Abilitatea de a se juca singuri se dobîndește de către copii în timp, cu ajutorul părinților. Copiii nu se nasc știind să se joace singuri și, foarte dependenți fiind de părinți pentru toate celelalte activități, dacă nu sînt învățați treptat să se joace singuri, nici n-o vor face, decît foarte tîrziu și pe perioade scurte de timp. E bine să aveți așteptări realiste însă, un copil de 1 an, de exemplu, rareori se va juca singur mai mult de 15 minute, la 2 ani poate ajunge la o jumătate de oră. În nici un caz nu lăsați copilul nesupravegheat!
Mă întreba multă lume la articolul despre televizor și efectele lui negative asupra celor mici (textul e aici) care este alternativa la desene, cum să ținem copilul ocupat în timp ce mama spală, gătește sau pur și simplu vrea o pauză de 15 minute. Ideal este ca cel mic să se joace singur pe perioade scurte, nu doar pentru ca mama să-și poată vedea de ale ei, ci mai ales pentru că joaca independentă e foarte importantă pentru dezvoltarea copilului: îi stimulează creativitatea, îi întărește stima de sine, îi dezvoltă limbajul și independența. Sigur, dacă ai stat lipită de copil pînă la 3 ani (ca mine!) și brusc ai decis că nu te mai țin nervii, va fi complicat să înveți copilul să stea fără tine. Dacă însă începi devreme, chiar din primele luni de viață, să faci un pas în spate și să-i dai copilului puțin spațiu, el va învăța să se bucure de propriul lui timp și ritm de a descoperi lucruri, jocuri, propria imaginație.
Copilul are mare nevoie să afle că poate descoperi singur lucruri, că poate pune cuburi unele peste altele, că poate face un puzzle și singur, iar dacă părintele e mereu acolo cu indicații și demonstrații, copilul va învăța despre sine că nu se poate descurca decît asistat de părinte, ceea ce nu e adevărat, copiii sînt perfect capabili să se descurce în mult mai multe situații decît avem noi impresia.
În plus, imediat ce va descoperi plăcerea jocului de unul singur, copilul va înțelege mai ușor și va respecta timpul părintelui. Tu gătești prînzul, el stă la masa lui și descoperă pastele fierte și nefierte sau toacă legume cu un cuțit de plastic. Tu întinzi rufe, el prinde cîrlige de marginea unei cutii. Împreună, dar separat. 🙂
Puteți sta împreună și desfășura activități independente pe perioade scurte de timp, iar asta nu înseamnă că ignori sau neglijezi copilul, ci doar că îi oferi spațiul și timpul de care are nevoie pentru a se dezvolta liber. Dacă are nevoie de ajutor, de interacțiune, de direcție, i le oferi imediat. Altfel, lasă-l să se joace.
Cît de mult se va juca singur depinde mult de personalitatea lui, există copii care simt mai bine singuri, alții sînt extrem de încîntați de interacțiunea cu alții. Dar vă asigur că nu există copil care să vrea să se joace doar cu părinții dacă i s-a dat ocazia de mic să descopere plăcerea jocului independent, la fel cum nu există copii care să vrea să se joace mereu singuri. Toți copiii practică un mix de joacă independentă, joacă cu părinții şi joc cu alți copii, procentul din fiecare depinde mult de personalitatea copilului şi de cea a părinților, dar şi de disponibilitatea pădintelui de a expune copilul la posbilitatea de a se juca singur.
Eu am stat cu Sofia tot timpul, am simțit că e neapărat necesar s-o distrez tot timpul, s-o stimulez, să-i arăt, să-i explic. Toate i-au fost utile, sînt convinsă, dar cred că trebuia sa-i dau și ei niște timp cu care să facă ce vrea ea. Acum, la 3 ani și ceva, nu prea se joacă singură mai mult de cîteva minute, nu știe cum. Gravitează în jurul meu, mereu are nevoie de lucruri de la mine, pur și simplu nu știe ce să facă dacă nu-s acolo s-o îndrum. Și mi-e clar că am greșit. Cu Ivan fac lucrurile altfel. Îl las. Stau mereu aproape de el, mă vede cu coada ochiului, ne jucăm mult împreună, dar îl și las să exploreze în ritmul lui obiecte, uneori liniștea, alteori priveliștea de pe geam. Sofia a crescut încojurată de zeci de jucării cu care nu s-a jucat mai mult de cîteva secunde. Lui Ivan i le dau pe rînd, iar el stă cu cîte-o roată în mînă și un sfert de oră, învîrtind-o, privind-o, atingînd-o de alte obiecte.
Cum cred eu că puteți invita copilul la joaca de unul singur?
Întîi de toate, îi asigurați un spațiu 100% sigur. Să nu poată cădea, băga lucruri în priză, înghiți lucruri mici. Nu îl lăsați singur. Puteți citi lîngă el sau lucra la calculator (dacă vă lasă, ai mei sînt călare pe taste în secunda doi). Îi explicați că mama are treabă, că nu pleacă nicăieri, apoi îi dați o jucărie și îl lăsați să o analizeze. Încet încet, cel mic va descoperi plăcerea jocului inventat de el, bucuria de a construi singur un turn din cuburi, de a nimeri obiecte în formele potrivite, de a pune inele unele peste altele pe băț.
