Dragii mei, de citeva zile incerc sa iau o hotarire. Am intors-o pe toate partile, am visat la ea, am vorbit cu si despre ea, am lasat-o in pace sa se ia singura. Nu vrea sa iasa la aer. Sau poate nu vreau eu s-o las sa iasa, pentru ca mi-e putin teama. Ce simt acum a ca eu… nu mai pot scrie.
Multa vreme am crezut ca asta e motivul pentru care m-a inventat dumnezeu, ca de-aia mi s-au pus cuvintele in brate, ca sa le impachetez cu sens si sa le dau mai departe, iar oamenii sa le primeasca bucurosi si sa le foloseasca mai departe ca sa-si faca viata cum cred ei mai frumoasa. Acum insa mi-e clar ca ma amagesc. Ca a venit vremea sa tac dracului din gura. Ca vorbele astea impachetate de mine fac rau. Si ca bunele mele intentii sint de-a dreptul stupide. I-adevarat ca multi oameni straini se bucura de vorbele mele sincere si abrupte, dar nu mai pot sa ignor putinii oameni care ma iubesc si pe care-i iubesc, care se simt jigniti, expusi, nedreptatiti de ce pun pe monitoarele a sute de oameni. Totul e personal. Cuvintele au zeci de taisuri, iar eu nu le pot inmuia pe toate. Si nici nu vreau, nu pot tine ritmul. Oricit de atenta as fi, cineva tot o ia personal. O vreme mi-am asumat asta, dar cind intr-o singura zi mi-am intristat cu doar citeva rinduri toti oamenii care-mi umplu sufletul, inseamna ca e momentul sa ma opresc.
Sigur ca as putea sa scriu lucruri neutre in loc. Sa povestesc chestii amuzante de peste zi, despre cum imi scap chestii peste degete si despre ce giumbuslucuri a mai facut ciocolata. Dar… de ce-as face asta? Chiar aveti nevoie de un alt blog cu glume triste? Facut cu eforturi de ne-implicare? Lipsit de…. mine? Nu pot.
Poate o sa pot miine, sau peste o saptamina. Poate o sa-mi dau seama curind ca nu pot trai in mine. Ca numai vorbind despre lucrurile care imi fac inima sa zornaie pot trece dintr-o zi in alta. Sau poate scrisul e doar un moft de care ma pot lecui cum m-am lecuit de atitea altele.
Dap, printesa s-a incurcat in propriile fuste, a cazut lata pe podeaua palatului de clestar si si-a rupt bagheta magica. Bufonii curtii au avut dreptate sa faca misto de ea.
O sa se aseze praful aici, peste rozuri si nori. O perspectiva pe care n-am luat-o in calcul niciodata si care acum devine viata mea.
@anonim:
Vorbele sant de prisos,nu-mi gasesc cuvintele potrivite care sa exprime regretul meu.Pt mine erai o raza de soare.Pacat!
PS:Sper din tot sufletul sa te razgandesti!
Vezi, de-aia e mai bine sa nu-ti divulgi identitatea.
Imi pare tare rau. Imi pare rau esti obligata sa iei aceasta decizie si in aceste imprejurari. Imi pare rau ca pierd o prietena, ca asa ajunsesem sa te consider. De fapt, nu o pierd! Doar ca nu o sa mai stiu ce face, ce bucurii sau ce probleme sau ce dileme are..
Sper sa treci peste aceasa situatie sau daca totusi nu o sa mai scrii, asta sa fie in final cel mai bun lucru pt tine. Pt mine conteaza mai mult sa-ti fie bine decat sa te citesc, dar e ca si cum mi se termina cartea preferata pt ca cineva a rupt paginile…
Ai mail-ul meu, daca vreodata pot sa te ajut cu ceva, macar cu o reteta de prajitura, ceva..:) Daca nu il mai ai, mi-l ceri tu pe-aici ca eu o sa tot trec, sperand ca mai apare cate-o povestire din viata ta minunata. Pana atunci, iti doresc sa reusesti sa te descurci din fustita si sa o schimbi cu alta mai comoda, sa-ti lipesti bagheta si sa te ridici de pe podeaua palatului. Ai multe dansuri restante.. 🙂
No no no. Cat am fost la Sinaia, de abia asteptam sa cobor de la vila din padure in oras sa gasesc un hot spot wireless sa ma conectez pt a-ti putea citi blogul. Am si poze care sa dovedeasca asta 😀 (daca vrei poti sa ti le trimit 😛 )
Imi pare rau sa citesc azi, pe blog, ca nu o sa mai vin pe pagina ta decat pt rememorari ale unor posturi bune.
