Baie n-am facut, ca nu ne-au placut prosoapele vecinilor de strand. Dar am cunoscut oameni frumosi, cu care ne-am urcat pe munti, am baut ape de izvor, am calcat pe covoare de frunze si radacini umede, am trecut peste si prin ape reci, am cazut si ne-am ridicat din praf, am vazut copaci incilciti, soare apunind printre copaci si virfuri rosii de munte, ne-am spus poezii si ne-am scaldat ochii in Dunare. Si-apoi s-a facut luni si ne-am intors la viata noastra adevarata.
Apus in Cheile Peciniscai.
Intrare in Cheile Peciniscai.
Cartier marginas din Baile Herculane.
Pod catre Cheile Prisacinei.
Niste munti din rezervatia Domogled.
Pauza de respiratie.
Exercitiu.
Pauza de inspiratie.
Un copac vrajitor.
Life in slow motion.
Apus departe.
Pauza de poza.
Restaurant cu peste si priveliste.
Dunare si relief sirbesc.
Scufundari de ochi.
PS: Dupa ce imi culeg si ultimele frunze din par si ma asez bine in canapea, revin cu o fila de calatorie despre personajul central al excursiei noastre, si anume Lacto-Barul. 😀
sper ca in ultima poza doar mi se pare mie ca faceai pipi, din picioare, in apa aceea… :))
>:)
Desigur ca ti se pare, cine-a mai auzit pipi din picioare, cu miinile in buzunare si cu vint batind din fatza… Neah, faceam doar o meditatie usoara pe teme doar de mine stiute.
Haha, si eu am fost la Herculane zilele astea. De ce n-ai zis, poate faceam o intalnire de bloggeri in vreo poiana!
Misto omleta cu ciuperci la lacto-barul lacto-vegetarian, nu-i asa?