Mic dejun burghez la palat

Aproape ultima zi de martie. Dimineata. (de printesa, adica 13.30). Soarele se incapatineaza sa atirne prin copaci, incurcat intr-o plasa de nori. Plictisitor. Curtenii sositi la gratare si manele pe domeniul regal nu tin seama de nori si racoare. Se rid, sparg saminta si se inghiontesc pe prosoape imense cu imprimeu de leopard. Penibil.

Departe de toate aceste manifestari grobiene, printesa Verusca doarme intinsa pe malul lacului. (confortul din palat n-a fost niciodata pe placul ei, ea prefera compania mirosului de apa si a broastelor dintre trestii)

Cind dintrodata, ce sa vezi, in iarba frumos mirositoare rasare ca prin minune un pahar plin cu fresh de portocale. (printesa nu prea are voie fresh, ca sufera de gastrita burgheza, dar intr-o zi cetoasa de martie ca asta, doctorul curtii i-a dat voie sa faca o exceptie)

„E bun freshul, are si kiwi, simt si banana… pacat ca nu e soare. Dar nu-i nimic, e rochia mea suficient de colorata.”

Praf, pamint, frunze de anul trecut si de acum doi ani, ace de brad care rup ciorapul fin al printesei, crengi uscate si ginganii mici care exploreaza si gusta fara pic de respect din pielea alba a Veruscai si din urechea curajosului ei insotitor.

Un mic dejun pe care vi-l recomand pentru niste ultime zile de martie. Desi cred ca merge si-n aprilie, poate chiar si-n mai: o rochie colorata, o placinta de brinza cu praz si-un strudel cald cu mere, fresh de portocale musai in pahar cu picior, mal de lac cu soare inecat, si ceva vorbe bune. Si dintrodata am uitat de ce toata lumea incepe orice conversatie cu mine cu „Am citit/auzit ce ti s-a intimplat, imi pare rau…”

Eu zic ca mi s-a intimplat frumos de data asta. Am chef de ziua de miine.