacra mea, doamna invatatoare a crezut că ea este mama.
Păi dacă soacra era mama tu cine erai? Sora copilului?!
Ce vremuri trăim…
Pentru ca nimeni nu are voie sa te intrebe de situatia ta personala, omite copilul pe perioada interviurilor.
Pune-i in fata faptului implinit si se rezolva problema.
Iti doresc mult succes!
Sunt cam in aceeasi situatie, mai mult sau mai putin..2 copii, aproape 4 ani de pauza in campul muncii (mai bine de 5 ani de experienta). In curand cel mic face 2 ani…m-am apucat timid de actualizat cv-uri ..dar..parca nici bona nu as vrea pt el, nici gradinita…vedem ce ne rezerva viitorul.
Scuze, dar cred ca tu nu vrei sa te intorci. Nu ai foarte multa experienta in spate si mai si zici ca ptr tine conteaza sa ai un program lejer. Nu cred ca asta vor sa auda angajatorii ci mai degraba ca vrei sa partici activ la rezultatele lor bune, sa inveti, sa cresti, alaturi de ei, etc Daca nu ai asemenea pareri, mai bine ramai acasa sau fa altceva
Am și eu bebe și pentru a sta cu ea acasă mi-am închis magazinul în care am investit mulți bani pe care nu ii aveam si muulte emotii. Te înțeleg perfect, din toate punctele de vedere, dar am fost angajator și nu îmi pica bine când fata mea în loc sa muncească stătea pe telefon cu bunica sa ii spună ce sa ii faca bebilinei ei. nu mai spun de zilele în care aveam planuri și mă suna ca e bolnava fetita și ar vrea sa o înlocuiesc. Si se imbolnavea des tare. Am înțeles mereu situația, dar nu mi-am dorit să repet experienta dupa ce a demisionat.
P.s. următoarea angajata a rămas însărcinată la 3 luni după angajare și pentru ca femeile sunt discriminate mi-a spus când avea deja 3 luni, de frica. Culmea e ca ea încerca de câțiva ani așa ca eu chiar m-am bucurat ca l-a mine s-a relaxat și a și reușit. A muncit pana nu am mai vrut eu sa o primesc la munca de frica ca îmi naste langa ca de marcat.
Pt cei care zic ca nu e OK sa vrei in job doar pt bani le-as zice: sa fim seriosi, toti vrem in primul rand un job pt bani! Can degeaba sa zicem ca ai evolua profesional, ai castiga congrese si distinctii si aplauze pt rezultate spectaculoase daca acasa n-ai de mancare. Mi se pare absurda ideea si dorinta angajatorilor de a vrea sa auda la interviu de altceva decat de bani. Sa fim seriosi si sa dam lucrurile pe fata: angajatul ar vrea cat mai multi bani si cat mai mult timp liber, pe cand angajatorul ar vrea cat mai mult profit deci oameni care sa munceasca mult pe gratis daca se poate. De ce nu incepem sa fim directi odata unii cu altii? Ne prefacem atata!
atat angajatorul cat si angajatul stiu, bineinteles ce vrea fiecare de la celalalt. dar nu despre asta e vorba. ca daca am spune pe fata ce gandim, exact cum gandim am ramane si fara job si fara prieteni si fara familie.
iar asta cu muncit cat mai putin pe bani cat mai multi e fix mentalitate romaneasca. am calatorit mult si am cunoscut oameni din fel de fel de locuri ale lumii. Unii munceau pe branci la locul de munca – nu pentru bani, ci pentru responsabilitatea pe care o aveau fata de companie, altii (altele de fapt) preferau sa stea cu copilul acasa pentru ca asta simteau ele ca trebuie sa faca. de ce tre’ sa muncim DOAR pentrz bani? sa fim seriosi, mare parte din timpul nostru il petrecem la munca. ar fi pacat!
Unii dintre noi lucrează din responsabilitatea pe care o au faţă de populaţie, faţă de siguranţa echipelor pe care le coordonează, faţă de pagubele care se pot produce. Şi aici mă refer mai ales la cei care lucrează în domenii de infrastructură critică, sau care au tangenţă cu infrastructura critică.
Responsabilitatea faţă de muncă ţine de educaţie, iar în România există destui care îşi văd de treabă, altfel ar fi vai de noi. Doar că ei sunt prea ocupaţi ca să mai fie şi vizibili 🙂 .
Daca am ramane fara prieteni atunci cand spunem totul cum vrem noi… inseamna ca nu prea avem prieteni, ci sunt doar de fatada. Eu am prieteni carora le pot spune totul exact asa cum este, ma cunosc ca spun lucrurile „dureros de sincer” si nu au nimic impotriva. Si daca ar avea, n-am mai fi prieteni. Dar ma enerveaza la culme ideea ca trebuie sa mentinem aparentele. Cat despre cei care isi fac treaba din oarecare daruire, stiu destui, am in familie. Ce conteaza ca burta e goala, lor asta le place sa faca si simt ca au o datorie fata de cineva (patriem in cazul meu). Dar se plang ca nu au bani… Eu nu vreau sa ma plang, nici sa fac ceva din datorie, eu sincer imi doresc aplauze si bani (adica recunoasterea meritelor si bani). Iar si cei care fac ceva din datorie, tot o fac pt o satisfactie personala, nu o fac pentru angajator, in nici un caz. Salveaza vieti pt ca le place, le aduce satisfactie personala, nu pt a aduce profit patronului. Deci pana la urma, tot pt ei.
si de ce nu te intorci la fostul job? cel de inainte? stiam parca ca legal ti-l pastreaza…
Zece puncte pentru Roșu Aprins 🙂 Dincolo de asta, mă intrigă și oarecum amuză un curent care pare să se cristalizeze din mai multe răspusuri: dacă n-ai copil n-ai viață personală, ești robot șamd.
Nu e așa 🙂 O femeie fără copii poate avea – și chiar are – viață personală, hobby-uri, culoare în viață și suflet, pasiuni, nu e un ”robot”. Este și incorect, și urât să puneți problema astfel. Ceva mai multă flexibilitate și open mind n-ar strica.
Cand o femeia are prea multa viata personala inseamna ca nu are familie. Cand ai copii, acestia sunt pe primul loc, viata ta personala aprope ca dispare, exista doar viata de familista careia te dedici zi si noapte, 365 de zile din dragoste si nu neaparat din obligatie.
De multe ori, din pacate, trebuie sa alegi intre mai multe chestii. De exemplu: poti sa ai un job mai lejer, program mai scurt => bani mai putini. sau! job incarcat, ore peste program, sarcini dificile care necesita uneori dedicare absoluta => bani mai multi.
bineinteles ca angajatorul va alege in locul tau pe cineva care e clar pregatit sa se implice cat de mult posibil, sa se dedice putin. daca tu vrei sa fii langa copil daca are nevoie de tine inseamna ca vrei sa pleci de cate ori are el nevoie. pai nu prea e ok si acceptabil nicaieri in lume.
maternitatea nu mai e acum misiunea cea mai cea de pe pamant. e o alegere personala: vrei sa ai un copil, sa-ti intemeiezi o familie. nu intereseaza pe nimeni daca tu ai copil sau nu la angajare. ca altfel s-ar fabrica posturi speciale pentru femeile care au copii acasa unde primesc bani multi pe timp putin si ghici ce. asta ar fi incorect! pentru ca tot ce-ar avea de facut o femeie ar fi sa procreeze. si nu-ti trebuie mult creier pentru asta (ma refer la procreere, nu la parenting pentru ca aia e alta discutie)
postul asta imi aminteste de ceva ce am citit odata pe un blog. uamenii care detineau blog-ul au scris ca au nevoie de bani si ca ei refuza sa lucreze in corporatii, vor sa traiasca liber, sa nu munceasca pentru a plati pe altii sa le creasca copilul, vor sa-si descopere pasiunea samd.
Asa ca s-au gandit sa vanda un tablou pictat de ei prin licitatie incepand cu 1000€
Mi-a picat fata, jur. adica ne-a luat rau de prosti pe noi, cititorii. adica sa muncim noi ca sa nu fie nevoiti sa mearga la munca? m-am intristat teribil de rau, mai ales ca am un prieten la arte care a inceput sa-si vanda tablourile cu 30€ in prima faza dupa multa scoala si abia apoi a castigat banii astia.
nu spun ca articolul ma insulta in vreun fel! nu este cazul de acelasi lucru, doar ca mi-a trecut prin minte si am zis sa impartasesc.
