Unele lucruri nu se schimba niciodata

Mirosul de parfum scump amestecat cu fum de tigara in parul mamei. Foamea care ma cuprinde brusc imediat ce intru pe poarta bunicilor. Strugurii negri si marunti care atirna din bolta deasupra capului mei si pe care-i prind intre degete cind am impresia ca nu ma vede nimeni. Gustul limpede al apei de la robinet. Aerul rece de dimineata, toamna, cind scot nasul pe geam sa vad daca ies din casa cu sau fara manusi. Pielea moale de pe miinile bunicii, cind o mingii si o ascult cum imi spune ca e greu sa faci sa-ti fie bine. Magiunul de prune, care fierbe mocnit in ceaunul vechi, pe plita cu lemne de brad. Miezul de nuca verde asezat la uscat pe soba fierbinte. Numarul de telefon fix de-acasa, pe care l-am invatat cind aveam 6 ani si pe care n-o sa-l uit probabil niciodata. Palaria bunicului, care-l insoteste peste tot, vara si iarna, in curte la pasari si la biserica. Aburul moale ce se ridica din mamaliga virtoasa, intoarsa de bunica pe-un fund rotund de lemn, linga farfuria cu cas si ceapa. Borcanele multe, cu compot de pere si visine, zacusca de vinete, gogosari in otet si ardei iuti, aliniate linga usa ca nu cumva sa uit sa le iau la plecare. Sentimentul ca orice s-ar intimpla in viata asta, am intotdeauna un loc cald si parfumat in care sa m-adapostesc. Un loc in care mincarea e cea mai gustoasa din lume, in care strugurii sunt parfumati, miinile sunt moi, vorbele blinde si intelepte. Unde ma simt iubita pentru tot ce sint si ce nu sint. Un loc care va fi „acasa” pentru mine indiferent de locul in care-mi voi trai viata si-mi voi creste copilul.