Asta spune personajul filmului pe care tocmai l-am terminat de vazut. Dupa citeva secunde, moare. Habar n-avind ca de fapt nici acum, dupa 80 de ani de invatat chestii, nu stie nimic, da’ chiar nimic despre el, despre viata.
Dupa ce-am lasat sa curga tot genericul, m-am ascuns dupa perdeaua albastra de la dus, mi-am asezat spatele sub apa fierbinte de tot si mi-am lasat creierul la abur o vreme. L-am pus sa se gindeasca bine bine la ce stiu eu de fapt. La ce-am invatat in cei aproape 30 de ani de viata cu mine. Rezultatul sesiunii de abur a fost dezamagitor. Creierul meu a ajuns rapid la concluzia ca nu stiu mare lucru. Iar cind o sa mor, multi sau putini ani dupa ziua asta, o sa stiu probabil la fel de putin.
Cred ca stiu sa merg, adica ce naiba, fac asta de la un an. Si cu toate astea, uneori ma impiedic pe teren drept. Am impresia ca stiu sa fac chec fara zahar, am facut-o de zeci de ori, si cu toate astea niciodata nu-mi iese perfect. Mi se pare ca stiu sa scriu un text bun, ca doar am scris zeci de mii de propozitii cu noima. Insa nici una care sa schimbe lumea.
Putine lucruri pe care le fac acum le fac pentru prima oara. Pe majoritatea le-am mai facut, sau am citit despre cum se fac, sau mi-a povestit cineva in detaliu cum se face. Si cu toate astea, de cele mai multe ori, fac lucrurile gresit. Si nici nu-mi dau seama de asta. Pentru ca sint om, si asta e partea misto. Nici o situatie nu e la fel cu alta, nici un om nu are un geaman identic, nici un vis nu e la fel cu altul. De fiecare data cind imi asez checul in tava, macar un ceva mic e altfel. Bucataria e mai rece cu un grad, iaurtul e mai virtos, faina e mai prost cernuta. Imbratisarile mele sint de fiecare data altfel, desi se vor intotdeauna complete. Spun lucruri despre care cred ca stiu ca n-ar trebuie spuse. Si le spun oricum, pentru ca de fapt nu stiu mare lucru. Pentru ca sint om si toata viata mea e despre incercari si esecuri. Despre frumusetea de a incerca din nou si inca o data, de a ma ierta ca iar n-am fost perfecta, de a-mi da si de a lua noi si noi sanse.
Cred ca de-aia am ales sa ma joc atit de mult. Cu vorbe si vise pe blog, cu palarii stupide, cu dulceturi in castroane transparente. De-asta fac pe printesa urbana, dansez roz, zimbesc si iubesc oameni, cu minciunile, rautatile si halul in care-si dau importanta uneori. Pentru ca stiu ca de fapt nu stiu nimic si nici n-o sa aflu mare lucru pe lumea asta. Si-atunci tot ce imi ramine e sa imi imaginez cum ar fi daca intr-adevar as sti.
Si nu-mi pasa. Nu-mi pasa ca hranesc cu informatii suculente misto-urile de dimineata ale vreunui grup trist de fosti colegi, nu-mi pasa de actuale iubite ale fostilor iubiti pe care le ajut sa se consoleze cu gindul ca macar ele sint intregi la minte, nu-mi pasa de straini pe care-i plictisesc sau ii enervez cu hainele mele pe strada sau cu vorbele mele, aici pe blog.
Partea cea mai frumoasa e ca de cele mai multe ori, imi iese. Sint lucruri pe care imi imaginez ca le stiu si ele devin adevarate. V-am tot spus despre ele. Sint si lucruri mai putin placute pe care imi imaginez ca le stiu. Ele vin pur si simplu peste mine cind nu sint atenta. De exemplu, sint absolut convinsa c-o sa mor de cancer. Nu stiu cind si nu stiu de care, poate intre timp o sa aflu si asta. Ok, despre genul asta de lucruri sper in secret ca n-or sa se adevereasca. Dar nu STIU cu adevarat, nu?