Ioana, daca e deplasat, imi cer scuze.
Oh, da, îmi aduc aminte de articolul cu pricina 😀 Să li se dea, să le cumpere lumea mâzgăleala cu preț minim de 1000 de euro, în numele faptului că au un copil și nu vor să muncească pentru a avea timp să se joace cu el 😀 Cool!
Vorba ta… maternitatea e o alegere personală, nu-ți datorează nimeni nimic numai pentru că ai un copil. E treaba ta să le împaci pe toate.
M-am aricit şi eu pe pagina lor de FB atunci si n-am mai citit niciodata ce au scris, mi se pare ca traiesc intr-o realitate paralela ei.
Cum pot da de articolul respectiv ?Vă rog ! 🙂
E pe blogul emigrantintenerife. Cauta prin arhiva
Eu nu o să cer bani nimănui. Nu asta era ideea postului. Pur și simplu am scris despre blocajele pe care le-am întâmpinat atât înainte și după. Eu doresc să muncesc, nu îmi place să stau degeaba fapt pentru care oricum am o colaborare de 4 ore pe zi. Și am menționat că are cine să stea cu cel mic și că e înscris și la grădiniță. În fine, poate nu e bine să fii atât de sinceră mereu 🙂
poti sa fii sincera si e si de recomandat, Stefania, problema e cum spui lucrurile
eu si in Olanda unde traiesc acum daca i-as spune sub forma asta adevarul unui angajator la interviu mi-ar ura succes instantaneu si m-ar trimite la plimbare
e normal sa fie viata personala importanta, pentru toti e (cei care o au), dar pe un angajator il intereseaza partea profesionala, ce ai tu de oferit din punctul asta de vedere
Nu cred ca e vb de sinceritate aici. Cred ca e gresit ca ‘Locația, programul și ambientul’ sa fie prioritatile la un job. Si eu doar ce m-am intors din maternitate si am avut interviu..dar punanadu-ma in situatie (in care am si fost). nu as angaja nici eu persoana care imi raspunde asa si nici nu as raspunde asa. Cred ca trebuie sa te pregatesti pentru un interviu. Prioritatile la un job sunt strict profesionale, cu atat mai mult cu cat ei nu au deschis subiecte de natura personala. Prioritatea la un job este sa iti faci treaba bine de ex. Asta nu exclude sa intrebi despre program, sa stabilesti niste limite (si eu am intrebat si le-am spus ca timpul si faptul ca am acasa un copil foarte mic nu imi permite sa raman la munca peste ora 17..decat eventual, strict ocazional in cazuri de urgenta). Dar nu asta este prioritatea, astea sunt niste facilitati care se negociaza si care chiar daca te intereseaza, se discuta in plan secundar (NU SE OMIT, ATENTIE, DAR NU SE INCDREAZA LA PRIORITATI pentru ca sunt personale, nu intereseaza organizatia).
da, astea-s mai degraba prioritati personale, nu profesionale
eu am fost intrebata si aici la interviuri daca am copii, daca sunt dispusa sa stau peste program, sa calatoresc, si am raspuns sincer, sunt dispusa sa stau peste program si sa calatoresc ocazional, ca sunt restrictionata de programul after-school-ului, pt ca nu am alte solutii, si eu am intrebat interlocutorul daca are copii (are 3, mi-a povestit despre ei), m-au chemat si la urmatorul interviu, nu m-am simtit deloc discriminata, mi s-a parut normal sa ne cunoastem reciproc si sa ne stim asteptarile 😀
am mai citit din comentarii, chiar daca as fi intr-o situatie destul de disperata, eu n-as minti ca sunt dispusa sa fac si sa dreg, pentru ca dupa aia cand apare o situatie nu iese nimeni fericit, n-as recomanda asta…
Si totusi de ce nu te-ai intors la locul initial sunt obligati sa iti pastreze locul si nu se pot atinge de tine minim 6 luni iar daca firma se restructureaza si nu ar mai fi postul sunt obligati sa iti oferi alt post in cardul companies. Pe mine ma intereseaza daca ai avut vreo surpriza la intoarcere ca si eu planuiesc sa stau 2 ani
Am sunat pentru a vorbi despre întoarcerea mea, însă am fost pasată și nici până acum nu am un răspuns concret 🙂
Din pacate depinde si de domeniul in care activezi. Am fost la un interviu in care am spus ca vreau sa fac un copil in curand si au zis ca nu e nicio problema pentru ei.
Fetelor, hai sa fim complet sincere, toate am fost discriminate, de la faptul ca suntem femei la varsta procreerii 25 – 40, pana la faptul ca suntem casatorite. Pt ca oricat de mult am fi implicate, nu putem concura la a sta ore la serviciu cu femei „fara obligatii”.
Eram proaspat casatorita, nu stiu daca aveam ganduri de maternitate, si am fost la un interviu la Kusadasi la care doamna – mama de copil mic desi era cam de varsta soacrei mele, m-a intrebat direct – daca intentionez in urmatorii 3-5 ani sa raman gravida, ca EA URASTE GRAVIDELE.
Nici ea nu m-a mai sunat, dar nici eu nu mi-as fi dorit sa lucrez pt ei.
Daca suntem 100% sincere, toate am vazut ca in companii se prefera femei de 40 ani fara sot si copii, care stau mult la job, dar si la tigara.
Mi se pare o prejudecată să spui că companiile preferă femeile de 40 de ani singure. Eu nu m-am lovit de asemenea probleme.
Iar referitor la autoarea articolului 3 ani de experienţă mi se pare puţin, probabil că sunt mai multe motive pentru care nu este angajată (inclusiv atitudinea şi lipsa de maturitate în gândirea referitoare la abordarea muncii ).
Am spus 3 ani pe cartea de munca. În total am 6 (alți 3 din colaborare și voluntariat). Ăștia 3 de colaborare și voluntariat au fost pe timpul facultății. După facultate m-am angajat direct și acum am aproape 2 ani de când am intrat în CI.
angajatorii asteapta cand vad fete tinere ca tine sa stea sub 1 an in CI, 2 ani ii pune pe fuga, e posibil ca impresia lor sa fie ca ai uitat si ce stiai… vezi in continuare cu atitudinea fata de job in fata potentialilor angajatori – acolo trebuie sa mai lucrezi – sa le arati ca chiar daca ai stat 2 ani acasa, experienta din CV nu este doar pe hartie si esti dispusa sa demonstrezi
Nu vreau sa fiu răutăcioasă dar iti voi spune un pic din experienta mea. Cred ca te baricadezi de ideea ca aud de copil si poate mai sunt si alte aspecte care nu conving angajatorul si pe care tu alegi sa le ascunzi sub pres. Asta ca par de treaba si fac chiar un mic induction cu tine si-ti lasa tie impresia ca te vor well…cam asta fac cu toti :). Daca dupa primul interviu deja raspunsul e negativ trebuie sa cauti si in alte motive decat cel ” sigur, daca am copil nu ma vor”
Cu o experienta de 6 ani in spate si cunostinte solide pe profilul meu am inceput sa caut sa.mi schimb jobul. Si…am cautat, vreun an asa. Piata este supra saturata de oameni la fel de bine pregatiti si angajatorii au de unde alege. La fiecare companie am dat minim 2-3 interviuri si cumva mereu se intampla sa pic finalul, altcineva sa fie mai pliat pe ce cautau ei. Nu m-am lasat si am cautat si mers asiduu la alte interviuri si intr-un final, la actualul post dupa un chin draconic psihic de 4 interviuri, am fost anuntata ca am luat si ca abia ma asteapta sa le fiu colega.
Ce incerc eu sa-ti spun e, sa fii realista cu situatia de pe piata muncii, sa-ti analizezi la sange ce abilitati ai sau unde ar trebui sa mai faci un curs sau sa mai castigi experienta. Nu trata ca si cum le faci tu o favoare ca vii la ei si trebuie sa se plieze pe tine ca ai copil. Sa ai copil e un lucru minunat dar cum zicea cineva mai sus nu poti sa ai tratamente speciale pentru asta din partea angajatorului cand el fata in fata cu o Jane Doe, va gandi la rece, „profitul e primul”.
Undeva e un loc si pentru fiecare dar trebuie sa-ti revizuiesti atitudinea si sa fii sincera cu tine sa vezi ce altceva i-a mai dat inapoi ( caracter, nepregatire sau pur si simplu chestii minore care pe moment nu le-ai sesizat).
