Pentru că-mi lipsesc foarte mult călătoriile, mi se întîmplă foarte des în ultima vreme să închid ochii (în timp ce doarme cel mic pe mine sau îi pun celei mari hainele de grădiniță) și să-mi imaginez că sînt pe o terasă în Lisabona, în fund pe malul mării în Grecia, la un tiramisu cu cafea la Roma, cu o bere în mînă într-o piață din Praga, întinsă pe iarbă în Central Park.
Nu am nevoie decît de cîteva fracțiuni de secundă să-mi aduc aminte cum miros creveții de la terasa portugheză, nisipul grecesc, crema de mascarpone, berea cehească, iarba de New York. Văd imediat oamenii din jur, le aud cuvintele în limbi străine, simt aerul specific prin păr, mi se umplu capul și pieptul de sentimentul acela de plin, libertate, descoperire, liniște, pe care doar o vacanță departe ți-l aduce. Lucruri pe care le-am trăit singură, cel mult în doi, le retrăiesc acum, fără avioane și bagaje, doar cu puterea minții. Mă bălăcesc în bucuria cu pricina uneori și 10 secunde întregi. Aaaaah, minunatele vacanțe cu seri tîrzii, dimineți leneşe, sute de kilometri de plimbări, mese gălăgioase, muzică în surdină, fado, şansonete, tarantela, jazz, mii de poze, zeci de magneți de frigider…
Apoi încep să caut copiii.
Păi dacă eu stau la terasă în Lisabona și mănînc un crevete, de ce nu e și Sofia lîngă mine, că ea iubește creveții. Și Ivan unde e, că nu-i aud vocea. Omul e și el aici pe scaun lîngă mine, deci Ivan trebuie să fie sub masă. Mă aplec ca în vis să-l caut. Dacă „sînt” pe plajă în Grecia, învîrt capul ca un titirez stînga dreapta, uşor panicată.
– Domnule grec superb din imaginația mea, ați văzut cumva pe-aici doi copii blonzi care seamănă cu mine?
Înțelegeți cum vine treaba? Nici de nişte amintiri cinstite nu se mai poate bucura omul că pac, vine iubirea de copil şi trage cu tunul.
Ei nu erau cînd eu le-am trăit pe toate cele. Iar acum, cînd îmi amintesc tot ce-am trăit, mi se pare incredibil că m-am bucurat de toate fără ei. Şi m-am bucurat, ohooo, am savurat fiecare clipă, fiecare crevete cu usturoi, fiecare val, fiecare bere. Am tras în piept aer de nou, mi-am scăldat ochii în peisaje, mi-am încîntat urechile cu limbi pe care nu le pricep, doamne, că bine-a mai fost. N-am văzut nici o zecime dintre locurile pe care vreau să le văd, dar cele pe care le-am vāzut au fost nemaipomenite (inclusiv Bulgaria :P).
Acum însă pur și simplu nu mai pot savura o amintire cinstită din viața mea dinainte fără să mi se facă dor de ei în imaginația mea.
Perversă treabă.
Ei lăsa, acușica plecați in Grecia, începe seria a doua de amintiri, cea cu copiii.
Apoi o să începi să le mixezi involuntar în imaginația ta bogată, să vezi atunci întrebări, eram cu copiii sau înainte de pitici, când savuram înghețata aceea uriașa?!
Dar o mica vacanta in 2, ceva evadare rapida de wk-end nu luati in calcul? Niste biberoane lasate strategic cuiva de incredere si tusti in Vama sau la Sighisoara. Nu mult, putin, cat sa iti tragi sufletul, odihna si relaxare.
Noi am plecat prima oara 2 zile cand M. avea vreo 6 luni. A fost mai greu pana am iesit pe usa (pt noi nu pt ea) dar si noua si ei ne-a prins bine.
Urmatoarea iesire in doi a fost peste alte 7-8 luni sau ceva similar dar tocmai pentru ca stam toti 3 mereu impreuna, apreciez si putinul timp in intimitate pe care il avem doar noi 2 ca si cuplu…e tare mult nevoie.
G.
Nu indraznesc sa ma gindesc la asta, nu avem cu cine lasa copiii.