Ca sa nu ma ascund dupa deget ti-o voi spune fara bravadă si as vrea sa încerci măcar sa citeşti pana la capăt… Faptul ca sotul tau o ia personal, pentru ca pana la urma despre el este vorba, iar tu nu poti nega asta e doar vina lui.Eu unul sunt conştient ca-i zguduim prezentul si căsnicia cu parerile contradictorii pe care le afisam aici dar ar fi bine ca si el sa invete cate ceva din balivernele oamenilor simplii de pe aici. Daca tu crezi ca merita sa sacrifici fericirea a sute poate chiar mi de oameni… eşti libera "sa taci" dar oare o sa merite sacrificiul?
De data asta nu mai sunt de acord cu parerea lui Andrei. Eu sunt convinsa ca merita 'sacrificiul'. Fericirea nu se rezuma la a citi blogul cuiva zi de zi.
Ti-am descoperit blogul din greseala dar m-ai facut sa ti-l citesc de-a fir a par. M-ai facut sa realizez ca orice nor trece si ai ajuns sa fii primul citit in fiecare dimineata. Pacat ca nu o sa mai continui, pacat.
@anonim:
Sant convinsa ca o sa merite sa ne sacrifice pe noi in mare parte anonimi ,in favoarea celor cativa pe care-i iubeste si care conteaza cu adevarat,problema nu se pune asa ori ,ori ci mai degraba daca va exista o solutie de compromis.Nu va fi fericita fara sa scrie asta e clar,dar nu putem sa-i cerem sa aleaga,nu e corect.Pana la urma alegerea este numai si numai a ei…
Tu știi mai bine dacă e mai important să nu-i superi sau să scrii în continuare! Sau poate e și o cale de mijloc …vezi ce poți schimba …
Mi-ar parea tare rau sa nu mai scrii.. te-am descoperit recent, dar una din cele 2-3 persoane din Blogroll-ul meu carora le verific zilnic blogul. Iti urez succes in orice vei decide sa faci si pace interioara.
Eu credeam ca ai plecat pentru cateva zile in excursie… si eu am descoperit blogul de putin timp, dar intram de cateva ori pe zi, poate mai apare ceva 🙂 Admir modul tau de a vedea viata, si mai ales cum stii sa surprizi in doar cateva cuvinte esenta, optimismul tau. Am citit aproape tot blogul. Ne vei lipsi…
Nu prea ati inteles substratul pe care îl afişam eu in comentariu… nu era vorba numai de sacrificiu nostru ci si despre cum inţelege familia ei modul asta de "refulare" numit blog."pana la urma asta ramane blogul… locul unde spui ce ai pe suflet"
Si inainte cand nu exista blogul?
@anonim:
Nu are legatura cu familia ei!
Cum de altfel nu cred ca Ioana scrie doar ca o refulare.Ea scrie pt ca simte lucruri ,si ni le impartaseste.Punct!
ioana draga, cred ca tu ai luat prea in serios blogul asta…trebuia sa fie doar o forma usoara de interactiune cu oameni, un mod de distractie, fara prea multa implicare emotionala. Faptul ca ti-ai expus in public virtual prea mult viata intima, cred ca a devenit incomod, se pare, ptr. cei din cercul tau si cine stie, poate chiar ptr. tine(inconstient). Vezi si tu cum o dregi acum. Noi doua putem sa ne mai scriem via email oricum, blogul nu este cel mai important mod de a comunica. te-am pupat!
Raluca, de ce esti lasa? Pune comentariul la loc, pentru ce l-ai sters? Cum spuneai? Ca faptul ca Ioana abandoneaza e o decizie inteleapta pe care o asteptai demult? Pai daca esti asa sigura pe ce spui, de ce ti-ai sters comentariul? Penibil.
Ioana draga, sper sa-ti fie cumplit de greu fara scris si sa revii rapid. Maine.
@anonim:
Bravo Victor!=d>
Veruska draga,
Eu te stiu putintel, de printre randurile scrise de tine aici.
Imi pari simpatica si visatoare, cumva aeriana si idealista.
de aia am si inceput sa te citesc.
Intr-adevar, pot spune ca de prin primavara felul in care scrii s-a schimbat putin. Nu spun in rau sau in bine, insa s-a schimbat.
