Aglomeratie de ape bune si rele

Sint pe mare fuga, asa ca azi va ofer un cocktail de informatii, sa va alegeti ce va place mai mult. Incep cu mincarea, subiect intotdeauna preferat. Simbata am mers la Trattoria Fedelini, e la Universitate linga Spring Time, vizavi de coloanele alea care miros intotdeauna a pipi cu bere. Locul arata decent, dar preturile-s cam mari. Am mincat o salata (nu cite o salata, ci o singura salata) cu trei fire de rucola, cinci fisii de vita la gratar si trei felii transparente de parmezan, un parfait la desert (nimic deosebit), o bere si-o apa. 90 de lei distractia. Nu m-as mai duce acolo decit daca ma invita cineva care plateste.

Duminica in schimb am descoperit ceva ce mi-a placut peste medie. Kopel’s, restaurant personal deschis de Viorel Copolovici. Zic ca e personal pentru ca tipul gateste cu miinile lui, ca nu exista meniu, iti povesteste el ce-ar putea face bun pentru tine, iar oaspetii sint toti de-ai casei. Dupa o saptamina in care n-am prins deloc liber, Viorel ne-a intimpinat din prag foarte zimbitor, ne-a intrebat ce vrem sa ne gateasca, am ales impreuna bruschete, vita si deja celebrul in oras cheese cake in trei straturi. Mi-a placut ca am primit apa de la robinet, in carafa, cum se face de multi ani pe-afara. Nu mi-a placut ca se fumeaza la nefumatori.

Mincarea a venit rapid de tot si-a fost excelenta. Bruschetele foarte gustoase, brinza de capra cu vinata si usturoi fac o combinatie exceptionala.

Vita in singe cu sos gorgonzola si organo s-a topit in gura noastra cit ai zice ‘bundetot’.

Iar placinta cu brinza… uf, m-am cam plictisit de superlative, si nici nu gasesc unul potrivit pentru cheese cake-ul asta cu sos de capsune si blat din biscuiti.

Mi-a placut atit de mult incit la ultima bucata am asteptat 5 minute inainte s-o inghit, ca nu voiam sa aflu cum o sa ma simt cind o sa se termine. Preturile sint cuminti, desertul e 10 lei, bruschetele 15, vita 35. In fiecare zi, meniul e altul acolo, 4 feluri de mincare mari si late si bune. Meniul zilnic il aflati de aici.

Bun, acum cu casa. A fost cit p-aci s-o pierdem, pentru ca agentii imobiliari care-au gasit-o si au negociat pt ea au facut oferta de 145.000 si ne-au spus sa asteptam contraoferta vanzatoarei, apoi au plecat la nush ce botez in provincie.

Noi, linistiti, asteptam. Simbata am dat o fuga in Mogosoaia sa ne mai invirtim in jurul casei, sa masuram bradul, sa vedem cum pica lumina in dormitoare, d-astea d-ale cumparatorului. Instantaneu apare si vanzatoarea, usor nedumerita de prezenta noastra. Ne-a spus cumva incurcata ca ea a fost foarte clara in discutia cu agentii, ca le-a spus ca nu mai lasa la pret sub 200.000 si ca isi vede de constructie (la parter pusese deja rigips, desi noi ii transmisesem prin agenti ca vrem tencuiala). Deci casa era pe piata la vinzare, cu noi afara din lista de potentiali clienti, din lipsa de fonduri. Am intrat in panica, ne-am regrupat rapid, am incercat sa negociem pe alta panta de abordare.

Duminica ne-am dus la ea acasa, sa povestim. Ne-am inteles la 160.000 fara finisaje. Adica ea face tot pina la lavabil, exteriorul e finisat deja, trage toate instalatiile si cupleaza toate utilitatile, pune termopane, termina toate izolatiile si sapele, finiseaza cele trei terase si mansarda, face peretii despartitori, iar noi punem centrala si caloriferele, facem baile, scara, curtea, gardul si poarta, punem parchetul si gresia. Tot ea ne ajuta cu mana de lucru si cu tipsuri despre ce putem lua ieftin si bun. Asta e intelegerea de baza. Am calculat de doua ori, si cu ea si de capul nostru, cit or sa ne coste finisajele. Am ajuns la o cifra aproximativa de 20.000. Asta inseamna ca n-o sa avem niciun ban de mobila. Dar deh, putem dormi foarte bine o saltea o vreme.

Ieri am luat si actele de la vanzatoare, bineinteles ca terenul e ceva mai mic decit ne-a povestit ea, ca lipsesc citeva foi, nu ne e clar daca are sau nu caiet tehnic, nu pricepem nimic din schemele si schitele alea. Azi mergem cu un inginer constructor sa verifice caramida si izolatia si ce se mai poate vedea inainte de finisaje, sa vada daca proiectul e implementat corect si sa ne spuna daca avem nevoie de structurist. Tot azi ne vedem si cu agentii imobiliari, care daca tot ne-au incurcat cu negocierea, sper sa nedescurce cu actele, sa ne spuna ce lipseste, ce e incomplet sau gresit. Daca tot le dam 2.000 de euro, sa ne si ajute, zic, nu?

Gata raportul. Mergem mai departe, ceva mai obositi si mai putin entuziasmati. Se arata zile lungi si drumuri multe, si peste astea planeaza norul creditului enorm la care ne inhamam si nesiguranta ca ce luam face banii. E greu cind nu te pricep, iar cei care se pricep fie n-au timp, fie n-au interes sa te ajute. A treia noapte nedormita deja (au contribuit si prajiturile, sigur ca da), si greul abia incepe. Ca sa nu mai zic de ploaie.