Stiu extrem de putine lucruri. De fapt, cred ca singura lectie cu care m-am pregatit pentru astazi (si pentru miine, si pentru poimiine) e asta: pot sa ma prefac ca stiu orice, atita vreme cit am dragoste, cuvinte si fructe de padure. Sa trec la loc? Am nota 2?
Un singur lucru e cert: ca intr-o zi, vom muri. Asta aflase personajul filmului.
Restul, e un sac cu surprize.
@anonim:
'neata,mare dreptate ai ionouka draga.Eu ca si varsta am putin mai mult decat tine ,si de fiecare data cand viata imi ofera o surpriza sau nu ,placuta sau mai putin placuta ajung la aceasta concluzie:ca nu stiu nimic despre viata ,ca nu ma pricep la oameni si am mai luat-o in barba o data ,si de multe ori zic ca am trait degeaba pana acum.Problema se pune altfel dupa parerea mea:Depinde pe cine ai langa tine ,daca are o personalitate puternica te face sa suporti mai usor dezamagiri,zile grele ,prieteni care te tradeaza…si mai ales te aduce cu picioarele pe pamant(eu sunt mai credula,mai visatoare-probabil ti-ai dat seama).
Neatza!
Bun venit, Lola. Da, uite un lucru aproape cert. Si cu toate astea, cum de altfel spune omul si-n film, cu totii speram in adincul sufletului ca asta (moartea) sa nu ni se intimple fix noua, nu? 🙂
@Anonim, ajutorul unui om drag conteaza. Din pacate insa, in durere si in moarte esti numai tu cu tine si am impresia ca in momentele alea singuratatea e ce de sperie cel mai mult. Dar nah, nu e ca si cum STIU… 😀
@anonim:
adevar graiesti,venim pe lume singuri si murim tot singuri!
@anonim:Cred ca luni dimineata cu totii santem mai intorsi , mai suparati ca a trecut prea repede weekend-ul,am fi vrut sa mai stam cu cei dragi ,sa ne rasfatam in cearceafuri cu un mic dejun prelungit si tarziu spre pranz,si vine nesuferita asta de luni cand ne trezeste la realitate cu aglomeratie,nervi,oameni ciufuti.Si eu ma simt f bine in cuibul meu in care zic ca pot controla aproape totul,ca ii fac fericiti pe cei de langa mine (cel putin asta sper),ca nu am o opinie diferita fata de galushka mea,zic eu ca sunt un open mind,dar cine stie?
Bine, bine, foarte frumos, dar ai omis partea importanta. Nu treci la loc pana nu spui ce film era.
Hm, am crezut ca scap, dar vad ca n-ai mila, Dan! Am pus link in post, Synecdoche, Ney York se cheama. E de vazut.
@Anonim, lunea dimineata e chiar misto. E un inceput de lucruri.
Cu toate ca astepti o nota (buna desigur), eu nu ma simt in stare sa pun note, asa ca, in loc de nota, iti multumesc frumos ca scrii, ca esti prin preajma cu gandurile tale.
Memento mori e o invatatura greu de dobandit si greu de pastrat. In schimb se uita repede.
Si spusul lucrurilor de nespus este tot consecinta unei invataturi greu de aplicat. Dar nici tacutul nu e mai putin grav. Multumesc inca o data ca scrii si nu taci!
Curajul de a te lasa ironizata eventual e admirabil. Macar daca ironiile inveselesc si tot e ceva.
stai ca am aflat ce e sinecdoca (substituirea partii prin intreg sau invers) si mi-am dat seama ca de fapt sunt un mare fan al acestui procedeu si implicit rezulta ca mi-a placut filmul 🙂 in principal datorita povestii din poveste, adica a vietii din viata. cum ar fi sa traiesti jucandu-ti propria viata, in fiecare clipa, adica fara sa mai ai alta viata in afara de cea pe care o joci? si toata viata sa fie de fapt o fictiune, fara ca asta sa insemne ca e mai putin viata (pentru ca altceva nu mai exista in afara acestei fictiuni, deci fictiunea e chiar viata). cred ca asta e sinecdoca despre care e vorba aici. poate ca si borges ar fi mandru – maestrul fictiunii care acopera in totalitate realitatea si o suprima in felul asta.