Poate a fost de cand cu loviturile prietenilor inainte de nunta, poate e de la euforia atat de justificata pe de-o parte generata de nunta, de Paris…
Eu nu stiu. Oamenii sunt intr-o continua schimbare, nu pot fi mereu la fel, iar (f important) daca intr-o chimbare din asta nu ai ramas pe placul tuturor, e vina celor ce iti plaseaza tie in carca asteptarile lor privitoare la tine. nu e fair.
Am continuat sa te citesc, chiar daca uneori siteam ca o iei prea in serios, consumi prea multa energie pt scris aici. Sau poate nu ma regaseam in subiect sau poate nici nu eram de acord cu ceea ce sau cum spuneai. Si ce daca? 😛
Dar…
Pt fiecare scrisul are o alta valenta. SI deci nu judec. Si eu scriu uneori prost de tot, uneori ma lamentez, alteori ma revolt… uneori scriu atat de serios si imi place si ma trezesc ca nimeni nu a zis nimic…si ma intreb…or fi citit macar?
Ideea e ca, oricum ai scrie, nimeni nu are de ce sa o ia prea personal sau in serios.
Nici macar tu cu decizia asta.
E ok sa o verbalizezi posibilitatea de a renunta la blog, sa primesti pareri pro sau contra…
Lasa-ti un ragaz, e ok, limpezeste-ti mintea daca simti ca ai nevoie de o pauza, dar nu lua decizii abrupte cu un lucru dovedit atat de drag tie, blogul asta.
Si asta, mai ales, din cauza celorlalti.
Hai, te pup, ai grija de tine! :-*
Desi imi pare rau pentru ca ma bucuram mult sa-ti citesc blogul,imi pare bine pentru tine
ca ai luat aceasta decizie.Viata ta e mult mai importanta decat orice se intampla virtual.Oamenii esentiali din viata ta sunt mai presus de orice.Mie personal mi-ai dat bucurie citindu-te dar asta nu inseamna ca nu sunt si mai bucuroasa pentru tine pentru ca ai luat aceasta hotarare.Sunt convinsa ca faci bine pentru ca ceea ce ai dat tu pe acest blog era autentic,sincer,fragmente de viata,bucati de suflet.Cred ca nu poti continua altfel(cu mai putina implicare) pentru ca asta esti tu.Si mie asta mi-a placut.Bucura-te de viata ta frumoasa,de oamenii extraordinari din jurul tau.Bucura-te ca esti inzestrata cu atatea lucruri frumoase si ofera-le celor dragi.O sa-mi lipsesti dar eu o sa-ti trimit ganduri bune!Si o sa ma gandesc la tine des!
Mbai, ce pot sa zic… decizia iti apartine.
Pot doar sa-ti spun ca ce ti se pare efort de neimplicare si superficialitate, poate fi de fapt un exercitiu de comunicare foarte frumos. Ca daca alegi sa nu imparti totul cu lumea larga, si alegi sa expui doar anumite lucruri, asta nu inseamna neaparat cenzura, ci alegere.
Si eu am trecut prin revolta asta, pana cand am realizat ca poate eu gresesc. Ca odata ce iti impartasesti viata cu altii, nu le poti impune sa nu se bage. Ca dorinta mea de empatie complet non-intruziva era nedreapta. Si ca in acelasi timp nu pot sa inchid blogul care mi-i drag si care e fix o bucatica din mine. Nu mint, nu ma ascund. Doar ca aleg ce vreau sa fie problema tuturor si ce vreau sa fie doar problema mea.
Poate acum crezi ca tu nu poti scrie altfel decat asa cum ai facut-o pana acum. Nu ai o datorie, de a pune CEVA aici (vezi "ce giumbuslucuri a facut ciocolta"). Dar poti descoperi ca exista multe lucruri demne de a fi scrise fara sa-ti pui toata viata pe tava. Ca poti ramane subiectiva si dureros de sincera si fara sa aduci tot publicul de pe blog in bucataria proprie.
Sau poate ca n-o sa descoperi asta. Poate tu doar asa poti sa scrii.
Eu zic totusi ca merita sa te gandesti un pic mai mult la treaba asta…
@Andrei hei, cred ca exagerezi un pic. Chiar crezi ca merita sa testezi "intelegerea" celor dragi pentru un blog? Fie el si de printesa/regina/marchiza sau orice altceva? Really now…
Victor, ce-am avut de spus i-am transmis direct Ioanei, parerea mi-am exprimat-o intr-un comentariu putin mai sus si ai rezumat-o si tu. Sunt foarte sigura ca e cea mai buna decizie.
