Urasc sa astept. Nu pot citi, nu pot vorbi la telefon, nu ma pot gindi la nimic in timp ce astept decit la ce aiurea e ca sunt pusa sa astept. Ma cuprinde o stare de ne-rabdare fizica, de parca toate celulele din corpul meu se agita pentru a grabi aparitia lucrului sau a persoanei pe care o astept. Curind, toata agitatia asta se transforma intr-o migrena de toata frumusetea. D-aia urasc sa astept. Si cu toate astea, sunt obligata sa astept zilnic, de dimineata pina seara. La 8.30 a.m. astept sa vina liftul, care intotdeauna stationeaza 8 etaje mai sus. Apoi astept in trafic, la cele 12 semafoare pe care le am in drumul spre munca. La munca astept raspunsuri, aprobari, telefoane, clienti noi, vesti bune despre promovare, respect de la colegi; la masa de prinz astept comanda, apoi nota de plata, seara astept sa se intunece sa pot iesi in parc, noaptea abia astept sa se faca dimineata. Si tot asa. Oamenii astia de tot inventeaza chestii care ne fac viata mai usoara ar trebui sa inventeze ceva portabil al naibii de versatil care sa-mi umple timpul asta de asteptare altfel decit cu migrene si nervi. Sa pot sta linistita sa astept orice oricit, ba chiar sa produc ceva in timpul asta. Sa nu ma trimiteti la crosetat, n-am rabdare!
Uite, de exemplu acum, e vineri dupa-amiaza, astept sa se faca seara sa ma duc la micul shopping de cercei de vineri. Si ABIA astept! Celulele mele au inceput deja sa sara de sus in jos si de la stinga la dreapta de nerabdare. Numai ca azi n-o sa ma doara capul, ca mi-am luat palaria cea uriasa care ma apara de toate relele.
N-am rabdare
