ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI
Vreau să încercaţi alături de mine un mic exerciţiu de imaginaţie, cred că o să vă placă: vreau să vă imaginaţi cum vor fi puiuţii voştri atunci când vor fi adulţi. Vreau să vă imaginaţi ce fel de oameni vor fi (nu mă refer la ce meserii îşi vor alege, ci la felul în care vă doriţi voi să interacţioneze cu cei din jur). Presupun, și vă rog să mă corectați dacă e cazul, că toţi îmi veţi răspunde că vedeţi niste adulţi frumoşi, amabili, respectuoşi cu cei din jur, că vor fi sociabili, vor avea mulţi prieteni alături de care vor înfrunta viaţa şi cu care vor petrece aşa cum aţi făcut-o şi încă o mai faceți și voi.
Păstraţi imaginea asta în minte, revenim la ea imediat.
Acum am să vă rog să vă gândiţi la prieteni de-ai voştri care încă nu sunt părinţi şi care nu înţeleg prea bine cât de frumoasă, dar şi de complicată e viaţa de părinte, cum timpul nu ţi-ar ajunge nici dacă ziua ar avea 48 ore!
Aveţi şi din ăștia, prieteni fără copii, sigur aveți! Unii cu care poate nu aţi mai socializat de mult, pentru că deh, nu mai aveţi subiecte de discuţie, pentru ca voi aţi ales să fiţi părinţi dedicați, iar ei încă au viaţă socială…
Știţi, prietenii voştri care încă nu au copii, ei nu inţeleg câtă agitaţie şi câte emoţii trăiţi voi în fiecare zi! Nu au de unde, la fel cum nici voi nu v-aţi imaginat ce vă aşteaptă!
Revenim la jocul cu imaginația. Aţi pus mâna pe telefon şi v-aţi organizat de o ieşire în grup! Știu, e cu pregăteală, cu planificare, cu sincronizare şi mai ales cu aşezarea planetelor în poziţie perfectă. Săriţi peste toate astea, în imaginaţie lucrurile se întâmplă instant, vremea e tot timpul însorită şi compania perfectă.
Poate prietenii voştri vor să vă scutească de o cheltuială şi vă duc ei cu maşina în locul stabilit! Ce frumos ar fi dacă puiul vostru, acum adult (ne imaginăm, da?) nu ar alege să mănînce îngheţată/ ciocolată/ iaurt fix în maşina prietenilor… Accidente se întâmplă, şi tapiseria maşinii e al naibii de greu de curăţat!
Ajungeţi cu bine la locaţie, poate copilul vostru adult ar vrea să se descalţe de pantofi de afară înainte să se caţere pe canapeua bej a gazdei! Poate știe că nu se cade ca un adult să ţopăie încălţat în patul altcuiva! L-aţi educat să fie respectuos cu cei din jur şi cu lucrurile lor, aşa încât atunci când se află în loc străin şi doreşte ceva, cere sau întreabă politicos, nu se serveşte singur! Iar dacă doamne fere se întâmplă vreun accident, nu e dramă, tuturor ni se întîmplă, cu toţii am stricat sau spart lucrurile altora la rândul nostru, dar vorba englezului: You break it, you buy it! Doar pentru că vinovatul e un copil nu înseamnă că un adult care nu e părintele lui e obligat să accepte paguba cu brațele deschise.
Voi, superpărinţi, sunteţi obişnuiți ca cei mici să se comporte ca nişte mici tornade cu lucrurile şi cu casele voastre. Poate unii din voi îi şi încurajaţi și poate uneori nici măcar nu observaţi că sunteţi în alt loc decât acasă. Poate sunteți prea obosiți să observați că cel mic face iureș în casa unor prieteni dragi, care la randul lor vă respectă şi vă iubesc atît pe voi cât şi pe micile tornade! Eu cred că respectul reciproc e cheia relațiilor funcționale, iar nevoia de respect se extinde și asupra copiilor voștri, dacă vreți să creșteți adulți responsabili, care să fie respectați!
Îmi doresc să vă gândiți la prietenii voştri care încă nu au copii (când îi vor avea, va fi rândul vostru să le dati sfaturi) şi care vă sunt alături acum şi va sustin aşa cum ştiu ei mai bine. Îmi doresc să-i inţelegeţi la rândul vostru, să-i apreciaţi atunci când trag de voi sa faceţi o ieşire, o sindrofie, un orice şi mai ales îmi doresc să-i respectaţi.
Adina
Sursa foto: băiețel energic via Shutterstock.com
Interesant. Banuiesc totusi ca n-ai copii si nu, nu o spun nici pe un ton superior nici atotstiitor, e doar o observatie. Am fost si-n tabara celor care nu aveau copii, de cinci ani sunt de cealalta parte. Si-mi amintesc ce-mi plimbam ochii peste cap cand petreceam timp cu prieteni care erau deja parinti :)) Eu una nu cred ca m-am schimbat prea mult – adica am in continuare o multime de subiecte de dezbatut cu oamenii fara copii, imi place sa-mi petrec timpul cu ei, am si prieteni cu copii (e drept, uneori din motive de parteneri de joaca pentru baietelul meu, ii prefer pe acestia). Chestia e ca daca mergi undeva cu un copil de 1, 2, 3 ani cam stii la ce riscuri te supui. Ori stai non stop cu ochii pe el si cu „nu”-ul in gura, ori alegi compania celor cu copii, ori il lasi pe copil acasa. Avem in gasca si oameni care nu au copiii dar care au niste limite foarte elastice, ca sa zic asa, ei bine, cu ei ne intalneam fara prea mare stres. Dupa 4 ani deja copilul pricepe multe asa ca nu-i mai foarte „riscant”. Iei cu tine o geanta plina de chestii care sa-l tina ocupat – carti de colorat, masinute, carioci etc. Si pana la urma, cum zici si tu, conteaza foarte mult si cat de mult respect au parintii fata de tine, prieten fara copii. Ca un copil poate cere inghetata-n masina ta, dar eu ca parinte decid daca-i dau ori ba. Si daca piticul vrea sa sara pe canapele – daca stiu ca pe tine treaba asta te deranjeaza, ii gasesc altceva de facut…
Eu n-am prea inteles articolul asta sau cel putin nu am inteles dacă are vreun scop sau nu, daca trebuie sa invatam ceva sau nu. Incepe frumos, psihologic, dar se termina cam in plop.
Revenind la parinti cu copii sau fara, la noi e o schimbare. Avem si prieteni cu copii care nu inteleg de ce noi luam copilul peste tot (il alaptez) si sunt de parere ca „mai trebuie lasati sa se obisnuiasca si cu alte persoane”, ca al lor s-a obisnuit. Noi nu mai mergem in cafenele de exemplu, ca nu ar fi confortabil, asa ca preferam plimbarile sau sa ne intalnim acasa la unii sau altii.
Da, health visitor mi-a recomandat la 24 de ore dupa nastere sa merg in cafenea sa ma delectez cu o cafea cu copilul. De acord. Cu articolul. Copilul trebuie sa respecte bunurile celor din jur. Nu trebuie crescuti niste marlani.
Un copil (repet, COPIL), care sare pe canapelele prietenilor nu va ajunge cu siguranta „marlan”. Daca ai un copil energic nu inseamna ca vei creste un marlan. De acord ca nu trebuie lasat sa darame casa oamenilor (indiferent cine sunt acestia), dar de aici pana la „marlan” e cale lunga.
Poate ajunge marlan, deocamdata este prost crescut!
Exact Nicu! Am fost in case cu multe vaze sau cu oameni care aveau Mobila delicata si am fost cu mare bag are de seama cu fetita de 2 ani. Daca stiu ca deranjez persoana refuz invitatia, nu am bunici sa ma ajute sa sa imi permit bona. Prima lectie pe care o dai copilului este respectul is bunele maniere.