Te prostesti, zau asa! Ce e cu mofturile astea? Nu credeam ca esti in stare si de capricii din astea, de "fitze". Bineinteles ca iti sunt ingaduite, dar ce nu iti este ingaduit este sa nu te comporti ca un om liber, pentru ca tu ai vocatia de OM LIBER si trebuie sa fii LI-BE-RA!!!! Nu se poate sa scrii au sa nu scrii in functie de opinia oricui ar fi. Daca vrei sa scrii din placere, din nebunie, din datorie, din capriciu, atunci SCRIE!!!! si trebuie sa fii respectata ca om liber. Cuiva nu-i place cum te imbraci, alcuiva ca ai putea sau nu ai putea sa fii mama, altcuiva ca scrii, altcuiva ce scrii! Nu trebuie sa te lasi manipulata astfel. FII LIBERA, APARA-TI LIBERTATEA SI SCRIE! Lasa mofturile, nimic nu e mai de pret decat LIBERTATEA TA!
Poate mi se pare, dar in jurul tau s-a format un cerc de miorlaiti care in loc sa te indemne sa fii LIBERA, s-au apucat de plans.
CEI CARE O IUBESC PE PRINTESA SA FIE SOLIDARI CU EA, CU OPTIUNEA EI DE A FI LIBERA, CU LIBERTATEA EI DE A SCRIE CE CREDE EA, CUM SIMTE EA.
"..No futui spuse printesa"…..
Daca tu consideri ca trebuie sa tragi cortina iti respect decizia si te sprijin. Nimeni nu poate dicta nimanui ce si cum sa faca. Suntem proprii stapani si luam deciziile pe care le vrem. Sunt sigura ca decizia iti apartine tie si e pentru ca asa vrei tu fara sa iti fi spus cineva sa iei aceasta decizie.Imi dau seama ca ai stat mult si ai cantarit, ai pus pe hartie, ai tras liniute pe o jumatate a paginii si liniute pe alta jumatate…una din jumatati se pare c a avut cam putine liniute!
Ma declar putin trista ca nu o sa mai gasesc atunci cand intru pe pagina ta noutati, si o fac de cateva ori pe zi, dar nu noi suntem cei pe care trebuie sa ne iei in seama ci pe tine…
Sa stai stramb si sa gandesti drept! Sunt sigura ca asta ai facut si iti multumesc de zilele in care posturile tale mi-au facut ziua!
Take care Regina Verushka…Te mai asteptam din cand in cand macar cate o reteta sau un pont unde se mai manaca bine!
@Mauricia vezi tu, e foarte usor sa spui asta de pe margine. Sa pui niste negru si niste alb si sa uiti de toate griurile de pe lume. Sigur, fiecare trebuie sa-si ia propriile decizii, tiganii trebuie sa nu mai fie discriminati, cainii sunt si ei suflete si copiii din Somalia mor de foame.
Eu cred ca ar putea sa lasati un pic teoria si sa fiti un pic mai empatici. Ca despre asta era vorba, nu? Jocul de-a empatia.
Vai, ce de cuvinte mari in comentariile astea, cand lucrurile sunt extrem de simple. Mauricia, stii cum e? E ca atunci cand te indragostesti si spui tuturor pentru ca esti asa fericit ca nu poti sa nu imparti si cu altii. Dupa care trebuie sa dai socoteala fiecaruia in parte zi de zi in legatura cu povestea ta de amor, pentru ca ai ales s-o faci publica. Lumea va fi curioasa, lumea va intreba, lumea va vrea sa stie, mai ales daca ai talent intr-ale povestitului. Si la un moment-dat toata nevoia asta a altora de a sti tot, de a afla tot, de a fi la curent, dar mai ales DE A AVEA O PARERE incepe sa fie coplesitoare. Mai ales cand lucrurile nu sunt roz. (Din pacate viata nu e chiar mereu happy-happy-joy-joy). Si problema cea mai mare e ca nu poti da vina pe ei, pe ceilalti. Pentru ca a fost alegerea ta sa imparti cu ei existenta ta.
Pe bune, lasati teoriile astea cu "esti un om liber", "vai, dar cum indraznesc altii sa-ti spuna ce sa faci?". Dar voi ce faceti? 🙂 m? Ii spuneti cuiva sa continue sa-si faca publica viata pe un blog pentru ca voua va place, pentru ca pe voi va distreaza, pentru ca e un lucru pozitiv din existenta voastra. Asa, si in afara de "voastra" ce am ratat in randurile de mai sus?
Cum am spus. Cred ca e o alegere proasta ca Ioana sa nu mai scrie. In acelasi timp, cred ca e alegerea ei despre ce scrie si daca mai scrie, si asta n-ar trebui sa fie treaba …altora – a nimanui.