Succes!
Prințesă, acum ca-mi recitesc textul, mi se ridica parul pe mine la ce exprimare de cizma am avut, plus cateva greseli picurate pe ici pe colo. Pot sa modific cumva? Nu-mi prieste postatul de pe telefon in mers 🙁
Doamne, ti-am dat unlike. trebuia sa fie like. scuze. sunt complet de acord cu ce spui
Trist ,dar adevarat!
M-am lovit si eu de asa „oameni” ,dupa ce fetita mea a inceput gradinita. Mentionez ca si dupa 2 ani am ramas acasa, fara nici un venit,in afara de cel al sotului.
Cand m-am saturat sa vad oameni de plastic, care sunt incurcati de un copil, am deschis o firma de care ma ocup eu ,si in acelasi timp, am vreme de copilul meu, ca ea e mai importanta decat toti banii si functiile din lume.
Ma alatur si eu celor ce considera o greseala scoaterea copilului in fata, cand e vorba de angajare. Daca esti intrebat, direct, ce este mai important pentru tine, mi se pare de bun-simt sa spui adevarul. Nu mi se pare deloc normal sa aduci singura in discutie aceste lucruri, sa subliniezi faptul ca oricand vei pleca, chiar in mijlocul programului daca este necesar ( iar acest „necesar” e relativ), ca sarcinile de serviciu vor fi neglijate atat timp cat ceva intervine in viata personala. Nu este corect nici fata de angajator, nici fata de colegii care vor prelua parte din responsabilitatile tale, pentru simplul fapt ca tu esti mama. Nu e vorba de discriminare, cred ca multe persoane doresc tratament preferential, din pacate acest lucru este aproape imposibil in ziua de astazi. Stiu ca ai dreptul la concedii medicale pana implineste copilul 7 ani, ca ai program scurt daca alaptezi, dar cam aici se incheie orice privilegiu.
Din experienta meseriei mele pot spune cu mana pe inima ca nimeni nu si-ar dori sa fie tratat de un medic ce tocmai s-a intors la „serviciu” dupa o perioada de 1-2 ani in care s-a concentrat pe hranit bebe, schimbat scutece si studiat carti de parenting. Uneori, dupa 6 luni te simti picat din cer, se schimba protocoale, apar noi proceduri, substante, asta ca sa nu mai mentionez partea practica a meseriei. Sigur exista si alte meserii in care esti cumva dator sa ai continuitate, fiindca vietile altora depind de tine. Nu e vorba doar de angajator, ci de ceea ce presupune acea meserie, acel post. Nimeni nu obliga femeia sa munceasca, poate fi casnica. Totusi, daca decizi sa practici o meserie (indiferent ca este din pasiune, pentru bani), normal este sa o faci la fel cu toti colegii, fara a astepta tratament preferential.
Ce am dorit sa transmit este faptul ca ne judecam, unii pe altii, prea usor. De cele mai multe ori o facem prin prisma experientelor personale. Nu doar ca pentru un medic chirurg, sa zicem, este imposibil sa stea 2 ani acasa iar apoi sa puna mana pe bisturiu, dar ar fi foarte aiurea sa amane operatia in ultima clipa fiindca copilul a facut febra acasa. In acelasi mod si educatoarea de la gradinita isi lasa propriul copil cu bona si sta cateva ore pe zi cu copiii altora, copiii nostri, iar noi dorim sa fie acolo 100%, nu sa ignore orice de cate ori suna telefonul.
iti dau un pont: cand te duci undeva sa te angajezi, stii deja care e locatia. Daca intrebi inainte, sunt sigura ca afli si care e programul. Daca iti convin astea doua, continui cu aplicatia, iar daca nu – renunti. In momentul in care ii spui unui angajator ca cel mai important lucru pe care il cauti la un job e sa fie aproape de copil ca sa pleci mai repede acasa sau sa dispari spontan in timpul programului, acel angajator NU TE VA ANGAJA niciodata. Faptul ca, odata angajata, vei beneficia de locatie ca sa te duci rapid pana acasa in caz de urgenta, nu va fi o problema. Insa raspunsul tau, care arata ca pe tine te intereseaza sa ai un job oricare, doar sa corespunda ca program sau locatie, este. Nu esti o mama eroina, esti o persoana care nu stie sa se prezinte.
Eu cred că în cazul tău ar trebui să te gândești la reciprocitate. Imaginează-ți că te angajezi și tu, la rândul tău, angajezi o bonă care să aibă grijă de copil cât ești la serviciu. Ce te faci când bona te anunță pe neprins de veste că are ceva urgent de făcut și trebuie să plece? Și asta nu o dată sau de două ori, ci în mod frecvent. Ce faci cu copilul? Îți dai universul peste cap. Despre asta este vorba, despre disponibilitatea de a fi la locul de muncă respectiv. Nu zic că nu există excepții, dar nu le pui în față și nu condiționezi locul de muncă prin referire la excepții. Eu lucrez la o firmă unde maternitatea este tratată cu foarte mult respect și nicio mamă/viitoare mamă nu a avut de suferit din pricina copilului/viitorului copil. Dimpotrivă, li se creează tot felul de facilități ca să nu se simtă cumva marginalizate. Iar eu am fost promovată la o lună după ce m-am căsătorit, nu s-au speriat că fac un copil și îi las baltă. 🙂 Totul depinde de atitudine și de fiecare persoană în parte.
Faptul ca ai fost promovata e normal. E trist ca spui aproape: „chiar daca m-am casatorit, am fost promovata”E normal si asa ar trebui sa fie peste tot. Nu e nimic extraordinar.
Sunt de acord cu Liliana – in lumea muncii din prezent cand o fata se casatoreste angajatorul se gandeste fie este deja gravida, fie va ramane in urmatorul an pt ca sincer, sunt f cupluri care urmeaza aceasta tendinta. Daca ne referim la standardele normalitatii, nu faci decat sa te imbeti cu apa rece si sa nu realizezi realitatea.
Realizez realitatea f bine. Insa ii subliniez anormalitatea. Daca m-am casatorit nu inseamna ca fac copii imediat, desi alte cupluri o fac. Deci casatoria mea nu are de ce sa fie un criteriu de promovare. Asa cum nici copiii nu au de ce.
Îmi pare rău că treci prin asta, mă gândesc că nu e ușor. Eu una lucrez în IT, anul trecut am avut o sarcină grea întreruptă de nevoie, am lipsit mult de la birou, apoi am fost 3-4 luni foarte productivă și am luat-o de la capăt cu încă o sarcină grea, care din fericire merge bine și bebe e sănătos și bine. Dar m-am retras din muncă devreme, managerii de-a dreptul m-au încurajat în direcția asta: e mai important să ai grijă de sarcină și de tine, o să ne descurcăm noi mergem înainte. Te așteptăm când ești tu pregătită înapoi. Într-adevăr, toți bărbați, tătici care știu ce înseamnă o sarcină cu probleme, știu ce importanță au copiii pentru viața ta.
Adică e vorba de oameni, de domeniu poate, dar să știi că nu e peste tot așa cum spui că ai întâlnit tu. Și eu, într-adevăr, mi-am ales locul de muncă și pe criteriul ăsta, cât de mare flexibilitate am pentru familie (mai am un copil).
Dar să știi că nu e musai să îi minți, da nici să le scoți ochii de la început cu faptul că tu vrei familia pe primul loc și jobul e doar ceva care să se încadreze în viața ta de familie. Sincer, dacă aș fi angajator, și eu mi-aș pune semne de întrebare la cum pui tu problema. Adica și eu am fost foarte deschisă legat de faptul că mai vreau copii, etc., dar în primul rând m-a preocupat să înțeleagă angajatorii pasiunea mea pentru ce fac, valoarea mea ca angajat, experiența, dar și entuziasmul și pasiunea. Iar la interviuri pe primul loc nu vorbeam despre copil, că nu eram acolo pentru asta. Eram acolo să îi fac să înțeleagă ce aș aduce valoros ca angajat. Repet, ziceam și de copil și familie, dar nu la prima întâlnire musai, nu ca și criteriu principal. Sincer, tu ai angaja, dacă ai fi manager, pe cineva care îți zice de la început că vine la job atâta timp cât sediul e aproape de casă să poată ajunge repede la familie?! Omul ăla nu e pasionat de ce urmează să facă, nu va fi ușor deloc de motivat, pentru el jobul e doar ceva ce trebuie să facă pe lângă familie ca să câștige un ban. Nu sună apetisant sau promițător deloc.