Articolul era defapt „ca o maciuca in dinti”, si aici o citez pe printesa, dar l-am adaptat pt a nu jigni pe nimeni! esenta lui era sa va cer voua un sfat *(da inca nu sunt parinte si nu inteleg mai bine de jumatate din lucrurile care vi se intampla voua , poate intr-o zi, cine stie) Sfaturile de care am nevoie sunt mai mult pt ca imi inchipui ca sunt eu exagerata sau poate nu! Toti prietenii nostri au copii de la 6 luni si pana la scoala si chiar facultate, deci am interactionat cu copii de la cateva zile si i-am vazut crescand! nu ma deranjeaza prezenta copiilor ba din contra am toata rabdarea din lume, ma joc cu ei, gatesc cu ei *(la noi se organizau serate cu placinte, bal mascat, prajituri de casa…bucatareala cu copii si prilej de socializare cu adultii) Evident ca neavand copii casa mea nu e childp roof, nu am o tona de jucarii, acuarele, jocuri..etc, si in urma vizitelor cu multi musafiri casa fie cabana rameneau ca dupa uragan! Nu curatenia era problema, problema sunt parintii care atunci cand copilul decide sa intinda dulceata pe canapea sau se urca pe pat cu pantofii de afara sau toarna suc pe laptop, sau strica ce miri ce…etc. parintii se fac ca ploua, ba mai mult pleaca pe furis si mai tin si sus si tare ca nu e vina lor, nu repara stricaciunile facute de copii si nu inlocuiesc tablete , laptopuri telefoane.. etc! Adica pe principiul ai sticat ceva *(in cazul nostru copilul tau a stricat ceva) esti bun de plata! Aceasta ar fi atitudinea de bun simt si de respect fata de mine si fata de casa mea! ca nici eu nu merg la ei acasa sa trantesc cu tableta de pereti sau sa redecorez baia! sau parintii care vin si imi dau copii in primire si se aseaza la treaba lor, ca deh sa ma obisnuiesc si eu cu ideea, iar eu brusc trebuie sa fiu si gazda si educatoare si supraveghetor la 5-6 copii odata si multi adulti! Problema mea e atitudinea radical schimbata a celor care au devenit parinti! Brusc respectul si prietenia dintre noi nu mai valoreaza nici cat o ceapa degerata, importante sunt crizele de personalitate a copiilor! cam acesta era mesajul articolului, daca tu nu-ti mai respecti prietenii, cu siguranta nici copilul tau nu o va face!
Eu am copil dar sunt perfect de acord cu ce ai scris ! Daca ai un copil „energic” tine-l acasa !!! Nu vreau sa vina sa-mi strice mie lucrurile. Acuma, nu ca-i al meu, dar al meu are 4 ani si pot merge cu el cam oriunde ca-i cumintel insa la iesirile de adulti, nepotrivite pentru el nu-l iau cu mine ! Cred ca niciunul din prietenii mei , cu copii sau fara nu trebuie sa suporte figurile copilului meu!
Bănuiesc eu aşa că acest articol va genera multe discuții contradictorii.
Nu am prieteni apropiați fără copii dar ca regulă generală nu am permis niciodată ca ai mei să deranjeze casa altcuiva sau să treacă peste regulile casei respective doar pentru că sunt copii.
Dacă nu îi poți stăpâni mai bine te întâlnești în alt cadru sau la tine ca să nu lași furtună în urmă, mi se pare o chestie de bun simț. Și pe mine mă deranjează copiii needucați care sunt lăsați să distrugă lucrurile altora sau să se manifeste agresiv fără ca părinții să intervină.
Corect. Simplu si la obiect.
ADINA,
Tu ne expui un caz, real sau imaginar in care, de fapt, parintii dau dovada de lipsa de maniere si bun simt elementar. Daca accepti o invitatie, asta nu presupune ca sub masca cresterii unui copil asa zis nazdravan, sa asisti pasiv cum piciul distruge cam tot ce ii pica in mana.
Insa zicala „cum e turcul si pistolul” este foarte adevarata. Putem vedea cu usurinta, in jurul nostru, valuri uriase de prosta crestere, si cred ca parintii au o mare influenta asupra copiilor, asa ca cel mai bine ar fi ca, pentru o perioada, probabil lunga, sa nu mai accepti acesta familie in masina si casa ta. Iubeste-i platonic, de la distanta.
Subiectul acesta al respectului in Romania este unul sensibil dar simplu, nu prea exista respect in societate. Femeile nu sunt respectate, unele nu se respecta nici macar pe ele insele, copiii nu sunt respectati, adultii vorbesc ciudat unii cu ceilati, si-n general respectul, bunul simt si demnitatea sunt fenomene rare, pe cale de disparitie.
Cazul e unul real, si defapt sunt o gramada de intamplari nefericite care pana la urma ne-au indepartat de o parte dintre prietenii cu copii! Poate reluam legatura cu ei cand isi educa copii! Nu m-am legat de intamplarile cu mici accidente pt ca nu sunt absurda, cu totii spargem / stricam ceva zilnic si nu e o tragedie! M-am referit la cazurile in care dupa vizita lor a trebuit sa-mi schim laptop-ul, sau televizorul, sau tableta, sau a trebuit sa zugravesc, sau sa vina cei care curata tapiserii si parintii sa-u facut ca pluoa! „Sunt copii ce te astepti”! ” Nu e adevarat, nu copilul meu ti-a stricat … nu stiu ce, poate copilul altuia (desi copiilor lor au fost singurii prezenti la intalnirea cu pricina)” Ma asteptam sa remedieze stricaciunile, sa cumpere alta tableta! Ma asteptam sa-si supravegheze copii macar cu schimbul cand sunt ambii parinti prezenti nu sa ma puna pe mine sa fiu si gazada si bona! Iubesc copiii, chiar daca nu-i am pe ai mei, dar gasesc inacceptabile astfel de comportamente! nepotii nu ne devasteaza casa cand vin in vizite! Deci daca cu cei din familie se pote atunci se poate cu toti copiii!
Mie mi se pare cam penibil articolul. Doamna autoare are prieteni fara bun simt, dar cu copii. Daca ne crestem copiii alaptati, purtati, iubiti neconditionat, nu inseamna ca nu ii invatam respectul. Sigur, daca doamna are pretentii ca un copil de 9 luni sa fie „cuminte” si „sa asculte”, s-ar putea sa aiba dezamagiri peste dezamagiri cand va avea propriii copii. Dar la 2 ani sa faca tornada in casa altcuiva nu arata ca parintii respectivului copil sunt „superparinti” la moda, ci doar ca nu stiu sa impuna limite sau nu le pasa prea mult de gazda.
Adina, te inteleg perfect. Avem jn cuplu de prieteni care de cate ori ne vizita cu fetele lor mici, era haos in toata casa. Muream, nu alta. Si pe langa toate, ma-sa crede ca daca nu e la ea acasa, nu ii de datoria ei sa le supravegheze si sa le atraga atentia. Eu am copil, dar in vizita trebuie sa se poarte civilizat.
Tot mama respectiva de care ziceam, venea si imi trantea plozii in brate. Eu pana la copilul meu, nu am simtit nevoia sa tin un alt bb in brate.
Dar e cum zici tu, lipsa de respect din partea parintilor.
Au părinții mei niște prieteni care au un nepoțel de 5 ani. Copilul ăla înjură, lovește, strică tot ce.i pică în mână. Eu stau la curte, mi.am invitat părinții la un grătar. La părinți erau în vizită prietenii cu nepoțelul. Au venit și ei. Copilul ăla mi.a lovit câinele, mi.a rupt florile că „sunt urâte“, mi.a zis că.s proastă că am refuzat să.i dau ciocolată și mi.a împins finuța care stătea la mine în weekend ul ăla. Atunci am explodat și i.am invitat să iasă din curtea mea. Au fost indignați spunând că nepotul lor e un copil năzdrăvan, și că eu sunt exagerată. Nici o clipă copilul nu a fost certat de bunicii lui. Când a împins.o pe fină.mea i.au zis doar „joacă.te frumos.“
Nu mi.am lovit surorile sau fina. Categoric nu.mi voi lovi copiii. Totuși, copilul ăsta a declanșat o furie oarbă în mine. Îmi pare rău, are o educație precară, însă nu pot trece peste răutățile lui.
