De 10 ani, ziua de sapte aprilie e una frustranta. Ziua unui om tare drag, pe care-l iubesti, sau poate il urasti, nici tu nu mai stii sigur, un om foarte prezent in sufletul si calculele tale, care insa a fugit si s-a ascuns undeva departe. Ai vrea sa ii spui la multi ani, sa ii urezi numai bine, chiar daca poate nu-l merita. Ai vrea sa-i auzi vocea, sa te auda zambind de ziua lui. Sa stie ca n-ai uitat si ca, desi a ales sa stea nedrept de departe, incerci sa fii langa el de ziua lui.
Anul asta e primul an in care l-am putut suna de ziua lui. Mi-a raspuns, a ras, mi-a urat si el La multi ani, si a promis ca da de baut, imediat ce n-o sa mai fim in state diferite. E inca foarte departe, dar isi face bagajele spre casa. De-adevaratelea. Si poate la anul pe vremea asta o sa-l si imbratisez de ziua lui, cat pentru toti cei 10 ani in care nu l-am auzit si pentru toti cei 15 in care nu l-am vazut.
La multi ani, tata!
Din nou zi insemnata!
Citind postarea ta, deja mintea mea lucra: cine-o fi individul? Aproape de final eram sigur. Si vroiam sa-ti trimit urmatorul comentariu:”E vorba de taticu, nu?”. Da’ numa’ ce-ajung la final si tot misterul e spulberat, iar tot „efortul” meu depus pentu a descifra enigma, s-a dovedit a fi in van.
Nu mi-am propus sa construiesc vreun mister… am mai scris despre subiect :). Dar chiar si-asa, imi pare rau ca te-am dezamagit…
Nu…, nici pe departe n-am fost dejamagit, numa’ am ras ca ai reusit sa ma pacalsti, sau m-am pacalit eu, nu conteza…, oricum, a fost OK