Nu știu ce s-a schimbat în ultima vreme, dar mi se pare că am mai mult timp. Acum juma de an nu apucam nici să mă spăl pe dinți în tihnă.
Am timp să gătesc. Să văd filme. Să avem musafiri, uneori mulți, alteori la masă. Să ies la un prînz cu o prietenă sau la un cumpărat de ceva. Să merg în vizite cu fetița. Să citesc. Toate astea fără să renunț la timpul cu ea și fără să dorm mai puțin. Cred că pur și simplu am învățat să ne organizăm mai bine. Activitățile casnice sînt perfect optimizate. Unul învîrte în omletă, altul spală vasele. Cît eu mă spăl pe dinți, tu cureți fructele fetei. Eu o hrănesc seara, tu o ții în sus la rîgîit cît eu fac duș. Și tot așa. Merge. Sîntem mereu pe fugă, e nevoie de planificare în avans, niciodată nu reușim să facem tot ce ne-am propus și sîntem obosiți, extrem de obosiți, dar hei, în trei totul e mult mai nemaipomenit, așa că cine se plînge?
So, there is hope! 🙂 Voi cei care acum legănați abitir și vă întrebați cînd o să vă recuperați viețile, răspunsul e că niciodată. Noroc că n-o să le mai vreți de fapt înapoi! Că viața asta nouă e mai bună (și nu pleacă nicăieri oricum, deci tre să învățați să live with it, dacă nu chiar să live well with it).
Da, organizarea e cuvantul cheie. Ce filme ati mai vazut?
„Look who’s talking” 😀
Oh, cat astept sa ajungem si noi acolo…
Mai tii tu minte cat de greu iti venea sa crezi,in urma cu cateva luni,ca lucrurile se vor aseza si vor avea din ce in ce mai mult farmec? Si mai urmeaza! Cat mai multe zile cu zambet in regat!
Ma bucur ca esti optimista, sau macar ca incerci sa fii. Eu inca mai am momente cand imi doresc viata de dinainte, desi fiul meu are peste 1 an si este cuminte, si-mi este un drag de el de mor, i l iubesc, este perfect.
Nu stiu ce sa cred, cateodata imi fac procese de constiinta, dar pur si simplu asa simt. Sunt probleme mai vechi, oricum, dar ies la suprafata din cand in cand. Probabil mai am nevoie de timp… Ma bucur ca imparti optimism, ne mai hranim si noi cu el! 🙂
Şi eu am momente când îmi vreau viaţa de dinainte, dar cu oamenii de acum. Adică le vreau pe amândouă 😀
Le vreau pe toate 😀
Dada, toti le vrem!
Ce bine ca sunteti optimizati :). Sper sa fim si noi capabili sa ne adaptam cat mai repede dupa nastere. Hugs!
Deci pot sa sper la viata dupa ce… dau viata? oh, joy! 🙂
Am o intrebare: bebelusa ce face cat timp voi va ocupati de omleta, respectiv de vase? Intreb pentru ca la noi nu se prea aplica ce-ai povestit tu mai sus, unul din noi trebuie sa se ocupe exclusiv de bebe. Bine, al nostru are doar 7 luni. A, si cat primiti vizite, Sofia ce face, si cum rezolvati cu somnul ei? Te rog, te rog, fa o completare la postare cand ai timp, ca ma intereseaza tare mult.
Nu stiu cum face Ioana, eu as spune ca ajuta relaxarea parintilor. La primul copil, primele luni au trecut greu. Eram streasata, nimic nu iesea cum voiam eu, toata presiunea din lume era pe umerii mei si eu o exprimam certandu-ma cu toata lumea. Ma temeam sa merg pe undeva cu copiul c-o sa planga, c-o sa vrea sa manance etc etc. Nu-l lasam cu nimeni, sa nu ii fie foame si eu sa nu fiu langa el.
Al doilea (de fapt, a doua, ca e fata) are 4 luni deja si zau daca stiu cand a trecut atata vreme. In w/e iesim la masa toti 4, mai mergem la munte, mai primim oameni in vizita (nu prea multi, ca nu ma-nnebunesc eu). Chiar daca la ea problemele cu burta vad ca se prelungesc – nu sunt atat de acute ca la frati-su, dar la el au durat o luna jumate si gata. Ea si acum se/ne mai perpeleste.
Ei nu-i mai respecta nimeni programul de somn, doarme cum apuca, printre strigatele astuia mare, mananca de multe ori chinuita de durerile de burta, dar e un copil vesel si iubitor de plimbari.
Eu as zice ca, inainte sa iti pui un milion de intrebari, sa vezi ce e mai important pentru armonia generala si a ta personala: sa respecti programul de somn, sau sa primesti o vizita, sa iesi la masa etc.
Sa stii ca pt noi a contat enorm ca i-am respectat programul. Mai ales pe ala de somn. Pt ca asa a fost mereu odihnita, vesela, si in vizite, si cu musafiri acasa. Am avut multi oaspeti, unii cu copii mici si care -au stat ore multe la noi. Programul de somn al Sofiei n-a fost insa perturbat. Avem casa mare, multe usi, Sof dormea la ea in camera, musafirii se jucau in living.
In 10 lunibde viata cred ca a sarit maxim 3 somnuri, toate pe motiv de mers la doctor.