Ceea ce subliniezi aici nu este nici pe departe parte din adevarul nostru. Un copil nu iti poate fasce ceva iremediabil nici in masina si nici in casa. Eu personal nu pot iesi niciunde fara copil pentru simplul motiv ca nu am cu cine sa il las si nici nu vreau. Mi se pare ca se subliniaza un aspect care nu este esential in relatia dintre prietenii cu copii si cei fara. Din pacte dupa ce ai un copil prietenii se cam cern si iti dai seama ca ei erau buni doar la distractii.
Daca te oferi sa iei in masina o mama cu un copil nu este in regula sa conditionezi mama respectiva sa isi tina copilul intr-o cusca. Daca nu poti accepta parintii cu tot cu copil, atunci aceasta este o alta problema.
Zici ca nu poate face nimic iremediabil? Daca ai tapiterie crem in madi a si isi tranteste inghetata pe ea, nu stiu cat de remediabila mai e treaba. Sau sa iti faca peretii cu marker?
Totul tine de respect.
In masina personala faci ce vrei dar deja in cea care apartine altcuiva trebuie sa respecti regului. La fel ca si in casa, latine faci ce vrei dar la mine daca nu te supui, stai acasa. Totul tine de bun simt.
”Din pacte dupa ce ai un copil prietenii se cam cern si iti dai seama ca ei erau buni doar la distractii”.
Câtă lipsă de bun-simț să spui așa ceva. Dar probabil asta e valoarea prieteniei pentru tine: care n-are copii, e bun doar la distracții. Halal. Dacă așa ai să-ți educi și proprii copii….
Ce frumos se caracterizează unii din numai câteva fraze.
Nu fac iremediabil la tine acasa. Eu de ce trebuie sa am ciocolata pe perete desi eu i-am zis copilului acela ce m-a vizitat sa sada la masa când o mănâncă? De ce trebuie sa am o pata de must pe un alt perete desi la fel i- am zis sa bea mustul in bucătărie…de ce trebuie sa am eu tastatura laptopului murdara de frisca desi i- am zis ca înainte sa ne jucam la laptop ne spălăm mâinile lipicioase si murdare? De ce tre sa se sparga cate un pahar de cate ori ma vizieaza desi i-am oferit canuta de plastic cumparata special pt copii doar ca el vrea ca si adultii din pahar de sticla…Cu siguranta nu e iremediabil, dar eu asta fără copil n- am nici un chef sa curat, sterg, varuiesc, cumpăr lucruri noi doar pentru ca unii n- au chef de educatie in vizite.
exact asa ma simt eu! Am renunata la ei ca prieteni, si la a mai socializa cu ei pt simplu motic ca copii lor pur si simplu imi devasteaza casa si lucrurile! Si nu nu e in regula! Asa cum eu nu intru cu noroi la ei in casa si nu fac tura canapelelor incaltata, si nu intind gem pe perete si nu trasnesc cu tableta/ tel. laptop.. etc. .. de pereti,(din respect pt ei si pt lucrurile lor) asa sa-si educe si ei copiii! pana una alta ne petrecem weekendurile in doi ca e mai liniste si mult mai romantic!
Daca nu strica ceva iremediabil (probabil te referi la vreun incendiu) atunci tu nu ai nici o problema cu comportamentul copilului tau. E grav, cred ca tu ai o problema!
Nu vad nimic despre pretentia ca un copil sa fie „tinut in cusca” in masina – ci doar de dorinta „absurda” sa nu i se dea voie sa faca mizerie intr-un spatiu ce nu-i apartine.
Si da, copiii pot face stricaciuni ireparabile: daca ti-a spart vaza pe care o aveai de la strabunica ta? Cam cum ai repara acest lucru? Un „scuze, nu vroia, dar stii cum sunt copiii” nu va ajuta pe nimeni…
Aaaa… si da, am copil, si DA e nastrusnic si energetic, dar NICIODATA nu a fost nepoliticos, si, desi a vrut sa sara in paturi (descult, e drept :)) nu l-am lasat – caci asta e sarcina noastra de parinti – sa punem si limite, nu doar sa dam neconditionat voie … libertatea este buna atata timp cand nu ataca dreptul altora la libertate ….
Cei/cele care se vor oripila la ce a scris autoarea, sunt cei ce se simt cu musca pe caciula si care stiu ca intr-o situatie de acest gen nu-si pot stapani copilul. Eu am un copil f energic. Cat a fost bebe mergeam rar in vizite chiar si la familii cu copii pt. ca al meu nu statea niciodata in landou, in scoica sau pe pat pur si simplu. Dorea activitate, sa-i vorbesc, sa-i arat diferite jucarii, sa-i explic sau pur si simplu sa-i plimb kilele destule in brate. Deci nu puteam sa am o conversatie de adult. Acum nici atat. Vrea sa puna mana pe tot ce vede( nu strica lucruri dar le cere), ma cara prin casa sa-mi arate diverse sau sa stau cu el in timp ce el si-a gasit o activitate. Asa e si acasa la noi, asa si in vizita. Deci, evit vizitele. Asta e. Il mai las cu mama daca e ceva obligatoriu gen o nunta, sau nu merg decat unde stiu sigur ca se poate merge( acasa la nana). Nici la restaurant nu merg. Nu sta in scaun si nici sa se plimbe pe sub mese nu-mi convine. Va creste, va intelege. Asta e…
Fix asa e si al meu.
Are 1 an si aproape 2 luni, in continuare e foarte energic. La diverse evenimente obligatorii m-a salvat un ssc ca a adormit in el, in rest evitam iesirile. Noi am zis ca daca iesim undeva cu copilul, sa fie pentru copil, nu pentru noi, asa ca deocamdata doar in parc sa alergam porumbeii, sa vanturam nisipul si alte activitati de acest gen.
La prieteni in vizita nu are sens deocamdata, ii chemam la noi din cand in cand.
Daca vrem sa iesim, facem prin rotatie, iese tatal o seara cu prietenii, mai ies si eu o ora doua cu fetele, ca mai mult nu ma indur.
Buna, va urmaresc de mult timp atat articolele cat si comentariile aferente.
Articolul acesta m-a pus putin pe ganduri si mi-a venit in cap si un alt scenariu.
Precizez de la inceput ca sunt de acord cu articolul si consider ca tine de parinte cum stabileste regulile jocului dar si cum le respecta si ca daca a fost invitat impreuna cu tornada nu inseamna ca a ajuns la SPA si trebuie sa se relaxeze complet lasand copilul sa faca ce vrea. Uneori copiii, in spatiile noi, in care nu au mai fost, testeaza limitele. Este si normal. Ei, in general, functioneaza dupa regula: testez sa vad pana unde imi merge; dupa aceea mai negociez putin si obtin ce vreau.
De asemenea va precizez ca sunt mamica de fetita (6 ani) activa, incapatanata si o foarte buna negociatoare (partea asta sper sa o pastreze dar pentru mai tarziu)
Eu, superparintele 🙂 stabilesc de acasa cu mica bomba toate regulile de buna-crestere pe care, acasa, uneori din cauza unor nereguli tehnice caracteristice „bombelor”, nu reusim sa le respectam dar incercam. Incepem practic pentru reusita vizitei un mic joc cu reguli clare. Ii explic de ce si pentru care motiv, implicatiile unor actiuni copilarest dar care ar putea duce la raniri, spargere de obiecte sau suparari si plecari in tromba din locatie.
Insa ajunsi la locatia propusa, in casa organizata a gazdelor cu copii/sau fara copii (in acest scenariu nu este foarte important aspectul) copilul uita brusc de reguli (va spuneam mai sus partea cu testarea) dar eu nu ma las si intervin sa i le amintesc. Stiu din experienta ca functioneaza sa ii aduc aminte chiar si discret aceste reguli. Stupoare insa: gazda intervine cu „lasa-l ca nu face nimic, e doar un copil (chiar daca el cauta prin dulapuri, topaie pe saltea, ruleaza covoarele, se indoapa cu dulciurile de pe masa sau mai stiu eu ce alta traznaie face). Si atunci toata autoritatea de superparinte se duce pe apa sambetei intr-o clipa pentru ca la caracteristicele de mai sus ale bombei mai adaugam rapid si capacitatea de a face aliante cu cei care ii canta in struna o clipa chiar daca dupa aceea regreta ( cei cu cantatul in struna.. nu copilul).
