Azi sarbatoresc. Nu e ziua mea, nici ziua numelui meu, nici Craciunul (desi ar fi atit de frumos sa fie Craciunul), nici nu se implineste un an de cind sunt om mare (cum s-a incurcat mama, anul ala se implineste in ianuarie).
Cum ziceam, sarbatoresc. Se face un an de la prima mea zi de munca aici. Unde sunt inconjurata de oameni dragi mie, care ma fac sa ma simt desteapta, amuzanta, uneori (rareori) prea serioasa, in siguranta. Care ma fac sa ma trezesc cu nerabdare de dimineata, la gindul ca peste o ora o sa intru pe poarta si citeva perechi de ochi se vor indrepta ca de obicei, adormiti, dar curiosi, spre mine, sa verifice rapid daca azi port fusta sau iaaara mi-am pus pantaloni.
Imi place ce fac, imi place biroul meu, imi plac colegii mei de etaj si de cladire, imi plac iesirile la masa, zilele de vineri in care gatim galuste cu prune si hamsii cu mamaliga, petrecerile improvizate cu prajituri de la Agapitos, brainstormingurile la bere si proiectele pro bono. Imi plac pozele care mi se fac cind ma astept mai putin, schimburile de mailuri interne pline de rautati si aluzii, pina si clientii dificili si scortosi care ma aduc uneori la birou pentru intilniri la 8.30 dimineata.
Sunt norocoasa!
Ma simt asa, exact ca Droopy, catelusul mereu trist si cu urechile negre, subtiri si lungi lasate pe umeri, care spune cu o lacrima in ochi “I’m so happy!”
Update foto: Si pentru ca-mi sunt atit de dragi, le-am copt colegilor mei o tarta cu zmeura si una cu piersici. Acum niciuna dintre ele nu mai exista. Tot ce-a mai ramas e poza asta. Thx, Alex! Sa ne fie de bine!
Si noi ne bucuram sa te avem cu noi, biroul n-ar mai fi acelasi fara tine. Prietenii stiu de ce.
dezinteresați, te asigurăm…
De mult n-am mai auzit pe cineva vorbind atat de frumos despre propriul job. Acuma spune-ne si ce nu functioneaza! Salariu mic? Overtime? Lipsa de concediu? Anyway, la multi ani, daca spui ca te incanta atat de tare locul si munca si oamenii…