Convinge-ți bunicii să se „mute ” un weekend la Bucureşti! :d
Bunicii mei au 90 de ani, basca copiii nu-i cunosc. Iar mama, singura cu doi, exclus. 🙂
Noi ne mai ajutam cu bona noastra care era super ok. Ea ne ajuta in acele weekenduri de „evadare” pretioasa.
Ok, da, probabil ar trebui sa ii platiti extra….dar cine stie, daca o intrebati poate zice da. 🙂
Sau macar acolo 3-4 ore cat de un film si un restaurant „de oameni mari”. Cu haine fancy, cu fard pe fata, cu tocuri….sa fie chiar o ieseala de adulti.
G.
Nu as putea lasa bona singura cu 2 copii atit de mici doua zile. Si nici n-as vrea, daca avem de plecat, plecam cu ei. Nu despre asta ziceam, ca vreau sa evadez, ci doar ca mi se pare interesant cum imi functioneaza mintea.
Mama+ bona. Vii atat de incarcat si de pozitiv dupa doua zile in doi! Si dorul de copii face bine. Iti creste rabdarea. Noi asa suntem. Daca ma mai enervez pt dif chestii, dupa doua zile de stat departe de baiat ma doare stomacul de dor si o perioada aproape nimic nu ma mai poate enerva…
Nu ma refeream la bunicii tai… Ma gândeam la socrii tai, cu care mergeți în concediu 🙂
In concediu mergem cu parintii mei. 🙂 care in restul anului sint unul in alta tara, altul acasa la ei, cu job si bunici in grija.
Cind zic ca n-am cu cine, nu ma alint, chiar n-am cu cine. Sint mici si nu ar sta cu persoane pe care le vad zece zile pe an, aia am impresia ca merge numai in filme. 🙁
Asta asa e! Baiatul meu sta numai si numai cu mama pe care o vede saptamanal si uneori plange chiar si cu ea. Nu poti lasa in urma un copil urland dupa tine si tu sa pleci sa te simti bine. Copilul trebuie sa stii ca ramane fericit ca altfel n-are niciun rost.
Ioana, mă așteptam ca 3 poate 4 doamne de pe blog, să se ofere să te ajute, măcar pentru jumătate de zi. Sigur sunt unele persoane ce scriu de mult și probabil v-ati întâlnit în mediul real. Cine știe, poate nu au citit postarea asta.
Nu este un reproș, doar o constatare.
Poate la anul când cel mic o să vorbească.
Hm.. cu ce sa ma ajute, ca am pierdut firul…
Cu piticii, să îi țină cineva jumătate de zi ca să ieși in oraș cu domnul soț.
Hm, zici tu ca e ok sa las copiii cu un strain? Pai tre sa fiu disperata dupa filmul ala… 🙂
E ok, lasa, ca in 2 ani vor fi amindoi la gradi si atunci sa vezi trai pe vatrai!
Heeei, am spus eu cu straini?! Nu.
Am spus la persoane pe care le cunosti, pe care le-ai intilnit in viata reala, ce scriu pe blog.
Noi am tinut un copil mic, e drept ca vorbea, al unei amice de-a sotiei, acum 2 ani, 3 zile acasa la noi, cit timp mama sa singura a fost plecata in alta tara, cu niste probleme.
Ideea era de intrajutorare…
A mea are 22 de luni.. Nu simt nevoia… Chiar ma sperie gandul.. Va veni vremea cand voi vrea, stiu, dar inca nu. Acum suntem toti 3 la mare, la greci. Si e tare frumos sa o vad cum rade la valuri si cum o bucura fiecare fir de nisip… Am avut 9 ani de „noi” acum „noi” suntem trei… Al patrulea e pe drum.
Treaba asta cu biberoanele alsate in perioada de alaptare merge doar pentru iesiri de cateva ore. Cel putin la mine.
Iar copilul nu vrea doar lapticul din biberon, el vrea sanul de fapt. O seara fara san cred ca este un cosmar si pentru bebe si pentru cine ramane cu el/ea.
Am incercat si noi sa iesim la film intr-o dimineata, copilul mare de 3 ani era la mama mea si ne-am gandit sa plasam mogaldeata alaptata de 9 luni la socri, dar nu sunt filme la mall dimineata (11-12) iar dupa amiaza aveam deja ceva in plan cu copiii si se complica treaba pe seara.
