De ce insisti sa ma pastrezi acolo? De ce nu-mi dai drumul, ca sa-ti poti da drumul la viata? Te-am urat cand mi s-a desfasurat poza asta in fata ochilor. Pentru ca ei sunt ai mei, poza asta e a mea, peretele ala ar trebui sa fie al meu… De ce trebuie sa calci pe lucrurile care-mi sunt dragi mie? Pe care inainte nu dadeai mai mult de doi bani? De ce brusc toate lucrurile astea ti-au devenit atat de sfinte incat le dedici pereti din casa ta?
Acum mi-a trecut. Asta esti tu. Ramai acolo, in casa ta, cu peretii tai si formatiile tale preferate si hai sa nu mai vorbim nicodata. Pentru ca nu ti-ar placea deloc sa afli cat de mult vreau sa pleci atat de departe, cu casa si peretii tai cu tot, incat sa nu mai trebuiasca sa aud, sa vad sau sa simt despre tine nimic, nici macar ura.
My most favourite band, my least favourite person