sheesh, mi-am amintit de povestirea aia cu tipii aia care si-au propus, si au si reusit, sa faca o harta a imperiului la scara 1:1. adica o "realitate" care consta de fapt exclusiv din simboluri, deci o hiper realitate, adica un simulacru perfect, vorba lui baudrillard.
hm, ca sa nu para ca eu chiar am ceva de zis si nu delirez, o sa spun ca eu de fapt am dormit la ultima jumatate de ora.
totusi nu mi s-a mai intamplat sa-mi placa un film dupa ce l-am terminat de vazut. 🙂
Mauricia, multumesc de vorbele bune, conteaza la sfirsitul anului mai mult decit notele bune. De-alea am luat destul cind eram mai tinara. Scopul meu pe lume e sa fac cit mai multi oameni fericiti, iar daca ce-i face pe unii fericiti e sa ma ia pe mine-n balon, cu atit mai bine, le ridic mingea la fileu cum pot mai bine. Sa ai zi excelenta!
Robo-analistul meu drag, ce-i cu atita name droping & filosofie matinala? Io cred ca doar ai dormit prea mult. Data viitoare ne uitam la desene animate, promit.
mai putin analiza, more living, that's what i always say. dar sunt cam tanara si se poate sa gresesc… oricum, daca tu esti fericita cu felul in care se desfasoara viata ta si daca felul respectiv afecteaza pozitiv pe cei din jur, de ce atata justificare pt roz, pt "printesa urbana" si altele? fii cum vrei sa fii si sa stii despre viata ce ai avut sansa sau nesansa sa inveti. pana la sfarsitul ei o sa inveti destule. de ce sa te grabesti? de ce sa te gandesti mereu la moarte (creepy cu cancerul :)), la faptul ca toti murim, la faptul ca sunt atatea de stiut si nu le stim. daca ne gandim asa, nu lasam viata sa treaca pe langa noi? invatam pe parcursul vietii si bune si rele si pana la urma asta e farmecul ei. daca am stii de toate, nu ne-am mai face nicio greseala sau poate nici ceva frumos care in final duce la o greseala si uite asa ar disparea multe povestiri din viata noastra, care la finalul zilei, ne fac ceea ce suntem. ma rog, eu analizez mai putin, sunte genul de persoana "one day at a time" si poate nu am inteles exact profunzimea mesajului tau. dar pt faptul ca atunci cand se trage linie tu ai dragoste, iti folosesti pasiunea pt cuvinte si ai fructe de padure, eu iti dau un 9,5 pt ziua de azi (0,5 iti iau pt ca sezonul de fructe de padure trece prea repede, din pacate:D) si sper ca pe viitor sa iti dau la fel. O saptamana frumoasa sa ai! Si mie imi place lunea, cu mentiunea: sa fie soare in ziua de luni! neaparat! 😀
Ma simt pe dianafara rau, ca nu vazui filmul, in schimb cred ca tu intr-un final o sa substitui "Stiu" cu "Nu-mi pasa". Mi te inchipui zicand "Acum chiar ca nu-mi pasa."
Nasica draga stii multe:
– stii sa imparti iubire-lucru nu stiut de toit;
– stii sa te bucuri de viata-lucru care m-ai invatat si pe mine;
– stii sa spui ce simti, cand simti si de ce simti- lucru care nu il fac toti;
– stii sa ne captivezi cu blogul tau si sa ne faci dependenti- pot confirma si ceilalti;
Si asta sunt cateva din cele stiute de tine:)
Eu nu iti dau nota de excelenta! nu 10 sau plus zece:)
Nasule, sa nu mai adormi la filme:) Vin si eu la desene 🙂
Merat, sint de acord cu tine, trebuie sa traim, nu sa ne gindim la cum sa traim, dar mai avem si momente e introspectie, nu? Ca doar oameni sintem…
Princess, sa vezi filmul, merita. Si de pasat, chiar ca nu-mi pasa… Asta e o lectie pe care am invatat-o demult de tot. 🙂 Recomand sa faci la fel.
