Spun din capul locului că nu regret nimic, iubesc viața mea cu copii! Totuși, asta nu mă împiedică să constat cât de mult s-a schimbat viața mea și să fac caz de (micile) necazuri care apar odată cu adorabilii ăștia mici în viața noastră!
Acum niște zile am locuit pentru o zi și două nopți la prietena mea din Cluj (mulțumesc, Ema!). Am primit camera mea, patul meu, timpul meu, pe care l-am petrecut cu ea și cu soțul ei sau citind sau mergând la cel mai fain concert ever. Am dormit cât am vrut (asta e ceva ce s-a întâmplat foarte rar acasă în ultimii 5 ani și ceva), m-am trezit și am mai citit câteva pagini (asta e ceva ce nu se întâmplă niciodată acasă, pentru că imediat ce deschid ochii, doi de cineva mici simt că mami e trează și năvălesc peste mine), apoi mi-am scos dopurile din urechi și-am dat să le pun undeva bine, eventual sus pe vreun raft. Apoi mi-am dat seama: stai, oamenii ăștia nu au copii. Deci aș putea să las dopurile, OMG, chiar aici, lângă pernă? Și să le găsesc tot acolo seara, la culcare, după 14-16 ore? Există așa ceva? Am rămas ca proasta cu dopurile în mână, privind camera aranjată, și mi-am dat seama că de cinci ani trăiesc o viață de pe altă planetă, complet diferită de planeta oamenilor care nu au copii.
Păi WOW, lucrurile care se întâmplă în patul meu în 14 ore… Nu, nici măcar nu-i vorba despre sex. Dar copiii, copiii… Acolo se ascund sub pături, acolo se joacă de-a dragonii, acolo țopăie, tot acolo se ceartă, dansează, se deghizează, își culcă copiii de pluș, cu greu mai găsesc patul la locul lui, d-apăi dopurile din el. Nu vă imaginați că ei fac lucrurile astea doar în patul meu, nu, le fac și în paturile lor, în sufragerie, băi, pe terasă, pe hol, casa e locul lor de joacă. Și e ok, am hotârât împreună de mult că nu ne deranjează.
Dar surprizele mele în apartamentul din Cluj au continuat. Am intrat la baie și, atenție, șoc: am închis ușa. Apoi am stat nemișcată. Cum? Nu bate nimeni? Nu văd umbre de degețele mici sub tocul ușii? Nu mă grăbește nimeni? Nu încearcă nimeni clanța? Ce fel de casă e asta, oameni buni? Să faci un pipi singur? Aș fi putut să jur că așa ceva nu există.
Am ieșit din baie năucă. Ia stai așa, prințeso, ce alte lucruri de oameni normali n-ai mai făcut tu de jumătate de deceniu? Mi-a ieșit o listă mai lungă decât mă așteptam.
Am găsit lucrurile acolo unde le-am lăsat.
Am închis ușa la baie și închisă a rămas.
N-am avut nici un program.
M-am trezit când am vrut eu.
M-am culcat când am vrut eu, pentru că știam că există punctul anterior.
Am ascultat tare muzica mea preferată (de obicei trebuie să ascult mult Smiley, care e foarte ok, dar nu e muzica mea preferată).
Am stat la terasă până după miezul nopții.
Am scos telefonul de pe silențios și l-am lăsat așa două zile încheiate. Că n-avea pe cine să trezească la prânz…
Am mâncat la ore complet nerezonabile, fără să am doi mici cerșetori care vor și ei tot ce am eu, la ore complet nerezonabile.
Am râs tare la ora 10 seara.
N-am șters pe nimeni la fund în afară de mine.
Nu am cules de pe jos zemuri și firimituri.
Nu a trebuit să chem pe nimeni la masă.
Nu a trebuit să repet același lucru de cinci mii de ori înainte să-l văd înfăptuit.
Nu am întârziat la nici o întâlnire.
Am plecat în oraș cu o gentuță mică în care am pus doar telefonul și niște bani (fără trei sticle de apă, șervețele, haine de schimb, ceva de ronțăit, piese magnetice și pungi de gunoi pentru urgențe).
Încă nu mi-am revenit.
Desigur, mi-a fost teribil de dor de ei, de felul în care-mi mută lucrurile de colo colo, de felul în care dau năvală peste mine la baie, de rutina noastră, de vocea mică a Sofiei când îmi spune Bună dimineața la 7 fără 10 AM, de mirosul lor amestecat cu al meu seara la culcare, când stăm claie peste grămadă în pat și le citesc povestea, de mormăielile lor în somn, de timpul nostru împreună, uneori complet lipsit de glamour și beri la miezul nopții.
