Eu cind o sa fac un om din mine insami
– n-o sa imi pun poza lui in loc de poza mea la profilurile de messenger, blogger, twitter, linkedin si facebook
– poate o sa pun pe net poze cu omul facut de mine, sau poate n-o sa pun, in orice caz, n-o sa-i las indentitatea lui a-lapte-frumos-mirositoare s-o suprime pe a mea
– tot o sa ma uit la filme, chiar daca la mai putine si chiar daca o sa adorm la jumatate
– n-o sa-mi las copilul sa faca ce vrea el, chiar daca o sa-l iubesc si-o sa-mi fie mila de el; chiar cred ca se poate sa nu rasfeti copilul fara sa fii o mama rea
– n-o sa-mi aduc bona filipineza, pentru ca mie nu-mi plac sclavii
– n-o sa fac un blog al bebelusului si nici un cont de facebook al bebelusului, ca mi se pare aiurea sa presupun eu ce vrea el sa spuna la fiecare plescait; plus ca e ridicol. poti sa-l iubesti si sa fii mindra de el fara sa ai nevoie de public
si inca multe lucruri pe care nu vreau sa le enumar aici ca or s-o ia personal multe mamici care-mi sint dragi
Nu, n-am nimic sa va comunic, doar m-am revoltat putin in timp ce-mi cautam o prietena in lista de mes si n-am gasit-o in gramada de capete rotunde de sugari veseli si bucalati care-au pus stapinire peste comunitatea mea virtuala. Si mi-a trecut cheful de vorba, ca mi-e clar despre ce-o sa-mi povesteasca acesti oameni care au incetat sa mai existe in afara scutecelor.
Nu sariti, stiu ca eu nu stiu cum e, ca las c-o sa vad eu cind imi vine rindul, ca sint egoista si ca-mi convine sa vorbesc de la adapostul vietii mele comode etc etc. Da’ nici voi nu stiti ce-o sa stiu eu si cum o sa fiu, ok? Asa ca lasati-ma sa ma iluzionez, ca si daca se va dovedi c-am fost naiva, tot voua o sa va zic si-o sa puteti sa-mi aruncati in cap atunci cu biberoane nespalate si scutece pline de hm… iubire de om mic.
stii cum cred eu ca sta treaba? fiecare isi vede copilul cel mai cel, in aceste conditii de ce sa nu vada toata lumea ca eu am cel mai cel copil?
si eu sunt mamica de 1 an, am cont pe facebook, am poze de profil si cu mine si cu bebe. nu am blog si nici nu voi face, daca as fi facut, as fi facut doar ca sa marchet etapele de evolutie, insa nu cred ca o va interesa peste ani.
si eu gandeam ca tine, m-am schimbat destul de mult.
concluzia mea dupa 1 an este : copiii ne cresc pe noi si noi pe ei in mica parte. adica, eu in mare trasez conduite, obiceiuri, dar…. de multe ori te lovesti de bariere, de mofturi si in cazul ala trebuie sa te pliezi cerintei ( mofturilor).
Ai agreeeeeeeeeee
sa ne iluzionam impreuna, zic. 😛
Subscriu! sub rezerva faptului ca nici eu nu am, inca, copii. Problema sotiilor, mamelor care s-au maritat si dupa ce au nascut nu au uitat sa fie FEMEI si sa traiasca precum o femeie, ma pasioneaza si pe mine. Intentionez sa scriu si eu pe tema asta. 🙂
cand peste ani o sa vb pe blog aici doar despre gandacelul tau vorbitor aka ala micu' o sa fie amuzant:)o sa ne uitam inapoi si in prezentul ala care o sa vina si o sa vedem daca tu ai avut dreptate sau "de obiceiul"
hmm, asta ce spui tu e nimic… ce poze la profil cu copii, ce cont de facebook al copilului, ce blog:
eu am colegi de serviciu care le-au facut copiilor SITE.
gen http://www.odorulmeu.ro
mai tare decat asta imi pare a fi un blog al pisicii sau al unui pestisor de-al nostru.
Toate ca toate, dar eu pe mess am poza cu mine so … can I have your id? can I? :)))
Cris, sint de acord cu ce spui, atita vreme cit regula e ca tu setezi regulile si copilul exceptiile!
