Ok, acum ca mi-am reasezat hainele in rafturi si cerceii pe perechi la locul lor, iar pozele din luna de miere stau cuminti in albumul dedicat, pot sa ma asez linistita si sa trag niste linii.
Acum ceva zile imi tremura sufletul. Nu stiam ce ma asteapta, cum o sa fie, cum o sa ne fie… Ma gindeam la simbata de 25 iulie ca la o piatra de hotar, muuuult prea mare pentru picioarele mele mici.
Ma temeam ca o sa lesin de cald in biserica. N-am lesinat, pentru ca mi-a placut prea mult slujba, si corul, pentru ca mirele meu m-a tinut strins de mina, si pentru ca am avut un eventai foarte performant.
Ma temeam ca o sa ploua in gradina. A plouat, dar dupa miezul noptii, si nu mai mult de citeva minute. And it was a good thing, ca s-a mai racorit pamintul si mi-a spalat de praf talpile goale.
Ma temeam ca o sa uit dansurile. Nu le-am uitat, si mi-a placut grozav sa ma invirt acolo sub ochii a zeci de oameni.
Ma temeam ca or sa ma bata pantofii. M-au batut, i-am schimbat cu saboti. Dupa citeva ore, i-am schimbat si pe acestia cu sandale. Aproape de miezul noptii, am renuntat si la ele si am ramas desculta. A fost o decizie inteleapta, chiar daca duminica dimineata la fiecare pas simteam cite-un junghi in ficat si-n creier.
Ma temeam ca mincarea n-o sa fie buna, ca bautura o sa fie prea putina, ca oamenii n-or sa danseze si-or sa se plictiseasca. Mincarea a fost excelenta, bautura ne-a ramas cit sa mai facem doua nunti mari, ospatarii au fost fara pata, oamenii au dansat si-au stat cu noi cit i-au tinut picioarele.
Am avut o nunta minunata. Sigur ca sint si lucruri care n-au iesit cum am vrut. Ca la sesiunea foto de la Mogosoaia au fost peste 40 de grade. Ca agentia de decoratiuni si-a batut joc de noi (despre asta o sa revin cu detalii saptamina asta, mai avem o sesiune de discutii cu ei si vreau sa am povestea completa inainte sa public). Ca la mese au fost citeva scaune goale pe care ar fi trebuit sa stea niste oameni pentru care cuvintul dat n-are nici o valoare. Ca era cit p-aci sa nu mai plec in luna de miere, pentru ca imbecilii de la pasapoarte sint incompetenti si mincinosi, si cu mai putin de 24 de ore inainte de decolare eu nu aveam nici pasaport, nici buletin valabil, si nici o modalitate de a mi se elibera un act pentru iesirea din tara (sper sa apuc sa va povestesc si asta, inainte sa uit complet ziua aia de cosmar). Dar astea sint detalii deloc importante. Ce e important pentru mine acum e ca ma uit in urma si zimbesc. Am numai amintiri frumoase din ziua aia, si din toate cele care au urmat. Pe oamenii care-au fost acolo, la starea civila, in biserica si in gradina ii simt si mai aproape ca inainte. E multa recunostinta amestecata cu un pic de complicitate… 🙂 Iar pe cei care n-au fost… cu greu imi aduc aminte cum ii cheama si de ce i-am vrut acolo in the first place.
Now, back to real life. Vreau sa scriu mai mult si mai insufletit ca inainte, vreau sa-mi fac cunoscut numele cel proaspat, vreau ca stralucirea de nou a verighetei sa dispara rapid, vreau sa vad pozele de la nunta, vreau sa ies la terase umbrite cu prietenii mei si sa povestim despre vacante si criza, vreau sa fac bani si sa fac bine.
Sa fiti fericiti toata viata:)) Pana la urma toate au fost bune, nu?
Ma bucur nespus de mult pentru voi:)
PS: Cum e acum, in calitate de doamna?
Welcome back, cu happiness si mai ales cu stuff! Sa aveti o viata bogata in intamplari, oameni, fericire! Si sa ne povestesti tot ca sa adormim si noi cu prinetese in vis!
Casa de piatra, printesa, tie si robosotului tau!
Toata dragostea, sa cada pe capul vostru!
Cu drag,
Ioana-cea-cu-floarea-soarelui.