Puteți amenaja camera celui mic, sau un perete, dacă nu aveți prea mult spațiu, astfel încît el să aibă acces la lucrurile care-l interesează. În timp am învățat și eu că, cu cît copilul are mai multe jucării, cu atît mai puțin se va atinge de ele. Plasticele, jocurile cu lumini sînt cele de care se plictisesc cel mai repede. Cele mai interesante și căutate la noi în casă sînt lucrurile cu care copiii pot crea lucruri diferite, care pot fi folosite în tot felul de jocuri și povești, cuburile, formele, păpușile moi din cîrpe, trenulețul de lemn, mingile de toate dimensiunile, cărțile. I le puteți pune la dispoziție în număr mic, la nivelul lui, apoi periodic le înlocuiți în funcție de interese. Ivan, de exemplu, la 10 luni, este fascinat de tot ce are roți, deși are acces la aproape toate jucăriile Sofiei. Nu l-au atras niciodată plușurile, magneții, cuburile, plasticele.
Am găsit multe idei bune de organizare a spațiului aici, într-un articol al lui Janet Lansbury. Dacă aveți timp, citiți și alte articole de pe blogul ei, este cel mai bun blog de parenting pe care l-am găsit în toți anii ăștia în care citesc să înțeleg și să aflu ce pot face mai bine.
Aveți încredere în copil. Lăsați-l să decidă, să descopere, să se descopere. Va cîștiga și el, veți cîștiga și voi. Știu, e greu să dai drumul nevoii permanente de a fi acolo, de a te implica, de a interveni, dar cu puțin exercițiu, și voi, și copilul vă veți bucura de timpul acesta independent, dar împreună! Știu sigur, pentru că am trecut prin asta. Am învățat din propriile mele greșeli și iacă, împărtășesc cu voi, ca să nu pățiți ca mine.
Sursa foto: joacă independentă via Shutterstock.com
Noi de multe ori ne-am jucat cu el fara sa il luam in brate. Adica i-am dansat, i-am aratat jucarii care ii vorbeau si tot asa si acum se joaca singur dar las si tv deschis si nu prea se uita. Dar cand canta muzica parca altfel se joaca. Daca e liniste se plictiseste mai repede. Eu cred ca si tv are importanta lui, doar ca nu tb sa uitam copiii in fata lui. Cred ca trebuie cate putin din fiecare
televizorul nu are nici un efect pozitiv in viata unui copil mic. nici unul. zero.
Muzica exista si la radio, chiar mai buna calitativ decat la tv… Radio-ul nu are imagini si nici atatea porcarii… Nu trebuie sa schimbi canalul cand apare ceva inadecvat varstei… Sunt piese de teatru pentru copii si povesti citite…
Exista radio pe tv, prinzi efectiv posturi de radio(unele), si imaginea pe ecran este complet neagra, sau un semn de dufuzor mic pe centrul ecranului, care nu se schimba.
Uite, am ascultat de sfaturi si de ieri nici nu am deschis tv. I-am zis sotului ca de-acum radio e la putere si vad ca e armonie in familie. Azi am dat drumul la radio dar nu stiu pe ce am dat ca nici muzica nu prea am auzit ci dezbateri de tot felul.
Uite, incearca Romanticul sau Smart Fm. Andrei (3 ani jumate acum) creste cu ele, in surdina, de cand s-a nascut. Si daca e inchis il deschide singur:)
Radio Romania Actualitati da piese de teatru si povesti seara pentru pitici, in diminetile de weekend, la ora 14.30 zilnic parca e o povestioara mica pentru pitici… ItsyBitsy nu mi se pare deloc potrivit pentru un copilas… Smart fm, Romantic fm, Gold Fm sunt posturi fara prea multa vorbarie doar muzica de calitate daca cauti doar muzica
În primul an am stat aproape non-stop cu ea, aceleași motive ca și ale tale. Acum mi se pare ca da, are sens sa mai stea și singura și încerc sa profit de câte ori are chef. Partea proasta ca de obicei când am treaba, orice fac eu e mult mai interesant și nu va sta singura. Gătitul cu 10 kile de copil în brate sucks. Și mai apelez la tv 15 min.pe zi, sa ma duc la buda sau sa fac un dus super rapid. 😀
De ce nu ii dai acces la un dulap de bucatarie cu oale in timp ce gatesti, sau o oala cu cateva nuci inauntru, o lingura de lemn? Se va juca, isi va pierde vremea si asa vei putea si tu face cate ceva. Cand sunt ceva mai mari chiar pot participa la gatit, al meu baietel face diverse operatii inca de pe la 2 ani, acum la 4 chiar nu trebuie sa intervin la ce stie el face foarte bine. Ii pun sort de bucatar si e incantat.
Al meu a descoperit el singur dulapul cu castroane si… razatoarea 😀 Eu l-am lasat intodeauna sa faca ce vrea, cu limite si urmarindu-l tot timpul, dar am fost curioasa ce vrea el sa faca, cu ce vrea el sa se joace, nu cum sau cu ce sa ma joc eu cu el. Si dupa ce a descoperit dulapul, a stat vreo 5 luni tot acolo, bagat in dulap, cu razatoarea (din aia mare, patrata, cu patru fete cu gauri diferite). Si o lua in brate si ii vorbea si se plimba cu ea prin casa de ziceai ca sunt cei mai buni prieteni. Nu s-a zgariat niciodata (oricum e veche si tocita) si nici n-a cazut pe ea (cum tot se speriau rudele) si nu si-a luat pielea cu ea. La un moment dat vroia sa si doarma cu ea 😀 Ii plac foarte tare si rotile si orice cu butoane. Masina de spalat e cea mai interesanta, ca are butoane multe, doar ca i-a dat programul peste cap tot apasand in nestire. Asa ca acuma spala doar cu un singur program 😀 Masina (locul soferului) este foarte interesant iar, mai ales schimbatorul de viteze si avariile (are doar 1 an jumate). E in stare sa stea si cate jumate de ora in masina, sa butoneze el la toate si sa verifice toate manetele si led-urile.