Zuzu, dada o iluzie foarte dulce!
Marius, sa ne arati si noua ce-ai scris, o perspectiva masculina e intotdeauna interesanta!
Alin, poate o sa fie, da' si daca n-o sa fie, dai un biberon cu bere?
Robo dragule, si mai tare ar fi sa facem un site comun, pisicameasipestisorullui.ro, sa prindem ambele publicuri tinta. Groaznic.
Adinutz, numai daca promiti sa nu ma amagesti si peste 9 luni sa-ti pui poza cu odrasla. ionouka e.
eu am facut asta, dar bine din cu totul alt motiv, sa-mi fie cu iertare ca pun link, dar trebuie sa va prezint cainele si pisica mea….http://titanii.blogspot.com/
Sunt total de acord. Nici eu nu vreau sa spun mai multe pt ca poate cineva o ia personal si nu am nimic personal cu nimeni. Dar chiar e nevoie sa vada si sa stie toata lumea de balonasul de saliva din coltul gurii, de exemplu? 🙂
Din pacate, inca nu-mi plac copiii cat ar trebui, cred… Ma bucur pt fiecare copil de care aud ca se naste si pt fiecare familie care devine mai numeroasa si ma emotioneaza manutele lor mici si ochii mari cu care isi cauta mamica atunci cand sunt prea multi oameni mari in jur. Dar nu suport cand imi sunt bagate pe gat poze peste poze si povesti despre scutece si cand vad cum nimic nu mai exista si nu mai are importanta pt ca a aparut copilul.
Cred ca m-am indepartat putin de ce spuneai tu, dar sunt de acord cu ce spuneai tu! 😀
:)). Asa ziceam si eu, dar lucrurile se mai schimba, parerile la fel, prioritatile idem. Cand ai de ales intre un film si un somn de 2 ore inainte de trezirea piciului, crede-ma ca alegi somnul. Dar eu iti inteleg idealismul si optimismul. Le-am avut si eu.
Ideea e sa gasesti un echilibru intre tine-femeie si tine-mama. Altfel o iei razna. Uneori balanta inclina spre mama..dar tot e ok daca nu se prabuseste de tot in partea aia:).
Pupici
Rox
PS: am adresa de gmail, dar duce la blogul lu fi-mea :)).
PS2: sa stii ca si blogurile astea pot fi utile la un moment dat, daca nu-l transformi in ceva siropos. De multe ori ai nevoie de sfaturi, pareri, vrei pur si simplu sa stii cum fac alte mamici intr-o situatie..
ader la lista ta, gravida fiind eu, si te conjur sa ma pizduiesti ghebos daca vezi ca am violat vreunul din punctele de mai sus, acest cod de minima decenta parentala pe care imi doresc din suflet sa-l respect, in speranta ca experienta ce ne asteapta nu o sa ma transforme din cineva de care imi place imens in, well, altcineva:p before i'm somebodys's mama, i am me, myself and i:p phew! ce m-am enervat:))
cookie, daca imi permiti 🙂 avand in vedere ce explozie (placuta) de personalitate esti, nu cred ca mai e loc si de altcineva over you, yourself and… you again, i guess :)) Cred ca o sa te descurci sa separi ce trebuie, la fel cum sunt ferm convinsa ca se va descurca si Princess cand va fi momentul fericit 🙂
Eu stiu oameni (femei)- recunosc, numar pe degetele de la o mana – care nu s-au transformat in the mummymonster, deci se poate. Let's keep the hope alive! 😀
Eu tot la dinastea visez. Şi sper să nu mă prostesc cîndva (scuze cacofonia). Nu ştiu de ce, o mare parte din femei după ce se mărită sau după ce fac un copil, parcă îşi pierd orice urmă de trecut…
Ah, si mi-am amintit inca o chestie tare – sunt oameni care pun peste tot poze cu copii care nu sunt ai lor, ci ai fratilor/surorilor/verilor de gradul 10/ colegei de bancadin clasa 1 😀
Merat, thanks for the vote of confidence:)) eu nu-s asa sigura, dar I will fight it till the end:p
Si eu am aceeasi problema, cu cei din lista mea, prieteni dragi, de care mi-e dor si as vrea sa stiu ce mai fac, dar nu aflu nimic decat despre copii…. Eu nu am avut insa curajul sa o spun cu voce tare ca tine insa 🙂 Noroc de tine ca spui mereu lucrurilor pe nume….
