Sa simt ca mi se sparge inima de fericire. Sa simt ca nu merit norocul sa simt ce simt. Sa-l iubesc atat de mult ca mi se rasfrange iubirea pe-alaturi si ca ii iubesc si pe cei care trec pe langa mine pe strada, si le zambesc cu ingaduinta si ma rog pentru ei sa simta ce simt eu, macar pentru o secunda.
Sa imi dea lacrimile instantaneu si sa mi se crape sufletul de durere la simplul gand ca intr-o zi el n-o sa mai fie aici, langa mine.
Sa adorm multumind ca l-am gasit si sa ma trezesc nerabdatoare sa ii miros parul rasfrant pe perna mea. Sa-l sarut pe frunte fara ca el sa stie si sa ma strecor afara pe usa dormitorului ca sa sar in sus de bucurie fara sa-l trezesc. Sa ma supar ca nu mi s-a dat sa-l cunosc mai devreme. Sa-mi petrec toate secundele gandindu-ma cum sa-l fac sa se indragosteasca din nou, sa-l farmec pentru totdeauna. Sa fac gafe la serviciu, sa intru cu masina intr-o bordura prea inalta si sa nu-mi pese, sa stau zambind ore in sir la coada la administratia financiara.
Sa platesc amenzile cu bucurie, fiindca ele nu conteaza, fiindca nimic nu conteaza, nimic nu ma poate face nefericita. Sa nu am orgoliu, sa nu-mi vina niciodata sa-i fac reprosuri, sa nu pot sa-l mint, sa nu vreau sa ma cert decat de dragul de a ma impaca peste cateva minute. Sa nu intarzii niciodata acasa, sa nu plec niciodata in delegatii sau in teambuildinguri, sa nu-mi iau proiecte suplimentare, sa nu vreau sa ies cu fetele in oras, dar sa ies, ca sa-l las sa respire. Sa refuz sa merg la marea pe care o iubesc atata, pentru ca lui nu-i place soarele. Sa prefer sa stau cu el pe canapea in loc sa ma duc la cumparat de cercei. Sa-i imprumut cartile mele preferate si sa renunt la mancarurile mele preferate, doar pentru ca lui nu-i plac. Sa ii povestesc mamei ce mai face el si cat de bine dorm de cand l-am cunoscut.
Sa imi fac planuri de weekend, de luni, de marti si de joi. Sa nu mai vreau sa scriu, sa citesc, sa mananc, sa vorbesc, sa merg. Sa vreau doar sa stau asa, fericita si iubind. Sa imi transform serviciul din principala preocupare in „acele cateva ore in care trebuie sa stam deoparte ca sa n-o luam razna”. Sa nu ma mai doara capul, nici stomacul, nici sufletul, decat de prea multa fericire. Sa iubesc ca un personaj de roman al lui Marquez, zile si saptamani si ani si jumatati de decenii, fara pic de egoism sau asteptari. Sa ma las iubita, fara sa pretind asta. Si lucrurile, fericirea, sa vina de la sine, asa cum se intampla in povestile cu final fericit. Sa uit ca oamenii mint, insala, lovesc, uita, urasc.
Sa cred ca pentru ca eu iubesc asa, toata lumea face asta. Sa nu ma mai tem de moarte, de boala, de singuratate. Pentru ca iubesc asa, cat de tare se poate, cu lacrimi, cu durere de fericire, cu vise si visuri, zambind, cu bratele in jurul lui si cu ochii inchisi, ca o printesa care a ajuns la sfarsitul basmului, a depasit toate incercarile cele grele si acum incepe sa traiasca fericita pana la adanci batraneti.
Sursa foto: suflet pereche, via Shutterstock.com
mda. pacat ca te tine maxim 2 saptamani, dupa care iarasi o iei razna
Eram sigur c-ai sa mai scrii ceva astazi, de-aia am si revenit. Dar nu se poate sa fie asa cum visezi tu; si daca ar fi sa fie, ar fi pt scut timp; asta-i viata.
