Imi vine sa strig, sa smulg din carne, sa tai cu cutitul, sa calc in picioare, sa injur si sa scuip. E pentru prima oara in viata mea cand urasc. Din tot sufletul, cu mintea, unghiile, ochii si dintii. Cand as vrea sa omor si apoi sa rad de fericire ca am avut puterea sa fac asta, sa povestesc prietenilor detalii si sa fac poze pe care sa le pun pe net. Sa scriu o carte despre cum ura te poate face fericit, despre iubire gresita si sange pe pereti.
Imi fac planuri de razbunare, imi dau replici acide, ma vad carand pumni si picioare. Vreau sa sufere, sa il doara, sa se zvarcoleasca, sa se incolaceasca de crampe, sa strige, sa scuipe de durere in timp ce eu dau televizorul mai tare. Vreau sa plinga in timp ce eu imi culeg senina o scama de pe reverul camasii. Vreau sa moara in timp ce eu zambesc.
E intens, mai intens decat vezi in filme sau citesti in carti. Ura iti umple inima mai bine decat dragostea. Si cred ca si dureaza mai mult.
Savurez fiecare moment, pentru ca stiu ca la un moment dat ura o sa se transforme in sictir. Sictirul e mai constructiv, dar nu e la fel de intens. Deloc fun!
Acum urasc si iubesc ca simt asta.
Learning to hate
