La final de an, nu-i asa, cu rezumat si urari

E trecut bine de miezul noptii. Stau pe canapea si astept sa ma cheme inapoi in redactie, sa fac capul limpede si ultimele fixuri inainte de tipar. Incerc sa ma tin treaza, desi mi-as da un salariu intreg pe-o ora de somn. Stau cu cizmele in picioare, cu ochelarii pe nas si ma uit in mine. Vad clar inauntru. Acum stiu sigur lucruri pe care anul trecut pe vremea asta abia le intrezaream.

Observ ca-s la moda liniile trase la final la an. Asa ca ma simt obligata s-o trag si eu pe-a mea, si pentru ca e atit de tirziu si pentru ca majoritatea dintre voi ati fost oricum aici cu mine tot anul asta, o sa ma tin la obiect.

A fost cel mai ciudat an din viata mea. A inceput banal intr-un apartament de bloc din provincie, alaturi de un om care pe care abia-l cunoasteam de-o luna si despre care aveam cumva impresia ca e altceva… A urmat un inel, o vacanta la Barcelona, o perioada de sase luni in care-am respirat si-am lucrat exclusiv pentru mine, doua nunti miraculoase, o curatenie printre oameni cu eliminare dramatica de nume din lista de suflet, o luna de miere si nuca la Paris, un job pe care-l iubesc exagerat si care uite, ma face sa stau treaza la 3 dimineata fara ca asta sa ma frustreze citusi de putin, oameni noi, ginduri noi cu cite cinci degetele la fiecare picior, chef de lucruri despre care habar n-aveam ca exista, extra palarii si cercei (unii proaspat aterizati de la Londra, multumesc!) si tot felul de lucruri mai mari si mai mici pe care le-am primit ca pe tot atitea cadouri mai mult sau mai putin asteptate sau potrivite, dar care mi-au facut vint inainte si-mi dau apa la moara sa trimbitez mai departe (pina o sa aruncati in mine cu oua stricate) ca SE POATE sa-ti fie cit de bine vrei!

E interesant ca acum mai bine de un an ma plingeam ca eu nu am un an de legenda, anul ala pe care fiecare il tine minte drept cel mai cumva an. Uite ca acum am si eu unul, la al carui final asist linistita, pentru ca s-au intimplat deja atit de multe incit simt ca nu mai e nimic acolo sa ma surprinda. But then again, viata chiar e ca o cutie cu fondante, nu? Unele mai roz, altele mai gri, toate cu aroma lor de viata traita. In cazul meu, traita din plin.

Plec spre casa. Spre miinile moi ale bunicii, spre mirosul de parfum scump si tutun al mamei, spre poeziile unui bunic si snoavele altuia. Cu familia mea cea noua si mica (formata din sotz, sotzie si pisica ciocolatie, plus o pereche de cizme asortate la pisica), intr-o masina cu cauciucuri noi de iarna, umpluta virf de borcane goale (pe care le duc sa le umplu cu zacusca si gem de prune), cadouri peste skiuri si skiuri peste caciuli colorate.

Voua va doresc sa intrati repejor in vacanta, sa va promiteti voua lucruri in secret si-apoi sa le recunoasteti cind vi se intimpla, sa mincati de porc si sa rupeti cu nerabdare hirtia la cadourile de Craciun.

Ne mai scriem intre timp, ca n-o sa reusesc sa ma tin departe de regat si nici de revista.

O sa-mi fie dor de anul asta, care m-a dat pe spate, m-a invirtit si-a dat cu mine de pamint in cele mai elegante feluri. Ceea ce va doresc si voua!