Am chef de oameni. De povestile lor, de replicile lor self-centered, de hainele lor de vara, de parfumurile lor mai mult sau mai putin contrafacute. Am chef sa ii ascult povestindu-mi despre dramele lor de la serviciu si din suflet, sa ii aud facandu-si planuri de vacanta prin europa, sa le raspund la intrebarile despre rezervari, contracte pe drepturi de autor, servere si bannere interstitiale. Sa ii privesc cum se incrunta la soare, cum raspund aparent detasat la telefon, cum primesc semeseuri la care raspund abia dupa 5 minute, desi le tremura degetele de nerabdare s-o faca mai devreme. Sa ii vad cum rasfoiesc reviste aparent absenti la conversatie, sa ii admir privind in gol la slapii vecinului de terasa. Sa ma minunez cum reusesc sa ia totul atat de personal. Inclusiv ploaia.
Am chef azi
Dac-as putea, mi-ar placea acum sa fiu peste tot unde sunt oameni. Sa ii vad cum injura, cum fac dragoste, cum se cearta, cum beau bere si mananca paste cu parmezan, cum muncesc cu gandul la campionatul de fotbal, cum se nasc, cum isi plimba copilul prin parc, intrebandu-se non-stop pe ce loc s-ar clasa daca s-ar face vreodata un top al celor mai buni parinti din lume.
Sa le fac miliarde de poze pe care sa le printez si sa le atarn pe mii de pereti la care sa ma duc sa ma uit de fiecare data cand imi piere cheful de oameni.
Si mai am chef sa le soptesc la ureche cat sunt de haiosi si de minunati priviti din afara. Tuturor oamenilor le-as sopti asta. Si celor care mi-au frant inima. Si celor care ma plimba de la un ghiseul la altul ore in sir. Si celor care imi pun mana pe fund in metrou. Si celor care m-au mintit. Si celor care imi datoreaza bani. Si celor care ma urasc sau care pur si simplu au incetat sa ma iubeasca.
Fiindca azi am asa un chef de oameni…
foarte, foarte , foarte misto
Si daca ar fi s-o iau personal acum, ar rezulta ca ai chef de mine… 🙂