De la momentul cantatului in struna orice interventie din partea parintelui este practic inutila si gadza si-o asuma. Copilul considera ca regulile sunt facute de gazda si a primit permisiunea sa faca ce vrea de la momentul „lasa-l ca e copil”
Sfatul meu pentru gazdele cu proprii copii sau fara este sa nu faca nici un gest care sa submineze autoritatea parintelui in fata copilului. Este vorba si aici tot de respect. In acest fel vizita poate fi una reusita pentru toti participantii ( inclusiv pentru bomba care intr-un mediu in care parintele are inca ceva de zis nu va exploda 🙂 )
Cu drag!
M-am oprit asupra comentariului că avea rating mare și curiozitatea nu m-a lăsat să trec peste.. Pfiu dar câtă dreptate ai! Am senzația că ne-am mai întâlnit în virtual… în fine, ai pus punctul pe i. Subminarea părintelui! Da da, câte momente în care mi-am mâncat și eu cuvintele datorită intervențiilor de binevoism. Trist însă că sunt 2 personaje în unul: benevolistul și lupul moralist. Cred că articolul cam așa s-a conturat: În față „lasă-l că-i copil” iar în următorul moment se nasc bloguri de acest fel.. evident, nu cunosc substratul poveștii și morala poate luat multe forme dar să ne aducem aminte că putem fi noi însine fără 2 fețe și că suntem responsabili și avem putere de caracter să spunem „nu sări pe canapea că te poți lovi; aș prefera să nu mâncăm în mașină ci mai bine ne oprim și luăm gustare cu toții „… dar totul este cu schepsis și e nevoie de responsabilitate de ambele părți și totodată este nevoie să eliminăm ofensarea…
hehe, eu am fost multi ani in pielea prietenilor fara copii vizitati de prieteni cu copii. copii foarte bine educati, dar care, na, erau copii 🙂 dupa fiecare vizita imi trecea cheful de facut copii in urmatorii doi ani, de aia am si facut dupa 30 :))
cand am schimbat tabara, pur si simplu mie mi s-a parut mai comod sa vina cei fara copii la noi. mi se parea greu sa integrez programul copilului de masa, somn in programul vizitelor. cand s-a mai marit, undeva pe la 3-4 ani, am mers si in vizite. i-am avertizat ca el e foarte curios, nu strica nimic, dar verifica tot ce e la vedere 🙂 ei au golit dulapurile de la nivelul lui, au incuiat camerele in care nu voiau sa se intre si noi stateam cu orele la vorbe in timp ce copilul era f ocupat sa se bage in doua dulapuri si sa traga de trei plusuri amplasate strategic. la plecare eu strangeam cele trei dude imprastiate si lasam ordine. de chemat ne-au mai chemat, dar cei fara copii tot fara sunt :)))
E adevărat că unui copil mic e greu sa ii stopezi curiozitatea de a da năvală in lucrurile gazdei, dar in acelaşi timp trebuie să îi impui niște limite! E copilul tău, e responsabilitatea ta si indiferent dacă vizitezi oameni cu copii sau fără, nu e normal să-l lași să-și facă de cap.
Eu am luat de bun ce se zicea apropo de copii: am avut intai animal de companie ( caine), apoi copil. Cativa ani cainele a fost copilul familiei si am realizat cat de mult a trebuit sa imi schimb viata, iar aceasta a fost o lectie valoroasa pentru viitoarea „meserie” de parinte. Unele cunostinte nici nu ne mai intrau in casa din cauza cainelui, cu altele in schimb am legat si mai strans prietenia, fiind iubitoare de animale. In unele vizite ne permiteam sa luam si cainele, ne-am facut priteni noi, minunati intre alti posesori de patrupede. Am sacrificat anumite iesiri, alegeam terase ce permiteau si prezenta animalelor ( cainele fiind civilizat si cuminte). Initial mi s-a parut greu, dar am reusit, dupa ani, sa facem in asa fel incat sa relationam cu alte persoane si sa avem viata in afara casei avand dupa noi si caine si copil.
Oricand un copilas iti poate face o bucurie. Ma gandesc ca ok,ca parinte nu il lasi cu inghetata in masina, dar exista riscul sa faca pe el sau sa verse, si sincer eu as prefera sa curat masina de un strop de inghetata decat de caca sau continutul stomacului. Asadar, daca nu va asumati unele riscuri, nu luati copii mici in masina. E mai simplu. Daca ceea ce deranjeaza este doar nesimtirea parintelui, lipsa lui de consideratie fata de tine ( da, mi se pare nesimtire sa murdaresti cu buna-stiinta o masina), atunci probabil deja te afli in companie gresita. Un prieten nu ti-ar face niciodata asta. Acelasi lucru se aplica si in vizite in casa prietenilor: daca mama zambeste cat timp puiul ei iti mazgaleste canapeaua nou-nouta cu marker permanent, atunci e o problema in relatia intre adulti. Daca insa, copilul varsa din greseala paharul cu suc pe canapea, este un risc pe care si tu, gazda, ti l-ai asumat cand ai facut invitatia. Mi se pare exagerat sa ai pretentia de la parinti sa iti cumpere o canapea noua.
Eu am un copil la varsta la care intelege ( sase ani) si putem vorbi despre cum ne purtam. Noi nu avem reguli generale, ceea ce stie ea si ii repet mereu este „cand esti la Roma, te porti ca romanii”. Asadar, fiecare loc are regulile sale si primul lucru pe care il facem, intr-un mediu strain, este sa ne interesam de acele reguli. Ea stie sa faca asta si singura acum, indiferent ca este casa unor prieteni, un spatiu de joaca nou etc. Ne descaltam daca asa este regula, intram incaltati daca gazda asa ne recomanda. Ne spalam de 7 ori pe maini inainte sa punem mana pe ceva, daca asa se procedeaza acolo. Nu stau cu gura pe ea decat daca face ceva ce incalca reguli universal valabile iar comportamentul ei mi se pare inacceptabil indiferent de locul in care ne aflam.
OK, nu-s atat de multe chestiile iremediabile pe care le face un copil. Am vazut masina ‘refacuta’ dupa inghetata, pizza, chiar si mucegai nasol de tot (da, masina veche si neglijata, intr-o zona foarte umeda). In general, daca nu lasi un porc mort sa ‘dospeasca’ in masina vreo 2 luni, cel putin in teorie, se cam repara.
Acu’ in alta ordine de idei: daca nu esti OK sa ai copil mic in masina, nu-l iei. Fii-mea a vomitat in masina cumnatilor mei. Din fericire doar pe mine, dar nici macar nu s-au stresat. Venea dupa 3 ore de avion, stresul calatoriei etc. Mi-era jena de ei ca le pun masina in pericol in asemenea mod. Mi-au spus sa stau linistita: au crescut si ei copil, stiau ca se pot astepta si la asa ceva
Nu a fost cazul, ‘materialul’ a fost pe mine si pe copil, deci masina a scapat intacta, dar oamenii in cauza si-au ASUMAT faptul ca au un copil de un an si ceva pe masina si, vorba cantecului, shit can happen.
Normal, asta nu inseamna ca lasi copilul sa faca nus’ ce nebunii, dar trebuie sa te gandesti si la varianta asta, ca i se poate face rau (sau unui adult, ca sunt si unii care sunt mai sensibili la mersul cu masina, mai ales pe serpentine si daca stau pe bancheta din spate). Daca doresti sa tii masina ca pe un altar, nu cari pe nimeni. Punct!
Din nou, jucand rolul de avocatul diavolului, nici tu, ca ‘musafir’, nu iti bati joc de lucrul omului. Motiv pentru care eu mananc in masina cuiva DOAR daca am fost invitata sa fac asta (cumnata aduce mereu senvisuri, ca avem cam 4 ore de mers si gandeste ca mi-o fi foame). Daca nu, oprim cateva minute, mancam, plecam mai departe. Nu fumam, deci nu se pune problema.