Acum la culcare toata lumea, ca s-a facut tarziu. Chop-chop.:D. Pe mine ma asteapta un nou episod din True Blood – cu baietii aia dornici de sange. Sounds familiar?…:D
Mda, am recitit tot pomelnicul si cred ca am inteles putin gresit comentariul Mauriciei, drept pentru care imi cer scuze in caz ca asa e.
La naiba, am vazut prea multe filme cu vampiri.
Anyway, mentin cele spuse, mai putin adrisantul.
Ain't I a badass spammer…
cred ca e clar ca nu intram cu totii pe blogul tau numai din curiozitate, nu? e altceva…
blogul in care expui viata ta privata implica riscuri care nu cred ca sunt justificate. mai ales daca nu esti singur pe lume.
cred ca faci bine daca renunti sa te expui. e ok sa scrii dar nu mai scrie despre tine si cei dragi. nu mai scrie chestii intime.
@Mauricia ai dreptate deplina! Eu măcar încercam sa păstrez viu un blog de-o esenţa aparte,un blog din care orice bărbat adevarat are ce invata. Poate o sa spuneti ca e nedrept sa ma gandesc la mine… Pe de o parte chiar este, pe de alta parte incerc doar sa nu pierd cuvintele unei printese.
daca nu ar fi fost blogul nu ai fi cunoscut macar una din persoanele care au fost deranjate de "expunerea publica" a vietii tale…daca nu ai fi expus aici dorinta de a primi "acea cutie tv" james bond nu ar fi intrat in viata ta…e adevarat ca de atunci felul in care/ lucrurile despre care scri pe blog nu mai sunt chiar aceleasi; poate motivul este "prea multa fericire – hai sa impartashesc si altora" dar poate tine si de dorinta ta de a arata tuturor cat esti de deosebita, ce lucruri minunate ti se intampla; iar acum – dupa cateva luni in care ai avut de spus numai de bine despre viata ta – expui in cateva zile probleme grave, framantari adanci, intrebari "grele" (nu seamana cu nimic din ce ai scris in ultimile – nu stiu- 9 luni…?!); e normal sa se simta cei apropiati tie prea expusi; tine cont ca ei nu aleg "sa fie aici" – alegi tu pentru ei; normal ca atunci cand scri de bine, cat de mult ii iubesti si pretuiesti nu se simt aiurea (…daaaa, cu "a" de la mArgaritar); cum te-ai simti daca situatia ar fi invers?
am scris deja prea mult…sper sa fi bine 🙂
Pana la tine nu am mai urmarit bloguri, n-am intrat in joaca asta. Din afara nu pare deloc atractiv.
Stiam de blogul tau de mult, ne-a fost recomandat pe vremea cand organizai nunta si noi am anuntat ca o sa ne casatorim la anu'. Numai la poze ma uitam(cam asta fac pe orice blog aterizez, ma uit la poze, ascult o melodie, citesc un post in diogonala si s-a terminat).
Asa, si ai scris un post despre agentia de nunti. Acolo m-ai prins, acolo m-am mapat eu, am fost asa intrigata si interesata, incat am intrat in hora si… n-am putut sa ies, ca dupa aia am ales nume de catei si arici, apoi am ras cu lacrimi de agentii imobiliari, am tinut si dieta. Unele posturi sunt cam serioase pentru mine, dar si alea imi plac, ca starnesc comentarii, ca e viu! N-am prea citit posturi din urma, sunt un vizitator dificil, poate daca ai fi strecurat linkuri la ele in posturile noi. Am dat url-ul pe la colegi, si oamenii zic: "frumos scrie fata asta". Din pacate daca iti monitorizezi traficul o sa vezi doar o suta de accesari de la acelasi IP, dar sunt mai multi asupra carora ai influienta in cele cateva zeci de secunde cat citesc postul.
Cam asta despre cum, cand si de ce urmaresc eu ce scrie o printesa urbana (spre deosebire de cea de la Voluntari :))) )
Intimitate, mda, nu e placut sa dai din casa, sa te pui pe tava, dar se poate ca-i ajuta pe ceilalti. Se agata de disperarea, de incertitudinea ta, de problemele tale, de optimismul tau, de solutiile tale. Nu ma refer la cei care urca pe culmi, stiind ca CApra vecinului e mai slaba.
