Seara ca-n copilarie, doar ca mult mai misto

Stau de vorba si ma inunda atit de multe amintiri ca nici nu reusesc sa le separ. Imi vin in cap cuvinte, mirosuri, degete de femeie care ma mingiie in palma ca sa adorm mai repede. Au trecut atit de multi ani de cind n-am mai stat asa cu ea ca nici nu credeam sa se mai intimple vreodata. Dar uite ca s-a mai petrecut o minune anul asta si acum stam amindoua la mine-n bucatarie si ne spunem una alteia cit sintem de frumoase si de fericite. Ea mi-a spus intotdeauna ca sint puternica, ca sint speciala, ca habar n-am ce pot face cu mine pentru altii. Fara detalii, fara sfaturi. Si cind imi spune ea asta, stiu ca e adevarat.
Acum un an pe vremea asta, imi incheiam socotelile cu oameni care-au lipsit prea mult din viata mea si ma intrebam ce-o fi oare acel lucru fabulos pe care-l simteam aproape, fara sa-mi dau seama din ce e compus. Imi iubeam viata asa cum era ea, incompleta, cu tot felul de capete nelegate, cu vreri si incercari si indecizii care ma faceau sa ma simt in viata, dar si in deriva.
Anul asta pe vremea asta, iubesc complet un om perfect, care ma face sa ma simt decisa, rotunda, egala cu ce-i mai bun in mine, departe de temeri si insecuritati, rautati si egoisme. Am alt nume, alt statut, alte amintiri, alte vreri, mai concrete, si deloc mai temperate.
Simt ca pot orice, pentru mine, pentru el, pentru altii. Ok, „orice” inseamna multe lucruri, fara sa insemne de fapt mare lucru, dar nu mai e mult si o sa fiu mai exacta. Si o sa pot face o propozitie scurta care incepe cu „Eu”, continua cu un verb la viitor si se termina cu un adverb adevarat.
Ma duc sa ma culc in dormitor, in timp ce pe canapeaua din sufragerie adoarme ea. Ea, care vreme de atit de multi ani a adormit la un ocean departare, uneori cu gindul la mine, alteori cu gindul la orice altceva. Ea care imi spune de atita vreme cit sint de extraordinara. Chiar daca eu m-am facut atitia ani la rind ca n-o aud.
Noapte buna.