Inapoi la Izvoare

Ca sa uit ca sint om mare si ca e iar iarna, ma gindesc la vremurile cind eram un copil descult. Nu stiu cum, dar amintiri de iarna am putine. Deci, e vara/toamna, sint o fetita blonda cu gura mare, care vorbeste mult si maninca putin. Am 3 ani si aici e lumea mea.

Cerdacul pe care bunicul pune la copt legumele culese din gradina. In spate e scare spre pod, pe care se catara pisicile cind au chef de vinatoare. Si pe stilp e lumina de apus, alba si calda, cam fix la vremea in care bunica imi curata nuci si mi le dadea sa le rontai cu piine de casa.

Rosiile si morcovul din gradina, cu piine veche de-o zi, aruncata direct in ceaun, peste laptele care tocmai a fiert.
Pompa. Adica robinetul care ne da apa rece din putz. Aici am invatat sa ma spal pe dinti. Nu cu furtunul, cum mi-ar fi placut mie, ci cu periuta, desigur.
Aici nu spalam merele pe care le culegeam de pe jos.

Gardul dintre noi si lumea gainilor. Ce nu mincam, dam la gaini. Gainile adorm devreme. Ele fac oua, Ioana nu are voie oua, ca face alergie. In schimb are voie ciorba de cocos, care cocos a sfirsit in oala dupa ce a incercat sa inghita un ochi de-al Ioanei. De-atunci mi-e frica de cocosi si de vaci. Don’t ask. I just am.

O daaaaaaaa, poza mea preferata. Rosia mea preferata. Coapta, dulce, calda de la atita stat la soare.

Bunica Veronica. Buna ca o zina. Ea este Sefa Catedrei de Viata. Are miini fermecate, cu care inca face gemuri cu nuci si zacusti miraculoase. Piine face la masina de piine, dar checuri si pui umpluti tot cu miinile ei pufoase face. Stie tot, intelege tot inainte sa ii se explice, ajuta, simte. Citeste mult, inclusiv blogul nepoatei, da google la tot felul de lucruri, sta la taclale pe mes cu neamurile din America si din cind in cind, mai da la gaini.

Bunicul Jean. Mucalit, cuminte, mereu inarmat cu povestiri despre fosti elevi si parinti, despre cum fuma el in veceul din spatele casei si eu vedeam fumul gros de tigara cum scapa printre scinduri, si ma duceam fuguta la bunica sa ii spun ca bunicu ori a fat foc la veceu, ori iara ţigăreşte.

Matusa Angela, sora mamei. Acum traieste in America. Acum 27 de ani, imi mingiia palmele cu degetele sa adorm. Si imi spunea IO. Si acum imi spune la fel, numai ca de la mare distanta.

Bunicul Petrica. Pictor, poet, contabil. El e bunicul din oras. Mereu spilcuit, parfumat, barbierit, cu costum, cravata si umbrela, mereu cu o poezie la el. Un prieten bun, care la 84 de ani arata ca la 60 si care foloseste un stick de 2 giga ca sa-si duca volumele de poezie la tipografie.

Asta. Stiu ca practic nu va intereseaza activitatea din curtea casei bunicilor mei din satul Izvoare, judetul Neamt. Ca e simbata seara si probabil acum va pictati ochii si va dati dupa-urechile cu parfum inainte sa iesiti in oras. Eu stau pe canapea si ma gindesc la ai mei si la ale mele. Mi-s dragi, si-s departe.

Voi sa va tineti aproape.