Am vazut ca iti place muzica veche(frantuzeasca), link-ul asta te duce la una veche italiana, care exprima o viziune pesimista, dar care pleaca insa de la o exaltare cam ca cea pe care o scrii tu
http://www.youtube.com/watch?v=7h8SFL3sRWo&feature=related
imediat ce termin de facut si o traducere sumara si sugestiva ti-o tremit, e musai sa intelegi si versurile
Da, de acord, prima întâlnire,
o emoţie ce-ţi explodează-n’untru,
invitaţia la o cină romantică,
îngrijiţi cu ce mai mare atenţie…
Maşina, de spălat era şi cazul!
ai chef să faci centrul universului din acea seară.
Da, de acord, da’ pe urmă…
Tot restul e plictiseală (noia), nu, n-am spus bucurie (gioia),
Ci noia, noia noia…blestebată plictiseală…
Da, ştiu, primul sărut,
inima prostuţă/naivă ce se pierde iară,
c-o îmbrăţişare lungă, şi iluzia durează,
refuzi să te gândeşti la o aventură.
Spui lucruri potrivite la timpul potrivit,
şi te gândeşti că totu-i cum nu se poate mai bine.
Da, de acord, da’ pe urmă…
Tutto il resto è noia, no,
non ho detto gioia, ma noia, noia,
noia….maledetta noia……
Pe urmă, noaptea de amor,
să-ţi pregăteşti casa îţi ia o după-amiază,
pe pat lenjerie de culoare gri,
totul funcţionează ca un orologiu…
În prima seară trebuie să demonstrezi,
că-n toată lumea-ntreagă doar tu şti să faci amor…
Da, de acord, da’ pe urmă…
Tutto il resto è noia, no,
non ho detto gioia, ma noia, noia,
noia….maledetta noia……
Da, de acord, primul an,
dar entuziasmul care încă ţi-a rămas,
e o urâtă copie a ceea ce era,
seara, din ce în ce mai des se face linişte,
inventezi petreceri doar ca să inviţi lume în casă,
aşa măcar nu te mai gândeşti să faci ceva anume.
Da, de acord, da’ pe urmă…
Tutto il resto è noia, no,
non ho detto gioia, ma noia, noia,
noia….maledetta noia……
l-am citit pe nerasuflate – asa am avut impresia ca l-ai scris si asa am simtit ca trebuie citit!!
vorbesti despre un fel de iubire cum nu (cred) ca exista in viata adevarata…o iubire la care visam noi toti – in care sa uitam de noi si de tot ce ne inconjoara…mai putin de el!
simt si imi doresc dintotdeauna tot ce ai scris tu acolo; am simtit ca imi „citesc” in suflet…un sentiment foarte ciudat 🙂
…si am plans…pentru ca nu am iubit in acest fel doar o data in viata; bineinteles, nu era pesoana potrivita…iar rana lasata este inca deschisa…
foarte frumos scris! iti multumesc!
pai inteleg ca e doar un plan „cum ai vrea”. In realitate cum il iubesti?!
el trebe sa simta la fel?ca aici e chestia…
Nu, el nu trebuie sa simta la fel, aici e frumusetea, ca nu conteaza cat de mult primesti inapoi, esti atat de fericita cu ce simti ca asta e singurul lucru relevant.
Simona, nu-l iubesc nicicum fiindca deocamdata il caut. Sau ma las gasita. 🙂
Iulian, stiam melodia, este minunata (imi place si muzica italieneasca), dar asta nu ma face mai putin naiva in a crede ca se poate sa iubesc asa…
Intotdeauna iubim asa persoane nepotrivite. Fiindca altfel lumea ar fi perfecta, si noi n-am fi oameni, am fi… nu stiu ce, dar sigur nu oameni.
Multumesc.