Din seria de ‘in masina mea nu’, la mine nu se fumeaza. FARA nicio discutie. Am masina de cativa ani, nici macar nu’s ce artisti pe care-i duceam la Garana (am ajutat acum cativa ani la organizarea Festivalului de Jazz de acolo) nu au fumat. Le-am spus de la aeroport ca nu se fumeaza, ne oprim de cate ori vor. Unul s-a oprit de vreo 6 ori in 2 ore de drum, a fost OK. A fumat langa masina, nu in ea.
Deci, ca iar ma intind .. exista reguli in masina fiecaruia, le anunti si ceri sa fie indeplinite.
La fel si in casa.
Am fost cu a mica la o vecina chiar acum 2 zile. Am intrebat daca este OK sa se uite prin jucariile fetitei ei, asezate in camera – erau puse pentru joaca lor, dar nu-mi place sa ma bag la controbait neinvitata si nici fii-mea sa faca din astea.
S-a jucat frumos, AM PUS LA LOC cele cateva jucarii (carti mai ales, ca are acu’ o faza mai intelectuala) si gata. Nici nu se pune problema sa o las sa vandalizeze. Daca s-ar intampla, mi-as cere scuze si as cumpara obiectul in cauza, daca l-a distrus.
Totul pana la urma porneste de la un minim respect pe care-l aratam gazdelor noastre. Copilul a mers si la oameni cu copii in casa, merge si la cei care inca nu au copii, a mers la restaurant de cateva ori (in concediu), s-a jucat cu niste caini etc. Sunt cu ochii pe ea sa nu bruscheze pe nimeni (e in general foarte linistita, pe ea au mai bruscat-o unii copilasi, o idee mai mari), sa nu strice prin case, sa nu loveasca animalele – ii tin manuta deschisa si asa mangaiem catelul (sa nu ii vina ideea sa traga de blana sau sa dea cu pumnul). Nu stie ce inseamna agresiunea, dar nu stii ce reactii are si, chiar daca stiu ca animalul indura fara discutie, nu inseamna ca trebuie abuzat.
Zic deci ca-i un articol util sa ne reaminteasca de principiul ala sanatos cu libertatile noastre si ale copiilor nostri, care sa nu lezeze insa alte libertati 🙂
Eu cred ca lipsa comunicarii ruineaza pana si cele mai stranse relatii. Daca prietena venita in vizita cu copilul-tornada nu stie reguli elementare de bun simt ii poti spune frumos ca ce deranjeaza . Doar sunteti prietene !? Si da, ca parinte ai o responsabilitate permanenta !
Mie imi place articolul si cred ca permisivitatea are si ea o limita… In primul rand noi, ca parinti, trebuie sa respectam lucrurile celor din jur. Daca noi le respectam, atunci vor (vom) invata si copiii sa le respecte.
Spunea cineva mai sus ca nu iti poate face ceva iremediabil… Mi se pare o aberatie, sincer… Exista multe obiecte pe care le pot strica/sparge, obiecte care poate au fost primite cadou sau au o valoare sentimentala. Ar fi chiar culmea sa venim in vizita cu plozii si sa rugam gazda sa-si stranga toate lucrurile din casa la care poate ajunge copilul :).
Un copil trebuie supravegheat indeaproape cand mergeti in vizita. Punct.
Cum nu se poate mai de acord cu tine, Anca.
Eu am, de pildă, o anume colecție de CD-uri și DVD-uri la care țin foarte mult. Adunate în ani, păstrate cu grijă șamd. Vine o amică la mine (fără copil) și pufnește: ”dacă eram cu X aici, în 2 minute toate CD-urile și DVD-urile tale ar fi pe jos”. X fiind copilul ei de 4 ani.
Serios? Dar cum ar fi să-ți stăpânești copilul ca să nu facă așa ceva?!
Vorba ta, Anca…. poate-ar trebui să ne pregătim intensiv pentru vizita unui copil, strângând tot ceea ce e important și valoros din casă.
Pai, poate tocmai de-aia o fi venit FARA X …
Eu apreciez tema articolului.Este simplu,educați-vă copiii să știe să se poarte în alte locuri,în vizite de exemplu.Şi aici nu este vorba doar despre vizitele făcute prietenilor fără copii ci peste tot.Copiii au nevoie de niște limite,totuși.Cum alege fiecare să traseze aceste granițe,cu „nu” în fața sau fără,rămâne la latitudinea fiecăruia dar ele trebuie respectate atât pentru comfortul gazdelor cât și pentru al vostru,părinți.Doar nu vreți să creșteți niște buruieni cu care să vă fie jenă /groază să mergeți undeva.
Fiică-mea,mică,era genul turbo.Acasă era vioaie și curioasă în limite normale dar când mergeam undeva,era terror,nu scăpa colțișor neexplorat.Apoi mi-am dat seama că fie noi eram prinși în discuțiile noastre și ea cerea atenție fie i se acorda prea multă.Am rezolvat problema dându-i ceva care să îi capteze interesul (acolo unde nu erau copii și nu era cazul).
Mi s-a întâmplat să primim in vizită niște nepoți de vârstă apropiată fiului meu.Vai de capu’satului,mi-am făcut cruce cu două mâini când au plecat.N-a rămas nimic nescos din sertare,covor tras,jucării demontate,mâncat în cameră,urcat peste tot.Părinții stăteau relaxați și absolut impasibili,doar sunt băieți, curioși și energici (5 și 6 ani).
Eu sunt de părerea Adinei dar mai extinsă : dragi părinți,educați-vă copiii să se poarte în orice vizită,indiferent că gazdele au sau nu copii.Nu-i descurajați pe cei care nu au cu micii voștri domni Goe.
Inainte sa am copii ma cam enervau copii altora (adoor bebelusii dar cu toddlerii razgaiati nu am rabdare ) …Acu ca am si eu unu…ai altora ma enerveaza in continuare. :)) Si un motiv in plus fata de cele enumerate in articol: cand musafiri mai marisori il supara pe al meu ( stricat jucarii, agresat, etc). Am ajuns sa triez invitatii pe baza asta. Prietenie, prietenie dar daca al tau il face intentionat pe al meu sa planga…luam o pauza.
Aceste mici tornade nu au nici o vina ca părinții nu i-au învățat cum sa se poarte in societate, sunt mama si nu imi place ca alți copii sa faca ce copilul meu nu face in casa sau cu lucrurile altora, evit si am evitat mereu sa invit acasa prieteni cu genul asta de copii „tornada” 🙂 Mi s-a întâmplat sa am niste musafiri care aveau un mic bestiutz, nu au trecut 5 minute si casa mea era explodata, toate ușile dulapurilor si sertarelor din toată casa erau deschise, toate DVD-urile de pe raft erau pe jos, alune si coaja de banana pe covorașul meu alb,culmea geanta mea si tot ce aveam in ea erau împrăștiate in toată sufrageria, toate astea in timp ce mămica lui imi dădea sfaturi de parenting si cum l-a crescut ea „ca la carte” pe acest bestiutz….mi-a venit raaaau, care carte, cartea cui sau ce carte, sigur era carte ? Așa ca multe stau bine doar la teorie …
sunt foarte multi parinti care, odata ajunsi in casa cuiva, isi lasa copiii sa faca ce vor ei. nu conteaza ca poate ii deranjeaza pe ceilalti, ca rup sau distrug ceva. ” sunt copii, ce poti sa le faci!?” zic ei. dar nu e chiar asa! copiii nu sunt singuri. au parinti care trebuie sa aiba grija lor, sa-i educe cat mai bine, sa-i transforme , pe viitor, in adulti civilizati si responsabili. aici e vina parintilor.