Doi copii de varsta asta nu pot fi lasati decat cu 2 persoane de incredere (si pentru ei si pentru noi).
Avem prieteni care au plecat la Barcelona o saptamana cu bebe acasa de 6 luni, dar nealaptat. Eu nu m-as simti bine fara copiii mei….mai mult de o zi si o noapte.
O noapte dormita fara pauze..pfff…ce vis! Vorba Ioanei, nici in vis nu mai pot fara ei 🙂
Socrii nu-s? : D La noi parintii sotului stau cu copilul in timpul saptamanii si oricand avem chef de o iesire. Dar mi-e mai mare dragul sa-l luam cu noi de cuminte ce e decat sa-l lasam, ca nici nu simtim ca l-am avea. Atata doar ca doarme mult Inca (4 5 ore pe zi) si atunci il lasam la ei.
Dap, pai bucurati-va de acest privilegiu. Nu, nu-s nici socri. 🙂
E timpul pentru alt fel de amintiri 🙂
Din povestile unei familii dragi mie: prima vacanta in Grecia cu fata, care atunci avea 15 ani, plimbare seara admirand tot ce li se parea frumos pe acolo, in fata mama si fata certandu-se care dintre greci arata mai bine, in spate tatal ducand resemnat doua genti cu accesoriile fetelor.
Pana la sfarsitul vacantei si-au facut top 10 fiecare, mai putin tatal caruia i s-au parut urate grecoaicele. Urmatoarea vacanta au facut-o in Italia.
Ce bine zici!
Zilele astea ma bantuie vantul din Lisabona, ca nimic altceva. Abia astept sa mergem din nou; nu stiu de ce, dar numai Portugalia as vrea sa vad vara asta.
Era bine si fara copil, sa recumoastem. Am multe amintiri frumoase, cum spui si tu, cu dimineti lenese si seri fara sfarsit. Dar nu as putea sa ma intorc acum, ca o cunosc pe ea 🙂
Ma amuza putin articolul tau deoarece si eu vorbeam cu al meu sot sa profitam din plin de vacanta de anul acesta intrucat ne dorim foarte mult un copilas si sunt constienta ca ne putem lua la revedere de la vacante pentru un timp. Dar eu sunt optimista, cred ca ne putem distra foarte bine si in 3 (sau 4 in cazul vostru) dupa o perioada 🙂
Vacanta cu copil nu e imposibila, dar e altfel. Asa ca profitati de viata in 2. Noi avem un baiat de 1 an cu 3 vacante la activ pana acum. Se poate, insa tot programul este facut dupa el.
Cu unul din parintii vostri, plus bona care sa vada fiecare de cate unul mic, ati putea rezolva sa o puneti de o escapada in 2 😉
:))
Ce bine inteleg trairea… Si eu il caut prin amintirile mele si, negasindu-l, trec la visul urmator: noi in aceleasi locuri, cu el ceva mai mare. Acesta este motivul pentru care abia astept sa mai creasca nitel, sa mergem impreuna prin locurile alea candva vazute-mirosite-simtite fara el. A vazut poze din trecutul „fara el”, fie din vacante, fie de pe la concerte..s-a vazut pe el in burtica mea la concertul Bon Jovi si la Rock Festul din 2011….si acum chiar el spune „un pic mai mare sa ma fac si mergem impreuna la concerte si in orasele alea unde ai fost inainte sa ies eu din burtica ta”.
ABIA ASTEPT!
Iar la voi va fi si mai misto cu doi:)
Imi imaginam astazi vacanta la mare fara copii, cum stau pe canapea confortabil cu o carte in mana si o cana de ceai pe masa. Cum ma uit visatoare la mare, cum fiecare val loveste tarmul, iar aerul sarat imi inunda narile. Apoi o vad pe fetita mea langa mine cu o carte de povesti in maini inventand o poveste noua. Si pe micutul meu tragandu-ma de rochie, titi mami, titu. Hmmm sssst stop erau visele mele, voi ce cautati aici micutii mei? Exista ceva magic ce ne uneste si chiar de imi doresc ceva doar pentru mine nu mi-l pot imagina fara ei, copii mei.
Eu inteleg foarte bine cum vine treaba.E minunat cum ai descris.