Ma bucur sa vad ca suntem mai multi care gandim la fel. Si daca acum nu picam pe spate non-stop la vederea pozelor cu copiii altora, asta nu inseamna ca atunci cand o sa ne vina randul n-o sa fim mame bune…. Si daca nu punem poze cu bebelusii pe facebook si nu-i expunem maxim, la fel, asta nu inseamna ca nu vom fi mame bune.
Hmmm, Draga Printesa,
Stii ca te iubesc asa cum esti si pentru ce esti, dar pentru chestia asta de-ai scris-o acuma, mai mut decat oricand!
Eu sunt mama, si am fost, si raman. Dar raman EU! Te rog sa ramai si tu TU chiar daca faci un OM din tine!
La multi ani!
P.S. – Incerc sa-ti trimit cea mai cea ilustrata. Poate o sa fie o poza. Cu mine. Si cu fii-mea… Mai lucrez la asta.
so.sunt mamica de 3 luni deja. si m-am chinuit destul petru asta. daca devin mommymonster chiar as vrea sa mi se atraga atentia, ca nu sunt de acord cu asa ceva. noi inca ne uitam la filme, iesim in oras, ce-i drept mai rar, in primul rand de timp, in al doilea financiar.facem sex, stiu ca e un detaliu care nu intereseaza pe nimeni, ideea e ca stiu femei care luni bune nici macar nu si-au imaginat ca sunt femei si ar putea sa mai faca asa ceva. so far, cred ca sotul e multumit.
bebe…nu stim ca nu vorbeste, dar rade mai non stop, so it must be good.
si poze pe facebook voi pune mereu, pentru toti prietenii mei care sunt departe si care vor sa vada cum ne merge. si plus ca ma mandresc cu ea, ca e reusita bine. muah. f bune rezolutii trebuie sa adaug, pentru ca pana la urma, tot ce conteaza e parerea ta si modul tau de a te plia pe noile schimbari. tine-o tot asa.
so.sunt mamica de 3 luni deja. si m-am chinuit destul petru asta. daca devin mommymonster chiar as vrea sa mi se atraga atentia, ca nu sunt de acord cu asa ceva. noi inca ne uitam la filme, iesim in oras, ce-i drept mai rar, in primul rand de timp, in al doilea financiar.facem sex, stiu ca e un detaliu care nu intereseaza pe nimeni, ideea e ca stiu femei care luni bune nici macar nu si-au imaginat ca sunt femei si ar putea sa mai faca asa ceva. so far, cred ca sotul e multumit.
bebe…nu stim ca nu vorbeste, dar rade mai non stop, so it must be good.
si poze pe facebook voi pune mereu, pentru toti prietenii mei care sunt departe si care vor sa vada cum ne merge. si plus ca ma mandresc cu ea, ca e reusita bine. muah. f bune rezolutii trebuie sa adaug, pentru ca pana la urma, tot ce conteaza e parerea ta si modul tau de a te plia pe noile schimbari. tine-o tot asa.
so.sunt mamica de 3 luni deja. si m-am chinuit destul petru asta. daca devin mommymonster chiar as vrea sa mi se atraga atentia, ca nu sunt de acord cu asa ceva. noi inca ne uitam la filme, iesim in oras, ce-i drept mai rar, in primul rand de timp, in al doilea financiar.facem sex, stiu ca e un detaliu care nu intereseaza pe nimeni, ideea e ca stiu femei care luni bune nici macar nu si-au imaginat ca sunt femei si ar putea sa mai faca asa ceva. so far, cred ca sotul e multumit.
bebe…nu stim ca nu vorbeste, dar rade mai non stop, so it must be good.
si poze pe facebook voi pune mereu, pentru toti prietenii mei care sunt departe si care vor sa vada cum ne merge. si plus ca ma mandresc cu ea, ca e reusita bine. muah. f bune rezolutii trebuie sa adaug, pentru ca pana la urma, tot ce conteaza e parerea ta si modul tau de a te plia pe noile schimbari. tine-o tot asa.
