Sa-mi explice va rog cineva, eventual un practicant al acestei tactici (acoperit de patura anonimatului, desigur), care-i faza cu oamenii care atunci cind se simt cu musca pe caciula, se prefac ca nu exista.
Au ceva de facut, de predat, de explicat, de raspuns, de platit. Ei stiu ca au ceva de facut, de predat, de explicat, de raspuns, de platit. Si, din motive doar de ei stiute, nu pot sau nu vor sa faca, sa predea, sa explice, sa plateasca. Si dispar. Inceteaza sa mai raspunda la telefon, la sms, la e-mailuri, la mesaje pe mes. La inceput ma gindesc ca sint ocupati. Apoi ca ma evita. Apoi ca ma evita pentru ca ma urasc, daca nu0mi raspund nici la sms-urile in care le explic ca viata mea depinde de un raspuns din partea lor. Apoi incep sa cred c-au murit. Trec zile, saptamini, eu insist cu telefoane, sms-uri, e-mailuri, mesaje trimise prin prieteni comuni. Incep sa ma interesez de adresa lor fizica, macar sa ma asigur ca omul n-a fost rapid de extraterestri.
Si in tot timpul asta ma gindesc ce-o fi in capul lor. Ce-si imagineaza ei? Ca vor putea sa continue cu mersul pe burta toata viata? Ca soarta nu e suficient de ironica incit sa nu mi-i scoata in cale la film? Sau intr-un spatiu mic, gen toaleta de restaurant, unde nu vor mai avea loc sa se intinda pe burta si sa se tirasca afara rapid, inainte sa-i vad?
Bai disparutule, nu mai avem trei ani. Atunci, cind aveam trei ani si nu te gaseam pe tobogan, eram sigura ca ai un motiv serios pentru care azi nu-ti rupi genunchii la locul nostru de joaca. Ca nu te-a lasat mama, ca ai pierdut cheia de la casa si-ai ramas blocat inauntru, ca te-ai mutat din oras cu familia. Pentru ca atunci decideau altii pentru tine si pentru ca nu stiai sa minti. Acum, ca am mai trait niste viata si-am invatat multe, si unii si altii, tu stii sa te prefaci mort si eu stiu ca tu ai disparut pentru ca nu vrei sau nu poti sa dai ochii cu mine. Si nu pentru ca ti-a murit o matusa, te-ai deranjat la stomac si nu te-ai ridicat de pe veceu o saptamina, pentru ca ai fost intr-o inchisoare africana sau pentru ca ti-a mincat catelul proiectul chiar in seara dinaintea predarii. Ai disparut pentru ca esti las.
Intr-o buna zi, o sa obosesti sa ma eviti si-o sa trebuiasca sa-mi raspunzi. Pentru ca eu nu ma las. Asa, de-al naibii. Lasind la o parte ca eu chiar am nevoie de ce ai tu sa-mi dai (proiect, bani, informatii, ajutor) si ca disparitia ta subita imi distruge relatii, afaceri, nervi, profituri, speranta de viata si increderea in oameni, nu renunt pentru ca vreau sa aflu ce dracu e in capul tau.
Esti atit de naiv cit sa crezi ca dupa 3 saptamini de mers in genunchi pe dupa canapele ca sa nu ti se vada moaca, atunci cind o sa te ridici in picioare o sa fie ca si cum nu te-ai asezat niciodata in genunchi? Pentru ca la un moment dar o sa te ridici. Si-or sa te doara genunchii, palmele, mindria. Ca ai fost las si acum trebuie sa fii mincinos ca sa scapi de rusine.
Sint tare curioasa: functioneaza?
Mesaj pentru cei disparuti
Ah, m-ai lovit in moalele capului cu postul asta! De cateva saptamani, asa numitii mei asociati, au disparut de pe fata pamantului. Nu raspund la telefoane, la email-uri, la sms-uri, la nimic. Nici pe la casele lor nu i-am gasit. Adica nu raspund la sonerie… Si stii ce-am facut? Mi-am strans bagajele si sunt pe cale sa ma mut din nou. Cam in 2 saptamani. 🙁 Asa mi-e o scarba de toate in viata asta…
E criza, bre printzeso, ce te miri asa ca se arunca lumea cu burta in praf? Unii asa stiu sa supravietuiasca, facandu-se una cu pamantul! Problema e ca asa or sa si moara, ca viermii, printre pantofii alora care prefera sa stea la verticala.