Fiica mea a fost asa cu lingura de lemn :D. De mica mica o luam in bucatarie: si mami toaca o ceapa, si mai curat un cartof, etc apoi mai mare mi le dadea ea/arata in ce punga sunt, dar cu lingura de lemn a fost o dragoste adevarata 🙂 de pe la 1 an, fie a batut in oale, capace, fie a lins-o, fie o lua sub brat si plimbareala, etc . Nicio jucarie nu a avut acelasi succes ca ea 😀
Oricum am ales sa fac retete ce implica 15-20 min. de efort si sa ramana mai mult timp pt joaca.
O las la dulapuri, ii dau oale sa gătească, dar 90% din timp vrea în brate sa vadă ce fac. Am tor zis ca ii facem learning tower și încă n-n-am ajuns. Cred ca cu asta as reuși totuși sa gătesc cu ea.
si eu aveam aceeasi senzatie cu primul copil..mereu sa fac ceva, mereu sa-l surprind…cu fetita in schimb, totul a fost altfel, pentru ca efectiv nu mai aveam atata timp…
ai mei se jucau minute in sir cu o cutie goala de carton, cu polonicul cu oalele din bucatarie, cu hainele din dulap pe care la impachetam si dezpachetam de zeci de ori…tin minte ca odata baiatul, fiind mic, 1-2 ani, a primit o jucarie cu miki, cu beculete, care canta…efectiv s-a speriat de ea…jucaria canta ff tare..si de melodie nu mai zic nimic…Multa sanatate tuturor!!
Foarte util articolul asta! Fetita mea, chiar daca are doar 6 luni, prefera de multe ori sa se joace singura; are cateva mingi mai mici, de plastic si plus, si alte jucarioare de plastic, si le ia pe fiecare in parte, le roade. le arunca, iar se taraste la ele, si am observat ca ii place sa se joace astfel. O intrerup eu sa-i mai spun cate ceva, sa mai inventez cate o poveste…. Chiar ma gandeam ca un copil are nevoie si de momentele lui singur, in care sa descopere el ce, cum si cu ce ii place sa se joace. Aveam totusi dubii daca nu cumva e prea mica sa se joace singura (scurt timp evident) sau trebuie mereu sa stau langa ea sa-i explic, sa vorbesc, sa cant… Solutia probabil e o combinatie intre cele doua…
Incearca sa nu o mai intrerupi, sunt momente pretioase pe care le vei pretui nespus cand va fi mai mare. Copilul cand se joaca singur e absorbit total acolo, e ca si cand tu lucrezi super concentrata la un proiect si vine seful, te ia in brate fara sa te anunte in prealabil si incepe: „Ia uite ce dosărel colorat am eu aici.” Total aiurea, nu? Asa se simt si ei cand intervenim brusc 🙂
Da, ai dreptate! Dar ma simt prost daca se joaca prea mult timp singura 🙂 Adica daca eu o pun pe covor inconjurata de jucarii, ea poate sta singura si 1 ora pana i se face foame sau somn.. ia fiecare jucarie pe rand, se duce de-a busilea cum poate ea, se pune in fund, apoi in patru labe, apoi iar in fund… Si de-aia o mai intrerup sa mai zicem si noi mamama, tatata (ea nu zice, eu zic 🙂 ), sa o mai pup si eu, sa mai povestim si noi cu papusa textile…
Eu n-as intrerupe-o deloc, m-as bucura de pauza. 🙂
Asa este si al meu, se poate juca si cate o ora singur (are 2 ani si 3 luni). Sunt insa zile in care ma vrea langa el non-stop. Eu am adoptat alta metoda: i-am alternat jucariile – 2 saptamani o transa de jucarii, dupa care le ascundeam si le scoteam pe urmatoarele. Am obersat eu ca dupa 2 saptamani isi pierde interesul asa ca atunci cand le redescoperea pe cele ascunse, Domaneeee ce se mai bucura. Si acum ii fac la fel. Acum nu mai uita de ele, dar se bucura asa de tare sa le redescopere…!
Printesa are dreptate, baiatului meu nu ii trebuie multe jucarii. Cu cat sunt mai numeroase, cu atat ii este mai greu sa aleaga cu ce se joaca.
Si daca nu vrea sa se joace fara sa fie mami implicata ce facem? Am citit si eu chestiile astea, am stat mereu langa el si am vrut sa il las sa se joace singur si totusi daca nu sunt eu implicata in joc nu isi gaseste singur de lucru. Gaseste ceva de joaca dar intotdeauna ma cheama sa ma joc cu el.
