Jocuri și idei pentru o atmosferă mai relaxată într-o casă cu copii
Multă lume mă întreabă cum reușesc eu dom’le să mă joc atâta cu copiii, cum de nu mă plictisesc, cum de ai mei nu spun NU, ce copii mai am și eu, de ce la mine pare ușor și la…
Multă lume mă întreabă cum reușesc eu dom’le să mă joc atâta cu copiii, cum de nu mă plictisesc, cum de ai mei nu spun NU, ce copii mai am și eu, de ce la mine pare ușor și la…
Am observat asta la mine, în multe situații. Când mă gândesc la anii de școală, imediat îmi aduc aminte cum diriginta mă ridica în picioare și-mi spunea că-s indolentă (pe-atunci habar n-aveam ce înseamnă asta, dar din tonul ei îmi…
Acum două săptămâni în parc, spre Sofia a venit un băiețel de 3 ani și jumătate, poate 4 ani, cu o sabie mare de plastic în mână: – Te tai! i-a urlat Sofiei, deși vă jur că n-avea nici un…
Uneori căutăm o patiserie, pentru o merdenea sărată și aburindă. Alteori căutăm o umbrelă. Sau un om care să ne facă să râdem. O florărie deschisă sau pantofi care să ne vină. Ce căutăm însă cu toții, tot timpul, chiar…
Mă gândesc la asta de ceva vreme. La energia pe care o investesc în relația mea cu copiii. La răbdarea pe care le-o arăt. La felul în care îmi exprim iubirea și aprecierea sinceră față de ființele lor. La felul…
De când sunt mamă, sunt, fără să vreau, atentă la toți copiii din jurul meu, îi văd, îi aud, îi simt, mi-e drag de ei toți, îi iubesc ca pe ai mei. Când văd copii plângând, plâng și eu. Când…
Îmi cresc copilul cu respect, iubire și empatie, însă lumea în care el va trăi ca adult nu e deloc una empatică. În ce fel îl pot eu apăra de această dezamăgire? Aceasta a fost întrebarea pe care una dintre…
Aseară eram cu toții epuizați, după multe zile cu copiii bolnavi, când pe rând, când amândoi deodată, mă luase și pe mine răul, cu dureri fiecare prin alte părți, omul la serviciu, eu cu copiii acasă. Ei se văicăreau din…
Ele ajută, sau, mai bine spus, lipsa lor încurcă pe termen scurt și mediu, dar nu cred că schimbă cu adevărat viața unui om. Am mai scris eu despre asta, dar uite că încă mă frământă ideea, pentru că văd și…
Observ asta peste tot, oriunde merg cu copiii. Oamenii mari nu știu să se poarte cu cei mici. La spital, la magazin, în parc, la restaurant, peste tot unde-i iau cu mine (și îi iau cu mine peste tot unde…