Timp liber
Partea bună cînd ai atît de puțin timp liber (în unele zile chiar mai puțin de 15 minute adunate) e că ești foarte selectiv cu lucrurile pe care le faci și cu cele la care te expui. S-a schimbat guvernul,…
Partea bună cînd ai atît de puțin timp liber (în unele zile chiar mai puțin de 15 minute adunate) e că ești foarte selectiv cu lucrurile pe care le faci și cu cele la care te expui. S-a schimbat guvernul,…
Azi am mers. Mult. Am mers tot. Nu știu cît a mers Harap Alb pînă la împărăția lui Roșu Împărat. Sau cît a mers Don Quijote pînă să-și înfrunte morile de vînt. Sau Johnny Depp, nu știu cît a mers…
Producția la Fabrica de Somn a Micimii Sale Foiala Regală este complet ineficientă, fapt care duce treptat la terciuirea completă a minților și fizicului Managerului fabricii, recte mă-sa, adică eu. Ca să obținem somn de maximum istoric de 2,5 ore,…
Uneori îmi vine să fug. S-o aștept să se trezească, s-o schimb în timp ce-i cînt, să-i pun tricou nou, s-o hrănesc, s-o țin pe umăr, s-o adorm în brațe, apoi s-o pup pe creștet, s-o așez încet în pătuț…
Copila mea, care acuș împlinește trei săptămîni, e alăptată exclusiv la sîn. În afară de niște picături pentru colici și de vigantol, nimic altceva n-a ajuns la ea în burtă pînă acum. Nu i-am dat niciodată nicio completare. Nu a…
Observați vă rog felul în care doarme copila noastră atunci cînd nu e înfășată. Repet, doarme. Nu e conectată la priză, nu i-am dat amfetamine, nu dansează pe ceva muzică drăcească la căști. Se odihnește. De aici și prima ei…
În sfîrșit, un moment liber. De liniște. Fără nebuloasă în creier. Sînt mîncată, oarecum dormită, fata doarme înfășată la ea în pătuț. Nu știu cum l-am cîștigat pe momentul ăsta, ce curs de evenimente m-a adus aici, probabil niște noroc…
Da, sigur că de 1 Mai făceam și eu face toată lumea. Ba la munte, ba la mare, ba o dată și la munte și la mare, ba grătare în pădure la Băneasa sau pe lac la Snagov, ba bulgari…
E greu. De fapt, nu e greu, e aproape imposibil. Pentru că ai în brațe un om nou care nu e adaptat la nimic, care nu cunoaște nimic din ce-l înconjoară, care nu are sistem digestiv și respirator funcționale încă,…
Uneori cînd dormim așa, cu burta ei colicioasă lipită toată de mine, în semiîntuneric, ea cu mîinile așezate de pieptul meu și cu un zîmbet complet involuntar pe moacă, îmi imaginez cum îmi crește o gură uriașă și-o înghit pe…