Cand mi se intampla lucruri ca cel din seara asta, ma revolt pana la dumnezeu si-napoi. Ma intreb de ce eu, de ce din nou mie, de ce nu pot trece macar doua saptamani fara sa ma trantesc pe jos pe intuneric sa plang in pumni ca iara eu, ca iara mie.
Putinii oameni care-mi stau acum aproape ma incurajeaza ca lasa, ca asta e ultimul lucru nasol care mi se intampla. Ca dupa el o sa vina marele bine care va rascumpara toatele relele. Eu nu-l mai astept pe Marele Bine asta. Nici nu cred ca el exista. Cred ca de fapt asa e viata mea, si asa o sa fie intotdeauna. Cu cateva zile normale, care mie mi se par fericite, doar pentru ca nu mi se intampla nimic rau, urmate de o zi ca cea de azi, care nu e nici normala, nici fericita, ci de-a dreptul infecta. Daca as putea sa ma trezesc din nou azi dimineata, nu m-as ridica din pat. As sta ascunsa sub cuvertura cea verde pana s-ar face o zi normala.
Si de data asta n-aveti voie sa ma acuzati ca ma vaicaresc. Am tot dreptul. Infecta zi. Ma duc sa mai plang un pic, sa arunc din picioare si sa imi intind rimelul pana sub barbie. Ca doar de-aia sunt facute zilele astea infecte. Sa ne aducem aminte ce gust au lacrimile si ce chip are revolta.
Infecta zi, fa-o sa treaca…