Sunt de acord cu tine, mai putin in privinta afirmatiei „dacă părintele e mereu acolo cu indicații și demonstrații, copilul va învăța despre sine că nu se poate descurca decît asistat de părinte”.. am fost zi de zi, non stop, alaturi de copila mea, pana sa reincep munca si mai apoi, tot timpul in care eram acasa.. si se joaca singura de mult timp, chit ca sunt sau nu acolo. Acum are 2 ani si 4 luni, vine si-mi arata si apoi se intoarce la treaba ei.. 🙂
Intr-adevar, nu sunt de acord cu „instructiuni” data de parinti in privinta jocului, cum am mai vazut, gen..”ia nisipul cu lopata, nu cu galeata, ca asa se ia…”.. insa, daca esti acolo, si ii zici sau arati, dar il lasi sa incerce si sa greseasca, cu siguranta, cand va incerca singur, ii va reusi orice puzzle sau constructie cu lego..:) Singur/a! 😀
Intr-adevar asa este! Si eu gravitez in jurul baietelului meu de 1 an si 3 luni, mereu am facut-o si acum nu isi doreste sa se joace singurel. Sper doar sa pot remedia aceasta situatie, am vazut copii perfect fericiti jucandu-se si singurei, evident supravegheati indeaproape de parinte. Mi-am dorit atat de tare sa ii fiu aproape incat m-am lipit de el ca scaietele si acum ma plang ca este el insusi un ciuline. Nu-mi doresc un copil perfect, departe de mine acest gand 🙂 Dar articolul tau a venit in momentul ideal, chiar imi puneam cateva semne de intrebare 🙂
Cred că ține și de copil. Eu am fost lângă puiul meu, dar de o vreme (cam de când a făcut 1 an și 8 luni) dorește să se joace singur, să mature singur, să bea din cană singur, să meargă pe stradă singur. Îi place să le facă singur dar în același timp să fiu și eu lângă el – cred că pentru confortul lui, să știe că are mami grijă de el. În schimb, există copii mai dependenți care se desprind mai greu și trebuie încurajați. De obicei, grădinița ajută. Așa că nu vă faceți probleme, luați-o treptat 🙂
Cititul sau lucratul la calculator linga copilul care cica se joaca, ce nerealist! I-a iesit cuiva, de curiozitate?
Un banc bun asta cu lucratul la comp cu copilul in aceeasi camera, treaz. :))))) Al meu se agata de mine, plange, urla oricand vreau sa raspund la un mail. Lucrez noaptea sau in urlete. Uhhhh…..
Da, lucrat la calculator nu dar cate 10-15 min de citit da. De foarte mic i-am cultivat independenta, statea pe salteluta de activitati de la 2 luni singur cate 15 min, evident cu mine in camera, mereu schimbate jucariile și îi facea placere. Camera lui e safe cu toate cărțile si jucăriile la indemana, i le rotesc și își face de lucru cu ele. Acum la 2 ani pe langa jucării petrece destul de mult timp cu cărțile de căutare, la cele cu text ma cheamă să citim.
O problema cu prezența activa permanentă a unui adult mi se pare că este inducerea unei frici de singurătate, nu aș vrea ca al meu copil să fie un adolescent si apoi un adult care să caute mereu compania cuiva, să nu realizeze cat de prețios este timpul petrecut cu propria persoană.
DA
se poate, eu reusesc sa lucrez la computer in camera cu bebe (13luni)… dar pe perioade scurte, cum zice si Printesa, aprox.15-30 minute o data.
Mie imi reuseste. I-am dat o tastatura veche pe care se simte foarte tare butoanele cand apasa. Atata timp cat eu scriu, scrie si el si povesteste si apasa cu amandoua mainile. Doamne ce incantat e:) se joaca si cate 15-20 minute. Cand se plictiseste de tastatura ia cosul pentru ziare si hartii, noi le colectam separat si se joaca si le intinde mai peste tot. Nu cere sa vada la ecran, noi nu avem tv si nici nu-l intereseaza. In schim telefonul sau tableta e altceva:))
Niciodata, drept sa spun 🙂 Dar niciodata!
sa stii ca e posibil! nici eu n’am crezut insa intr’o zi am fost nevoita sa fac telework cu piciu’ acasa (2 ani). surpriza totala! eu stateam la computer, raspundeam la emailuri, n’am facut nush ce treaba de conceptie ziua aia insa am reusit mai mult decat mi’as fi imaginat 🙂
Da, mie. :)) Din aceasta primavara-vara. 🙂 (adica pe la 3 ani si 4 luni…)
Deocamdata numai intr-un anume loc: la casa unor prieteni, la Breaza, in curte. El isi face de lucru singur pe langa mine fie cu masinutele lui dragi cu care-despre care isi inventeaza povesti, dialoguri, etc..fie cu tot felul de alte obiecte (crengi de copaci, frunze, farfurii din plastic,etc-etc)…fie cu prietenii personaje din cartile citite lui pe care si le aduce in jur imaginar. De exemplu incepe sa vorbeasca cu Doamna si Vagabondul…sau Dalmatienii…sau..sau..care cica sunt si ei cu noi in curte. 🙂
E drept ca din cand in cand ma mai pune sa „mami, vreau sa-mi spuna si Vagabondul ceva” si atunci eu vorbesc in locul cainelui :))… De cele mai multe ori, insa, se descurca singur …
:))
Acum cateva luni n-as fi crezut ca vom ajunge la „nivelul” acesta. :))
dragut site-ul prezentat, urmareste ideile montessori de amenajare. noi am inceput sa le punem in aplicare cand am inceput sa ne gandim serios la gradi si cand am realizat ca fetita noastra nu s-ar potrivi intr-un mediu traditional.
