Am un moment de deruta. E doar un moment, nu o zi, nu un gand, nici macar o stare. Ma simt goala pe dinauntru si pe dinafara. Nu vad rostul cerceilor mei mov, al soarelui de-afara, al mesajelor frumoase care ma iau prin surprindere de fiecare data, al furnicaturilor pe care le simt pana in varful degetelor cand ma privesti si ma atingi. Vreau sa plang, dar n-am de ce. Si asta ma face sa vreau si mai mult sa plang. Mi-e greu sa insir cuvinte despre asta, fiindca niciunul nu e suficient de gol sa se potriveasca momentului astuia. Ce bine ca va trece in cateva secunde.
Haide, spune-mi cat sunt de minunata si cat de bine e ca suntem.
Am nevoie sa te aud
Tu cu cine vorbesti acolooo???
Si pentru ca se potriveste bine aici, iti reamintesc si o gluma proasta, pe care sigur ai folosit-o si tu cand ai fost mica: „Stie maica-ta ca vorbesti singura?”
Plictisitor.
frumos. 🙂
Esti mi-nu-na-ta 🙂