Multe din lucrurile pe care vroiam sa le spun, s-au spus mai sus. Va pot da, totusi, si eu un exemplu: acum ceva timp (vreo 6 ani) a venit in vizita o amica cu fetita ei de 5 ani. Copilul nu a fost bagat in seama de ma-sa nici un pic in timpul vizitei, iar rezultatul a fost urmatorul: in aproximativ 40 de minute mi-a spart doua vase (din care unul avea o valoare sentimentala pentru mine), mi-a patat covorul, a sarit pe canapea si, drept urmare, mi-a rupt un arc si o cusatura din acel loc (da, canapeaua era veche de vreo 6 ani, dar asta nu conteaza), a rasturnat masuta pe care erau mici gustari pentru ei (asa mi-a s-au spart cele doua vase de care spuneam). In tot acest timp copilul urla (se juca dupa parerea mamei). Credeti ca mama a schitat vreun gest? Nuuuu. Abia dupa ce a rasturnat masuta a inceput – brusc – sa tipe la copil, care nu intelegea ce se intampla. Normal, cand tu nu-i dai nicio atentie atat timp si brusc incepi sa urli, copilul nu poate invata nimic bun. Sper sa nu credeti ca am inventat ceva. Din pacate asta este adevarul.
Din fericire, aceasta a fost singura experienta oribila cu un copil in vizita. De multe alte ori a fost o placere sa-mi primesc prietenele cu copiii lor.
Foarte frumos si bine spus! Eu am copil, ce-i drept este inca mic sa faca „tornade” dar iti inteleg total punctul de vedere. Sunt si am fost revoltata sa vad ca odraslele, fie ale neamurilor fie ale prietenilor, vin in vizita si mi devasteaza casa. Nu numai ca mi se pare o lipsa de educatie dar si de respect fata de mine, fata de munca mea. Sper ca in cazul meu, fi’miu sa nu ajunga asa, I will do my best ….
Intalnirea unui cuplu cu copii in casa unui alt cuplu fara copii mi se pare o alegere foooooarte neinspirata pentru ca:
– părinții le vor acorda mai putina atenție, ca doar au venit la o cafea, iar copiii vor face toate năzbâtiile posibile si imposibile pentru a le atrage atenția
– casa noua înseamnă spatiu de explorat, copiii sunt curioși, deci îți vor răscoli fiecare cotlon, nu din proastă creștere ci din curiozitate
– sa ii duci intr-un spatiu unde sa ii imobilizezi pe o canapea sau sa ii limitezi mi se pare foarte greșit. Eu copil, uram astfel de vizite.
Înțeleg ca îți e dor de prietenii tai dar încercați sa va vedeți fara copii. Altfel va veți aduce numai frustrări reciproc.
Adultii nesimtiti cresc copii nesimtiti. Nu cred ca oamenii fără copii au asteptari absurde atunci cand invita la ei oameni cu copii, sigur stiu si ei ca nu sunt bibelouri. Dar de aici la a avea asteptari ca gazda sa fie ok cu desenatul peretilor, ruptul florilor din ghivece, ruptul cartilor sau inmuiatul servetelelor in suc si manjit mobila, e foarte nepotrivit. Mi-a rămas întipărita in minte o fetita de vreo 7-8 ani care lovea cu un bat, sub ochii mamei, porumbeii stransi la mâncare in Cismigiu. Iar cand noi ceilalti din parc i-am atras atentia, maica-sa a fost foarte ofensată. I-a cumpărat apoi o înghețată…
Eu nu am priceput niciodată de unde a apărut moda asta cu mâzgăliul pe pereți egal formă de libertate și de manifestare de artă. Îmi amintesc că și mie îmi plăcea să scriu pe pereți dar la mai puțin de 5 minute nu mai îmi plăcea deloc cum arată și încercam să șterg. Există posibilitatea de a vopsi peretele sau o parte a unui dulap etc. cu vopsea din aceea cu efect de tablă astfel încât să existe o zonă mare în care copilul să se poată exprima liber și nelimitat. Asta cu vopsitul pereților în alte case mi se pare culmea! (dar nah, copilul de unde să știe că numai acasă se poate…să înțeleg că și la hotel e ok să mâzgălească pe pereți? 🙂
Moda a aparut cu mii de ani in urma, nu desenau oamenii ce traiau in grote pe pereti? vezi Lascaux (Franta) si Altamira (Spania). Si chiar arata bine desenele acestea rupestre.
Lasind gluma deoparte stiu destui pici ce deseneaza cu creionul direct pe peretele alb, iar unii parinti ii incurajeaza!? Acum, nu poti judeca cum isi dezvolta unii copii partea artistica, important este sa nu isi continue munca pe peretii si nervii altora.
Poate ca sunt eu ciudata, dar majoritatea prietenilor mei au avut copii inaintea mea si au venit in vizita cu ei si mi-au patat canapeaua cu iaurt, au facut murdar, s-au servit singuri din chestiile la indemana pentru ca…da, sunt copii si e de inteles, si daca am permis asta si am lasat lucruri la indemana, mi-am asumat acest lucru. Nu vorbesc aici despre copii peste 10 ani care ar avea un anume discernamant, ci despre copii mici care nu inteleg chiar tot ce li se spune si chiar daca inteleg, nu pun pret pe lucruri cum facem noi, oamenii mari. Sigur ca trebuie educati, sigur ca trebuie sa le explici cu blandete anumite lucruri si, ca parinte, sa tii cont de lucrurile celorlalti. Copilul meu nu face ravagii unde merge, dar asta nu inseamna ca nu mi se pare deranjant modul in care pune problema domnisoara Adina. Mi se pare o analogie idioata intre copilul de acum si adultul de mai tarziu. Nu inseamna ca daca un copil sta smirna si e ascultator va fi un adult cuminte si responsabil si invers, asta inseamna ca toti copiii care erau zvapaiati mici sunt acum adulti hiperactivi si isterici, ceea ce, in cele mai multe cazuri, nu este adevarat….deci fara sa fiu rea, eu cred ca prietenii in cauza nu o respecta pentru ca mesajul ei de astazi arata clar ca ea nu are pic de respect, empatie si intelegere fata de ei ca parinti, fata de copii si fata de oamenii care nu ii „respecta” canapeaua si tapiteria, in general.
Eu nu am inteles nimic din acest text. Nici nu-l pot nu-mi articol, ca nu are cap coada.
Foarte de acord cu articolul! Copiii trebuie educati si doar parintii sunt responsabili. Mie personal imi place foarte mult sa am un copil. Dar din pacate nu imi place sa fiu in acest nou „club” al parintilor! E foarte bine ca suntem toti diferiti, dar unii parinti fac o parinteala dusa la extrem. Exemplu: alimentatia foarte stricta a copilului (semn ca cica ar fi un parinte grijuliu) dar o foarte proasta educatie, de genul „lasa-l sa tipe, urle, sparga ca doar e copil si n-ai voie sa-i interzici ceva!”. Mi-e groaza de unii parinti din ziua de azi!
Eu cred ca atitudinea pasivă a unor părinți față de comportamentul copiiilor in anumite conjuncturi este o formă de neglijență. Si acum să vă povestesc din postura mea de observator. Am o spalatorie auto pe care am vrut-o altfel sa zic aşa:sala de asteptare , un mic coltisor amenajat ca loc de joaca pentru copii,durează cam 45 de min cel putin curățarea mașinii chiar 1h daca e mai murdară. Asa ca am clienți care vin cu copii,de ex tatici in weekend cu copii mici:stau ce stau copii,se joacă, privesc pe geam la cum este curățată masina,in timpul acesta părintele răsuflă – bineînțeles copilul se plictisește „tati mai durează,mai stam?” Incepe sa ceara atenție – tatăl :”stai cuminte! Nu te mai iau niciodată cu mine,data viitoare te las acasa”etc. Ar putea sa coboare,sa faca o mica plimbare cu copilul, ma rog sa-i dea atenție. Cea mai urâtă experiență a fost cu o clientă,a venit cu băiețelul de 2 ani sa zic,s-a asezat la masă,am servit-o cu o cafea,a scos telefonul si din acel moment a ignorat copilul complet. Baietelul s-a urcat pe un scaun si a inceput sa se balanseze,am crezut ca o sa cadă,am tresărit,ea n-a mișcat o geană,usa era deschisă (sala e la etaj) copilul alerga haotic in viteza spre usă,am sărit de pe scaun si am inchis usa,ea nimic,la un moment dat a zis ca face pipi cred,ea vorbea in continuare la telefon,copilu si-a dat pantalonasii jos,a rămas in funduletul gol,i-sm zis eu:cred ca vrea la toaletă,a pus telefonul jos si s-a deranjat…apoi a luat telefonul si copilul sa alerge printre mese si scaune dar in asa viteza ca aveam senzația ca acum se tamponează,mesle erau la nivelul nasului,a venit in viteza spre masa mamei si poc a intrat cu nasul violent in masă am sărit ca arsă, ea la fel,copilu ziceai ca leșină,aveam lacrimi in ochi si mi s-a taiat respirația căci stiu ce doare o lovitură la nas. Mai era o clintă (prietenă ) la masa mea care nu s-a putut abține si i-a zis vreo cateva…a plecat val vârtej cu copilul in brațe. Problema e ca se pot intampla si astfel de accidente si de multe ori am văzut parinti pasivi.
