Sinceritatea e overrated

M-am saturat sa inghit tot felul de mizerii sub pretextul trist ca cel care mi le arunca in fata e „sincer”. Azi, de exemplu, mi-am auzit o multime de rautati gratuite de la o multime de mitocani (unii dintre ei chiar imi populau lista de mes, but no more, baby), pentru simplul fapt ca probabil au dormit prost si-au simtit nevoia sa strice si ziua altora, daca a lor e oricum compromisa. Si cum eu am adesea norocul sa ies in calea (fie ea si virtuala) a unor astfel de imbecili prost dispusi, care probabil s-ar fi felicitat intre ei dac-ar fi stiut ca sunt atacata din atitea parti… da, am avut o zi proasta. Si ce ma enerveaza si mai tare nu sunt insultele si glumele lor proaste, cit minunata scuza cu „Stai draga, ce te superi, nu incercam decit sa fiu sincer…” Sinceritatea si mitocania nu sunt insa tocmai sinonime. Si eu cred despre multe femei pe strada ca sunt imbracate ca niste vaci, dar asta nu inseamna ca le strig asta in fata. Si eu cred despre multi barbati pe care-i cunosc ca in adincul sufletului sunt doar niste manelisti cu un sufletel mic si negru, dar nu ma apuc sa le trimit mailuri sa-i instiintez despre asta.
Cu totii avem zile proaste. Unii le au tot timpul. Eu le am uneori. As avea cu siguranta mai putine dac-as fi inconjurata de mai putina sinceritate. Nu vreau sa fiu partasa la injuraturile tale, la dintii tai scrisnind, la blestemele si restul mizeriilor care te preocupa atit. Nu vreau sa stiu toate amanuntele vietii tale, nu-mi pasa ce probleme ai, nu-mi pasa ca ai vrut sau n-ai vrut. Nu vreau sa-ti aud cuvintele scuipate printre dinti deasupra unei tastaturi pline de firimituri de covrigi, decit daca avem ceva de impartit. Ceea ce sigur nu e cazul, viata mea e cu totul in alta parte decit a ta, din fericire pentru mine.