Azi se misca lucruri. In mov.

Azi e o zi importanta, cea mai importanta de multa vreme. Ca o piatra de hotar. Ca ziua in care dai prima proba la bac. Sau ii spui DA barbatului care te cere, cu tremur in glas si inel cu piatra. Sau intelegi ca vrei un copil. Eu nu fac nimic din toate astea azi, fac alte lucruri, unele profesionale si altele personale. Importante pentru mine. Despre care nu dau detalii, ca sunt superstitioasa.
Si fiindca e o zi importanta, noaptea dinaintea ei a fost chinuita. Cu vise, zbateri si dezbateri sub plapuma, treziri nenumarate, miini amortite sub perna si transpiratii reci. Imediat ce s-a facut 8 si mi-am asezat talpile pe parchetul rece, au inceput dilemele vestimentare. Ce pun pe mine intr-o astfel de zi istorica? Evident, putin mov. Asta a fost ideea originala, caci de la 8 cind mi-a venit primul gind coerent si pina la 9, cind am iesit din casa, pe mine-au poposit atit de multe lucruri mov ca unghiile mele mici si rosii se simt amenintate. Am cizmele de muschetar negre, ciorapi mov, fusta cu dantela de Moulin Rouge, pulover vienez mov, cercei lila, esarfa cu mov si lila. Pe sub hainele pe care le vede toata lumea, tot mov si roz, pentru noroc. Pe la ochi m-am creionat frumos cu roz si m-am dat cu rimel mov, sa rimeze bine. Doar umbrela e portocalie, sa mai sparg monotonia. Asa am pornit de-acasa in ziua asta importanta. Poate am exagerat un pic cu movul. Totusi, ma simt puternica si sofisticata, asa, ca o femeie matura. Daca as mai si fuma, as fi si mai interesanta. As vintura nepasator mina dreapta, usor indoita din incheietura, iar intre degetele mele cu virfuri rosii ar sta relaxata o tigara subtire din care s-ar scurge valatuci moi de fum care m-ar invalui misterios si parfumat din cap pina-n picioare. Dar deh, am ales sa traiesc sanatos, iar asta nu merge cu valatucii de fum, se pare. Asa ca ma invalui in straturi subtiri de abur de ceai si tin intre degete un pix gros cu mina mov.
Cind ma dau cu parfumul meu preferat si-mi fac unghiile rosii, ma simt puternica, simt ca pot sa fac orice. Oamenii se uita altfel la mine; ochii lor zabovesc o secunda in plus pe miinile mele tintuite de bara verticala din metrou (la cea orizontala nu ajung decit atunci cind port tocuri), de parca de-acolo le-ar veni un dram de inspiratie.
Azi e o zi importanta. Si mai sunt 11 ore din ea. Abia astept sa ma trezesc miine, sa stiu totul despre azi, sa reconstruiesc in cap fiecare secunda, privire, gest, sunet, sa-mi fac scenarii si povesti despre de miine incolo. Pina una alta, ma duc sa-mi reincalzesc ceaiul.
Be here please, I need you.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4265

4 comentarii

  1. Another turning point, a fork stuck in the road
    Time grabs you by the wrist, directs you where to go
    So make the best of this test and don’t ask why
    It’s not a question but a lesson learned in time

  2. Haide c-o sa fie foarte bine. Jura ca primul lucru pe care-l faci maine cand ajungi la birou e sa ne scrii aici cum a fost ziua, ce s-a intamplat si ce nu. Ca nu poti sa ne fierbi asa si s-o lasi atarnand…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *