AMR 30

Stau în pat, ridicată pe perne. Așternutul verde nou miroase a pînză de cort, așa că într-un fel mă simt un pic ca la mare. În dreapta am o farfurie cu două felii de pîine cu unt și gem de coacăze. Pe noptiera din stînga mă așteaptă o cană uriașă de ceai de vanilie. E semi întuneric și cald. Am dormit doar cîteva ore (deh, petrecere de halloween), dar mă simt excelent. Mă așteaptă două zile pline de lucruri plăcute mie. Plus că a început countdouwnul. Mai sînt fix 30 de zile pînă la ziua cea mare. Pe 1 decembrie începe Sezonul Meu: e ziua mea (cu paradă pe bulevard, stegulețe de hîrtie, sarmale moca și tancuri pe sub arcul de triumf), apoi e Sf. Nicolae, urmează Crăciunul, apoi Sf Ioan, Valentine’s (sărbătoarea asta nu prea-mi place, dar deh, anul trecut am primit printr-un curier un buchet minunat de trandafiri cu cartolină anonimă, așa, ca-n filme, și de atunci am declarat că ziua asta e de bun augur), 1 și 8 Martie… Flori, cadouri, telefoane, vorbe bune, prieteni altfel uitați sau degrabă uitători… Mă simt buricul pămîntului. Mi se pare că toată lumea se gîndește cu drag la mine, mă simt răsfățată și cadorisită cu atenție așa cum n-am fost nici cînd eram copil. Mi se pare că pot să-mi doresc orice cînd suflu în lumînări, fiindcă sigur o să se-ndeplinească. Îmi place cînd mi se termină bateria la telefon de la prea multe urări. Și cînd plec acasă după petrecere, cu confeti în păr, cămașa șifonată și brațele chinuite de zeci de buchete de flori și sacoșe de cadouri prea mari pentru obiectele dinăuntru.
Sînt curioasă cîți oameni îmi vor fi aproape anul ăsta de ziua mea… Acum doi ani au fost vreo 30. Anul trecut, doar 5. Dar buni. Cred că o medie aritmetică ar fi nimerită. Gata, nu mai pierd vremea. Fug la piață, că iar nu mai găsesc spanac proaspăt!