Da, mi-e un pic frig si inca n-am dat cu aspiratorul, dar sunt fericita. Iubesc dupa-amiezele de duminica in care vin din oras incarcata de pungi si sacose, le trintesc in hol, imi fac un ceai fierbinte si-mi fac planul cu ce urmeaza. Apoi aprind luminarile parfumate, pun muzica, dau de mincare la pisicute si incep sa ma invirt dintr-o camera in alta. Iau sosetele din hol si le duc in sifonier. Iau cana de ceai de aseara din dormitor si-o duc in bucatarie, unde constat ca e rost sa fac ordine in castonul cu fructe. Trec citeva ore, obosesc. Ma mut pe balcon, string rufele, care sunt atit de moi si de parfumate ca-mi vine sa le ascund pe toate sub perna. Le pun fiecare pe raftul ei, apoi admir opera de arta. Imi pun papucii de casa in forma de oi adormite si-mi ridic sosetele pina la genunchi. Mai mingii o pisica, mai mult ca sa-mi incalzesc degetele. Si fiindca tot a venit toamna ieri, profit de dupa-amiaza asta cuminte sa-mi scot la iveala bluzele pufoase si cizmele cu blanita. Si fularele de mohair in care-mi cufund degetele ca intr-o cana cu frisca, si manusile fara degete, si scufiile cu motz si palariile cu boruri de vrajitoare. Sper ca miine e foarte frig, altfel o sa fiu confuza.
Ce bine e la mine acasa!
Azi sunt fericita
🙂 scrierile tale de duminica sunt asa…”de cald si de bine”. O adevarata delectare. Promit sa incerc sa iti urmez exemplul de saptamana viitoare. Sa nu mai las sa treaca duminicile fara rost, cu frig si tristete si gand la saptamana ce va urma…
P.S. Am fost si eu in Viena, anul acesta prima data, la inceput de mai, cu o prietena. Constat cu bucurie ca am „bifat” aceleasi minuni…De vis!
Anda, draga mea, savuratul clipelor de singuratate e o arta care se invata in timp. Daca vrei, te invit sa sezi pe covorul meu rosu duminica viitoare, o sa vezi ce frumoasa se vede viata de-aici.
I envy your cats already… 😛
Senzatiile astea ale tale ma fac sa-mi amintesc de o zi de toamna din indepartatul Piatra Neamt cand in drum spre Scoala nr. 3 imparteam cu ceilalti 2 Florini ai clasei noastre gandurile la o colega blonda ce statea in a 2-a banca din mijloc!
O fi chemand-o Ioana? … of, batranetile astea!!!
:-))))
Foarte adevarat grait, cu privire la savuratul solitudinii:)
Hei, florin, daaa… ce zile, doamne… mai tii minte cum miroseau covrigii aia calzi de la parterul cofetariei diana? acum e un Orange acolo… mi-e dor de zilele alea ale noastre…
Ina fata frumoasa, mi-e asa greu sa renunt la clipele mele de singuratate… acum am posibilitatea s=o fac… dar nu prea-mi vine.
Yep! … I miss those moments too! 😉
By the way, cate pisici ai? Daca imi amintesc, e o traditie veche la tine!
Dap, de cind ma stiu iubesc pisicutele. Am doua, cele doua din poze. Cea ciocolatie mare are 2 ani, tigrisorul e nou (2 luni) si i l-am luat Ciocolatei sa aiba si ea un animal de casa cu care sa se joace in cele 16 ore pe zi in care eu nu-s acasa. Ce de-a florini din liceu la mine pe blog! Welcome!
Nu chiar! Mai degraba din scoala generala! 🙂
Mi-ar placea mult sa impartim macar o parte dintr-o duminica 🙂 Mai ales ca pana atunci se anunta zile tare grele!
Just say when and i’ll come take you! Vb serios, sa stii. ionouka@yahoo.com.