Dacă trebuie să mut sediul în partea cealaltă a orașului?! Cum ar fi să îmi pierd toți angajații cu familii, că sunt obligat să mut sediul?!
Deci încearcă să înțelegi și perspectiva angajatorului, eu zic că îți va fi mult mai ușor. Și toată lumea câștigă 🙂
Eu am o vorba: până nu ai primit oferta scrisă, comportă-te ca și cum acel job e jobul pe care ți l-ai dorit dintotdeauna. APOI poți decide dacă se potrivește cu criteriile tale PERSONALE (să fie clar, alea sunt criteriile tale personale, iar tu le arunci în față de la prima întâlnire profesională. ca ei te intreaba de criteriile jobului si tu incepi cu familia….. see my point?! Ei te întreabă criterii profesionale, tu le spui criterii personale = pentru tine jobul nu e relevant, e mai relevant să fie aproape de casă = poate aprozarul de la colț ți se potrivește mai bine decât compania de la două străzi distanță), și poți lua o decizie. Atâta timp cât nu ai primit o ofertă, tu de fapt nu ai niciodată puterea de a decide. Decid alții pentru tine. Și acuma ești frustrată că alții decid altfel decât ți-ai dori tu.
Play smart…er 🙂
Poate ca nu este vorba despre a minți, ci despre modul cum ambalezi produsul, cum știi sa te vinzi. Daca spui ca te interesează locația si programul pentru ca ai un copil mic, pentru angajator, in traducere, înseamnă ca vei pleca de la job in timpul programului ori de câte ori plânge copilul, ca nu vei fi concentrata la munca pe care o depui, ca urmărești ceasul ca sa pleci acasă de cum se termina programul, ca ei nu se pot baza pe tine deloc. Oricum este cunoscut faptul ca uneori copiii se mai si îmbolnăvesc si mama (in general) este cea care sta acasă cu copilul in aceste situații (fie nu poate fi dus la grădinița, fie nu poate veni bona, exact atunci).
Aceasta in condițiile in care sunt firme la care sunt preferate la angajare tinerele necăsătorite, fără obligații, din start… Aceasta este trista realitate. Nu stiu cum putem noi schimba aceste mentalități care din păcate, exista. Poate cu timpul.
&rosu aprins:
Cred ca de fapt tu n-ai mai fost la interviuri in ultima vreme. De 3 luni sunt si eu in acelasi loc ca Stefania, caut job dupa 2 ani de crescut copil.
Ei bine, dupa ce esti chestionat incepand cu liceul si terminand cu parerea fostului sef, se trece la intrebari personale. Casatorita? Copii? Cati, ce varsta? Ce faceti im timpul liber? Ultimul loc vizitat/carte citita/etc. Asta ca sa nu piarda timpul cu 2-3 interviuri, afla tot la primul. Deci neaducerea in discutie a copilului nu se poate. In plus, ca femeie de 30+, casatorita sau ne, daca n-ai copil, tot nu-i bine, ca exista riscul sa le trantesti lor un maternal.
Cum o dai, tot nu-i bine.
@Andreea: astfel de intrebari sunt discriminatorii si daca le primesti, poti sa le spui in fata alora foarte politicos ca preferi sa raspunzi intrebarilor legate de experienta ta profesionala si de locul de munca in discutie si NU de viata ta particulara. daca aia se simt ofensati (numai unii angajatori care nu isi vad interesul si NU cunosc legile pot sa fie atat de ignoranti) le poti mentiona ca acele intrebari sunt in afara legii (art. 26 alin. 1 din Ordonanta nr. 137 din 31 august 2000 din Constitutie). nu numai atat dar ii poti da in judecata (stiu in Romania suna nerealist dar in tarile civilizate se poate atata timp cat poti aduna dovezi). doar pentru ca nu se respecta si se abuzeaza legea in tara aia, nu inseamna ca nu exista un cadru legislativ (asa incipient cum e) care te protejeaza.
eu una nu am avut astfel de intrebari la nici unul din interviurile pe care le-am avut…doar pentru ca eu nu le-am primit nu am spus si nu spun ca nu sunt adresate INSA un candidat daca le aude, ar face bine sa le spuna alora ca nu sunt intrebari legate de locul de munca si SA PLECE de la interviu, INDIFERENT cat de disperat esti sa intri/reintri in campul muncii.
daca cineva SANATOS la minte accepta sa raspunda unor astfel de intrebari si accepta acel loc de munca, acel cineva SINGUR si-a facut-o cu mana lui (din disperare, din inconstienta, din avut putina experienta sau toate la un loc!), constient fiind ca angajatorul este un incompetent care NU este in stare sa conduca un interviu, nu cunoaste sau NU vrea sa aplice legea si care ii va crea si garanta un mediu nesanatos de lucru…deci cum iti asterni, asa dormi.
legat de aceasta „nesinceritate”despre care tot se comenteaza: faptul ca raspunzi intrebarilor din timpul unui interviu, profesional si NU mentionezi nimic legat de viata personala chiar si daca esti intrebat, NU inseamna ca nu esti sincer, inseamna ca te concentrezi pe ce trebuie si este important in acel moment: sa demonstrezi de ce te-ar alege aia pe tine din zecile/miile pe care ii intervieveaza=cu ce ai putea tu SA CONTRIBUI la progresul acelei companii…ca de asta te duci la interviu, sa iei un loc de munca si NU sa impartasesti detalii despre viata ta personala.
@ Yoyo: unii se duc la munca avand niste salarii mizerabile, altii fara sa fie nici macar platiti. da, toti avem nevoie si de bani sa supravietuim insa daca la un interviu vii cu astfel de statement-uri…universu’ cu mila: vei fii prima picata de pe lista si repet asta NU inseamna sa nu fii onesta, asta inseamna sa fii un om CARE GANDESTE inainte sa DESCHIDA gura…da’ fiecare face cum crede.
io pe Stefania, tot nu as angaja-o bazat pe raspunsurile pe care le-a insirat mai sus.
Am avut eu ghinion sau am eu fata care striga maternitate, habar nu am. Treaba e ca in astea 3 luni am avut un singur interviu in care viata personala n-a fost intervievata, in rest… Plus unii carora am refuzat sa le raspund daca am copii/sunt insarcinata, pe motiv ca e discriminatoriu, mi-au spus ca oricum fac test de sarcina la angajare. Am ramas wtf!! Si toate interviurile la firme mari, „multinationale” d-astea de se respecta.
Vechime 12 ani in campul muncii.
Aia care au pomenit de test de sarcina sunt niste incompetenti.
Bafta multa sa dai peste oameni care chiar stiu ce fac in ceea ce priveste organizarea de interviuri…si ii vei gasi, sunt sigura.
Si mai am doua.
Una m-a intrebat, dupa ce i-am raspuns ca sunt casatorita, daca si unde lucreaza sotul. Din nou, wtf?!?
Iar la ultimul interviu am aplicat cu cv unde am „omis” ca de 2 ani cresc copil, tipa de la hr, afland ca am copil , ma intreaba cati ani are, unde eram angajata cand am intrat in CIC si cat am stat acasa. Jur!
Stiu ca in teorie merita sa te ridici sa le intorci spatele, dar uneori chiar ramai interzis la astfel de intrebari si nu stii cum sa reactionezi.
As vrea sa incerc sa inregistrez un interviu din asta, sa vedem daca reusesc.
Andreea,
1. Si eu am fost intrebata daca am un partener si in ce domeniu lucreaza. Cand ai acces la informatii confidentiale, de piata, consider ca e normal ca angajatorul sa se asigure ca nu esti intr-un conflict de interese. Imagineaza-ti ca tu vrei sa te angajezi „analist marketing” la o mare firma care produce si distribuie produsul X iar partenerul tau este director marketing la concurenta. Din cauza faptului ca veniturile voastre sunt disproportionate (pozitii total diferite), te poti trezi tentata sa ii divulgi informatii confidentiale ca sa il ajuti sa isi indeplineasca bugetele/indicatorii de performanta – mai ales ca familia voastra e direct dependenta de salariu lui, mai putin de al tau.
2. Daca vrei sa inregistrezi o discutie/sedinta, legea spune ca esti obligata sa anunti ceilalti participanti ca vor fi inregistrati la inceput. Nu stiu care sunt consecintele daca nu ii anunti, dar s-ar putea ca respectiva inregistrare sa nu poata fi considerata proba in caz de litigiu. Intereseaza-te la un avocat.
Si eu am cautat 2 ani un job, fara sa am copil acasa. Aveam 27 ani, poate a fost unul dintre motivele pentru care nu am fost aleasa in unele cazuri. Insa desi imi doream un copil nu am inceput cu asta interviurile, nici nu am mentionat indirect la intrebari fara legatura. Dar am raspuns sincer cand am fost intrebata direct. Intr-un final, dupa extrem de multe interviuri, am gasit un job foarte ok, iar angajatorul nu numai ca nu s-a blocat la intrebarea legata de copii, ba chiar mi-a dat sfaturi legate de continuitatea in campul muncii, ca sa beneficiez de indemnizatie daca planuiesc sa raman insarcinata in urmatoarele 12 luni. Deci se poate, doar ca trebuie sa gasesti un post pentru care sa reprezinti cea mai buna alegere, sa nu arunci in fata maternitatea oarecum ostentativ si sa nu renunti, pana la urma vei gasi ceva potrivit.
Sunt de acord, poate am nu trebuia sa fiu atat de sincera si sa dau raspunsuri ambiguue. Am vrut totusi ca si angajatorul sa stie despre mine. Nu m-as duce la munca doar pentru bani :), altfel cred ca mi-ar iesi multi peri albi. Nu e vorba de un prim interviu, ci de un al doilea. Pur si simplu atitudinea lor s-a schimbat dupa ce au auzit de copil. Parca tot ce le spusesem inainte (ca doresc si imi place sa invat si sa fiu provocata, ca doresc sa fac diverse cursuri, etc etc) s-a sters cu buretele. Cred ca vorba de mai sus ” mi-am tras singura presul de sub picioare”. Insa, sa stiti ca discriminare tot ramane pentru ca in alt loc mi s-a spus ca e nevoie de mine indiferent cat de mult si daca se poate – am spus ca depinde. Daca aveti familie, sigur nu puteti – atunci tatam. Si daca nu spuneam de copil si eram angajata, acum angajarile sunt determinate apoi nedeterminate, deci dupa 3 luni riscam sa zbor :).
Anyway, anyhow, multumesc de sfaturi si sper sa nu se loveasca multe de aceste blocaje si impedimente 🙂
Din pacate exista discriminare pe tema asta pentru noi, femeile. Daca nu avem copil, vrem? Daca avem copil cand al doilea? Si daca nu intreaba la interviu tot o gandesc si o iau in calcul..si daca le raspunzi ca nu vrei tot e un semn de intrebare..oare a raspuns asa doar ca s-o angajez? Cum sa nu vrea copii? Si tot asa…este o realitate din pacate dar noi trebuie sa reusim in ciuda ei.
inca ceva…unii dintre ei te pot intreba la final: „tu ai intrebari pentru noi? daca da, care sunt?” iti recomand sa te concentrezi pe intrebari care iar denota interesul tau specific pentru locul acela de munca, de exemplu: „cum arata o zi de munca in aceasta pozitie?”=exact ce face cineva care a avut sau are acelasi acel loc de munca; iti recomand (tie si altora; stiu nu m-a intrebat nimeni insa io…tot zic) sa nu te avanti in a intreba si …”cat e salariul? dati asigurare medicala? loc de parcare o sa am? cate zile libere imi dati? etc” pentru ca repet…la prima faza a interviului, NU esti in pozitia de a discuta toate acestea si multele la fel ca ele. timpul pentru negocieri vine DUPA ce ti s-a facut oferta.
io am invatat pe propria piele: anumiti oameni care „imi intra” in viata, imi intra ca sa devina o lectie pentru mine…depinde de mine daca vreau sa invat ceva din asta sau nu.
succes! sigur vei gasi si oameni cu bunt simt si pregatiti in a organiza interviuri.
Stefania, fostul anagajator este obligar sa te reincadreze dupa incheierea CCC si este obligat sa nu te disponibilizeze mai devreme de 6 luni de la reincadrare si o poate face doar in cazul desfiintarii postului sau pentru motive disciplinare grave.
Sa va spun ca eu am primit telefonic o propunere de avansare de la angajator (sunt in CCC) si cand a aflat ca am luat 20 de kg in sarcina si-a retras-o, spunandu-mi clar si raspicat ca acesta este motivul?! Tare imi doresc sa fiu slaba cand imi dau demisia 🙂 Asta-i tara in care traim si astia sunt oamenii, unii dintre ei, si astea ne sunt reperele.
Dar nu era o cale mai usoara sa te intorci la job-ul avut atunci cand ai ramas insarcinata?si apoi de acolo sa treci la urmatorul nivel?si eu am o fetita de 2 ani si 3 luni , intoarsa de ceva vreme in campia muncii,cochetand cu ideea de a pleca din minunata noastra tara dar fac parte si din categoria intervievatorilor care nu reactioneaza bine la ideea – de locatie aproape de copil deoarece poate are nevoie de mine deorece consider ca exista o singura viata pe care o imparti intre profesional si familie. Asa cum nu te solicit sambata la birou apreciez sa fi 100% prezenta la munca atat timp cat esti acolo din perspectiva angajatorului vorbind. La fel cum daca exista optiunea de” work from home” pentru mine e ideal( ca si angajator e o cheltuiala in minus)-important este ce iti doresti si cat de mult iti doresti sa te intorci la munca 🙂 weekend frumos
La fel ca şi altora mi-a sărit şi mie în ochi că vrei să pleci când e nevoie, să-ţi spun real: acum mulţi ani am avut o colegă care după un an de la naştere s-a întors la muncă (eu nu o cunoşteam dinainte fiind mai nou în firma aia), ei, patronul i-a permis să plece când avea nevoie şi nu avea nicio obiecţie (picuvânt, exista şi din ăstia). Noi, ceilalţi din echipă, trebuia să îi preluăm sarcinile, şi ironia face că exact când era termenul mai strâns şi dead line-ul mai aprig, pentru că termenul este termen, contractul e contract, nu are prevăzut vreo clauză anume gen „când un copil este răcit se amână finalizarea lui cu două zile”. Şi apare un „mic” sentiment de frustrare după mai multe chestii de genul ăsta, când zici că se rezolvă toate dispare exact persoana care trebuia sa fie acolo fix în momentul ăla (pot da detalii, dar nu cred că e cazul) . Nu zic, foarte finuţă, îşi cerea scuze de mii de ori, şi înţelegeam asta, dar de la un moment dat toţi ne gândim că totuşi, viaţa ta personala e strict problema ta, a familiei şi apropiaţilor, dar nu a colegilor. Tu trebuie să te gândeşti bine dacă chiar vrei să te angajezi cu program fix. Eu unul înţeleg un angajator care nu vrea să te angajeze în condiţiile astea, doar dacă respectivul angajator nu îţi poare oferi un job care nu implică un dead line, el are contracte de semnat, din asta există o firmă care eventual o să îţi dea salariu.
De asta nu aș prea vrea să mă întorc unde eram înainte. Oricum 90% din cei care eram, au plecat care încotro datorită faptului că ajungeam să muncim și 16 ore pe zi, și weekendul. Am lucrat într-o multinațională și cam așa se întâmpla în aproape 75% din toată corporația. Mie nu mi se pare ok. Nu ne-a făcut nimeni statuie, numai am primit mărire de salariu, nimic. Nu prea mai îmi permit acum să stau câte 2 ore în plus la birou și sâmbătă și duminică pe laptop că financiarul are deadline și nu contează că ai viață personală. Dacă asta înseamnă că nu sunt profi, so be it.
Spui de un job într-o mizerie de firmă, e de înţeles că nu vrei să te intorci acolo, 16 ore + ceva în weekend este sclavagism. Exemplul meu e de la o firmă de construcţii care chiar respecta (la ora aia) programul, salarizarea exactă, condiţiile şi mai ales termenele, aici chiar nu se discuta. Adică profi, vorbim de oameni cerebrali şi cu oarece verticalitate, nu bătaia de joc a vreunui dobitoc semianalfabet dar care se crede manager după un curs de maxim trei luni (cand zic semianalfabet nu e răutăcism gratuit, probabil ai văzut cum scrie). Şi, fiind tratat ca atare, în caz că mi se reproşa ceva mă înroşeam până în vârful urechilor, serios, şi nu prea îmi place să mă înroşesc, deci preluam atunci când era cazul. E o mică diferenţă între exemplul dat de mine şi detaliul pe care l-ai dat exact adineaor.
