Comision pe nesimtire

Operatiunea „garsoniera” continua. Azi dupa-amiaza am inregistrat un nou esec, sper ca printre ultimele. Inteligenta mi-a fost din nou insultata, de data asta la modul grosolan. Sa va explic. Un bun prieten, Ronin Man (multumesc, sa nu te simti vinovat, stiu tu ai avut cele mai bune intentii din lume), mi-a dat un frumos anunt privind o „superba” garsoniera in parcul Cismigiu. Toata viata mi-am dorit sa stau intr-o casa cu vedere la parc. 400 de euro zicea acolo, mobilata. Sun rapid la agentia imobiliara, fug de la munca si ma repede s-o vizionez. La parter intr-un bloc mare, chiar la intrarea in Cismigiu. Pana aici e bine. Usa noua, de metal, hol mare, camera si mai mare, baie si bucatarie maricele si curate. Canapele de piele, sifonier cu 4 usi si oglinzi mari, pat imens, parchet, frigider, totul functional. Cel mai mult mi-au placut geamurile imense, cu vedere spre parc, si jaluzelele alea de lemn, pe care cand le lasi in jos, fac in camera intuneric ca noaptea. Bun. Imi place, e mai bine decat ma asteptam. Pretul e 400 de euro pe luna, cu contract pe un an, proprietarul vrea 3 luni in avans si una garantie. Ok, deci 1.600 de euro, daca imprumut 1.000 e numai bine, deci gata, batem palma, poimaine vreau sa ma mut. Stiti ca urmeaza ceva nasol, nu? Din pacate, da, ca doar traim in Romania.
Cand sa plec fericita ca deh, dau un ban in plus, da’ stau in cismigiu, unde mi-am dorit dintotdeauna, agentu imobiliarul zice cam in soapta asa… „Stiti, ar mai fi ceva marunt de discutat… Comisionu…” Da, sigur, stiam ca trebuie sa va dau si dvs ceva, cat sa fie? intreb fericita. La ce afacere am facut, 50 de euro sa bea si el o bere mi se pare corect. „Pai ar cam fi… 400 de euro”. Zic „Da, chiria, am retinut asta”. „Nu, zice, comisionu…” PATRU SUTE DE EURO. Pai f…. si m….. si p………. tale de nenorocit. Ca ai vorbit cu mine 10 minute si mi-ai inchiriat o nenorocita de casa oricum scumpa, vrei dublul salariului mediu pe economie??? Dupa ce ca tre sa scot treaba mea de unde 1.600 de euro, mai voia si el nenorocitu’ 400. Ca cica asa se practica. S-o practica nene, da’ nu cu mine. De ce naiba nu luati de la proprietar? Ii dau eu acum 1.600, are de unde… „A, pai pe dumnealui il cunoastem, nu putem sa-i cerem bani”. M-a umflat rasul. Pentru ca e al naibii de amuzant, nu-i asa?
Mama lor de nenorociti. Imi doresc sa cumpar toate casele din Bucuresti, ca sa vina toti agentii imobliari la mine sa ma implore sa le inchiriez si lor ceva, ca n-au unde sa doarma. Si atunci sa le explic eu lor de ce e comisionu mare si cum eu pe ei nu-i cunosc, asa ca sa faca bine sa-mi dea si pielea de pe ei.
Cum puneti capu’ pe perna seara, nenorocitilor?