La fel si la mine. La al 2-lea am fost atat de relaxata ca a trecut totul mult mai usor. Nici n-am simtit colicii sau dintii. De cand am revenit la munca e mai greu. Corporatiile si copiii mici nu merg foarte bine impreuna. Vii seara acasa atat de obosit si uneori ai vrea doar sa te prabusesti pe canapea. Iar sambata trezitul la 7….Dar viata in 4 e frumoasa. Cand plec de la munca numai gandul la fetele nazdravanilor mei pe care ii voi revedea in 40 minute imi aduce un zambet pe fata.
Cu mana pe inima spun ca, desi am lucrat multi ani in presa, la un ziar, cu termene limita in fiecare zi, am invatat ce e ala time management de cand am copii. De fapt… de cand am inceput diversificarea la primul. Nu reuseam sa am niciodata mancarea la timp, nici pentru noi, nici pentru el. Ba prea rece, ba prea fierbinte, ba arsa. Eram obosita, stresata, agitata… Apoi am inceput sa gatesc dimineata, cand copilul e odihnit si are rabdare sa se joace putin singur. Gatesc mult la cuptor si mancaruri care nu necesita invartit mult in oala. Gatesc intotdeauna inainte de a pleca undeva, pentru a avea mancarea gata la pranz, cand venim acasa. Cumparaturile le face tati, dupa lista. Ce cumpara… aia manca. Norocul meu ca se pricepe sa ia si de-ale gurii, si haine la copii si de toate. Curatenie, spalat, calcat si si alte cele, cand dorm cei mici.
Nu imi iese intotdeauna. Dar macar nu afisez zi de zi fata de om distrus cand vine si omul acasa de la lucru si ar vrea sa auda o vorba buna. Si le pot pune ceva ce arata a mancare pe masa. Si, mai ales, putem sa ne bucuram impreuna de cateva ore frumoase, fara sa ma stresez ca nu mi-e gata mancarea, ca trebuie sa fac curat sau mai stiu eu ce.
Si da, suntem uneori cam obositi. Ca oamenii cu doi copii.
Se vede ca ai timp si fiindca scrii mult si unele articole cer timp mult ;).
Pe mine toată lumea mă amenință, că lasă că o să vezi tu când o să ai copil, nu mai ai timp de nimic, niciodată de nimeni. Dar nimeni nu spune de părțile frumoase. Organizarea timpului și susținerea din partea soțului și a familiei, pot face din această perioadă una frumoasă!
Ai dreptate, Mihaela! Ce frumos (ca) ai spus-o. Este atat de usor sa ne vaicarim si sa dam vina pe altii, inclusiv pe aia care n-au ales ei sa vina pe lume. Ma intreb: oare copilul cand o sa ne citeasca blogurile mai tarziu si o sa vada cat de mult ne plangeam din cauza lui, cum o sa se simta? Cum ii va influenta asta alegerile in viata? Nu stiu de ce ne vine atat de greu sa ne planificam, organizam, sa cerem si sa acceptam ajutor. Si in loc de asta regretam vietile noastre de domnisoare , pline de kkturi spontane lipsite de importanta in comparatie cu minunea dumnezeiasca de a avea un copil. Sau poate it’s just me, care am asteptat multi ani ca sa raman insarcinata, in vreme ce colegele mele de scoala isi dadeau copiii la liceu.
Și noi am fost tot timpul organizați. E adevărat că ne lua un timp până ne prindeam de ce plânge copilul și aflam cu stupoare că „Nu i-ai dat să mînânce ?”- „Cum, nici tu nu i-ai dat ?!” , dar în timp ea a învățat să vorbească deci am fost părinți organizați 😀
:))
Avem orice pe lume, insa e o problema de locatie si timp, un fel de a spune conteaza ce?, cum?, unde? ,cand?,cat?
Spre exemplu avem timp, insa nu avem energie, aven energie dar nu avem chef si tot asa…
E ceva gen, avem bani dar nu multi,nu?
Baietelul meu are 4 luni si jumatate, iar eu sunt o norocoasa. Am timp. Sa stau pe net, sa ma uit la TV, sa mangai pisica, uneori sa si mananc in tihna (desi are senzor pentru asta, cum pun mancarea in farfurie, cum plange, dar uite-asa am slabit in timp record :).Duc viata asta de huzur de pe la 3 luni, pentru ca am noroc de un copil sanatos, vesel, extrem de cuminte, care se joaca linistit in cos, pe centrul de joaca, in patut, care e fericit daca ii vorbesc si ii cant ore in sir, fara sa-l iau in brate. In plus, doarme toata noaptea, de la 11 la 9. Vrea in brate doar cand e foarte plictisit, obosit sau il doare burtica. Si nici nu-l pot tine mai mult, pentru ca am niste probleme destul de serioase cu spatele. Si nu sunt singurele. Ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi pentru aceasta minune pe care mi-a daruit-o, desi de obicei nu sunt prea dusa la biserica, pentru ca am inteles ca, in marea lui intelepciune, mi-a trimis un copil „dupa puterile mele”.
Asa e la primul. Sa vezi cum e sa ai 2 care nu stiu ce-i ala somn simultan..
Dar sincer l-as vrea si pe al treilea 🙂
Haha, stiu cum e sa ai doi, avem niste prieteni care au un baietel de 2 ani si o fetita de 9 luni. Cand ne intoarcem acasa ni se pare ca e o liniste de catedrala 😀