Pf, si mie mi-a prins bine articolul. Si eu am un pui de om de 10 luni si cateva zile si mereu ma simt a lousy mom daca imi zboara mintea in alta parte cand se joaca si eu esuez in a participa activ. De fiecare daca cand e musai sa fac altceva am procese de constiinta si am impresia ca-mi neglijez puiul daca ii ofer ceva sa opereze in timp ce-mi fac facutele. Este un stres imens si la sfarsitul zilei ma simt oribil pentru fiecare moment in care nu-i ofer atentie exclusiva si timp de calitate. Dar poate ca asta nu-i un capat de lume… 🙂
Fină.mea nu mai este așa lipită de noi. Se pare că mersul la grădiniță, interacțiunea zilnică dintre ea și alți copii, fără să fie vreun cunoscut lângă ea, a ajutat la „ruperea“ de noi.
A fost genul de copil care nu mă lăsa nici la baie. Dacă eram doar noi două în casă…făceam duș cu ea în baie, la pipi ea stătea lângă ușa închisă și trebuia să vorbim încontinuu. Nu se juca fără noi. În parc mă lua de mână și mă ducea în mijlocul copiilor, să mă joc și eu.
Acum…ar face totul singură. Cere pe zi ce trece mai multă independență. Și da, pot să citesc în timp ce fină.mea de aproape 3 ani se joacă pe covor. Maică.sa își face măști faciale, își face unghiile, cu copilul pe covor. Zicea că săptămâna trecută a ațipit pe covor, și s.a trezit învelită de aia mică. Copilul s.a jucat în continuare lângă ea. :)) Inventează povești despre cuburi, cântă pieselor de puzzle ca să se „potrivească“. Pictează cu degetele, că nu.i plac pensulele. La bucătărie, când gătesc, are setul ei mic de oale de plastic. Primește făină, apă, griș, bucățele de legume. N.a încercat vreodată să mănânce maglavaisul de făină cu apă, știe că n.are gust bun :)) în schimb, ronțăie câte o bucată de ardei gras. E funny când cere „ulei că se arde ceapa.“ Mă bucur că încă ne include în jocuri, însă în mare parte nu se plictisește cu ea însăși.
Cred că asta.i foarte sănătos și pentru adulți — să nu ne plictisim cu noi înșine.
In sfarsit o citezi pe Janet Lansbury! Nu stiu daca mai tii minte, ti-am trimis niste linkuri de pe blogul ei mai demult intr-un mesaj privat pe Fb 🙂
Incearca cand Sofia vine la tine si-ti semnaleaza ca vrea sa te implici in joc doar sa narezi („sportscasting”) ceea ce face ea. Eu asa fac la al meu si nu mai are nevoie apoi de mine. De exemplu: Ai luat cubul rosu in mana si te vad cum vrei sa construiesti un turn. Ce culoare pui acuma peste?
Cu o singura chestie nu sunt de acord cu tine: copilul stie sa se joace singur de la inceput, vezi scurtele momentele cand se uita si isi descopera manutele, cand se joaca cu o raza de soare care ii bate in patut, sau cand descopera scame pe covor si e fascinat 🙂 Noi simtim nevoia sa intervenim, sa ii preocupam, sa ii „excitam” continuu, incat uita ca ei isi sunt de ajuns pentru (scurtele) momentele de joaca.
Si eu sunt nespus de fericita ca am descoperit-o pe Janet acum cateva luni , m-a ajutat enorm. Vezi cauta articole despre somn, te va ajuta cu somnul prost al lui Ivan
Eu o citesc pe Janet de vreo doi ani, cind am o dilema, pac, ia sa vedem ce zice Janet despre asta. 🙂
uite cum instinctiv, am facut ceva bine…bine, nu e meritul meu, pentru ca Mihu mic e un explorator si nu doreste sa fie ajutat/asistat decat cand considera el ca are nevoie…asa ca acum la 1 an si 4 luni, eu spal vase, el se joaca prin bucatarie, pleaca in sufragerie, se mai joaca pe acolo, mai vine sa-mi mai arate ceva, mai pleaca iar, studiaza cum se mai invart rufele in masina de spalat, inspecteaza rufele puse la uscat, se mai maimutareste la el in oglinda, mai fugareste un pisoi etc….isi vede de treaba lui de copil mic si in cercetare….si o sa te contrazic cu supravegherea…bine, nu-l las singur mai mult de 10 min si mai bag un cap pe usa sa vad ce face, mediul din casa noastra e safe etc…dar il mai las si singur in camera daca el isi doreste…adica daca se duce singurel in alta parte nu-l urmaresc….de ex, ii place sa se maimutareasca in oglinda, sa se studieze, dar doar cand e singur…daca apar eu, se opreste imediat si pleaca…deci cu moderatie si intr-un mediu safe, eu zic ca si statul singur in camera are beneficii, bineinteles daca asa isi doreste copilul
Pe mine m-a derutat putin guest post-ul de acum cateva saptamani al unei mamici care sustinea ca trebuie sa vorbesti, canti, interactionezi permanent cu copilul. Cand merg cu al meu (1a8l) in parc, se joaca singur cu lopetile si galetile in nisip, nu imi arunca nicio privire pana cand nu i se face foame/somn. Uneori ma simt vinovata, intervin, ii arat chestii, ii ofer sugestii, el imi zambeste, imi intoarce spatele si isi vede de treaba lui. E ok sa stau pe margine si sa il privesc si atat?
Da, este ok.
Fiecare copil este diferit. Unii simt nevoia sa se joace singuri, altii vor ca mama lor sa fie inclusa in joc.