Vai, ce-mi place de tine! 🙂 Serios, de cate ori ma hotarasc sa scriu despre ceva pe blogul meu, o faci tu in locul meu, cam cu aceleasi cuvinte (numai ca unguresti), si nu mai e nevoie – quite surreal actually. And we're on for that cup of tea iarna viitoare, asa cum ai propus la unul din posturile trecute; un motiv in plus sa ma duc frumos si sa vanez terenuri… Noapte buna!
Bravo, Printeso!
In sfarsit, citesc si eu o opinie ok pe tema asta.
Mi-am pierdut (indepartat de) multe prietene din cauza mariei sale – copilul, si, sincer, nu cred ca poate fi ceva mai trist pentru decat o femeie care, devenind mama, a uitat ca este femeie si ca, in ultima instanta, a devenit mama tocmai pentru ca, esential, este femeie (poti sa fii femeie fara sa fii mama, dar nu poti sa fii mama fara sa fii femeie si asta spune multe). Btw: Jung zicea ca nimic nu dauneaza mai mult odraslei decat viata netraita a parintilor si e un tip care stie de jdemii de ori mai bine ce vorbeste decat mamica x de la coltul blocului.
Si pe mine multi ma considera egoista din cauza acestor opinii dar, sincer, aleg acest tip de egoism in locul altora, mai daunatoare. Plus ca toti suntem, intr-un fel sau altul egoisti, mi se pare chiar un gest de ipocrizie sa nu o recunoastem.
Cel mai tare ma deranjeaza cand vine cineva sa imi explice cum imi voi schimba aceste pareri" no really, c'mon, suntem doi in pantofii mei si eu nu stiam?
PS: Eu am patit-o si pe aia cu primitul pozelor odraslelor pe post de felicitare de Craciun! :)))
PS: Eu am patit-o si pe aia cu primitul pozelor odraslelor pe post de felicitare de Craciun!
asta cu copilu' – felicitare de craciun am facut-o si noi, in primul an, da' numai fiindca era chiar reusita poza in contextul xmasului. 🙂
altminteri, nu-i bucurie mai mare decit sa-ti vezi copilu' cum creste, dar poti sa o savurezi si fara sa-i intoxici pe altii cu mecla lui. trust me, prietenii vor savura muuuult mai mult interactiunea cu juniorul/junioara daca il vad numai la ocazii cu adevarat speciale.
Sunt mamica de peste 2 ani si am constatat pe propria piele ca te schimbi mult dar din fericire pentru mine nu m-am schimbat atit de mult incit sa ma regasesc in situatiile enumerate de tine, ionouka. Ce am observat la mamicile din jurul meu (si sper sa nu jignesc pe nimeni) ar fi urmatorul aspect : femeile care sunt pasionate de profesia lor, care sunt implinite astfel, care se simt parte a unui cuplu, parte a unui grup de prieteni, reusesc sa mai pastreze macar o feliuta din toate acestea. Cele care nu prea au satisfactii nici profesional, nici in cuplu, nici social….se cam refugiaza in statutul de mama si NUMAI de mama si ajung sa se identifice DOAR cu aceasta conditie. Cred ca e trist pentru ele si un pic enervant pentru noi ceilalti, e adevarat. Eu ca mama de copil inca mic si sunt disperata cind incerc sa beau o cafea cu o alta mama si nici atunci nu scap de discutiile despre pampersi ….pentru DUMNEZEU …de asta sunt satula acsa.
Cristina
Aaa… si ce ma dispera cel mai mult sunt mamicile care vorbesc despre copilul lor la persoana I, plural …suntem cuminti, uite ce mult vorbim noi, am papat, am facut… una, alta etc ( cu miorlaielile de rigoare).
Tot Cristina, anonima. ( Sunt eu, Cristina din Tg Jiu dar am pierdut si nu reusesc sa recuperez parola de la contul google. Deci, totusi de prostesti un pic dupa ce ajungi mamica).