Crash, la tine e mult mai grav… Imi pare rau ca treci prin asta si habar n-am care-i solutia. Poate sa fugi din tara?!?
Anonim, ca bine zici, criza amplifica mersul pe burta. Cred ca poate deveni usor sport national…
eu cred ca li se intampla mai mult decat dureri de genunchi, palme, mandrii. nesimtirismele, micismele, mojiciile astea se platesc cu varf si indesat at some point. sigur, nu ca asta te-ar incalzi cu ceva acum cand ai nevoie de reactii din partea lor, zic doar ca treaba asta cu datul pe dupa visin nu functioneaza la nesfarsit. la un moment dat ti-o iei de you won't know what hit you.
Doamne-ajuta!
Daaa, sa fug din tara! As face-o si pe asta daca as castiga la loto inainte. Ca altfel as ajunge sa mor de foame. 🙂
Lasa ca trec si astea si rasare soarele pana la urma…
mi se pare genul de postare care-ti "vine" cel mai bine! pacat de ce ti se-ntampla, pe de alta parte. pup!
Vorbind din postura de tarator pe burta, pe termen lung nu e tocmai o strategie viabila. Pana la urma vine un moment al incheierii socotelilor (sau mai degraba nu sunt eu destul de descurcaret ca sa-l evit la nesfarsit) si e… neplacut. Plus ca nici perioada in care traiesc pe ascuns nu e foarte distractiva – de fiecare data cand aud soneria (telefon, interfon, usa), de fiecare data cand primesc un nou e-mail, ma gandesc ca s-ar putea sa fie persoana. La fel cand ies din casa – fiecare colt de strada e un risc. Si nici in restul timpului nu prea reusesc sa nu ma gandesc la situatia in care sunt. (In care sunt eu. Nu omul fata de care mi-am luat un angajament, care are nevoie de rezultatele mele, care probabil are si el o promisiune de tinut si nu poate din cauza mea.) Si-atunci de ce o fac? Un raspuns facil ar fi: pentru ca sunt lenes si las. Lenes ca nu-mi fac treaba, si las ca ma ascund de raspundere. Dar asta nu e decat o eschivare, pentru ca, la urma urmelor, nimic nu ma obliga sa fiu trandav si fricos, nu? Daca sap mai adanc, singura explicatie pe care o pot gasi este ca, oricat de greu de suportat ar fi rusinea, stresul, efectele asupra respectului de sine, asupra relatiilor cu alti oameni si asupra propriului viitor, munca (sau recunoasterea lipsei ei) e si mai grea. Plus ca munca trebuie facuta acum, pe cand consecintele chiulului or sa vina hehei! peste cata vreme. O amanare e intotdeauna mai usoara. Cred ca e cam aceeasi logica care ii face pe unii oameni sa nu se duca la dentist imediat ce incepe sa ii doara o masea (cu mica diferenta ca respectivii isi fac rau numai lor, iar eu fac rau mai ales altora). Ii admir pe cei care au facut (si continua sa faca in fiecare zi) alegerea de a trai responsabil. Imi dau seama ca ceea ce fac e gresit si ca vina este a mea? Da. Foloseste asta cuiva? Nu.
Asta e varianta mea. Bineinteles, nu trebuie sa generalizati. De fapt, daca alte taratoare au motive diferite, sunt curios sa le aflu.
Multumesc, Dan! Foarte relevant.
Doamne, te inteleg perfect! Nu-i inteleg pe oamenii astia care nu-si asuma responsabilitatea si ataaaat de nesimtiti. Pentru ca tre' sa fii nesimitit sa nu raspunzi la al miilea apel, mesaj etc
Ei sunt oamenii care se ridica, se scutura, panseaza vanataile si merg mai departe cu altii pe care sa-i fraiereaasca.
Io fac ce-am chef. Si uneori n-am chef sa vorbesc cu oameni care cer si pretind, asa ca nu vorbesc. Care se supara, pace lor.