Dar a fost bine, minunat chiar, să trăiesc o zi și două nopți cu lucrurile astea pe care înainte le luam de bune, iar acum au devenit OZN-uri, chestii care mă uimesc și despre care aproape aș putea să jur că de fapt nu există. 🙂
Sursa foto: mamă singură acasă via Shutterstock.com
Ai fost o drăguța în articolul ăsta 🙂
Eu tocmai mi-am dat cu spray-ul sotului pentru ca nu l-am gasit pe al meu. Suspectez un baietel ca l-ar fi folosit pe post de microfon intr-un concert ieri seara. Dar oare unde se ascund microfoanele cand se ascund?
la noi se ascund oriunde, nu stiu la voi.
am gasit chestii in pantofar, in sertarul cu lenjerie intima, in cutia cu scrisori…..cauta PESTE TOT :)) unele chestii le-am gasit aruncate in gradina vecinilor :))
Sigur a pus microfonul acolo unde e locul lui. Trebuie doar sa afli care este locul corect pentru un microfon, din punctul de vedere al unuia mic.
Ai incercat sub pat/mobila? :)))
Acolo ascunde piciul meu diverse chestii dupa ce se joaca cu ele
In masina de spalat
In dulapul de vase ?
Cumpara altul!
Am gasit un pachet de UNT care a stat mult timp in cutia de jucarii. Nu intelegeam cum a disparut din frigider.
Chiar ca traiesc pe alta planeta oamenii aceia.
Adica cum sa nu ai podeaua din bucatarie „ornata” cu zeama de pepene mai mult de 2-3 ore? Si cum sa stai SINGUR la toaleta? Adica…pana la capat? Fara sa intre, sa ciocane, sa cante, sa tipe chiar NIMENI? Si sa mananci tu singura cu doua maini? Un pat doar pentru tine deja mi se pare un lux supreme. Si fara masaj de manute mici..
Am trait si noi 2 astfel de zile vara asta si a fost WOW. Sa gasesti lucrurile unde le-ai pus, patul nederanjat…
Sa incerci terapia asta si cu sotul odata….este WOW. Chestiile alea din tinerete..chiar mai poti sa le faci si sa le simti la fel, daca nu stai cu urechea ciulita dupa vreun „mami”.
Clar e de repetat! 🙂
O prietenă, în pragul nașterii primului său copil, m-a întrebat – ca pe o mamă cu experiență – cum este să ai copii. I-am răspuns, fără să vreau, – uneori mai am astfel de reacții – că din momentul venirii copilului pe lume nu va mai avea viață personală… Așa este! Dacă ai copii – crescuți cu ajutor sau, ca în cazul meu, fără vreun sprijin – viața personală rămâne muuult în urmă, ca o amintire la care te întorci cu drag când și când. Dar viața alături de copii are culoare, dinamism, e nouă în fiecare zi, cu bune, cu rele, cu răceli și stricări de burtică,etc. Este adevărat că, alături de copii, viața personală nu mai este ce a fost, dar experiențele alături de copii sunt unice și minunate. Bravo pentru „oaza de liniște și libertate” trăită. Fiecare mămică ar merita așa ceva din când în când!
Poza.. Nu e buna! Mama aia ate bigudiuri in cap. Eu n-am timp nici sa il spal pe cap.
Dar nu dureaza asa mult 😉
absolut! dar stii ce frumos sta parul intr-o coada impletita, cu palarie deasupra? coafura gata in sub un minut. si de cand il spal mai rar, se ingrasa si mai rar. toata lumea fericita!
al meu nu, Printesa :(( deloc…chiar incepe sa cada, amaratul, daca-l spal la saptamana
Nu e voie cu beri la miezul noptii, cand ai copii? Intreb pentru o prietena :))))
bai, daca dormi cu ei in pat, nu stiu, nu fac zgomot berile alea?
Eu le desfac când le scot din frigider. Apoi, după ce ajung în dormitor, nu mai fac zgomot, gâlgâi cu grijă… 😀
nununu, berea o baui si de fata cu copila, pana a cerut sa guste si a zis dar vai, e buna, vreau si eu !! 😀
Ai fost foarte tare.Am citit articolul la munca si nu m am putit abtine sa nu rad cu pofta la faza cu usa inchisa la baie sa faci pipi singura :)))))
Am ras cu lacrimi 🙂 M-am distrat maxim! Imi amintesc de baia de aseara, cu amandoi in cada, mari zapacenii de copii :-))
Deci, cat e de fain articolul asta! 🙂
Offff cat adevar si cat ma regasesc in ce scrii…si totusi eu am un singur pici de 2 ani. Ai scris atat de funny si am ras…dar parca realitatea traita nu mai e la fel de funny
Imi este teribil de dor sa:
Dorm cat vreau
Sa ma trezesc cand vreau
Sa plec oriunde, la orice ora
Sa nu mai simt grija si teama pt binele lui non stop
Citesc cat si cand vreau
Sa vin acasa la un apartament curat, liber, aerisit si ordonat
Sa ma plimb seara, sa beau cockteil pe plaja la miezul noptii cu sotul din dotare si sa privim luna
Si multele altele care se pot face in continuare, insa cu program, organizare….spontaneitatea e deja f redusa
Poate daca as fi avut o mama sa il pot lasa uneori cu ea sa fac ce vrea….eeeee …
Cine are ajutor sa-l aprecieze. Fara…este extrem de greu.