Sa stii ca ma si o melodie(tot italiana)care este exact despe iubire asta pentru o persoana care nu merita, foarte frumoasa (preferata mea)
Il cuore e uno zingaro (Nicola Di Bari)
Ionuka,scrie ca imi place.
Imi plac mai ales”tablatele” unde descii asa placut lumea cotidiana si coliziunea ta cu tot ce te inconjoara.
Cred ca vei putea scoate o carte in seria”Cartea de pe noptiera”.
Crezi ca ai mai putin talent decit Cartarascu? SUCCES!
Pai de fapt asta si urmaresc, sa scriu o carte, dar mai intai ma folosesc de blog sa aflu exact ce s-ar vinde. Multumesc de timpul de lectura acordat vietii mele.
Am gasit blogul tau printr-o intamplare si ma bucur ca este asa. Ma inspira si ma binedispune tot ceea ce scrii. In seara in care am descoperit blogul am tot citit. Amuzant este ca a doua zi de dimineata am mers cu metroul, la aceeasi usa, fata in fata, dar nu am indraznit sa zic nimic si cred ca e firesc sa ne respectam spatiul personal pana la urma. 😀
Ma bucur ca viata ta merge in sfarsit frumos, asa cum m-am convins ca meriti. Avem nevoie de confirmari cum ca exista si lucruri atat de frumoase, incat nu indraznim sa visam la ele.
Si eu iubesc acum asa cum iti doreai tu atunci(stiu ca este un post vechi)si e atat de bine sa zbori putin dupa ce ti-ai tarsait papucii pe drumurile vietii. Chiar daca ne face sa ne simtim atat de vulnerabili uneori. Si sigur, nu mai astept, nu mai indraznesc sa astept lucruri care de atatea ori nu au venit, dar cumva nu pot sa nu cred cu tarie, cum am facut de fiecare data, ca de data asta nu mai trebuie sa ma tem.
Scrii frumos si imi faci bine. 🙂
Hei, Raluca… Data viitoare te invit sa faci un semn, intilnirile in viata adevarata sint atit de rare!
ma bucur ca te ajuta ce scriu, de fapt, de-asta scriu!
Ai grija de tine.
Noptile nu prea le mai dorm si m-a ros curiozitatea sa vad ce facea nasa mea acum doi ani….si vad ca avea cam starea mea si isi dorea sa iubeasca asa cum iubeste acum..de fapt…iubesti cum scrie aici ori zece, mie asa mi-ai lasat impresia mereu… Stii? Peste doi ani sper sa citesc la mine pe blog si sa am macar jumatatea fericirii tale!
Gata, inchid usor comentariul asta sa nu te trezesc din somnul frumos langa nasu si merg mai departe, sa vad cat reusesc sa recitesc.
Pupici
Te-am descoperit de doar cateva saptamani, am citit tot ce ai postat in saptamanile astea, insa azi m-am decis sa te cunosc de la inceputurile tale. Si m-am pus pe citit de la prima postare a ta si am ajuns aici, deocamdata. Nu am de gand sa ma opresc, vreau sa citesc fiecare post. Insa, dintre toate, asta mi-a mers la suflet. Pentru ca de peste 8 ani iubesc, un singur OM, si-l iubesc exact cum ai scris tu aici. Si il iubesc mai mult ca ieri si mai putin ca maine, in fiecare zi, asa cum imi place sa ii spun. Iar azi o sa ii citesc post-ul tau, sa ii spun ca asa il iubesc, asa ma face sa ma simt. Si sa nu uit sa ii multumesc, iar, pentru ca de 5 saptamani si 2 zile, datorita lui, am devenit MAMA! Iti multumesc si tie pentru ceea ce scri si ca imi umpli sufletul cu emotie si amintiri!
mda. eu nu vreau sa iubesc asa. vreau sa l iubesc cum stiu eu si cum pot, cu punctele si virgulele mele. vreau ca el sa fie receptiv, sa iubeasca ca l iubesc asa cum stiu, sa fie ingaduitor si sa ma oblojeasca atunci cand ma ratacesc.