Io n-am copii, dar imi plac. Nu stiu cum o sa reactionez cand o sa am, daca o sa fac cu entuziasm cele enumarate de tine mai sus.
Nici mie nu-mi place chestia asta, dar pentru ca n-am fost acolo nu stiu unde s-o asez.
Io tot sper ca exista mame independente, adica eu asa as vrea sa fiu. Si la un calcul estimativ (as vrea 3 copii) si-asa sase ani din viata nu prea o sa pot sa fac ce am eu chef
:*
Si eu care credeam ca-ti place blogul meu, mai ales ca ai si comentat de cateva ori la postarile cu si despre bebe…:)) Oamenii simt nevoia sa-si strige fericirea, in cazul asta, sa si-o scrie, s-o…posteze peste tot! Ce sa zic, este o comunitate a mamicilor ca oricare alta, nu-ti place sau nu te intereseaza subiectul, nu te bagi si gata! Pariu ca dupa ce vei deveni mama, nu vei face un blog dar vei scrie o carte despre asta? :)) Te pup!
A cam castigat pariul Adela Stan :)))) Inainte sa devin mama, si mie mi se parea ca prietenele mele cu copii numai despre ei vorbesc 🙂
Ola! Eu sunt un tatic al unui baietel de 9 luni. Din fericire nici sotia nici eu nu am devenit sperietori de persoane care n-au copii. Ne place sa vorbim despre bebe dar intelegem dorinta altora de a afla si altceva in afara de cea mai mare bucurie a noastra. In continuare, mai greu e adevarat, avem grija de micile noastre placeri(de dinaninte). Cand se va intampla evenimentul sa citesti (si) aceasta postare a ta pe blog. Eu cred ca vei observa ceva schimbari.
Dragii mei, sa nu credeti ca am abandonat discutia, dar am o zi atit de timpita incit numai faptul ca e si foarte trista ma ajuta sa mai uit cit e de timpita. Ca in vorba aia, ce urita e, eh lasa, bine ca macar e si proasta.
Sint sigura ca o sa ma schimb daca si cind o sa creez eu la rindul meu un pui. Si va astept sa-mi atrageti atentia daca si cind se va intimpla asta.
Mi se pare absolut normal sa vrei sa pui poze cu copilul peste tot si sa vorbesti despre el, comunitatile de mamici si blogurile despre sarcina si primii ani ai copilului sint printre cele mai utile chestii de pe net. Eu spuneam doar ca dezaprob situatiile in care copilul inghite complet personalitatea parintilor.
Astfel, celor care au copii le doresc sa fie sanatosi (copiii) si mindri de ei (parintii) in orice mod li se pare lor de cuviinta, iar celor care n-au le doresc sa aiba!
Eu am avut ca invitati pe 31 un cuplu de parinti ai unei fetite care are deja peste 3 ani .
Ei bine, toata seara ( noaptea ) respectiva mamica ne-a innebunit pe toti cu a ei copila dar apogeul a fost atins cand nu mai contenea cu detalii despre cum a fost nasterea propriu-zisa .
Deci da, unii oameni chiar n-au simtul ridicolului . Deloc !!!!
