E primul an din ultimii 4 in care iata, vine ziua mamei si eu (pe langa ca din nou n-am habar ce sa-i cumpar cadou) n-am planificat nicio vacanta. Anul trecut in ianuarie eram la Praga, de 1 mai am fost la Nisipurile de Aur in Bulgaria, in mai si-n august am fost la Roma, iar de Revelion am strabatut Sicilia de la Catania la Palermo. Si anul asta… se face aprilie si nu numai ca nu mi-am facut bagajele (ma rog, mutatul dintr-un cartier in altul nu se pune), dar nici n-am vreo speranta sa fac asta in urmatoarele luni. Si mi se pare foarte trist. Vacantele afara sunt asa, ca un premiu pe care ti-l oferi ca sa te recompensezi pentru toate lunile in care ai stat aici cuminte si ai indurat praful, manelele, nesimtirea functionarilor publici, mitocania muncitorilor de pe schele, etc etc.
Singurul lucru pe care-l urasc in plecarile afara e intoarcerea acasa. Drumul acela lung din Otopeni sau Baneasa pana acasa, cand totul ti se pare si mai prafuit, si mai saracacios ca niciodata. Cand te uiti pe furis pe calendar sa calculezi gandesti cand ai putea sa iti iei viitoarea vacanta, poa sa fie oriunde, si Bulgaria suna foarte bine acum.
Ce bine de mine ca probabil anul asta n-o sa traiesc sentimentul ala aiurea ca m-am intors acasa impotriva vointei mele!
Eu de ce nu mai plec departe?
de ce? anul asta ramai acolo? nu te mai intorci?
Adevarul este ca drumul de la Otopeni pana acasa iti taie si minimul de bucurie ca te intorci acasa la prieteni si familie. Drumul asta de la aeroprt pana acasa ne face sa ne intrabam de ce dracului ne-am intors in tara asta, si nu am ramas undeva in Italia sau Spania pe o plaja insorita.
My feelings exactly! Ce-mi place cand suntem mai multi in acelasi grup alienat!
Suntem multi dar din pacate stam ascunsi in spatele calculatoarelor prin birouri. Noroc cu blogurile astea ca asa ne dam seama ca nu suntem singurii nebuni. O zi buna.
De cand am copii ma-ntreb zilnic asta. De ce nu plec departe, de ce le ofer praf si coji de seminte si nesimtire?