Daca el nu trage de tine, nu striga sa vii langa el, etc. ,inseamna ca se simte bine jucandu-se singur (sau cu alti copii) si ii place sa fie independent.
De regula un copil daca se simte ignorat, vine dupa tine, nu?:)
Deci, fii mai relaxata. Este foarte ok doar sa il supraveghezi!
M-am apucat de citit blogul lui Janet in urma cu 3-4 luni sa zic. Pustiul meu are 1 an. Citisem si la montessori ca e bine sa-i lasi singuri sa descopere lumea, nu sa-i ghidezi tu in tot ce fac. Intrebarea mea este tu cand intervi? Tu cand propui activitati sau cand ii citesti? Il lasi singur pana poate sa se exprime si sa afli ca vrea ceva anume? Il spui vreodata asta e rosu, asta e albastru sau astepti sa te poata intreba?
cind sint inca mici le explic lucruri daca sint atenti. daca de exemplu vad ca a pus mina pe ceva si e concentrat acolo, il las. la plimbare ii vorbesc, ii explic, in parc il las, doar daca se uita la mine cu moaca in forma de semn de intrebare, atunci ii spun ce si cum. dupa 2 ani Sofia deja cerea singura citit, plastilina, isi alegea si mi le aducea sa ne jucam. pina atunci, ochii mari la copil, de obicei ne dau semne despre ce trebuie sa facem.
Am 2 copii si nici un ajutor, innafara de sotul meu care are 2 joburi si deci putin pe-acasa, nu mi-a trecut niciodata prin cap sa deschid televizorul cand am avut treaba, nici nu inteleg de ce as face-o, copii se distreaza de minune cu jucariile, cartile, culorile cu care mi-a scris pe pereti in timp ce gateam eu, dar care-i problema… Clar au existat zile cand statea
numai in picioarele mele cand era treaba cea
mai urgenta si importanta, clar fierbeam de nervi, dar i-am explicat de fiecare data cat de important este pt mine sa ma lase cateva minute sa termin si i-am promis ca dupaaceea facem ce vrea el, si mi-am tinut inntotdeauna promisiunea.. Un psiholog american spunea intr-o carte ” cateodata e bine sa fi plictisitor pt copii, asa te lasa o vreme in pace” 😉
noi nu avem tv dar avem imaginatie. A stat mereu printre pricioarele mele: cu oale/capace, cu peria etc. treptat insa si-a inventat jocuri si autonomie.
Eu am observat in ultima vreme ca cel mi e mai fascinat de obiecte simple, decat de jucarii. Poate sa se joace minute bune cu un castronel de plastic, sau cu o lingura de plastic, sa invarta o portocala pe toate partile sau sa studieze un obiect nou. Nu credeam cand imi povesteau asta alti parinti. Acum caut eu diverse obiecte pe care sa i le dau si care sa nu fie periculoase.
Acum cateva luni ziceai intr un text intitulat ” am timp” ca ” sofia se joaca tot mai mult singura”. Acum zici ca nu prea stie sa se joace singura. Atunci ne explicai ce frumos e sa fii 100% disponibila si prezenta pt copiii tai, cum zicea cineva mai sus si eu ca multe alte mame care au incredere in ce citesc la tine imi faceam mustrari de constiinta ca nu pot fi.prezenta si disponibila 100%. Sunt singura cu ea 12 h pe zi si chiar daca las deoparte tot ce se.poate, mancarea tot trebuie sa o pregatesc. Da, copiii au nevoie de timpul lor, mi am dat singura seama de asta vazand ce incantata e de ex sa o las 15 min sa inchida si sa deschida o usa fara sa o intrerup. In aceasta privinta echilibrul e chiar necesar.
A fi disponibil si a interveni non stop nu sint sinonime. Sofia a inceput sa fie mai independenta de curind, de cind mi-am dat seama, lasindu-l pe Ivan sa se joace singur, ca asta trebuia sa fac si cu ea. Taica-su a aplicat tehnica asta cu ea de mai devreme si pe el nu sta calare, cind sint doar ei doi, se joaca singura. De citeva luni (nu de ieri), incet incet, se desprinde, si cu invitatia mea deloc subtila de a ma mai lasa sa respir. Nu e tirziu, dar e clar mai greu decit daca incepeam sa fac asta mai devreme.
Ideea era ca in celalalt articol sustineai ca multe argumente ca datorita faptului ca ai fost tot timpul disponibila si prezenta sofia la 2 ani si ceva se joaca mult singura, vorbeste cu plusurile, isi cauta jocuri. Acum zici ca din contra, copilul trebuie lasat sa aiba timpul lui, ca asa devinde mai independent, descopera lucruri etc. Si te cam contrazici.
In continuare cred ca disponibilitatea si prezenta parintelui sint esentiale pentru dezvoltarea copilului, pentru ca parintele este un facilitator, un meditator, oaza de siguranta si confort de care copilul are nevoie pentru a prinde curaj sa exploreze lumea. Ce am inteles intre timp in plus este ca implicarea parintelui nu este 100% necesara, ba dimpotriva. Asta nu inseamna ca parintele nu trebuie sa fie prezent sau disponibil, ci doar ca trebuie sa fie foarte atent la semnalele copilului si sa faca un pas in spate cind e cazul. Si asta e tot prezenta.