Hai sa-ti zic si eu o parere, nu ca n-ai avea destule dar… na, daca tot ai deschis subiectul…
Ai tu dreptate, nu zic nu. Desi, cand ti-o veni randul, ai sa vezi tu! Un copil te schimba, cum nu crezi, cum nu te astepti, poate cum nu vrei sau cum n-ai vrea, dar te schimba, clar. La mine a fost tot ce zici tu ca nu vrei sa fie… mai bine de un an pur si simplu, existenta mea ca femeie s-a anulat complet, nici nu respiram decat prin prisma lui… m-a lovit ceva apoi si m-am trezit si mi-am adus aminte ca exist si eu… si-am luat-o, fara sa mai am lipit de mine mereu copilul ci cu el alaturi, de la capat… si am facut, si fac, tot de-un an si ceva, toate lucrurile de care zici tu mai sunt… tin sa existe el dar tin sa exist si eu, ca persoana diferita… da, asa e normal, copilul nu trebuie sa te anuleze pe tine ci sa te completeze…
bine sa iti fie, cum ti-o fi… imi place mult ce si cum scrii, energia care se revarsa din poala hainelor tale de printesa… 🙂
Bai nene, eu inteleg ca parintilor "minunii" li se umfla pipota pana la cer si plutesc asa pe norisori roz, bleu, albi, aurii, argintii, etc. Inteleg pozele pe facebook cu odrasla, inteleg anumite discutii ce se invart in jurul "botului de carne", inteleg ca nu prea mai ai timp sa te fatai in oras, la ceainarie, window-shopping, librarie, week-end in Praga, etc…Dar ceea ce mi se pare odios este cand NU MAI AI LIMITA. Una dintre cunostintele mele pastra o agdenda pentru bebe – initiativa laudabila ce e drept….pana cand ti-o citeste cap-coada atunci cand te duci in vizita (ia uiteeeee…azi a facut caca la ora 9 si 10…moale, usor verzui). I'M NOT KIDDING. Sau te lasa vorbind in mijlocul unui subiect, uitand complet ca tu – MUSAFIR – existi si urland incantata la barbat-sau "PUUUUI, UITE-L, UITE-L MAI CUM MISCA DIN MANUTELE ALEA" apoi se lansa – AGAIN – intr-o tirada despre cum respira bebe, cum se kk bebe, cum mananca bebe, ce ingana pe limba lui, cum doarme si imediat te trezeai cu 3 albume de poze (pe care le vazusei si data trecuta – adica cu maxim o saptamana inainte) in brate si trebuia sa asculti AGAIN comentariul pe text. And no offense, but we are not interested in muci, caca, voma, iar muci, iar caca…etc. Nu am nimic impotriva sa vb despre vreo minunatie facuta de pici si chiar imi place sa aud ce nazbatii mai fac sau te pot asculta daca – Doamne fereste – ai copilul bolnav si iti pot da un sfat, dar ATAT. Nu ma intereseaza ce mananca, cat a vomat, cum s-a kkat si nu pot sa stau alaturi de cineva care E OBSEDAT de propriul copil. Si nu ca imi doresc sa stau, dar inevitabil mai vii in contact cu astfel de oameni. Eu recunosc ca acum, cum ii detectez, o si tai 😀
Sunt de acord cu tine in mare parte, dar uite ca saptamana trecuta mi-am pus la avatar o poza in care mi se vede si burtica. Am 30 de saptamani de sarcina, si burtica face parte din viata mea, din mine mai exact. Am fost asaltata de pareri gen: "arata-ne copilul dupa ce se naste, nu burta ta imensa…" and so on, si m-am cam intristat. Te schimba mult o astfel de experienta…nu repet ce-ai zis si tu…o sa vezi :). Si chiar eram agasata acum nu mult timp de mamicile obsessed care imi povestesc fiecare minut din viata copiilor lor. Inca sunt. Povestim despre copii, dar cu moderatie. Totusi sunt parti (importante) din vietile noastre. Succes in aventura ta feminina fara poze pe retele sociale cu copiii tai!
Io initial ma gandeam ca nu o sa zic nimic legat de subiect, pentru ca nu m-am confruntat prea tare cu problema asta, dar mai devreme, colindand aiurea pe facebook, am ajuns la nus' ce friend of a friend of ras-friend si am zambit ca avea la profil poza cu ea si bebe. Si dau click. Si vad "married to X-ulescu". Care X-ulescu ghici ce poza avea la profil?! Cu el si cainele :)) Adica, eu nu cred ca omu' nu isi iubeste copilul, dar e clar ca partea feminina e ceva mai aprinsa de ideea identificarii cu pruncii. Acu'nus ce sa zic, eu in lista am si am avut oameni care de cate ori aveau alt iubit / iubita, aparea alta poza la status, ca singuri nu puneau poza, ci doar in cuplu. Altii pun cu catelul, altii cu nus ce actor, ca daca le place, asta e … Cred ca intr-o oarecare masura trecem prin faze in care suntem cam entuziasmati de ceva sau cineva si oricum fiecare are dreptul sa se exprime cum vrea. Imi imaginez ca e o schimbare mare ca in tine sa inceapa sa creasca un om si apoi sa il vezi real si oarecum independent de tine cum creste. Insa deranjant e intr-adevar cand se sare calul si se intampla chestii ca cele enumerate de altii mai sus, cu the diary of poo :))
…ahhaa…mai vorbim dupa ce nasti…asa ziceam si eu…realitatea te izbeste in moalele capului, bebe nu are buton de on/off, dar acum sa ai tu bebe si ne povesteti cum e, pana atunci e doar o parere (in necunostinta de cauza),un subiect pe blog, DAR "iti dau prezumtia de nevinovatie'. Toate cele bune. Sanatate multa.