Insa viata cu copil este plina si minunata. Recunosc cu tot sufletul ca piciul asta mic a facut minuni cu noi….
🙂 :):) ce sa mai spun , decat ca ………….wow…….nici nu-mi aduc aminte cum era viata mea cu 5 ani si ceva, in urma…….si acum cand parca , parca, se mai linisteste….stau si ma gandesc……..totusi.. cred ca mai vreau un bebe 🙂 🙂
Există aşa ceva?!? Ioana, prietena ta nu vrea să facă o pensiune pentru mame din astea de pe altă planetă ca noi? :)))
Mi-e dor:
sa fac dragoste spontan, ziua, in pat :))
sa STAU la televizor pe ce program vreau EU,
sa ma plictisesc,
sa merg la toate filmele la cinema
sa cumpar bilete low cost la ore imposibile(6 dimineata, 11 noaptea),
sa merg la sala dupa servici, nu la 6.30 dimineata ca acum(e crunt iarna cand e bezna si creierul refuza sa se trezeasca),
sa gatesc libanez, arabesc, picant, cu multe fructe de mare, scoici, midii….Acum gatesc romanesco-italienesc asa ca e mai child friendly :))
sa ma cert cu barbatu in gura mare, nu doar sa schimbam priviri urate si sa ne certam pe sms(dureaza preaaa muuult :)) )
sa nu ma simt atat de necesara unui om
sa bolesc cand sunt bolnava…nu pot boli de cand am copil mic decat daca mi-e rau cat este el la gradi :))
sa beau Cola fara sa ma pitesc IN MY OWN HOME
si cu toate astea…cand ma uit la trilioanele de poze noi trei la: cafea, mall, in vacanta, la tara, pe strada, in parc si oriunde altundeva unde am pus piciorul in cei trei ani, este de 1000 de ori mai intens.
Nu mi-e dor de trimestrul 3 de sarcina :)) Deloc :))
Atat despre dor
Stiu cum e…Am trait si eu „experienta” asta. Am fost plecata si am intrat intr-un magazin si cumnatul meu mi-a zis: cumpara-ti ce vrei!”, si mi-am dat seama ca nu stiu ce vreau, ca eu mereu cumpar ce vor ei, ce le trebuie lor, ce mananca ei, si aia mananc si eu. Mi-am dat seama ca nu mai stiu sa traiesc ca persoana, ci ca grup:)))))
Eu am 2 copii dar nu mi.e dor de nimic! Am trait toate cele la timpul lor si am facut copiii fiindca i.am dorit fff mult.Nu plecam aproape nicăieri fara ei pt ca destul ii privam de timpul petrecut cu noi cand suntem la serviciu.Atat de repede cred ca mi.e frica.Sa nu se inteleaga ca le blamez pe cele care simt nevoia si de altceva din cand in cand .Dar eu ma simt mai bine cu ei langa mine,mai slaba,mai frumoasa,mai linistită.Nu pot pleca linistită nicăieri fiindca ma gandesc numai la ei.Si atunci ce rost are? Sotul la fel gândește ba e mai hotarat.
Super comentariu! Eu am ajutor suficient, dar tot nu suport sa fiu departe de ei. Am plecat 2 saptamani cu jobul si am crezut ca innebunesc de dor si de remuscari. Never ever again! Anii astia, cand copiii sunt mici, trec atat de repede… si nu as vrea sa pierd nicio secunda din ei…
Tocmai in aceasta dimineata am respirat linistita dupa ce copilul si sotul din dotare au plecat mai devreme ca de obicei. Aveam o jumatate de ora pentru mine! A fost tare bine.
Si nici macar nu am putut sa stau cu fundul pe scaun sa beau cafeaua linsitita ci am adunat dupa urma lor ,ca seara nu reusesc, sau mai bine zis, seara sunt ocupata sa fac fata tantrumurilor.