Sunt mama a doi îngerași energici de 2,5 si 1,1 ani. „Distrug” totul oriunde am merge, pentru ca la vârsta asta descopera lumea prin atingere. Nu poți sta sa bei o cafea, ca nu se pot concentra asupra niciunui joc mai mult de 5 minute. Se întâmpla sa fie ora de masa si oriunde te-ai afla (chiar si pe canapeaua din mașina prietenilor), este imperios necesar sa scoți iaurtul sau piureul ăla de morcov care pătează. Concluzia: am viata socială, am doi copii minunați, iar ei nu vor fi niște needucați ca adulti. In schimb nașterea lor m-a ajutat sa văd prietenii de suflet si pe cei sociali. Dacă sunt persoane fără copii care au o capacitate limitată de a accepta ” lipsa de educație” a unui copil scos din mediul sau si aflat in centru atenției, atunci ii invit sa aibă copii, si apoi sa scrie articole despre asta.
Doamna Elena, e ciudat felul in care priviti dumneavoastra respectul si buna crestere! Am sa merg pe exemple concrete! daca copii dumneavoastra in mediul nor natural *(adica la voi acasa) obisnuiesc sa scrie pe pereti, pe canapea, sa murdareasca dulapurile cu tot ce le cade in mana, sa arunce cu jucarii in cei din jur, sa loveasca, sa scuipe, sa rupa si si distruga lucruri, iar voi ca parinti le tineti isonul…exact asa se vor comporta si in vizite! (case cu copii sau fara acest detaliu e irelevant) daca voi ca parinti le acceptati aceste comportamente ba mai mult ii si incurajati,*(asa sunt copii, au timp sa fie cuminti cand vor fi mari!), fie acasa fie cand sunteti in vizita, atunci gasesc ca in primul rand voi sunteti niste adulti nerespectuosi si pana la urma prost crescuti, deci copii nu au de la cine sa invete un comportament civilizat! (Exact asta cred si despre prietenii nostri, au uitat de bunele maniere!)daca copilul tau la 4 ani, la el acasa are o pasiune in a arunca cu tot cei cade in mana si a lovi si scuipa musafirii si tu ca mama te distrezi copios, il apaluzi si il incurajezi, evident ca la fel se va intampla si atunci cand va veti afla in vizita! Copiii prietenilor nostri sunt la fel de energici si la casele lor, darama tot, se bat, lovesc alti copii/sau adulti, strica jucarii, iar parintii ii incurajeaza, daca plang ca urmare a activitatilor de mai sus primesc dulciuri si sunt luati in brate, Eu si sotul *(cu copii sau fara) trebuie sa ne purtam cu manusi nu cumva sa suparam odorul, ca iar plange si masa nu are chef ca ingerasul cu corne sa faca istericale! Vizitele, ca noi mergem la ei sau vin ei la noi de obicei se termina cam la fel, adica cu un gust amar! Copiii se distreaza maxim! Adultii cedeaza in fata lor la primele smiorcaieli si pt „buna purtare” acestia primesc dulciuri si sunt plasati in fata tabletelor/telefoanelor la jocuri, ca doar atunci stau linistiti! Copilul tau imi strica lucrurile, si tu ca parinte te faci ca polua! Pai asta inseamna ca noi cei fara copii trebuie sa ne amenajam casele in asa fel incat copii vostri sa nu le poata strica, ca doar voi ati venit in vizita cu copiii la redecorat, sau doar sa luati o pauza de copii, nu ? Observ ca asta cu parinteala nu e pt toata lumea! unii aleg sa fie parinti si devin mult mai responsabili altii doar perpetueaza specia! Nu pretind ca a fi parinte e ceva plimbare lejera in parc,nu are cum sa fie! *(inca nu stiu, nu am copii) dar tu ca adult esti responsabil de puiul pe care l-ai adus pe lume (esti responsabil tot timpul, nu numai cand ai chef)! Gasesc profund gresita atitudinea parintilor care cred ca e treaba nostra a celor din jur (prieteni, educatoare, bunici, profesori…etc) sa vedem de buna crestere a copilului tau! Atunci la ce l-ai mai adus pe lume? Nu ma astept ca un copil sa stea plantat cand ajunge in casa noua, nici sa scoata carnetul de cecuri cand strica ceva! Ma astept ca tu parintele/adultul sa-l supraveghezi, sa mai arunci o privire catre el, nu sa mi-l trantesti mie in brate de la intrare, ca tu vrei o pauza! Nu sa pretinzi ca copii tai(5 si 3 ani) nu au stricat nimic! Se inlocuiesti tableta, televizorul, telefonul pe care copilul tau le-a trantit de pamant , ca asa face si acasa cand se enerveaza*(ca nu tu ti-ai dat banii pe ele, si pana la urma nu pt copilul tau le-am luat! cu casa si cu lucrurile tale poate face ce-i pofteste sufletelul si pana la urma tot ce-i permiti tu, cu casele si lucrurile altora in schimb nu!) Sa aduni dupa el cand face mizerie! (suntem la munte, si copilul tau intinde noroi pe peretii cabanei si pe balustradele de lemn, si continua in dormitor, si tu stai nepasatoare, ca nu e cabana ta, e a mea!) tu ai venit in vizita sa te deconectezi, vrei o pauza de cel mic, si defapt vrei sa-mi arati mie cum e sa ai copii! Pai cand o sa doresc sa aflu cum e sa ai copii am sa mi fac pe ai mei! Printre cei cu copii, avem si prieteni responsabili! Adica aduc jucarii pt cei mici*(si nu au pretentia sa am eu jucarii), fac cu schimbul, aduna dupa copii, ii supravegheaza, Iar copii lor culmea se joaca frumos, nu se bat, nu ne lovesc nici pe noi si nici pe copii altora, nu ne strica lucrurile, cer permisiunea inainte se a face ceva, cer atunci cand doresc ceva (si au tot 4,5 ani)! Cu aceia mai socializam, cu cei din categoria de mai sus am lasat-o mai moale, ca efectiv nu merita efortul (ei ca adulti nu merita efortul, copii lor vor invata sa se comporte civilizat cand vor ajunge la scoala poate!) deci Doamna Elena, se poate sa cresti si copii energici dar respectosi, altii au reusit!
Un articol senzational, de mult asteptam asa ceva. Sunt foarte multi parinti care nu-si asuma si educarea copilului. Il rasfata pana la extrem si evident ca cel mic are impresia ca orice i se cuvine. Si evident, in momentul in care cineva se gaseste sa ii atraga atentia sau sa ii spuna un nu, e ca si cum ai deschide cutia Pandorei. Si e pacat caci un copil este deosebit de inteligent chiar de la varste mici, iar educatia prinde, cu conditia se fie aplicata. Si stiu pentru ca am prieteni cu copii sub 2 ani care ne surprind de fiecare data pentru cat de cuminti si ascultatori sunt. Pentru ca mami si tati nu doar le interzic, ci mereu le explica de ce si le dau exemple si le povestesc. Iar cei mici inteleg si asculta, caci asa au fost invatati, nu ca lumea este a lor.