de fapt trebuia sa incep cu LA MULTI ANI pt maine de Sf. ION. si un an nou asa cum ti-l doresti.
Ioana, parintii traiesc in clisee. Sunt parinte de un an si noua luni si imi dau seama ca traiesc si eu ce-au trait haaat! miliarde de parinti inaintea mea. Insa, pentru ei, cliseele astea sunt unice, sunt singure, sunt marea ratiune de viata.
E obositor, plictisitor si nepoliticos sa acaparezi discutia cu viata lui BEBE. Insa, e trist si dezamagitor sa simti pe propria piele cum se raresc telefoanele (ca, na, ce sa vorbeasca o prietena cu viata normala cu tine, mama de sugar?), cum nu mai ai ce spune si, in loc de cuvinte, asculti taceri. Cand mobilizezi bunica sa stea cu bebe (in ziua ei libera), pentru ca o prietena isi reamenajeaza casa si ea te suna sa-ti spuna ca nu mai are chef sa mearga dupa gresie, ca s-a certat cu boyfreindu' (si o face cu 20 de minute inainte de momentul intalnirii), cand prieteni de nu-si mai aminteau de mine cand n-aveau copil ma suna sa ma intrebe de colici, lapte, diversificare, odata ce sunt si ei parinti.
Acuma, nu stiu care sentiment e mai greu de dus – plictisul, sau dezamagirea…?
Inainte aveam principii solide in ceea ce priveste cresterea si educarea copiilor 🙂 Dupa ce am devenit mama am constatat ca bebelusii au principii si mai solide in ceea ce priveste educatia parintilor…
Anonim, da' io n-am zis bre ca n-am sa pun poze, doamne fere, am zis ca poate am sa pun, ziceam numa ca nu mi se pare misto ca toate pozele de femeie sa fie inlocuite cu poze cu puiul femeii. Asa.
Anemona, sint sigura ca habar n-am de fapt cum sta treaba. Ramine de vazut care mi-e transformarea…
Nuschu, mda, cred ca dupa ce o sa mi se intimple si mie odrasla, n-o sa mai simt nevoia de cea mai buna prietena, ca n-o sa mai am timp sa ma gindesc la asta. Plus ca ma voi "imprieteni" cu niste alte mame cu care acum n-am subiecte comune, dar atunci… eheee…
Subscriu.
printesica urbana…
care stie despre multe dar nu stie nimic despre copii, despre cat de greu este sa duci sarcina la capat, sa ramai cu nervii tari cand ti se deformeaza corpul si ce lucru oribil e nasterea..cum marcheaza o femeie ,mai ales pe una cu scoala si educatie , neobisnuita cu greul , cu durerile..apoi durerile trec si ramane greul si noptile nedormite, in cele din urma vine si iubirea..care este coplesitoare.. asa ar trebui sa-l iubim pe D-zeu, atat de altruist..deci dupa tot chinul vine iubirea, care nu se compara cu cea pt oricare James Bond pt ca este altfel , mai puternica, mult mai omniprezenta si fara de sfarsit..Unele mame nu-i rezista si de aceea le transforma. Nu inseamna ca ele isi pierd identitatea feminina ci doar se pierd in noul sentiment.. nici ca sunt ratate profesional si cele mai multe isi revin incredibil si cu silueta..si cu psihicul pt ca mai toate au depresie dupa nastere …deci nu vorbi de lucruri despre care nu cunosti mai nimic decat din auzite.. e mare lucru sa ai curaj sa fii mama, sa mai timp si de altele..m-au amuzat comentariile neavenite ale celor care nu sunt parinti.. pt ca e greu si multi poate nici nu vor fi.o sa-ti citesc atenta eseurile si o sa-ti mai spun si despre alte lucruri la care nu te pricepi si despre care totusi scrii…
ne este frica de comentariile nefavorabile, de aceea cerem aprobare ?…hmmm..cred ca sunt si altele si nu prea avem curaj sa postam decat comentarii cu +…dar nu suntem la intrecere , e doar un blog unde unii sunt de acord altii nu..printesica pune si cu – altfel in ce democratie traim?