Cazurile astea sunt din ce in ce mai dese. Eu nu sunt in situatia asta si nici nu vreau sa imi inchipui cat de greu ar fi fost. Mai e si cazul cand angajatorul iti face planurile: daca ramai insarcinata stai doar 3 luni acasa sau 6 ca sa iti mai reiei postul si tot asa. Incredibil dar adevarat. Pacat ca e asa la noi 🙁
Citind comentariile si felul in care este pusa la zid autoarea ma bucur ca nu traiesc in Romania. Prietena mea cu copil are cresa la locul de munca. Da, trebuie sa ne indeplinim serios sarcinile. Sa ne implicam. Insa o mama care stie ca puiul ei e la cateva minute de ea si ca il poate vedea in pauza e o mama mai linistita. Iar daca trebuie ramas fara program si stie ca cel mic e ok la cresa ramane. Hai sa ne intrebam si ce poate face angajatorul ptr noi, ptr ca vietile tuturor evolueaza si asa e firesc.
@ Alina: nimeni nu a pus la zid pe nimeni. s-a raspuns de ce aceste interviuri nu au dus la oferte concrete.
tu cand aduci in discutie un alt perk (gradi/cresa la loc de munca) tu vorbesti…de un perk. stii ce e ala? e un avantaj/ajutor dat de angajator DUPA ce s-a facut o oferta de munca, daca acea companie are de oferit un asemenea ajutor angajatilor ei.
normal ca o mama care isi stie copilul aproape si in siguranta, este una mult mai multumita cu locul ei de munca (si poate mai productiva) decat alta care nu are un asemenea avantaj. e ceva de la sine inteles si nimeni nu a contrazis asta.
da’ nu pricep ce legatura are asta cu ce spunea Stefania legat de ce credea ea ca e discriminare in a obtine un loc de munca? poti tu sa ii propui unui angajator sa ofere cresa sau gradi in timpul unui interviu ca „sa vezi” ce poate face ala pentru tine?
negocierile sunt negocieri si isi iau locul (cum am mai zis) DUPA oferta…asa ca ideea era sa ne intrebam cum sa facem sa avem un interviu cat mai productiv ca sa reusim sa devenim angajatul acelui angajator inainte de a ne intreba „ce poate face el pentru noi?”, mai ales cand se incearca sa se revina in campul muncii din concediu parental.
io nu prea cred (desi iar repet doar pentru ca io nu cred nu inseamna ca nu exista) ca sunt foarte multi aia carora le spui ca ai copilul bolnav de exemplu (atata timp cat si tu ai bun simt si NU abuzezi de aceste cereri si NU „iti faci” un obicei din asta) si ai nevoie de o zi/jumate de zi si ei zic „nu”. si stii de ce nu prea cred? tocmai pentru oricat de mult stau si ei peste program, unii (numarul lor difera) dintre ei sunt si ei parinti si stiu ce inseamna o astfel de cerere.
toate acestea se intampla oriunde in lume si nu numai in Ro…si este”firesc” si normal: unu’ sa posteze un anunt care descrie un loc de munca si cerintele pentru ca acest loc de munca sa se poata produca, altu’ care sa aplice pentru acest loc de munca si sa treaca printr-un interviu si ii faca fata si mai mult, sa se distinga din miile de aplicanti prin skill-urile pe care le are in acel domeniu sau bucatica de domeniu si sa le expuna corespunzator in cateva minute pentru a obtine acel loc de munca.
Atitudinea ta este extrem de superioara si fara pic de umanitate. Si nu meriti un raspuns. In afara de acela ca eu una as angaja un om f sincer ca Stefania.
@Alina: adjectivul „superior/superioara” nu are grad de comparatie, in primul rand.
in al doilea rand daca a recomanda cuiva ca a te comporta profesionist la un interviu este cel mai important aspect in acel interviu, denota o atitudine fara un pic de umanitate, atunci imi asum „dezumanizarea” (ca si toate ideile expuse aici de altfel).
o alta completare: in momentul in care ai nevoie de o zi/ora/minut liber de la serviciu (interesul difera: urgenta de familie, vizita la doctor, vacanta) tu trebuie sa anunti pe cineva ca vei lipsi. managerul tau poate aproba asta sau nu chiar daca tu ai zile de concediu (de care ar fi el) sau nu. cand anunti ca vei lipsi, nu cersesti, anunti…o alta diferenta pe care tu nu o percepi.
inca ceva: tu extrapolezi sistemul francez la toate halelalte. ce merge sau este implementat in tara X, nu este implementat sau nu mere in tara Y.
Nu este nimic inuman sa il inveti pe un om ce inseamna sa se prezinte profesionist la un interviu. Exact asta a facut Rosu Aprins.
Sincer, ar fi uman sa fie angajata din prima orice femeie care este mama…doar pentru simplul motiv ca este mama? Si, cica, asa ar fi uman?
Hai sa fim seriosi, piata muncii este tot mai competitiva. La interviu trebuie sa te duci pregatit exemplar. Si asta pentru ca in general pe job-urile bune aplica uneori si suta de oameni.
Cum crezi ca in conditiile in care concurezi cu atatia oameni, poti avea pretentia sa iei job-ul daca raspunzi la interviu „la un job ma intereseaza locatia, ambientul si programul”?
Ala te-a intrebat de JOB…strict de MUNCA…ce anume te motiveaza la munca si la tot ce prespune serviciul ala pentru tine. Si nu mediul inconjurator.
Pentru ca mi se pare important: in multe tari, alea care nu-s ca Romania, exista zilele de concediu „enfant malade”. Daca cel mic bolnav ai zile speciale de concediusa stai cu el. Mama si tatal, ambii. Nu deodata, evident. Deci nu, nu ai nevoie sa cersesti la angajator o jumatate de zi ptr ca ea iti e acordata prin lege.
Exista si in Romania concediu medical pentru copilul bolnav, pana la 7 ani. Ce imi plac mie comentariile astea „bine documentate”! 😛
De fapt, legal vorbind, Romania nu e chiar tara „ciuma” in care sa cresti un copil, exista destula protectie sociala. Ca unii angajatori nu respecta legea, e alta poveste, dar nimic nu-l impiedica pe angajatul respectiv sa faca plangere ori chiar sa-l actioneze in instanta. Bine, pentru asta trebuie sa fii angajat mai intai, iar ca sa fii angajat da, trebuie sa stii sa te vinzi.
Si da, cum mai spunea cineva mai sus, cea mai buna idee e sa se intoarca din firma din care a plecat, chiar daca nu ii place, sa mai stea cateva luni si sa isi caute de acolo alt job. Si, eventual, sa puna piciorul in prag cand o exploateaza, ca n-ar avea ce sa-i faca nimeni pentru ca isi reclama drepturile.
Nu stiu de ce ar cersi cineva de la angajator. In Romania ai dreptul la concediu medical pentru ingrijirea copilului cu varsta de pana in 7 ani. Totul este clar aici. Cersitul apare la persoane ce nu doresc concediu, vor doar program flexibil, sa plece cand vor si sa aiba program preferential doar fiindca au copil mic acasa.
Iar copilul e bolnav doar pana la 7 ani, e bine stiut. Fetelor, daca vi se pare ca aveti prea multe drepturi mai renuntati la ele!
Recomandarea mea ar fi sa nu mai fii atat de deschisa la interviuri referitor la motivatiile tale personale. Daca iti doresti un job, trebuie sa canti si sa dansezi in legea si ritmul lor, nu pe limba ta. Gandeste-te la asta!
Bag seama ca ai stat 2 ani acasa, sincer asta ii pune pe ganduri pe foarte multi angajatori cu privire la angajamentul tau fata de ei, pana la urma nici lor nu le convine sa isi faca o echipa cu oameni-cheie dar cand fac un copil sa isi ia o pauza de 2 ani.
Hai sa prezentam si cealalta parte a baricadei. Nu doar companiile sunt de vina ca nu angajeaza mame la reintoarcerea din concediu, ci si mamele. Mamele de cele mai multe ori isi descopera noua latura si nu le mai pasa de corporatisme si alte cele. Ar vrea sa nu se mai intoarca la servici daca se poate, sau sa se intoarca pentru maxim 2-3 ore si alea lucrate de acasa daca s-ar putea, pe acleasi salar ca inainte si la un job mai putin solicitant.
