N-am mai alergat de ceva vreme. Că deh, persoanele slabe, așa, ca mine, care mai și mănîncă sănătos și merg mult pe jos, nu prea aleargă. În plus, mi-am tot umplut serile cu povești și ceaiuri în doi pe covorul roșu. Perspectiva a 45 de minute de alergat printre blocuri, cu teatru radiofonic în ureche și transpirație curgînd pe frunte nu mi se mai părea deloc interesantă. Pînă în seara asta, cînd mi s-a făcut poftă de teatru radiofonic, transpirație și trotuarele din Piața Muncii. Așa că mi-am tras un hanorac cu glugă peste tricoul cu pisici, mi-am pus cîte-o cască în fiecare ureche, m-am prefăcut că uit toate telefoanele acasă și-am luat-o la goană. Surprinzător, prima pauză am făcut-o abia după 30 de minute de alergat. Chiar la finalul „Cenușăresei”, cînd Crăișorul îi spunei fetei visurilor lui, fericit că în sfîrșit a găsit-o: „Dă-mi mîna, cenușăreaso, frumoasa mea cenușăreasă!” Și de-aici încolo urmează finalul fericit, pînă la adînci bătrîneți, cu nunta de trei zile și trei nopți și o viață fără cusur, în care crăișorul și soția lui cenușăreasă nu se ceartă niciodată, nu se îmbolnăvesc, nu se mint, nu au probleme cu banii și nici cu socrii, sexul merge grozav de fiecare dată, motiv pentru care nici nu poate fi vorba de adulter cu altă eroină de poveste sau cu vreun harap-alb… Plus că ea știe sigur că el e crăișorul ei, el o recunoaște imediat (după tertipul cu pantoful de aur, desigur), și, după cîteva probe ușoare cu mama vitregă și surorile cele rele (probe ce nu dureaza mai mult de 2-3 zile), perechea fericită își începe viața de fericire eternă. De unde fac și eu rost de-o vatră cu cenușă?
PS: Cifra din titlu se referă la ce număr ar trebui să fie condurul din mîna crăișorului, nu la vîrstă (mai am vreo 7 ani pînă atunci), nici la număr de kilograme (doamne ferește!), poate eventual la numărul de prăjituri cu nucă pe care le-aș devora daca-aș avea stomacul unei cămile.
Prajitura cu nuca e facuta de tine?
Arata bine!As devora si eu vreo… 39 de bucati.
Nu, nu e facuta de mine. Dar mi-a placut cum arata poza… :D.
In schimb acum 2 zile am primit baclavale cu nuca de la un prieten din constanta, fooaaarte bune. Am mincat 6. In trei zile, ce-i drept. Daaar vine weekendul, ceea ce inseamna un lung sir de mese bune. Promit ca macar una va include prajituri cu nuca. Nu 36, nici 39. Dar multe.
Si… cam pe unde maninci tu lucrurile alea bune in zilele care urmeaza? Sau… le faci?
NOTA: TEORETIC nu se numesc baclavale.. se numesc „bogirdak” e o specialitate tatareasca crimeeana putin diferita ca forma si cantitate de nuca(la noi se pun mai multe nuci si se adauga la sirop lamiie sa nu fie gretoase)… dar PRACTIC avand aproximativ aceeasi compozitie toata lumea s-a obisnuit sa le spuna BAKLAVA… ca in turca…
CONCLUZIA este ca sunt bune oricum s-ar numi …si maica’mea e experta in reteta asta (apropos e in familie de vreo 150-200 de ani si toti din familiile cu care ne inrudim vin la femeile/fetele noastre sa invete cum se fac….. e deja un fel de traditie cand intri in familie :)..)… asa ca are aproximativ acelasi gust ca in urma cu multi ani…. dar cel mai bine se fac la cuptor vechi de pamant…. eheeee……d’alea de facea o matusa la tzara care avea (atentie!!) 93 de ani!!!
Si mie imi plac baclavalele cu nuca si cu fistic deasupra. Sa te gandesti la mine…
Desigur, mi se intimpla adesea sa ma gindesc la necunoscuti atunci cind maninc bunatati…
„te cunosc dupa papuci, cenusareaaasooo!”
asta era o…cum sa-i zic…o pre-manea de se canta pe la chefuri inainte de anii 90. la pachet cu „magdaleno, spune drept/cine te-a muscat de piept” .
poate i-ar sta si ei bine la tine-n playlist, hihihi!
despre prajitura cu nuca nu stiu niciun cantec. fie el pre sau post manea. 🙂 da-mi place!
am io… vatra, cenusa, pirostrii…
Iata. Story of my life. Barbatul perfect e aici, linga mine, cu cenusa si pirostrii, doar ca insista sa ramina Anonim, iar eu sunt prea atenta la proprii-mi cercei ca sa-l observ.