As zice ca unii tindem sa fim un pic snobi. Ne ascundem problemele de ochii lumii si lasam doar lucrurile de care suntem mandri sa transpire afara din existenta noastra. Nu vreau sa conving ca n-ar fi bine, zic doar ca mi-ar fi prins bine sa fie altfel. Am tot avut probleme, ce m-au macinat, m-au atacat la un moment sau altul si am suferit toata picatura. Unele erau sa-mi distuga viata, sa schimbe cursul lucrurilor in cel mai oribil mod. Ca sa aflu ce??! Ca nu sunt singura, ca s-a mai intamplat, aproape de mine, printre rude apropiate, la vecinul de pe acelasi etaj. Puteam sa am o alta abordare, puteau si cei de langa mine sa inteleaga ca nu e un capat de lume ca se intampla si la case mai mari, dar noi nu stiam.De aflat, am aflat cand am dat afara, umilita si spasita. Am obtinut reactii de felul: "Aaa, pai si noua!" "Sa va ia dracu si abia acum aveti curajul sa recunoasteti?" Pacat ar fi ca cineva sa se hraneasca cu detaliile vietii tale si a oricui scrie in modul asta, sa nu profite de simplu fapt ca nu e singur, ca vede cum gandesc altii.
Uite, nu mai putin tema cu copilul. De cate ori nu m-am certat cu consortul ca la usa cortului din asta. De cate ori nu ma apuca frica cand ma gandesc ca mai devreme sau mai tarziu o sa se intample. Intuiam, dar s-antamplat ca tu sa abordezi subiectul asta si sa mi se confirme: suntem multi care vrem sa mai amanam, sa avem viata noastra inca. Convinsa ca sunt insensibila si egoista si uite ca nu e sunt asa, oamenii de aici par clazi, umani, daca unii simt la fel inseamna ca si eu am o scuza.
De ce nu scriu altii, de ce nu dau altii afara din casa, de ce nu isi tin ei un blog la fel?! De ce nu scriu eu? Pentru ca parte din blog e in cometarii, n-as reusi sa adun asa multe, textul imi iese diform si sec, timp n-am si nici probleme si intrebari exitentiale nu prea mai am, ca mi le refuz pe toate cu succes.
Orice-as zice: Deciziile se respecta
Buna dimineata. Am recitit de citeva ori fiecare cuvint al vostru. Aveti dreptate cu totii. Si eu am dreptate. Sigur ca nu m-a pus nimeni sa fac asta, ca nu mi-a cerut-o cineva. Am ales singura, din motive egoiste. Cred ca imi va fi mie mai bine pe termen lung sa incetez sa mai scriu despre mine. Lunile astea autocenzura a fost un chin pentru mine, tocmai pentru ca am incercat sa nu expun mai mult decit e cazul. Uneori s-a putut, alteori nu s-a putut. Acum am decis sa nu mai incerc deloc. Altfel nu stiu sa scriu. Cel putin nu acum, poate o sa invat de nevoie. Poate tacerea asta o sa mi se para atit de grea incit o sa fac (un nou compromis) si-o sa reusesc sa scriu despre sireturi fara ca vreunul dintre sensuri sa alba vreo legatura cu mine sau cu viata mea.
Mauricia, un om care iubeste nu e niciodata un om liber.
Sa scriu anonim… Ar fi o minciuna inutila fata de mine.
Va multumesc pentru comentarii si pentru mesajele care mi-au umplut inboxul. Sigur ca nu sint impacata, tacerea e lucrul care ma sperie cel mai mult (impreuna cu singuratatea, desigur). Probabil ca am nevoie de timp. Om vedea ce-o fi.
Nu mi-am facut niciodata simtita prezenta, dar am urmarit in reader postare cu postare… imi pare rau ca ai luat decizia asta, dar este de inteles si respectat, nu de negociat. toate cele bune, si pe curand, sper!
Octavian
Am intrat pe blog si am vazut titlul.. speram sa nu fie vorba de renuntatul la scris, dar tocmai despre asta era!
Incerc sa inteleg, partial cel putin, ca unul care s-a jucat un pic cu ideea de a scrie una alta pe undeva, dar cu toate astea fara a SCRIE cu adevarat, iesind de dupa pseudonime.
Totusi nu scrii de curand, blogul asta are o oarecare vechime, nu as fi crezut ca inca ar mai putea surprinde pe cineva din anturajul tau faptul ca ai blog, faptul ca esti sincera (si crede-ma ca niciodata nu mi s-a parut ca ai exagerat cu ceva).
Decizia iti apartine, depinde de ce e mai bine acum, ma bucur ca am dat intamplator peste coltul asta virtual, ma bucur ca inainte de a renunta ai gasit persoana potrivita cu care sa hoinaresti in rochie de mireasa pe strazile Parisului.