Eu asta vad in jurul meu: nu companii care nu vor sa angajeze mame, ci mame care nu mai vor sa munceasca.
Un angajator te angajeaza ca sa-i rezolvi o problema, are nevoie de contabil, hr sau femeie de serviciu. Si alege persoana cea mai buna pentru jobul ala. Ori cand tu, inainte de angajare, nu arati nici un pic de disponibilitate pentru jobul asta, e clar ca nu o sa fii aleasa. Oamenii aia au sute de candidati, dintre care unii carora nu le pica rangul daca merg undeva mai departe la birou. Nu e vina nimanui ca tu ai copii, cum nu e vina angajatorului ca el cauta pe cineva proactiv si care nu se gandeste cum sa fuga mai repede acasa, cum e clar ca te gandesti tu.
Bonjour, mamici,
Sunt de meserie psiholog si recrutor. Mai recent mamica si mai recent, designer de jucarii. Am ales din start familia, pentru ca aflasem intre timp cum sta treaba cu angajatorii….din interior! Si mi-am schimbat cariera in raport cu alegerea mea. E un proces de decizie, apoi o renuntare si in final, o alegere clara. Si daca e clara, se implementeaza! Asa ca va doresc putere multa pentru a alege corect si a discerne frumos! Pentru ca angajatorii nu vor face alegeri si nu vor discerne in interesul copiilor nostri.. si nici macar al nostru! Asa e lumea si daca suntem realiste vom avea ceea ce ne dorim din ea. Succes!
Mady
Din fericire, am avut parte de un angajator caruia i se pare ca familia este foarte importanta… La un moment dat, la interviu a venit o domnisoara. Angajatorul a intrebat-o: ai de gand sa faci copii? Domnisoara in cauza, probabil a gandit un raspuns care ar fi pe plac celui care o intervieva: nu imi doresc sa fac copii…, ma intereseaza doar cariera. In acel moment angajatorul, un familist convins, nu s-a putut abtine si a replicat: „… dar ce esti un monstru?”. Probabil replica a fost putin cam dura, dar omul a exprimat ceea ce gandea… Domnisoara respectiva nu a trecut de interviu…
Abordarea asta mi se pare urâtă şi la fel de gravă ca şi discrimirea pe motiv de maternitate. Şi poate că domnişoara respectivă chiar a fost sinceră. De unde până unde mentalitatea asta că toate femeile trebuie să-şi dorească copii?
Ce urât, ce urât, ce dezgustător 🙁 Și la fel de dezgustătoare e și atitudinea ta, care aprobi comportamentul ăsta…
Eu nu pot avea copii. N-o să pot niciodată, punct. Nu spun asta oricărui străin, că histerectomia mea nu-i treaba lui. Spun, însă, ”nu intenționez să am copii”. Eh, la un răspuns precum ăla cu monstrul nu m-aș lăsa până când urangutanul n-ar ajunge șomer.
@Greta…cum zic unii ” my heart goes out to you!”…si aceste cuvinte vin din partea mea-una care nici macar nu isi propune sa aiba copii (alegerea mea pentru care nu dau explicatii nimanui).
Si eu sunt de parere ca la un interviu asemenea intrebari personale nu isi au locul. De la primul meu interviu si job (cam de acum 10 ani), nu mi s-a intamplat niciodata sa fiu intrebata lucruri de genul: „cand planuiesti sa iti intemeiezi o familie, etc..?”
Si daca ti se pun, ori firma respectiva nu e prea ok (gen atmosfera comunista), ori se pun de complezenta. In oricare dintre situatii, eu recomand sa eviti un raspuns prea personal. La urma urmei, tu esti acolo pentru a le demonstra ce stii sa faci si ce experienta ai in munca, nu acasa. Nu te intreaba niciun angajator daca stii sa schimbi pampersi (decat daca vrei sa devii bona).
Eu lucrez cam de 10 ani, iar in 2013 am nascut, am stat in concediu de ingrijire copil 2 ani. Din fericire, firma la care lucrez eu este foarte ok cu mamicile, nu ii intereseaza cati copii ai acasa daca tu iti faci treaba cum trebuie.
Cand m-am intors la munca, dupa 2 ani de absenta, nu mai aveau disponibil rolul meu, insa mi-au propus un rol la acelasi nivel, pe care l-am si acceptat. Dar nu m-a intrebat nimeni cand sau daca mai planuiesc un copil…
Daca in schimb tu ai alte nevoi si chiar iti doresti ceva flexibil, ai putea sa te gandesti la freelancing, desi nici acolo situatia nu e prea roz. Venitul nu este constant, iar munca este extrem de solicitanta, daca vrei ca lucrurile sa mearga ok. Iti aduce satisfactii mari, dar sunt si inconveniente. Eu m-am tot interesat de antreprenoriat si inca ma mai gandesc la asta. Dar momentan dau tot ce pot la serviciu, fara a lucra peste program.
Eu sunt de parere ca oricum familia este cea mai importanta pentru oricine, nu e nimic nestiut de angajatori. Si da, uneori prefera tinerei de 23-24 de ani care pot sta peste program oricat. Sau workaholici. Dar sunt si oameni normali acolo, care lucreaza 9-6 si apoi rup usa, fara sa aibe probleme de performanta.
Depinde cum abordezi problema/situatia si ce vrei tu exact. Cred ca un punct de plecare bun ar fi sa te reintorci la firma de unde ai plecat, si sa incepi in paralel sa iti cauti alt loc de munca. Pentru ca ar fi si mai dubios pentru potentiali angajatori daca in afara de cei 2 ani tu ai mai sta inca 6 luni -1 an, pana iti gasesti de lucru.
Bafta!
Si eu cred ca piata de joburi e saturata de persoane calificate si care stiu sa se vanda. Nu e usor de gasit un job nou, dar nu e imposibil. Si nu, nici eu nu as pune in discutie viata mea personala, ci as spune clar: jobul e job: 8 ore pe zi vin pt un job care vreau sa imi placa si sa vin cu drag!!!!
Criteriile de cautare unde sa aplic pt job: locatie (aproape de casa), program(sa pot duce/lua copil de la cresa/gradi/scoala), apoi calificare, bani etc. Da, e mai sofisticat sa gasesc job sa ma satisfaca 100% o data ce am si copil, dar sunt capabila si fac totul pentru asta.
Si mai trebuie sa stiu clar si raspicat: eu ce vreau de la job?
Dragilor, ma alatur si eu conversatiei, din postura omului de HR (va rog nu dati cu pietre :)). Motivatia si dorinta sunt de cele mai multe ori mai importante decat experienta (care se formeaza mult mai usor). Niciodata n-as recomanda o persoana pentru care prioritatile la job sunt locatia si programul, oricat de sincera sau simpatica sau pregatita ar fi persoana. Ganditi-va altfel, din postura de mame: daca ati vrea sa angajati o bona pentru copil, v-ar placea raspunsul asta? Pentru rosii sparte in cap, sunt aici cu drag, daca vreti insight-uri de pe „baricada cealalta”….
Nu prea stiu daca acest comentariu are vreun rost, dar nu ma pot abtine sa nu subliniez dualitatea societatii romanesti, pe care o observ si in comentariile la acest articol. Pe de o parte exista o uriasa presiune sociala asupra femeilor in privinta cresterii copiilor. Esti o buna mama daca stai cat mai mult cu el acasa, daca alaptezi, nasti natural, folosesti scutece lavabile si mai stiu eu ce. Exagerez putin, voit. Pe de alta parte, asa cum acest articol si comentariile care descriu tot felul de experiente care implica discriminare o arata, reintegrarea pe piata muncii este dificila pentru mame.
Ma uimeste faptul ca aproape nimanui nu ii trece prin cap ca poate problema nu vine doar de la mame, a caror prioritate este copilul, ci in primul rand de la neadaptarea pietii muncii pentru ele. Nu poti pe de o parte sa te miri ca natalitatea este in scadere si pe de alta sa ti se para totul in regula in legatura cu practicile actuale. Sunt curioasa asadar de ce primul impuls a fost sa ii aratam cu totii Stefaniei cat a gresit, in loc sa recunoastem in primul rand cat de discriminate sunt mamele si femeile in general pe piata muncii. Cine ne va plati pensia, cand noi le punem la zid pe mame pentru ca isi pun copiii pe primul loc?
