Acum 20 de minute, in metrou, inghesuiala, udeala, miros de merdenele, eu cu migrena cit China, si alifantis in ureche, ma balanganeam tinindu-ma anemic de bara de sus. In fata mea, pe scaun, un tip la vreo 35 de ani, sacou, palton elegant, ochelari. Dupa doua statii de metrou, imi face semn cu degetul sa ma apropii de el. Ma incrunt, atita cit imi permite migrena, si imi scot casca din urechea dreapta.
„Sa stii ca manusile fara degete nu merg cu verigheta”.
I-am zimbit.
„Eu in locul tau as renunta la verigheta”, a continuat el, cumva ingindurat, serios, aproape suparat pe mine.
I-am raspuns ca o sa discut cu sotul meu despre problema asta, apoi am coborit.
Acum ma doare capul si mai tare. Si mi-am dat jos manusile.
ce magistrala? :-))))))
uff,cu migrenele astea!sunt tare curioasa ce o sa spuna Bond.
Eu in locul tau nu as renunta nici nici…
Ira, magistrala albasttraaaaa. Spre dristor.
Orestia, te tin la curent cu ce zice Bond. Mda, migrenele astea or sa ma ucida in cele din urma. Bleah.
gata. maine avem plan. ne plimbam toata ziua cu metroul pana dam de el. adica eu ma plimb, tu ma insotesti. simt nevoia sa cunosc oameni noi
printre lucrurile pe care trebuie sa le faca un om in viata, se numara si o calatorie cu metroul,este o experienta de viata ce nu merita ratata.As recomanda chiar doua,una la ora de varf dimineata si una mai pe seara.pentru cineva care nu face asta in fiecare zi este un adevarat spectacol,pentru restul banalitate, si totusi pana si pe acestia ii mai surprinde uneori.
bine ca n-ai dat verigheta. o abordare foarte interesanta 🙂
nu stiu ce sa zic cu migrenele astea. le mai am si eu, dar rar. un ceai? poate un exercitiu de relaxare?
:*:* printesa
🙂
Elegant, prea elegant pentru metrou. Şi tipu', şi metoda lui de a agăţa…
Cineva spunea că sunt chestii ce trebuie făcute într-o viaţa, cum ar fi călătoria cu metroul. Am făcut-o si pe-asta în această viaţă însă oamenii cu care mă intersectam eu pe când îl frecventam miroseau a ceapă şi/sau usturoi la 7 dimineaţa, deseori şi a alcool, a branduri d-alea de tutun ce tocmai au dispărut şi aveau nişte priviri atât de difuze că nu s-ar fi putut focusa pe mănuşile mele niciodată-niciodată. Şi nu am descris aici bărbaţi neapărat. Ah, şi mai am nişte amintiri de la metrou: puricii. Am aşa un "magnet" la ei, că dacă exista unul în tot vagonul, ajungea pe mine inevitabil până aungeam la staţia terminus…
Alin, eu merg zilnic cu metroul. Se intimpla adesea lucruri, unele misto, altele complet dezagreabile. Majoritatea ma amuza. E un circ complet.
Da, evergreen, o abordare eleganta, de genul carora te temi ca-s pe cale de disparitie. De ceaiuri nu vreau sa mai aud!
Rizi tu rizi, Ursule, da' miinile mele dezmanusate plinge… 🙂
Cornelia, acum sa stii ca s-a mai rafinat lumea, cei de zici tu prefera tramvaiul. Si oricum, la 8 cind ma urc eu in metrou, merg la job mai degraba corporatisti decit amatori de cinzeaca la 6 a.m….
Cred ca cea mai frumoasa poveste de dragoste dintre o fiica si un tata pe care am auzit-o vreodata.
Nu e cea mai fericita, dar e, cu siguranta, cea mai inteleapta 🙂
Imi cer scuze!!!
Sunt o neindemanataica!!!
ommentul era pentru "Vacanta la Roma"!!!!
:)) Toata lumea a luat-o razna! Jur.