Simona draga, si eu zic ca stiu cite ceva, dar uneori mai apare si cite-o proba contrarie. Lasa-l pe nash'tu sa doarma, o fi si el obosit. Bine ca macar nu sforaie.
Te anunt cu desenele, inca oscilez intre Mica Sirena si Nemo. 😀
Ai nota 10 :* Si iti dau si coronita de floarea soarelui
Nu ai schimbat lumea, inca…
Girl, you got it all wrong:
ai sa mori de ras la una din glumele lui RoboFunny; ai sa mori de ciuda la prima deceptie in dragoste a baiatului tau; ai sa mori de tristete cand o sa o pierzi pe Ciocolata; ai sa mori de plictiseala la sedinta cu parintii, ceruta in mod expres de privatizatu' de tac'su lu' grasu' de colegu' fiicei tale celei mici, care l-a batut pentru ca a impins-o in zapada; ai sa mori de spaima prima data cand baiatul tau nu o sa vina seara acasa, pentru ca a ramas intr-o parcare neluminata sa se iubeasca pe bancheta din fatza cu o fata mai mare decat el; ai sa mori de dor cand fiica ta cea mare o sa se mute in alta tara ca sa fie cu alesul ei; ai sa mori de furie cand o sa-ti calculeze statul gresit pensia, ai sa mori de dragul celor cinci nepotei.
Ne pare rau, domnule cancer, Ioana nu mai are alte morti de murit de matale.
Evergreen, multumesc, te invit sa stai pe-aproape, ca cine stie cum doamne fereste o comit si ratezi momentul… 🙂
Adina, welcome. Da' tu de unde stii toate astea despre viata mea viitoare? Hm… dubios, I say. Nu ca nu mi-ar placea sa mor de atitea ori, cum bine zici… 😀 Doamne-ajuta sa fie cum spui!
Si pe mine ma obsedeaza boala asta crunta care curma tot mai multe vieti, de la copii la batrani. In ultimii ani cel putin, cand auzi ca a murit cineva, e invariabil de cancer. Uite si cate vedete atacate de nenorocita asta de maladie – Farrah Fawcett, Patrick Swayze, Christina Applegate (dubla masectomie dar supravietuitoare), Anastacia, Kylie Minogue ETC!!!!! Cum adica stii ca o sa…..nici nu vreau sa repet….o simti, sau cum? De unde convingerea asta? Uite, si eu sunt convinsa ca o sa mor tanara si asta din cauza ca am linia vietii extrem dar extrem de scurta (stiu ca e o tampenie dar ….).
Hei, Adela, nu stiu sa iti raspund, e ceva ce simt despre mine, desi astroloaga mi-a spus ca o sa am viata lunga si buna. Si linia vietii pare-a fi destul de lunga. Sigur ca sint prostii, ne jucam si noi de-a destinul, nu? Deh, vremurile sint tare ciudate, parca cei mai sanatosi se sting din senin. Dar hai sa nu mai vorbim despre asta, ca e seara, sintem acasa cu ai nostri, ne e bine, si miine o sa fie cel putin la fel, nu?
Ai schimbat putin lumea mea. Intr-un moment de incordare si nemultumire maxima, saptamana trecuta, citind de la inceput povestea vietii tale (sau, ma rog, partea expusa pe blog) mi-am revenit in ganduri si trairi, cu un optimism de care nu credeam ca sunt in stare si cu o dragoste de viata pe care n-am mai simtit-o decat in momentele in care mi se parea ca totul imi merge bine – ceea ce nu-i cazul acum. 🙂
Capul sus sus de tot, da? 🙂
Daca tu crezi ca o sa mori de cancer, eu cred ca o sa mor de tanara. Am asa o viziune de ansamblu asupra vietii, si niciodata nu reusesc sa trec peste 40 de ani. Si sincera sa fiu, nici nu cred ca ma deranjeaza. Maybe the next one will be better than this one.