Hai ca n-a iesit rau bilantul! Ai terminat de dat cu asppiratorul in castel? Cand dai o petrecere sa ne arati miile alea de poze?
Sa va fie bine, ca acum, toata viata.
Pifuneata, da, pina la urma, toate au fost excelente. Sa stii ca inca nu ma simt foarte doamna… 🙂 in ciuda misto-urilor pe tema asta. Ma simt asa, om serios acum, ca nah, am alt nume si verigheta si toate astea, dar mi-e clar ca abia prind gustul…
Sweet, promit sa nu-mi taca gura, am atitea de ziiis, uf doamne, nu-mi ajung orele. Multumim de urari, ti le intorc din suflet.
Ioana, robo-multumim, mi-ar placea sa ne vedem la un moment dat…
Victor, cu aspiratorul n-am dat inca, dar am facut muuulte alte chestii de nevasta vrednica. Promit ca imediat ce am pozele aranjate in album, ne adunam la un ceai si la o poveste!
Si mie.
si tu precis ai impresia ca tuturor acestor oameni chiar le pasa de tine, de pozele tale, de binele tau? trezeste-te printeso, ca una-doua iar dai cu fundul de pamint.
😀 eh, amintirile astea o să devină amuzante cu timpul…
au ieşit toate. good karma after all.
vreau să fac şi io bani. am zis! că-s şomeră…
😛
Ioana, promit sa organizez ceva curind.
Evergreen, deja sint amuzante. Hai cu banii aia multi!
Anonim, asa e, eu am impresia ca acestor oameni chiar le pasa. Si daca dau cu fundul de pamint, ce? Ma doare, ma supar, uit, o iau de la capat. Ia lasa-ma-n pace, e bine aici in norul meu. Du-te-n alta parte, realismul tau nu e binevenit chez moi! 🙂
Anonim, uita-te cate mesaje pline de urari a avut Ioana in ultimele saptamani. Si un singur astfel de mesaj daca ar fi fost, si tot s-ar fi facut lumina…
Dar pentru a intelege asta, trebuie sa fii un anumit soi de om. Which obviously is not the case.
Te-ai simtit mai bine dupa ce ai scris ceea ce ai scris? N-ar fi de mirare.
Ioana, scuza te rog momentul 🙂 Casa de Piatra inca o data, te imbratisez. Sa aveti parte de cat mai mult bine si cald si viata sa fie generoasa cu voi.
heheee, era si timpul sa inceapa sa se dezmeticeasca anonimii! ce s-a intamplat, dragilor, in ce hruba, in ce vizuina ati stat ascunsi atata vreme? sau ati dat cu fundul de pamant si v-ati lins…ranile, ce altceva?
si dupa asa o pauza, asta-i tot ce puteti?!
hai, inca o incercare, sunt sigura ca e loc de mai bine. nu de alta, dar micile voastre randuri sunt chiar savuroase.
bravo a vous pt zilele pariziene si pt cele mai frumoase amintiri de pana acum! sa fiti fericiti!
Ei, vezi că toate cumva, cumva, s-au aranjat în aşa fel încât să-ţi fie bine?
Îţi doresc să-ţi îndeplineşti tot ce-ai plănuit în ultimul paragraf:)
Ti s-a parut greu pan-aici? Greul abia incepe. O casnicie incepe ca o poveste dar ca ea sa ramana o poveste frumoasa si de succes, e altceva! Retete nu exista. Sfaturi o sa-ti dea toata lumea. Tu singura o sa stii mai bine. Mai site si printul cate ceva…
Good luck si poate bem cafeaua aia, intre noi, doamnele 😉
Ira, neatza, hai mah, sa-i lasam si pe ei sa se exprime, ca e loc, si bunavointa… 🙂
CSP, sint pregatita pentru greu, la fel cum sint pregatita pentru bine. N-am nici o indoiala ca o sa fie fabulos, pentru ca si noi sintem. Cafeaua o dau cind vrei tu.
Cateodata revin la texte mai vechi ale tale. E ca atunci cand recitesti o carte ce ti-a placut mult si in acelasi timp, imi aduc aminte de cand eram in Craiova si eram mai mica si viata era toata inainte si plina de posibilitati 🙂
Am observat azi in acest text – „vreau sa-mi fac cunoscut numele cel proaspat”. Ai super reusit, ambele nume! 🙂
Hugs!