As vrea si eu cateva zile sa ma gandesc doar la ce vreau eu sa fac, sa mananc, cum sa stau…
Daaaar, nu as schimba cu nimic degetelele care azi la 6 dimineata incercau sa vada daca ochiul meu e chiar inchis 🙂
Delicios articolul,la fel si raspunsurile.
Cum a zis cineva mai sus, ideea pentru o pensiune nu e rea deloc,sa fie pentru time out pentru parinti. Ar trebui sa fie ca si chioscurile de la coltul blocului, peste tot 🙂
Frumos articol! Si real! Cel mai mult mi-a placut ce a urmat dupa „desigur”. aiei sunt marisori si destul de independenti. Dar, imi e asa dor sa nu am timp de mine… fara ei viata e pustie. Prima noastra iesire in oras in doi, ziceai ca suntem de pe alta planeta. Eram stangaci. ???
Ce frumos povestit!
Eu am bebele de un an și doarme de la 10 la 10 fără sa fie bolnav și ziua doarme in doua reprize a câte doua ore! Încă nu simt dar îs conștientă ca nu va tine așa tot timpul . Voi mi-ați deschis ochii !
Eu aseara am fost doar cu sotul la un chef…si cand am ajuns nu stiam ce sa fac…ma gandeam sa caut o baie sa il spal pe Darius pe maini ca sigur gaseste ceva de mancare…dar stai Darius nu e cu mine…aaa si nici nu trebuie sa dibuiesc eu cotloanele dinainte ca sa stiu unde sa il gasesc…uau ce tare…dar totusi eu ce fac?…aaa se danseaza…si nu este nimeni agatat de piciorul meu?…pot sa ma misc mai lasciv? uau ce tare…dar totusi unde este cuvantul „mami” care trebuie sa fie pe fundal?
Eu de multă vreme tot cochetez cu ideea unei discoteci pentru mămici… Ca și cele de pe vremuri,care se închideau la ora 21… Încă nu am găsit adepte,dar mai sper… Pentru mine dansul e și o formă de descărcare, deci… Ar fi un fel de terapie. Felicitări pentru articol!!!
[…] 17 lucruri pe care nu le pot face de cand am copii – printesaurbana.ro 4765 Facebook interactions […]
Si cu toate ca copiii sunt niste minuni tot mai multe cupluri nu fsc copii
Ioana, articolele tale au efect linistitor pt mine. Pentru ca inteleg ca haosul din viata mea nu mi se intampla doar mie. Uneori ma prinde din urma epuizarea si ma gandesc ca am esuat ca mama, ca ceea ce fac nu e tocmai bine, ca disperarea cu care imi doresc o zi singura nu e „sanatoasa”.
Dar citesc articolele tale si raspunsurile cititoarelor tale si imi dau seama ca „sunt in grafic”, ca haosul asta exista si in vietile altora si ca va fi de la sine depasit atunci cand copiii vor creste.
Mie nu mi se pare chiar asa… adica singurul lucru care mi se pare ca se schimba si este evident este ad-hocul. Nu mai poti sa faci nimic ad-hoc. Sau daca faci tot ad-hoc trebuie sa bagi jumate de casa in masina. Eu am doi, un baiat de 8 ani si o fetita de 8 luni pe care i-am crescut si ii cresc doar eu si zanul meu, si nu sufar decat de lipsa ad-hocului. Restul e poveste. Poate am eu noroc! Pup
Sa nu exageram…
Pffff… ma gândesc ca probabil in ceea ce privește copiii, trebuie ca sunt lucruri deosebite și înălțătoare care se întâmpla pe lângă ce se povestește. Altfel, nu știu… din tot ce citesc viața cu copii, mai ales mici, mi se pare taaaaare chinuitoare și nu îmi vine defel sa renunț la viața pe care o iubesc (cu soț, joburi, ieșiri in oraș in 2 sau cu prietenii, calatorii multe și somn de voie in Weekend) pentru a avea un copil… nu sariti… dar toate chestiile care se vor cumva drăguțe (gen: faptul ca se agata de usa de la baie când încerci sa faci un pipi singura și multe altele) mie mi se par foarte aiurea. Sa dormi in 3, sau mai rău, doar cu copilul și soțul separat? Mi se pare de neconceput… Nu știu cum m-as obișnui cu asa ceva. Și nu, nu am 20 de ani. Am trecut binișor de 30… dar instinctele materne întârzie sa apara. Va admir pentru răbdare și entuziasm, dar mamicia asta mi se pare o treaba muuuult prea complicata pentru mine
@Camelia
Esti foarte ok. Ba chiar e o decizie matura sa NU faci copii cand te autoanalizezi si iti dai seama ca nu e pentru tine.