Micul dejun mi-l iau intotdeauna la serviciu, pentru ca daca vreau sa mai prind vreun loc de parcare, trebuie sa ajung la birou inainte de 9. Iar daca as manca acasa, ar trebui sa ma trezesc la 7, lucru de neconceput pentru mine, care abia fac ochi la 8.15. Asadar, ajung la munca, imi fac loc printre colegii aciuati la tigara in bucatarie, imi prajesc doua felii de paine, le ung cu crema de branza si le mestesc tacticos (asa mi-a zis gastroenterologul ca se face la gastrita), in timp ce ma inec la propriu cu fumul celor minim 5 tigari aprinse simultan. Peste 4 ore, vine firma de catering cu masa de pranz. Indiferent ca e ciorba, piure cu sos sau peste la gratar cu orez mexican, il mananc tot in picioare, fiindca noi suntem 30 si scaune in bucatarie sunt numai 5. Si cum eu lucrez la etajul 2, iar bucataria e la parter, e clar de ce nu prind niciodata loc pe scaun. La calculator nu e frumos sa mananc (am citit eu undeva ca asta te alieneaza), iar daca astept sa manance ceilalti, sfarsesc prin a manca asezata, dar intr-un mare nor de fum, pentru ca deh, dupa o masa copioasa, colegii mei incununeaza pranzul cu o tigara delicioasa, sau cum era rima ca am si uitat de cand m-am lasat de fumat.
Seara de obicei sunt in oras. In vreun bar, la vreo intalnire sau la o plimbare. Masa de seara e fie un senvis in parc, fie un hotdog la bar, in orice caz, de cele mai multe ori, tot in picioare. Si pana la urma n-ar fi o problema, ca se spune ca e mai sanatos sa mananci stand drept, cica ar fi tubul digestiv mai harnic. Dar mie imi lipsesc mesele asezate, cand iti asezi tacticos servetul in poala, ai cutitul intr-o mana si furculita in alta, te apleci nepoliticos peste masa sa culegi piperul si dai cu maneca in sosul de mustar… Asa, stai in picioare, cu casoleta de expandat intr-o mana, furculita in alta, sprijinit de un dulap de bucatarie, o tejghea de bar sau un stalp de iluminat strada, ca nu prea ai timp de pierdut si pana la urma masa e o necesitate, nu un prilej de a interactiona, de a respira, de a lua o pauza.
Gata, azi cand imi vine piure-ul cu ficatei, promit ca ma asez la masa (chit ca imi car pe scari scaunul cu rotile de la etajul doi), imi pun servetul la gat si mananc cu doua maini si cu doua tacamuri. Incet, mestec fiecare dumicat de 20 de ori, si le povestesc colegilor de masa cum mi-am impachetat eu aseara toate hainele in doar 10 saci. 😀
Stand-up food
M-a oripilat nosalanta cu care fumeaza colegii tai in…bucatarie!
Eventual si cu geamul inchis ca deh, e iarna si e frig.
Si noi la serv desi suntem 20 avem o bucatarie minuscula, mai bine zis o camara cu o masa unde nu au loc mai mult de 3 oameni odata, insa nu s-a fumat niciodata chiar daca fumatorii sunt mai numerosi. Exista atat hol unde troneaza un mare faras-scrumiera cat si balcon. Mi se pare chestiune de respect reciproc.
Ce-as face eu in locul tau: as rezista 1/2 ora dupa ce vine mancarea, as merge si as aerisi, timp in care as pune mancarea la cuptorul cu microunde, daca exista.
Spor!
M-am gandit si eu la ce spui tu, numai ca vezi tu, daca mancarea vine la 2, prin bucatarie se perinda 2-3 runde de infometati, majoritatea fumatori. astfel ca tot spectacolul cu mincatul si fumatul se termina pe la 4… Si cand mi-e foame… decat sa rabd atatea ore, prefer sa mananc cu fumuri… Eh lasa ca intr-o zi or sa se lase ei de fumat si atunci sa vezi… 🙂 Multumesc de suport.
Mie, ca un geek ce sunt, povestea imi aduce aminte de borgi. Totul in picioare pentru eficienta sporita. Noi nu suntem insa masini si trebuie sa luptam pentru un pic de tihna macar cand mancam.