Azi a fost o zi fracturata. N-am reusit sa ma ridic din pat mai devreme de mijlocul zilei. M-am incapatinat sa termin o carte de Murakami care ma deprima cumplit, ma face sa visez urit si sa cred despre mine lucruri care nu sint adevarate. Simteam ca daca n-o termin mai repede, n-o sa fie deloc bine, asa ca am stat sub plapuma si-am citit pina la ultimul rind. Care, culmea, a fost optimist, dupa ce tot romanul m-am simtit trasa de mina printr-un labirint de mici drame cotidiene, morti, pierderi, sinceritate brutala, depresii si antreuri japoneze fara gust.
M-am pravalit din pat putin dupa ora 1, gata extenuata, fara chef si tinta. Intre timp s-a facut seara si eu sint la fel de dezorientata. Poate e doar efectul cartii. Poate e toamna asta care nu-mi place deloc. Poate pur si simplu sint suparata ca nu e suficient de frig sa-mi port manusile. Pe care le-am spalat inca de alaltaieri cu sapun de vanilie si le-am pus la uscat pe culori. Inca mai stau pe sirma, ca niste pasari lungi, inghesuite una in alta doua cite doua, rosii, gri, portocalii si maro. Hm… Uitindu-ma asa la ele imi dau seama ca mi-ar trebui si unele mov.
Am mai vazut niste case. Despre care nici macar n-am putut sa-mi fac o parere, atit de searbada mi-a fost mintea azi. Nici una nu era casa mea, asta e tot ce-am simtit despre ele.
Ma ascund din nou in pat, de data asta fara nici o carte. Poate cu un film, desi la cit de nesarate-mi par toate acum, mi-e teama ca o sa irosesc bunatate de creatie vizuala. Mai bine inchid ochii si stau asa, pina imi revin la mine. Uite asta e genul de zi de care m-as putea lipsi cu usurinta. Genul de zi in care nu spui cuvintele pe care vrei sa le spui, de teama sa nu le faci adevarate.
care murakami?
Uneori, ratacirea prin Japonia propriu-zisa sau prin orice alta japonie e ca o iesire din atmosfera fara echipament de protectie. Uite ce ai patit! Nu-ti alegi bine lecturile! Lasa-ma sa te cert… Nu mai citi ce e la moda sa se citeasca, ci numai ce-ti convine. Nu-ti pierde vremea ca doare! Lasa ca trece! cred ca ascultand muzica! Nu pe aia la moda, ci pe aia care ti se potriveste.
@anonim:
Buna dimineta!Imi pare rau pt trairile tale de ieri,ni se intampla tuturor sa avem zile mai bune ,mai rele sau cu 0 satisfactii dar incercam cu totii sa le depasim.Doar stii ce se spune: Fericirea se cladeste din mici bucurii ,marunte si dese.Referitor la casuta voastra pot sa-ti spun doar atat:Cand va veni vremea va va GASI EA PE VOI.Totul in viata se intampla atunci cand trebuie,ai atatea exemple in viata ta bunaoara:James Bond.Cat despre toamna trebuie sa inveti sa o iubesti (asta daca vrei).Gandeste-te de ex ca e prima voastra toamna impreuna,ca la anul pe vremea asta cu voia lui Dumnezeu vei simti miros de pamant reavan,crizantema si pere coapte din curtea ta si… deja e altceva nu? Iti urez ca ziua de azi sa fie minunata pt voi, sa bucataresti ceva bun si sa va bucurati in tihna unul de celalalt.
Da, care Murakami? Eu ma pregatesc sa incep Kafka pe malul marii.
Buna dimineata!
Acum ca am terminat de rontait micul dejun, parca e mai soare-afara. 🙂
"Dans dans dans" se numeste romanul de care ziceam mai sus, e continuarea lui "In cautarea oii fantastice", vi le recomand daca va tin nervii, amindoua sint excelente.
Andreea, "Kafka pe malul marii" e minunata si cred ca cea mai putin deprimanta dintre toate. O sa-ti placa sigur! Musai sa citesti si "Padurea norvegiana", e o experienta aparte.
Mauricia, Murakami nici nu cred ca mai e la moda de ceva ani… Il citesc pentru ca-mi place, chiar daca ma deprima. O carte care nu are nici un efect asupra mea e o carte care nu ma intereseaza si pe care sigur n-o duc pina la capat. Ca sa-mi placa, o carte trebuie sa ma faca sa simt lucruri. Chiar si lucruri triste. Murakami e cu siguranta autorul care ma ravaseste cel mai mult. Cred ca sint putin dependenta de depresiile pe care mi le da…
Sa aveti zi excelenta!
dans dans dans – ne place! dar parca mai crunta mi s-a parut in cautarea oii fantastice. oricum, ravasitor autor. si subscriu – chiar nu e o moda. daca a fost vreodata. oricum habar n-am. in afara de isteria colectiva cu coleho si de cea cu cartarescu nu am retinut niciuna notabila.
lectura placuta!
Mda, mi-ai dat o idee. Dupa Houellebecq – "Extinderea domeniului luptei", o carte teribil de insipida, chiar aveam nevoie de ceva care sa ma miste. Acum am pe lista cele doua carti de Murakami, dar scumpeeee, of..:)) din prima bursa din toamna asta! astept, deh… 😀