Si eu sunt de acord ca educatia copiilor e vitala dar adevarul e undeva la mijloc si cred ca Adina nu va mai fi asa de vehementa dupa ce va avea copii.
Plus articolul nu e chiar un articol, ii lipsesc multe elemente, e doar exprimarea unei frustrari.
Nu am copii, dar nu cred ca prietenia dintre doi oameni se masoara in resemnarea pe care ar trebui sa o am, cat timp un copil imi distruge lucrurile. Nu am avut niciodata pretentia sa stea smirna in varful canapelei, iar accidentele se pot intampla si la copii si la adulti si sunt absolut de inteles. Doar ca nu imi place deloc justificarea . Am incredere in capacitatile copiilor de a intelege informatiile comunicate cu bunavointa si calm.
Acum ceva timp am fost intr-o pensiune frumoasa care acorda multa atentie famiilor cu copii, au un loc de joaca in interior in zona de nefumatori pentru ei …noi fiind nefumatori am vrut sa luam cina in zona de nefumatori, in zona destinata copiilor copiii celorlalti musafiri fumatori ..in cele 2 ore cat am stat la masa nici un parinte nu a venit sa vada ce fac copiii lor desi acestia faceau un mic razboi in zona incat gazdele au venit si au luat jucariile pentru acestea erau folosite in orice alt scop decat cel in care ar fi fost placut sa fie folosite. Copiii erau de la 2-5 ani… cred ca in toate trebuie sa exista masura si puterea exemplului.
Se intampla uneori ca parintii care ies cu copii la o cafea,la prieteni,etc sa aiba nevoie sa se relaxeze,sa petreaca o ora sa zicem fara a fi total lipiti de acestia. Din acest motiv,zic eu,de multe ori ii lasa sa faca tot ce vor,pentru ca ei vor sa se concentreze asupra discutiei .
Eu am doi copii,unul de 4 si celalalt de 1 an. De multe ori evit sa ies. Iesim in parc,mergem sa ii plimbam,in excursii etc,dar sunt constienta ca e mai mult pt ei,nu ma astept sa pot sta nici macar 15minute in liliniste fara sa fiu intrerupta. Oricum noua ne place sa ne jucam,sa exploram,mai mult afara,in natura cu copii, iar vizitele la prieteni sunt destul de rare. Si copii mei sunt foarte energici si curiosi,insa nici chiar mici monstrii.
Recunosc ca nici mie nu mi-ar placea sa imi vad casa cu susul in jos,insa cand accepti vizita unor prieteni cu copii trebuie sa te astepti ca nu totul va ramane intact. La limita bunului simt desigur.
Si noi am primit copii. Am amenajat si un coltisor special pentru ei cu jucarii,carti,puzzle-uri si altele. Nu m-am asteptat sa stea numai acolo,dar cel putin au avut ceva care sa le capteze interesul.
O experienta neplacuta a fost cand am primit niste prieteni cu pustiul de vreo 2 ani pe care l-au lasat incaltat in toata casa. A ajuns nevazut pana in dormitor unde s-a catarat asa pe pe pat,perne si a inceput sa sa sara. Initial parintii nu au observat ,pe urma cand si-au dat seama au inceput sa tipe si sa il certe intr-un mod total neadecvat pentru varsta lui. In orice caz nu a fost asa mare tragedie.
Eu inteleg punctul de vedere al autoarei, atati din punctul de vedere al cuplului fara copii cat si din cel de parinte. Un copil are nevoie de atentie, multa atentie. Nu putem avea pretentia de la un copil pana in 3 ani si jumatate sa stea smirna, ei clar sunt niste mici exploratori care, dusi pe intr-un spatiu nou, vor sa vada tot ce se poate vedea. Prin urmare, cand mergem intr-o vizita sau la restaurant, copilul nostru are obligatoriu un adult in preajma pentru a-i explica ce poate face si ce nu, chiar daca atunci inseamna ca unul dintre noi sa renunte la conversatie temporar sau sa-si manance mancarea cu intarziere. Parerea mea este ca un copil este responsabilitatea parintilor si pana nu invata (din experienta sau indrumat) ce este permis, nu poate fi lasat singur. Daca, de exemplu, persoana la care mergem in vizita nu are prizele protejate si are cateva surubelnite sau cuie lasate prin casa la indemana copilului?
Vin si eu la spartul targului si comentez… Avem si noi prieteni cu copii, de diverse varste si tipuri 🙂 ii primim in vizite, ne intalnim cu ei, toate bune si frumoase… Insa pe departe cea mai „traumatizanta” experienta am avut-o iarna aceasta, cand o prietena din Bucuresti a venit peste weekend la noi (Brasov) cu cei 2 copii: o fetita de 10 ani si un baietel de 7…. Oameni buni, va spun sincer, am avut nevoie de o saptamana sa-mi revin… Exact cum scria cineva mai sus, mama venise la cafele si barfe, deci nici gand sa bage copiii in seama, fapt pentru care 99% din timp ii ignora si apoi, la un moment dat, se isteriza si urla la ei de ma luau pe mine durerile de cap…
ce faceau copiii in timpul in care erau ignorati? s-au apucat sa ne chinuie cei 2 catei (atat de tare, incat cateii nostri care in mod normal adora toti oamenii si copiii, au ajuns sa maraie si sa nu mai stie pe unde sa fuga din calea micilor tirani), s-au apucat sa intre prin TOATE camerele si sa cotrobaie prin TOATE sertarele (da, inclusiv in sertarul meu cu chiloti si sutiene), s-au apucat sa joace darts cu peretii, pentru ca nu, cu tabla de darts pur si simplu nu era asa interesant…., s-au apucat sa se tavaleasca pe jos si prin cosuletele cateilor, imbracati in pijamalele in care mai apoi s-au dus la culcare (in asternuturile mele, de altfel…) si multe altele asemenea.
In momentele in care nu erau ocupati sa cotrobaie/caute/traga/strice cate ceva, cel mic era cu ochii lipiti de tableta, iar cea mare statea cu noi, adultii, in bucatarie, unde se fuma si se barfea…
Am fost cu ei la ski (da, noi, gazdele, pentru ca mama nu skiaza si nici nu a dat vreun semn ca ar fi dorit sa incerce) si, in pauzele dintre turele de ski, cand ne opream la cabana (unde ii astepta mamica lor), sa bem un ceai si sa ne tragem si noi sufletul la o tigara, mama lor, in loc sa ii intrebe de sanatate, sa stea cu ei, nu stiu…chestii de mama…ii trimitea afara cu noi „sa stea la aer” (noi fiind afara si FUMAND).
Nu vreau sa sun rea si carcotasa, repet, avem copii de diverse varste in jurul nostru, de la toddleri la preadolescenti, dar eu n-am crezut ca 2 copii la varstele astea pot fi atat de prost crescuti. si da, parerea mea e ca este strict vina parintilor, care, pe principiul unei libertati prost intelese, ii lasa sa faca absolut tot ce vor ei, ca na… sunt copii.
Mult timp dupa aceasta vizita m-am intrebat daca oare sunt eu excesiv de sensibila si de aia m-au deranjat anumite chestii foarte tare (gen umblat prin sertare… cum ar fi fost sa-mi gaseasca vreun dildo sau alte „jucarii” de gen? ca na, sunt copii, sunt curiosi….umbla, cauta…) sau efectiv copiii aia sunt foarte prost crescuti?
Eu sunt de parere ca un copil nu se creste nici cu NU si NU E VOIE, dar nici chiar lasat in plata lui pana exaspereaza/strica/distruge si apoi cu urlete si amenintari de pedepse (care, oricum pana la urma nu sunt puse in aplicare…)
Eu personal ma consider raspunzatoare pentru comportamentul copilului meu. Da, merg la prieteni si da imi las copilul in grija cuiva, dar daca strica ceva tot eu sunt buna de plata. Primesc prueteni cu copii, ii las sa zburde dar cu anumite limite. Eu zic ca e o diferența intre a fi energic si a strica lucruri si mai ales a nu fi responsabil pentru pagubele produse de copilul tau. ras