Nu astept neaparat un raspuns, era doar un of spus pur si simplu. Mi se pare important ca persoane ca Stefania sa stie ca problema nu e neaparat la ele. Si va rog, abtineti-va de la comentarii gen : asta e realitatea. Realitatea poate fi schimbata, cu pasi mici. Primul pas ar fi recunoasterea faptul ca problemele exista. Multumesc.
I s-a spus ca a gresit in raspunsurile ei la interviu. La un interviu de angajare esti analizat in functie de raspunsurile pe care le dai.
Raspunsurile ei au fost gresite. De aici concluzia ca nu discriminarea a fost problema pentru care nu a primit acel job.
Foarte multi din cei ce nu obtin un loc de munca dau vina pe pile, nepotisme, maternitate, incompetenta recrutorului, etc. – nu zic ca asemenea cazuri nu exista, dar din experienta mea ele nu sunt majoritare – si nu se gandesc la ce e gresit in candidatura lor, sau ce le lipseste profesional. Eu lucrez in marketing. Daca as lipsi doi ani indiferent de motiv, pastrand cu meseria doar contract sporadic – asa cum se intampla cu multe mamici, din motive lesne de inteles – as ramane in urma profesional, si evident mi-ar fi mult mai greu, daca nu aproape imposibil, sa gasesc un loc de munca pe care eu sa il consider bun. Dincolo de faptul ca Stefania nu s-a pus intr-o lumina buna atunci cand a raspuns la intrebarile legate de prioritati, este posibil sa nu fie competitiva si din alte puncte de vedere. Eu i-as sfatui pe toti cei ce iau o pauza mai indelungata de la munca din orice motiv sa vada ce pot face pentru a ramane competitivi. Pe de alta parte, angajatorul trebuie sa asigure echitatea pentru toti angajatii sai, fie ca ei au copii sau nu, ca sunt barbati sau femei si asa cum a spus cineva mai sus: atunci cand un angajat are tot timpul nevoie de tratament special, aceasta dauneaza moralului celorlalti si dorintei lor de a muncii.
Cei doi de i de la a munci sunt de la tastare rapida pe ecran mic. Mea culpa si cenusa in cap.
Eu am o colega care vine la ora 8 si pleaca la 5 ca sa poata lua copilul de la scoala. Eu vin la 9:30 si plec destul de tarziu, uneori pe la 7 seara, alteori la 8. Nu imi dauneaza absolut deloc moralului sa stiu ca ea pleaca mai devreme. Lucreaza la fel de mult, poate mai mult decat mine. Eu mai pierd vremea pe bloguri, ea nu. Nu isi ia aproape deloc pauza de masa, mananca in fata calculatorului. Singura constrangere e reprezentata de faptul ca nu putem avea sedinte tarzii cu ea. Insa e o concesie pe care noi, restul, o facem: sedintele sunt dimineata. Nu e greu daca vrei.
Gresesti amarnic cu gandirea asta. O societate corporatista care se bazeaza pe raspunsuri clisee si pe minciuni si care pune accent pe bani si nu pe valoarea umana aceadta nu este o societate sanatoasa si util speciei umane. O fi utila robotilor, extraterestrilor, homosexualilor, lesbienlor… ca tot vad ca se vrea legalizarea acestor specimene.
Buuun, haideti sa va zic si eu experienta mea (spoiler, relatare emotionala 🙂 ): experienta 5 ani in domeniu, implinesc 30 anul asta. Lucrat la angajatorul actual 2 ani inainte de bebe, de la punerea bazelor afacerii in RO (este o multinationala extrem de simpatica si adorata de catre toti copiii). O cultura organizationala f ok, investesc in oameni, mediu de lucru f fain….dar deh, multinationala! Seful local s-a schimbat cand am ramas gravida, am picat din rai in purgatoriu cu cel nou! De abia am asteptat sa intru in concediu, stiind ca el va avea un mandat de 3 ani in RO. Initial am depus pt 1 an de concediu (era si mai bine cu banii si nici nu aveam habar ce inseamna de fapt o fiinta umana de 1 an de zile, care ii sunt nevoile). Aparitia lui ne-a dat peste cap toate teoriile despre conditia umana, ne-a schimbat profund! M-am prezentat la 1 an si le-am zis ca voi mai depune pt inca 1 an fara plata, chiar nu aveam cu cine sa las copilul si nici nu e nimeni mai valoros decat mama la aceasta varsta! Acum m-a chemat („din timp”), cu 4 luni inainte de reintoarcere sa-mi spuna ca „se desfiinteaza postul”. Am ramas socata, cu toate ca noul sef era un mare bau-bau, totusi, nu m-as fi asteptat la asa ceva din partea organizatiei. De fapt, nici nu stiu daca ei stiu ce a facut asta! Imi asum cei 2 ani stati, insa inainte de copil am fost trup si suflet pt companie, cred ca era singurul lucru care ma mai tinea in tara! In fine….voiam doar sa zic ca, in final, orice sut in fund este un pas inainte, asa ca vrem sa demaram pregatirile pentru a emigra in sfarsit in Australia 🙂 (nu pt a gasi alte corporatii mai inimoase acolo, ci pt plaja si temperaturi si marea bariera de corali).
Este oribil ce ai povestit. Cunosc un caz similar cu al tau, dar persoana a fost anuntata ca se desfiinteaza postul cu 2 saptamani inainte de a se intoarce (de fapt ea venise sa aduca niste acte).
Sunt sigura ca experienta povestita de tine nu e singulara. De asta ma si declaram surprinsa mai sus de usurinta cu care toata lumea spune ca e in general vina mamelor. Un domn a declarat chiar pe Facebook ca mamele sunt o povara, intr-un comentariu pe pagina „Printesa Urbana”. Nu i-a spus mai nimeni cat de inacceptabil e tonul folosit. E crunt cum cei doi ani „stati acasa” sunt perceputi ca fiind ceva extrem de negativ, de parca nu ai contribuit atatia ani cu bani la bugetul de stat si de parca ai fi stat pe banii cuiva, nu ai tai. E si mai crunt cum foarte multi se agata de prezenta fizica la birou, de parca orele alea bifate in fata calculatorului sunt cele importante. Foarte multe activitati profesionale s-ar putea face si cu program flexibil (venit mai devreme, plecat mai devreme, neluat pauza de masa etc) sau lucrat de acasa, etc.Trist ca nici macar principalele vizate, adica femeile, nu vad asta.
In fine. Important e sa va fie voua bine. Mult succes pe viitor.
stiu ca postul este de 2 ani,raspund cu intarziere. nici eu nu as angaja un viitor coleg de echipa care gandeste asa, da dovada ca jobul nu conteaza deloc pentru el. daca vrea sa fie doar mama atunci sa fie mama si atat. nici jobul nu se poate face fara implicare si dorinta de perfectionare si apoi cerem salarii mari pensii mari, pai cum le cerem daca vrem sa ne crestem plozii si implicare la job zero? mi se pare o gandire imatura o gandire de mame excesiv protectoare care vor face mai ales din baieti niste pampalai dependenti de fusta mami. si da sunt mama ca poate aveti alta parere.
Daca ganditi asa nu aveti copii si nu stiti ce inseamna raspunderea fata de viata si sanatatea unui copil. Cand nu ai socrii sau parinti sau rude care sa te ajute in cresterea copilului este foarte dificil sa te descurci, dar asta nu inseamna ca respectiva mama nu se poate implica sau nu poate fi utila pe postul scos la concurs. AR TREBUI APRECIATA SINCERITATEA ACESTEI MAME, putea foarte bine sa se prefaca si sa dea raspunsuri clișee… dar a ales sa fie OM sincer . Angajatorii ar trebui sa aleaga oamenii dupa calitate si nu dupa cantitatea de munca ce o poate efectua. Unii angajati sunt niste mincinosi prefacuti care stau peste 8 ore la munca pierzand timpul pe facebook, messenger si frecand menta plangandu-se cu mult tact ca vai ce de treaba au si ce stresati sunt ei.
nimeni nu.mi poate spune ca sunt iresppnsabila cu copilul meu, doar ca mai vad si altceva decat scutece biberoane si copil. de obicei mamele de genul asta ca cea din articol ajung prin a sfarsi sa nu respecte jobul sa nu vina cu zilele la program ca l.a ciupit tantarul pe copil. copilul ala creste si ea ramane vanzatoare ca s.a dedicat copilului care probabil zboara in alta tara si nu l vede cu anii.