Si daca decizia are legatura cumva cu penultima postare sa stii ca iti dau dreptate..
Stiu teoria conform careia nu trebuie sa calculezi prea mult atunci cand e vorba de urmasi dar totusi.. am dat de-a lungul timpului peste o gramada de persoane care se laudau ca au facut deja pasul, desi sincer nu mi se parea motiv de mare lauda. Si nu, inca nu am intalnit pe nimeni care sa spuna, vorba lui Jerry Seinfeld, "noi nu suntem multumimiti.. mai bine ne-am fi luat acvariu"
In concluzie, multumesc pentru prezenta in blogosfera.. poate o sa revii, poate o sa scrii un roman publicat in fragmente pe blog, poate o sa il transformi in fotoblog si o sa ne arati doar fragmente de viata fara comentarii, poate.. poate o sa devenim candva prieteni pe facebook 😉
Succes, printesa!
Eu cred ca si prafuit, rozul tot frumos arata. Poate o sa scrii pentru tine si cand o sa te simti gata sa reiei lumea in piept, o sa publici dintrodata zeci de pagini, sa ne umpli zilele ramase goale. Sau poate direct o carte, cum au mai spus oameni aici.
Sa nu te opresti din scris, ioana. Nimeni nu merita sa incetezi sa fii cine esti. Ok, n-o mai faci cu atatia ochi pe tine, dar asta nu inseamna ca trebuie sa renunti la tine.
Stiu c-o sa faci exact ce trebuie. Intai pentru tine, apoi pentru cei dragi, si la urma pentru toti restul.
C.
Sper sa iti fie bine!te imbratisez asa cum pot, adica virtual, dar poate vei simti un pic de energie pozitiva trimisa in directia ta. Si legat de scris…ai promis intr-un mesaj din postul cu migrena c-o sa ma tii la curent, c-o sa mai scrii despre asta (ca si eu sufar "cu capul")…poate lasi pe blogul meu un mesaj daca gasesti leacul salvator, iar pe blogul tau n-o sa mai scrii. Eu de asemenea, o sa te anunt daca aflu ceva. Pana atunci, sper sa fii linistita si impacata cu ce ai ales, asta e mai important!
🙁 io te aştept aici cuminţică… să vii înapoi cînd poţi tu
Nu stiu daca mai citesti comentariile astea, insa pe mine decizia de a "lua o pauza" (e tare la moda expresia asta, pare-mi-se) nu m-a uimit. Ba, ce m-a surprins, de cand ti-am gasit jurnalul, este expunerea atat de vasta si profunda pe care ai exersat-o aici. Probabil ca n-ai nimic de pierdut cu expunerea, nu esti nici Adrian Nastase, nici madam Geoana, nimeni n-are nimic cu tine – mai mult, ai devenit simpatica multora, insa… Ce e mult, strica! Decizia de a avea, sau nu copii, poze, filmulete de la nunta, astea sunt cele mai intime si mai restranse amintiri.
Si ai mare dreptate cand spui ca, iubind, nu mai ai dreptul la libertate. Cu cat iubesti mai mult, cu atat tipurile de cenzura sunt mai multe.
Iti doresc sa iti fie cat mai bine, cat mai repede, cu noua decizie. Scrie pe hartie, intr-un caiet frumos, cu bomboane si lacatel si mai tarziu, cand te-o bufni rasul la ce citesti in el, pune-le pe net :-).
UN OM IUBESTE INTR-ADEVAR DOAR DACA E LIBER!
Nuschu, daca mai citesc comentariile, zici? In momentul asta, traiesc pentru ele…. 🙂 Uf, pare ca o sa fie mai greu decit lasatul de fumat…
Va multumesc din nou pentru opinii. Si din nou spun ca aveti, cu totii, dreptate. Dar si eu am, si sa scriu cum vreau, si sa incetez s-o mai fac, din motive pe care nu trebuie sa le intelegeti. Doar sa le luati asa cum sint. Iar eu o sa va fiu recunoscatoare pt asta.
Mauricia, eu simt altceva…
Evergreen, nu promit. But thx! 🙂
Adina, te tin la curent (la tine pe blog sau in commenturi la mine), promit.
Malko, iti multumesc pentru suport si aprecieri. Nu stiu ce sa zic cu romanul ala… Cine stie ce-mi vine sa scriu in ele, si-acolo o sa am tiraj de zeci de mii, nu stiu daca o sa-mi pot asuma una ca asta… 😀
Octavian, multumesc pt intelegere.
