Sunt singura intr-o lume straina mie. Fac in fiecare zi lucruri noi, la care nici nu ma gandisem cu o zi inainte. Cunosc mereu oameni noi, dispusi sa ma asculte si sa ma cunoasca. Merg in fiecare seara intr-o casa care inca nu e mea, pe care n-o cunosc si care nu ma cunoaste. Am obosit sa fac cunostinta in fiecare zi cu viata mea. Sa spun Buna, eu sunt Ioana si imi place sa fac asta, ma enervez cand aud asta… Vreau acasa. Vreau in bratele oamenilor care ma cunosc. Care stiu ce-mi place si ce ma enerveaza. Carora nu trebuie sa ma explic, over and over again cine sunt si ce vreau. Vreau sa fac lucruri pe care le-am mai facut de o mie de ori. Vreau rutina, vreau zile simple si clare, pline de lucruri care se succed intr-o ordine pe care o pot intui. Nu mai vreau oameni noi, reactii neasteptate, pretentii, evaluari, joburi noi, case straine, voci si mirosuri noi, intrebari si telefoane, explicatii si invitatii.
Vreau acasa
Te inteleg. Si eu vreau acasa.
De peste mari si tari,
Oana
Nu suntem viata pe care o ducem desi de cele mai multe ori viata ajunge sa ne controleze. Casa ta nu e un loc, nu sunt niste oameni. Casa ta esti tu, undeva inauntru unde poti sa inchizi usile si sa fie liniste.
Ar fi bine, ar fi cald, ar fi acasa…Dar la un moment dat n-ar mai fi destul. Te-ai plictisi de rutine, de zile simple si clare. Si poate…si acest „acasa” s-a schimbat. Oamenii nu mai sunt chiar cum i-ai lasat. Pe de alta parte, ai plecat, nu? Asta inseamna vis intai, apoi curaj, apoi forta, apoi pasi inainte.
Toti simtim asa din cand in cand. Eu chiar de mai multe ori pe zi. Stii cate case am schimbat? Mai mult de 10. Da, casa ta esti chiar tu. Capul sus si astept vesti in legatura cu decorarea. Livingu’ tot naked? 🙂
Ma regasesc si eu prin anumite lucruri pe care le-ai spus … mai sus. Eu locuiesc in italia de 1 an , dupa ce parintii mei s-au despartit, si … m-am saturat sa … stau aici in locul asta, practic in casa asta… pe care practic nu o cunosc. Vreau acasa, vreau sa ma trezesc dimineata la mine acasa iar dupa-amiaza sa ies afara cu prietenii , sa radem si sa pot povesti cuiva despre problemele mele si sa ii ascult cum imi dau sfaturi dar si viceversa. E greu , dar alta cale nu am.. m-am saturat sa cunosc oameni noi.. si sa le povestesc viata mea, as dori sa stau pur si simplu cu persoanele acelea ce m-a cunosteau deja… Dar capul sus, e abia inceputul si trebuie sa fii tare… good luck in continuare.
Foarte frumos. Subscriu. Asa simt de un an. Am crezut ca o sa treaca. Nu trece. Asa ca m-am decis. Vineri plec. Impotriva curentului. Toti viseaza sa plece eu ma intorc. Se pare ca solutia ar fi fost sa gasesc un partener, sa nu mai fiu singura. Nu a mers.
Pare ca mi-am pierdut sufletul. Pare ca nu sunt eu. Pare ca trebuie sa imbrac in fiecare zi o haina stramta si parca jegoasa. Pare ca trebuie sa fiu mereu altceva decat sunt de fapt. Pare ca asa cum sunt eu nu e bine. Ma sufoc.
Cum esti e bine. Poate unde esti nu e bine.
si eu as dori acasa
si eu vreau nespus de mult acasa….
mi-am pierdut sufletul. Prietenii mei de acasa au murit. Aici nu am prieteni. Poate mor si eu..
cunosc sentimentul…lucrez de aproape 6 ani aici ca badanta,mereu inchisa cu 1 zi libera…dar vreau acasa…
Ai mei nu au murit. Sunt in stare latenta si se trezesc brusc in momentul in care ajung acasa, ai atunci ma trezesc si eu, insa acest suflu de viata nu tine decat pentru zilele in care sunt acolo, cu ei. Apoi se intorc frumos in miile de poze si in amintirile mele, si eu raman iarasi singura…
Cateodata ma simt ca o actrita, obosita sa joace mereu acelasi rol…scarbita de tot ce e in jur si de fapt, nu ma caracterizeaza. Si atunci tanjesc dupa anii ce-au trecut si ma simt cu zeci de ani mai batrana decat sunt. Nu ma pot intoarce, pentru ca nu am la ce…dar totusi vreau acasa.