„Acum se joacă tot mai mult singură (Sofia). Desenează la biroul ei mic, vorbește cu animalele ei de pluș, numără castane.”- citat din articolul „Am timp”, de acum cateva luni
„Acum, la 3 ani și ceva, nu prea se joacă singură mai mult de cîteva minute, nu știe cum. Gravitează în jurul meu, mereu are nevoie de lucruri de la mine, pur și simplu nu știe ce să facă dacă nu-s acolo s-o îndrum.”-citat din articolul de azi.
Mie mi se par in contradictie. Asta incercam sa explic mai sus.
Atunci, acum citeva luni, cind se juca singura citeva minute mi se parea mult comparativ cu zero jucat singura. Acum, dupa ce a inceput gradi si am observat si alti copii de virsta ei, am mai discutat cu educatoare si cu parinti, dar am si prins gustul timpului meu, mi se pare ca se joaca prea putin timp singura, ca ar fi loc de mai mult. Poate nu, poate asa e firea ei, mai lipita de om. Om vedea in citeva luni cum evoluam.
Ioana, cred ca face parte din procesul de adaptare la gradinita. Si la Sima inceputul a fost cam la fel, nu ne slabea deloc cand eram acasa, desi pana atunci se juca singura si ore in sir.
Pe masura ce a trecut timpul si adaptarea s-a incheiat cu bine, a revenit la joaca obisnuita. Si e chiar misto sa o observam, reda cu lux de amanunte ce face la gradinita, folosindu-se de papusile ei :).
oo, chiar ma intrebam! trebuie sa fac un pas in spate!!!
Chiar daca mi-am facut mustrari de constiinta la inceput,asta pt ca se scrie mult si cu multe semne de exclamatie cat de nociv este tv-u,totusi am reusit sa ma relaxez si sa ii permit fetitei mele de 3 ani sa se uite la tv,si nu regret.privarea in sine este un exces,si daca daca cu nasul de fructul interzis,tendinta fireasca este sa recuperezi masiv,sa iti faci plinul,ajungand la polul opus la excesului.Ne uitam de pe la 2 ani si ceva la Sofia intai si Micky,de care s.a saturat,deci 1-0 pt mine,si ne bucuram de multe cantece si mult dans.timpul ni.l petrecem la gradinita pana la ora 6 apoi stam cam 3 ore in parc,si ca ritual de somn,dar nu intotdeauna obligatoriu,ne uitam la mother goose club,baby einstein nursery rhymes etc. sau ce isi doreste micuta.nu cred ca excesele sunt benefice, si in cazul nostru informatia este controlata,ponderata si asimilata pe masura varstei copilului.oare nu au voie la tv,dar au acces la tableta sau laptop?sigur,pe tableta au jocuri,dar depinde de fiecare copil.Fetitei ii plac jocurile in aer liber sau cu jucariile din camer ei,si nu are un interes deosebit fata de cele virtuale,se plictiseste dupa 5 minute.
Lucrurile astea depind atat de nivelul de siguranta al legaturii parinte-copil cat si de personalitatea acestuia. Sunt 2 factori la fel de importanti si cu aport egal in a determina „independenta” din acest punct de vedere – cat de mult „curaj” va avea copilul in a se juca singur. Factorul „personalitate” nu-l vad mentionat nici aici in articol si nici la Janet pe site, ceea ce imi ridica un mic semn de intrebare fiindca in parenting nu exista totusi retete universale, numai bune de aplicat fara modificari din China pana in America.
Esti sigur ca ai citit tot textul meu? Paragraful 6 e fix despre asta.
Imi pare bine sa aud ca mentionezi de RIE si de Janet. Urmaresc si pun in aplicare RIE de aproximativ 2 ani alaturi de sotul meu si cei doi copii minunati pe care ii avem.
Dar ma surprinde ce precizezi mai sus: „Dacă aveți timp, citiți și alte articole de pe blogul ei, este cel mai bun blog de parenting pe care l-am găsit în toți anii ăștia în care citesc să înțeleg și să aflu ce pot face mai bine.” si „Eu o citesc pe Janet de vreo doi ani, cind am o dilema, pac, ia sa vedem ce zice Janet despre asta.”.
Ma surprinde, nu pentru ca nu as vrea sa te cred, ci pentru ca aproape toate sfaturile tale legate de parenting date in postarile de pe acest blog sunt exact opusul RIE, opusul invataturilor scrise, postate si discutate de Janet, Lisa etc. Si ma refer aici la sfaturi legate de somn, tranzitii, exprimarea sentimentelor (inclusiv plans), distragerea atentiei etc etc etc.
Si nu vreau sa te jignesc, dar nu am gasit decat 3 explicatii pentru minciunelele de mai sus:
1. ori esti un pic confuza si nu stii exact ce inseamna RIE si cum se aplica, dar precizezi de el pentru iti suna funky si da bine la public
2. ori incerci sa schimbi macazul si, cu intentii bune, vrei sa ghidezi publicul inspre RIE. Singura problema e ca nu stiu cum vei fi perceputa de public; e ca si cum tu, ca formator de opinie, le-ai fi spus timp de x ani ce bine si frumos e sa fii vegetarian, iar acum incepi sa le mentionezi de beneficiile carnii medium-rare si de faptul ca tu ai tot mancat carne pe ascuns.
3. ori esti pro si contra in acelasi timp
Te las pe tine sa alegi.
