Uite, e deja ora 1 (acush vine mancarea, iupeee) si inca n-am apucat sa ma apuc de treaba. Sunt la birou de mai bine de 3 ore si tot ce-am facut pana acum a fost sa imi setez agenda pentru saptamana asta, sa raspund la mailuri, sa citesc presa online si blogurile la care sunt abonata, sa comentez si sa raspund la comentarii. In dreapta am Mac-ul de la serviciu, cu mailul de serviciu si proiectele de serviciu, care au nevoie de update si maintenance si status report, iar eu sunt foarte constiincioasa si ma ocup cu religiozitate de ele. In stanga am laptopul personal, cu adresa de yahoo, doua de gmail, contul de bloglines, mess si un outlook. Mai un articol la o revista, mai un comunicat de presa sau o strategie de comunicare pe 6 luni. Intre stanga si dreapta, cele 3 telefoane. Un orange de la munca. Un vodafone personal, cu numarul pe care-l am de 8 ani si la care mi-e greu sa renunt. Si un Cosmote pe care-l tin sa vorbesc cu mama si cu bunicii (care ma suna ori de cate ori le latra cainele in curte sau le vine vreo idee despre ce noua facultate ar trebui sa mai urmez ca sa castig mai multi bani). Adica foarte des, daca il iau in calcul si pe celalalt bunic, care ma anunta de fiecare data cand a scris o noua poezie. E prolific dragul de el, la cei 82 de ani pe care-i are.
Asadar, cand nu tastez, nu vorbesc la telefon si nu citesc despre ce-ar trebui sa tastez sau sa vorbesc la telefon, ma minunez cat de haotica e viata. Lasand la o parte faptul ca trebuie sa fac rost de logistica necesara mutarii de sambata, sa vad daca e mai indicat sa pun parchet sau mocheta in noua casa, cum e mai bine sa mut pisica fara sa se streseze, cand ajung la politie sa declar cel de al doilea accident, apoi la constatator, si cum fac sa o las in service rapid, cand mie imi trebuie masina sa ma mut. Sa nu uit sa cumpar mop si inele de perdea, colac de buda si paine feliata.
Trag aer in piept. Recunosc ca nu apuc sa ma plictisesc, dar uneori asa as vrea sa iau o pauza…
Sa pun totul in stand by si sa-mi las creierul sa zaca, intins pe canapea, cu un trabuc si-un pahar de brandy…
I love my life!
Atata timp cat poti sa faci o pauza cat de mica si sa te vezi de departe pe tine facand toate astea, agitata, lucrand atunci e bine. Inseamna ca nu te-a luat valul, ca poti analiza la rece situatia, e bine.
Nu-i asa ca iubesti sentimentul asta de invalmaseala ? Pentru ca, daca n-ar mai ramane decat trabucul si paharul de brandy, ne-am plictisi teribil.
Sunt perfect de acord. Dar poate n-ar strica sa ne putem rupe de haosul asta macar o zi pe saptamana. Pentru ca eu imi propun, dar nu reusesc niciodata sa fac asta. Mereu ma distrage ceva, cineva, ma distrag singura, si trabucul si brandyul dispar in neant…
si universul s-a nascut din haos :))!
cu siguranta ca al tau este organizat si nascator de rezultate!
te transformi din reală în virtuală 🙂
incredibil cat de mult te regasesc in posturile astea vechi pe tine cea de acum, chiar daca acum esti atat de diferita, atat de ‘alta’. te imbratisez cu drag!