Princess, sint onorata ca ne-am cunoscut. N-am uitat de prajitura cu nuca!
Dupa ce ti-am descoperit blogul, acum cateva saptamani, am stat o zi intreaga de sambata sa citesc toate postarile in ordine cronologica:). a fost ca si cum as fi citit un roman de care nu ma puteam desprinde.
cred ca ar trebui sa te mai gandesti…:)
Nu am vrut sa va las un comment pana nu am terminat de citit tot ce ati scris pe blog. Va doresc mult succes, fericire, liniste si multa, multa iubire! M-am regasit de multe ori in cuvinte si trairile Dvs. Asteptam macar cate un semn,macar la evenimente importante.
Chiar ma gandeam ca bloggerii sunt exhibitionistii iar cei care le citesc sunt voyeurii….da, expunerea e totala dar tu alegi ce expui.
Sunt convinsa ca scriai in primul rand pentru cei dragi tie, cuvinte asternute care nu dureau atat de tare cand erau citite, cuvinte si simtiri pe care poate nu le puteai spune in fata lor… sunt suparati si nu inteleg de ce. Adica ce-i supara, faptul ca le spui franc ce simti, ce gandesti sau faptul ca o faci public?
Daca aceasta decizie te face fericita, atunci e ok, daca dincontra, te va ingradi, iti va aduce frustrare, nu mai e ok…..
Sigur, nu te poti lasa de scris…iti vei tine un jurnal intim, decizia ta e de a te lasa de scris aici, pe blog, pentru noi, voyeurii.
Tot binele din lume!
Dana, da' ai avut ceva rabdare… 🙂 Ma gindesc, ma razgindesc. E greu.
Ramona, multumesc, sa fie din toate cele. Nu promit c-o sa va tin la curent, da' nici ca n-o sa va tin. La naiba, nici eu nu mai stiu.
Adela, ai mare dreptate. Eu stiu despre mine ca-s exhibitionista si nu-i ceva ce-am tinut secret. Si din pacate doar pentru mine nu pot scrie. Nu-mi vine. In toti anii astia dinainte de blog, am scris pt reviste, pt firme si companii, dar nici un rind pentru mine. O sa incerc sa incep sa cint. Sau sa pictez haiku-uri pe pereti poate?
Mi-am dat seama ca ceva nu e in regula cand ai justificat de ce scrii. Parea ca iti re-afirmi mai mult tie decat altcuiva, si asta m-a facut sa cred ca ceva nu e in regula.
Da, e putin ciudat pentru cititorii tai sa vada ca renunti la scris cand de fapt datorita acestui blog esti acum atat de fericita alaturi de printul tau. Dar na, in viata nu e totul perfect, uneori trebuie sa alegi si, overall, e bine sa alegi ceea ce aduna cele mai multe aspecte pozitive. Nici nu ma indoiesc ca ai cantarit mult si ai luat o decizie buna. Cine stie, poate ca tot ce iti trebuie e putin timp departe.
Oricum, iti doresc mult succes si te imbratisez cu drag!
@anonim:
am intrat si nu te-am gasit,e greu sa ma obisnuiesc cu gandul ca nu vei mai scrie .Nu-mi place nici cand te vad asha trista,simt ca nici tie nu ti-e bine dar tot eu imi spun ca ai dreptatea ta.Ma gandesc ca poate maine…
@anonim:
prea multa liniste ! ni se aud propriile ganduri de atata liniste!Ascult Tanya Stephens – It's A Pity! shi nus de ce ma gandesc la voi,santeti ok?
nu stiu daca citesti formula as dar in urma cu cateva saptamani am citit acest articol .Daca ai timp asta-i linkul:http://www.formula-as.ro/2009/885/asul-de-inima-45/bruneta-din-sibiu-11583,sper sa-ti placa .
Draga mea fie ca decizia ta sa fie cea mai buna pentru tine si cei (mai )apropiati tie.. evident mi-ar place sa te citesc in continuare, insa vreau sa fii impacata si fericita.
numai bine >:D<
miha
[…] poate n-o să mai pot. Ori n-o să mai vreau. Acum nu-mi pot imagina ce cum de ce. O singură dată am vrut să închid blogul. Am vrut deadevăratelea, pentru că îmi ameninţa viaţa. Exhibiţionismul meu de femeie […]
Ce oameni frumosi iti comentau blogul pe vremea respectiva! Ce bine ca pana la urma nu ai renuntat!
Sa stii ca sunt de acord! 🙂