Diferenta intre mine si voi, anonimi, e ca eu imi asum ce cred si ce spun. Moderarea la comentarii exista nu impotriva comentariilor nefavorabile, pe care le public fara exceptie, ci pentru spamuri, pentru comentariile cu propuneri de link exchange si pentru rarele situatii cind oamenii injura.
noi, anonimii suntem asa… anonimi… pt ca nu suntem persoane cunoscute… si chiar daca am avea vreun pseudonim cum vad ca se poarta oricum nu am fi de identificat.
Salutare cu intarziere la post-ul tau!
Am copil, dar URASC toate chestiile pe care le-ai mentionat si tu: poza copilului la id de mess, pe facebook etc. Mi se pare cat se poate de stupid! Dar si mai stupizi mi se par oamenii care isi lauda proprii copii!!
C.
la unii chestia cu copiii e un mod de a ieși în evidență – așa cred ei, că dacă toți ajung să facă așa, cine mai bagă în seamă că și ei s-au afișat tot cu copiii?
știu persoane care au făcut copii și se laudă cu ei tocmai pentru a da peste nas altora, care nu pot face (cumnata sau sora!).
eu am avut copil în firmă în timp ce ceilalți nu aveau, iar multe dintre colege erau necăsătorite și jinduiau la așa ceva. ar fi fost penibil să mă apuc să mă laud cu ceea ce aveam eu, când ele erau triste. în plus, eu nu am considerat niciodată că e sănătos să pui poza copilului, chiar dacă tu o pui ca omul lihnit după aplauze, nu cu gândul să-i faci rău… sunt mulți demenți care se uită pe blogurile de mămici, prea mulți…
în fine, mai e o categorie… pentru aceasta am toată înțelegerea. femeile care au pierdut zeci de sarcini, care au pierdut copii în accidente de mașină (doi, trei în același accident)… aceste femei sunt fericite și pot să le înțeleg dorința de a da totul pentru că ele au trăit zeci de ani cu dorința aceasta…
Deci.. cum e acum? Ce poza ai la ym?
Eu una incerc sa nu plictisesc lumea vorbind despre copiii mei. Daca sunt intrebata vorbesc, daca nu tac. Evident ca sunt fascinata de omuletii mei, de cum cresc. De aici si necesitatea unui blog, sa povestescfara sa plictisesc. Nu te intereseaza, nu citesti, nu ma jignesti. In viata reala daca nu ma asculti, poate ma simt jignita 🙂
Am pus poze pe facebook in aceeasi idee. Multi imi cereau, nu stiu cat de interesati erau, am gandit eu ca e mai bine sa aiba optiunea de a vedea si nu sa le umplu inboxul cu zeci de mega de poze. La profil am poze cu ai mei, dar inainte aveam avatar…
Cat despre detalii, plictiseala, etc… Asa sunt unii oameni. Cand fac ceva li se pare ca ce au facut ei e nemaipomenit si trebuie sa stie toti. Sunt unii care-ti povestesc masa la restaurantul …., evident cel mai bun de pe planeta, cu tot ce au avut in farfurie, ce au baut, ce furculita au avut pe masa, ce model avea servetelul, robinetul de la baie, culoarea hartiei igienice. Altii dau amanunte de astea despre serviciu, de ajungi sa stii viata personala a sefului
Asa ca, unii sunt mai vorbareti. Cand ai doi care vorbesc de serviciu, 3 care se lauda cu restaurantele, 4 cu calatoriile nu ti se pare asa de obositor. E diversitate, asculti, afli si lucruri noi… Dar cand 10 in jur vorbesc numai si numai de copii incepi sa o iei razna.. Si uite asa ajung mamicile pe locul 1 in topul celor mai enervante persoane de pe facebook.