Imi plac la nebunie furtunile de idei. Mintile mai proaspete sau mai obosite care se aduna in jurul aceluiasi brief si functioneaza impreuna. Imi plac glumele din brainstorminguri, jocurile de cuvinte, pauzele stanjenitoare care urmeaza unei idei proaste. Imi plac ideile proaste, care de cele mai multe ori ajung sa fie cele mai bune. Imi place momentul in care ne uitam unii la altii, secati de orice putere de-a mai fi creativi, in speranta ca cineva va zice „gata mah, hai ca avem ceva”. Imi place ca intotdeauna mai e ceva de spus, mai fulgera un gand, un cuvant, o imagine. Fix atunci cand ti-ai asezat capul pe brate, cand iti lacrimeaza ochii si ai senzatia ca iti fumega materia cenusie, iti dai seama ca mai ai resurse. Ca dupa 6 ore de brainstorming (care vin dupa alte 8 ore de sedinte si munca la birou), ideile tale au inca energie. Se invart si alearga unele dupa altele ca intr-un meci de fotbal. Si in cele din urma, una dintre ele intra in plasa.
E drept ca de cele mai multe ori ideea geniala care ramane in sita dupa brainstorming nu trece de client, dar macar a fost frumos sa visam impreuna, nu?
De ce nu ma enervez cand ajung acasa la 11 noaptea
