Azi dimineata, fiindca din motive necunoscute, mi s-a blocat iPodul, n-am avut incotro si a trebuit sa imi petrec cele 40 de minute de drum acasa-munca analizand oamenii care-si petrec si ei minutele lor de drum acasa-munca pe traseul Campia Libertatii-Metrou Muncii-Metrou Piata Victoriei-Grigore Alexandrescu. Mi-am dat seama ca multi dintre ei ma insotesc in fiecare dimineata, uneori chiar de la iesirea din scara. Mergem unii langa altii pe trotuar, traversam impreuna, compostam cartelele de metrou aproape in acelasi timp, ne urcam in metrou pe usi vecine si ne leganam unii langa altii 4 statii de metrou. E fata creata care citeste o carte invelita in coperta de ziar. Imi place de ea fiindca de fiecare data cand o vad, are alta margica la gat. E tipul inalt si gras, cu parul valvoi, care miroase a aftershave Old Spice si refuza sa se tina de bara, motiv pentru care mai mereu se apuca de hainele celor de langa el, sa nu cada. E si bunicuta cu palarie vintage, cu o sacosa dupa forma careia intuiesti borcanele dinauntru. Si mai e vecinul meu de bloc, un tip despre care nu-mi dau seama daca are 25 sau 45 de ani. Fara varsta, fara ocupatie… Doar cu o sapca maro din piele cam uzata, despre care nu stiu daca e patetica sau cool.
Plus o multime de liceeni punkeri, domnisoare corporatiste cu camasa mov si parul indreptat cu placa, domni afaceristi cu blackberry si ZF in buzunarul de la sacou… Daca stau bine sa ma gandesc, cu oamenii astia petrec in total mai mult timp decat cu familia sau cu toti prietenii mei la un loc.
Oare ei ce-or scrie despre mine pe blogurile lor?
Metrou de oameni