Somn usor,
Sonia
Sonia, eu nu cred, nu am spus si nu am scris niciodata nici aici pe blog nici in alta parte ca sint adepta RIE. Se fapt nici nu cred ca apare RIE pe blog vreodata pina la comentariul tau. Eu nu sint adepta nici unui stil de parenting, nu am spus si nu am scris asta niciodata nici aici, nici in alta parte. Eu nu cred in retete si in concepte de parenting, nu urmez regulile si principiile nici unuia. Sint chestii care ni se potrivesc si chestii care nu ni se potrivesc din toate. Eu nu citesc o filosofie pe care apoi incerc sa o aplic si vad ce iese. Eu stau aici linga copii si caut solutii cu ei, unele merg, altele nu. Uneori am nevoie de validari sau de solutii noi, si atunci caut articole in carti sau pe internet, unele rezolvari vin din rie, altele din attachement, altele de la Aletha si asa mai departe. Eu nu promovez altceva decit rabdarea, empatia, respectul reciproc, limitele impuse cu blindete. Daca astea definesc vreun curent anume de parenting, ma bucur, eu habar n-am care e.
Uneori iau decizii gresite, imi dau seama ca nu am procedat corect si scriu si despre asta, poate invata si altii din greselile mele. Nu este confuzie, nici ipocrizie, nici prostie, este pur si simplu dreptul omului de a gresi in orice (inclusiv in parintelea), asumare si onestitate. Sper ca majoritatea celor care ma citesc inteleg asta. Sint un om si acesta e blogul meu personal despre mine si familia mea, nu sint un profesor de parenting si aceasta nu este o carte cu reguli.
Comentariul tau este tendentios, jignitor si complet nejustificat. Noroc ca am invatat in timp ca astfel de manifestari nu sint deloc despre mine.
„Cel mai bun blog de parenting”, „cum am o dilema, pac, sa vedem ce zice Janet despre asta” …si apoi sa ignoram complet! Makes sense!
Comentezi de pe acelasi IP cu nume diferite, ba esti Sonia, ba esti Adina. Asta ce spune despre mine? Nu mai ai argumente, asa ca incerci sa ma depasesti numeric? 🙂 Ia sa vedem, cum era treaba cu confuzia? Ipocrizia? Facem o analiza pe text, de data asta pe al tau?
Draga Printesa, nu stiu daca ai nevoie, dar eu iti trimit o imbratisare. Atatea comentarii pline de rautate(nu doar la acest post), atata lume care considera ca te-a castigat la loz in plic… Nu stiu cum rezisti, cum de mai ai putere sa raspunzi atacurilor. Te pup si te imbratisez, chiar daca nu ne cunoastem. Si iti multumesc pt scrierile tale care imi insenineaza zilele.
N-o sa mai public de azi comentarii rautacioase. M-am saturat de georgiane si valentine care au exclusiv comentarii negative pe-aici. Daca vor sa ma scuipe le invit in privat.
eu dau un avertisment, la al doilea comentariu doar de dragul rautatii zboara direct in spam, nici nu-mi consum energia sa le mai citesc apoi 🙂 cam asa fac si in viata, e prea scurta si prea frumoasa ca sa mi-o intoxic
la subiectul articolului, o sa fii surprinsa de CAT de mult se va juca singura peste un an-doi. pana pe la vreo doi ani al meu nu se juca singur deloc-deloc, apoi a inceput treptat, fara sa facem noi ceva anume, pur si simplu am fost atenti la semnalele lui si nu l-am sufocat, daca nu ne cerea, nu ne bagam in joc, acum la 4 ani si 9 luni se joaca si ore in sir singur (yaaay/nu chiar yaaay, depinde). acum e de 30 de minute intr-un cort de jucarie, la 30cm de mine. am vrut si eu, mi-a zis ca mai tarziu, asa ca astept :))
Daa, inca o imbratisare mare, mare, de la Piatra (unde asteptam caravana regala, daca mai vine 🙂 )
Nimeni nu detine adevarul absolut.
Eu apreciez sinceritatea Printesei, nu e totul mereu roz si perfect, ce bine ca scrie si despre greseli, asa mai cantarim si noi ce e bine sau nu pe termen lung.
Daca te ajuta cu ceva sa sti ca noi chiar am lasat-o si de capul ei atat acasa cat si in parc, nu am pazit-o la fiecare pas si cu toate astea tot cu mine ii place sa stea. Daca dispar din bucatarie, in 2 secunde este dupa mine, desi parea foarte preocupata de jocul ei. Parca are un senzor, stie cand nu mai sunt prin preajma.
ii place foarte mult la apa, la chiuveta din baie sau bucatarie poate sta si 30 minute.
Nu cred ca i au placut vreodata jucariile cu adevarat.
Oale, caserole, linguri, tot felul de chestii pe care le muta dintr-o oala in alta. Si face chestia asta de zeci de ori, cred ca o relaxeaza 🙂
Apoi dragă Prințesă, eu am o vorbă : dacă mă vorbesc (în special de rău) înseamnă că sunt în gândul lor mereu. So, do not worry, mulți înțelegem greșit pentru că avem doar bits and bites. Noi să fim sănătoși, sănătoase și să ne bucurăm de familiile noastre. Multă bucurie să ai azi 🙂
Foarte frumos articolul. O sa incerc sa o las pe micuta mai mult sa se joace singurica.
Lasati/i sa se joace singuri! Fetita mea are peste 7 ani, este la scoala si NU STIE SA SE JOACE nici singura nici cu alti copii. In 7 ani nu a fost lasata nici o clipa singura. Ne/am jucat cu ea pe rand, mama, tata, bunicul, bunica. Nici nu concepe sa se joace singura….
Foarte dragut articolul!